Musca ţeţe — O pacoste pentru Africa?

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN NIGERIA

DE CURÂND ne-am mutat într-o zonă rurală din Africa de Vest, în mijlocul pădurii tropicale. Într-o după-amiază, când a intrat la toaletă, soţia mea a strigat: „E un tăun aici!“

Musca a ţâşnit afară din toaletă şi a intrat în baie. Am pus mâna repede pe un spray cu insecticid şi m-am dus s-o caut, închizând uşa după mine. Musca nu se vedea nicăieri. Deodată, a venit zburând direct spre faţa mea. Mă ataca! Am dat din mâini, dar n-am reuşit s-o dobor. S-a dus glonţ spre fereastră. Plasa însă nu a lăsat-o să scape. Musca s-a aşezat pe ea.

Îndreptând spray-ul spre muscă, am stropit-o cu insecticid. În mod normal, o asemenea stropire directă ucide pe loc aproape orice insectă. Nu însă şi pe această muscă. Ea şi-a luat zborul şi a continuat să bâzâie prin baie.

Această creatură este puternică! Am fost sigur că insecticidul avea să dea rezultate şi că musca urma să cadă imediat jos. Dar ea nu a căzut. Când s-a aşezat din nou, am dat cu spray a doua oară. Din nou şi-a luat zborul.

Ce fel de supermuscă mai e şi asta? După încă două stropiri directe, musca a murit în cele din urmă.

Mi-am pus ochelarii şi am examinat creatura cu atenţie. Era mai mare decât o muscă de casă şi totuşi nu era la fel de mare cât un tăun. Aripile ei erau încrucişate pe spate, dându-i un aspect mai aerodinamic decât al unei muşte obişnuite. O trompă lungă, asemănătoare unui ac pornea din regiunea gurii.

I-am spus soţiei mele: „Ăsta nu e un tăun. E o muscă ţeţe“.

Această întâlnire m-a făcut să înţeleg cât de greu este să încerci să extermini această muscă din domeniul ei african de 11,7 milioane de kilometri pătraţi, o suprafaţă mai mare decât cea a Statelor Unite. De ce vor oamenii să o extermine? Împotriva ei există trei capete de acuzare. Acuzaţia numărul unu:

Se hrăneşte cu sânge

Există 22 de specii diferite de muşte ţeţe. Toate trăiesc în Africa subsahariană. Toate, şi masculii, şi femelele, se îmbuibă cu sângele vertebratelor, sugând la o singură înţepătură o cantitate de sânge echivalentă cu de trei ori greutatea lor.

Ele se ospătează cu o varietate mare de animale care pasc — şi dintre cele originare din Africa, şi dintre cele care nu sunt autohtone. Ele înţeapă şi oameni. Înţepătura este o rană adâncă, dureroasă, ca cea făcută de o armă ascuţită, pentru a putea suge sângele. Ea produce în acelaşi timp şi mâncărimi, şi dureri. În urma înţepăturii apare o umflătură.

Muştele ţeţe sunt foarte pricepute în munca lor. Nu-şi pierd vremea bâzâind deasupra capului tău. Ele pot zbura spre tine ţâşnind ca din puşcă, iar apoi, nu se ştie cum, frânează şi aterizează pe faţă atât de uşor, că nici nu le simţi. Ele pot fi ca nişte hoţi; uneori nici nu ştii că ţi-au furat puţin sânge decât după ce pleacă, când tot ce-ţi mai rămâne de făcut este să estimezi pagubele.

De obicei, ele caută carne expusă la vedere. (Se pare că le place ceafa mea!) Uneori însă, ele se hotărăsc să se târască pe un crac de pantalon sau pe mâneca unei cămăşi, după care fac o incizie într-un vas de sânge. Sau, dacă vor, pot să înţepe şi prin haine — aceasta nu este o problemă pentru o insectă care poate străpunge chiar şi pielea tare a unui rinocer.

