Puternicul zăgan

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN MAREA BRITANIE

ZĂGANUL este o pasăre maiestuoasă, măsurând de la cioc până la coadă mai bine de 120 de centimetri. El poate fi văzut planând fără nici un efort pe deasupra lanţurilor muntoase din Europa şi Africa şi, uneori, chiar şi la altitudini de până la 8 000 de metri în munţii Himalaya, deschiderea aripilor sale fiind de 3 metri. Această creatură impunătoare, cu pieptul şi gâtul portocalii şi capul alb cu negru, are nişte fire lungi care îi atârnă sub cioc. De aici şi celălalt nume care i s-a dat: vulturul bărbos. Având în vedere că trăieşte în regiuni îndepărtate şi neospitaliere, ce hrană găseşte el ca să poată trăi?

Unele cărţi de specialitate susţin în continuare că zăganul se hrăneşte cu fiinţe vii — capre negre, miei, iezi, iepuri de câmp şi mici patrupede —, însă alte surse autorizate nu sunt de acord cu aceasta. „Nu există nici o relatare autentică despre această pasăre, cum că ar fi atacat vreodată un animal viu“, se afirmă în The World Atlas of Birds, însă se ştie că mănâncă ghemotoace de blană care au fost regurgitate de alte păsări, ghemotoace de pe care toată carnea a fost digerată. Atunci cu ce se hrăneşte?

Zăganul ia cu el spre înălţimi oasele animalelor care au fost ucise de alte animale de pradă sau care au murit în alte condiţii şi le dă drumul pe stâncile aflate dedesubt. Întotdeauna s-a crezut că el zdrobeşte oasele în acest mod doar pentru a putea ajunge la măduva din oase. În prezent, în urma examinării detaliate a unor exemplare vii şi a unora moarte ale acestei păsări, cercetătorii de la Universitatea Glasgow din Scoţia au putut să dea o explicaţie diferită, anunţă ziarul The Economist.

Zăganul înghite bucăţi de oase având dimensiuni de până la 25 de centimetri pe 4 centimetri. Totuşi, spre surprinderea lor, cercetătorii nu au găsit la această pasăre un aparat digestiv special, cum ar fi o pipotă, pentru a face faţă la alimentaţia sa nedigerabilă. Singura caracteristică neobişnuită este un esofag extrem de elastic, care permite ca fragmentele de oase să treacă prin el. Însă stomacul zăganului ne spune mai multe.

Oamenii de ştiinţă au fost surprinşi să descopere în stomac un mare număr de celule care secretă un acid neobişnuit de puternic — mai tare decât acidul de la o baterie —, care dizolvă calciul din oase, eliberând astfel proteinele şi grăsimea