Oamenii învinuiesc musca ţeţe că, pe lângă faptul că este deşteaptă, este şi şmecheră. Odată, când am încercat să ucid cu insecticid o muscă, ea a zburat în dulapul meu şi s-a ascuns într-un slip. Două zile mai târziu, când mi-am luat slipul pe mine, m-a înţepat de două ori! Altădată, o muscă ţeţe s-a ascuns în poşeta soţiei mele. Ea şi-a luat poşeta cu ea şi s-a dus la un birou. Când şi-a băgat mâna înăuntru, musca a înţepat-o de mână, după care a început să zboare prin cameră, provocând panică în rândul funcţionarilor. Toţi s-au oprit din lucru şi încercau să o plesnească.

Prin urmare, primul cap de acuzare împotriva muştei ţeţe este că suge sângele, după ce face o înţepătură dureroasă. Acuzaţia numărul doi:

Omoară animale

Unele varietăţi de muşte ţeţe transmit o boală provocată de nişte micuţi paraziţi numiţi tripanosome. Când musca ţeţe suge sângele unui animal care are această boală, ea înghite sânge care conţine aceşti paraziţi. Ei se dezvoltă şi se înmulţesc în interiorul muştei. Când musca înţeapă un alt animal, paraziţii trec de la muscă în fluxul sanguin al animalului.

Boala se numeşte tripanosomiază. Forma care apare la animale poartă numele de nagana. Paraziţii purtători de nagana se înmulţesc în fluxul sanguin al multor animale originare din Africa, îndeosebi în antilopă, bivolul african, porcul de râu, antilopa moţată, ţapul de mlaştină şi porcul alergător. Paraziţii nu ucid aceste animale.

Însă paraziţii decimează turmele care nu sunt originare din Africa: câini, cămile, măgari, capre, cai, catâri, tauri, porci şi oi. Potrivit revistei National Geographic, nagana ucide trei milioane de vite în fiecare an.

Crescătorii de vite, cum ar fi populaţia masai din Africa de Est, au învăţat cum să evite regiunile în care muştele ţeţe sunt extraordinar de multe, însă seceta şi lipsa păşunilor fac uneori ca acest lucru să fie imposibil. În timpul unei secete recente, patru familii care îşi ţineau cele 600 de vite la un loc au pierdut în fiecare zi câte un animal din cauza acestei muşte. Lesalon, un bătrân al uneia dintre familii, a spus: „Noi, masaii, suntem oameni curajoşi. Noi străpungem leul cu suliţa, înfruntăm atacul bivolului african. Lovim cu băţul mamba neagră, un şarpe extrem de veninos, şi stăm în faţa unui elefant furios. Însă cu orkimbai [musca ţeţe]? Suntem atât de neputincioşi!“

Există medicamente care vindecă nagana, însă unele guverne nu permit utilizarea lor decât sub supravegherea unui veterinar. Şi aceasta din motive bine întemeiate, întrucât luarea unor doze parţiale nu numai că provoacă moartea animalului, dar şi produce paraziţi care devin rezistenţi la medicamente. Pentru crescătorul de vite aflat în savană este greu să găsească la timp un veterinar care să-i trateze animalul aflat pe moarte.

Primele două acuzaţii aduse împotriva muştei ţeţe sunt susţinute în mod indiscutabil de dovezi: se hrăneşte cu sânge şi răspândeşte o boală care ucide animalele. Însă mai există un cap de acuzare. Acuzaţia numărul trei:

Omoară oameni

Oamenii nu sunt victime ale unor tripanosome nagana. Însă musca ţeţe transmite de la om la om un alt tip de tripanosom. Această formă de tripanosomiază se numeşte boala somnului. Să nu vă imaginaţi că o persoană care are boala somnului pur şi simplu doarme foarte mult. Această boală nu este un somn fericit. În faza de început se semnalează o stare de rău generală, oboseală şi febră mică. Apoi se instalează o stare de somnolenţă, febră ridicată, dureri articulare, edeme, iar ficatul şi splina se măresc. În fazele finale, pe măsură ce paraziţii se localizează în sistemul nervos central, bolnavul prezintă tulburări mintale, paralizează, intră în comă şi moare.

La începutul acestui secol, creşterea bruscă a cazurilor de boală a somnului a făcut ravagii pe continentul african. Între anii 1902—1905, boala a ucis circa 30 000 de persoane care trăiau în apropierea lacului Victoria. În deceniile care au urmat, boala s-a răspândit în Camerun, Ghana şi Nigeria. În multe sate a fost infectată o treime din populaţie, ceea ce a necesitat o evacuare în masă a populaţiei care trăia în văile multor râuri din aceste zone. Echipe care se puteau deplasa au tratat sute de mii de persoane. Numai spre sfârşitul anilor ’30, această epidemie s-a stins, dispărând.

În prezent, boala chinuieşte anual aproape 25 000 de persoane. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, peste 50 de milioane de persoane din 36 de ţări subsahariene se află în pericolul de a contracta această boală. Boala somnului este mortală dacă nu este tratată, însă există medicamente cu care ea se poate trata. De curând s-a realizat un nou medicament care tratează această boală, numit eflornitină — primul după 40 de ani.

Oamenii au dus o luptă îndelungată împotriva muştei ţeţe şi a bolii pe care o răspândeşte ea. În 1907, Winston Churchill a scris următoarele în legătură cu o campanie de exterminare a muştei ţeţe: „O plasă excelentă este ţesută fără milă în jurul ei“. Privind înapoi, este evident faptul că ‘plasa excelentă’ a lui Churchill avea găuri mari. Iată ce declară cartea Foundations of Parasitology: „Până acum, după 80 de ani de exterminare a muştei ţeţe, nu s-a făcut aproape nimic în ce priveşte oprirea răspândirii acesteia“.

Un cuvânt în apărare

Iată ce a scris poetul american Ogden Nash: „Dumnezeu, în înţelepciunea sa, musca a creat,/ Iar mai târziu să ne spună motivul, el a uitat“. Deşi este adevărat că Iehova Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor, în mod sigur nu este adevărat că el este şi uituc. El ne-a lăsat să descoperim noi singuri o mulţime de lucruri. Aşadar, ce se poate spune despre musca ţeţe? Există vreun lucru care poate fi spus în apărarea acestui asasin recunoscut?

Probabil că cea mai puternică dovadă adusă în apărarea ei până în prezent este că, prin rolul pe care îl are în decimarea vitelor, musca ţeţe a ocrotit fauna africană. Imense zone ale Africii seamănă cu păşunile din vestul Statelor Unite — pământul putând să întreţină şeptelul. Însă mulţumită muştelor ţeţe, animalele domestice sunt ucise de tripanosome ce nu ucid animalele indigene care pasc.

Mulţi cred că, dacă n-ar fi fost musca ţeţe, variata faună a Africii ar fi fost demult înlocuită cu cirezile de vite. „Eu sunt de partea muştei ţeţe“, a declarat Willie van Niekerk, un ghid dintr-o rezervaţie din Botswana. „Eliminaţi-o, şi vitele ne vor invada, iar vitele sunt pentru Africa vandali ce transformă acest continent într-un imens ţinut necultivabil.“ El a adăugat: „Musca trebuie să rămână“.

Bineînţeles, nu toţi sunt de acord cu această idee. Acest argument nu-l prea convinge pe omul care-şi vede copiii sau animalele suferind din cauza tripanosomiazei. Nu-i convinge nici pe cei care susţin că Africa are nevoie de vite ca să se hrănească.

Cu toate acestea, mai avem, fără îndoială, multe de învăţat despre rolul pe care îl are musca ţeţe în natură. Deşi acuzaţiile care i se aduc par a fi întemeiate, probabil că este prea devreme să dăm un verdict.

Fiindcă tot vorbeam despre muşte, una tocmai a intrat în cameră. Scuzaţi-mă până mă duc să mă asigur că nu este o muscă ţeţe.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 11]

Musca ţeţe: ©Martin Dohrn, The National Audubon Society Collection/PR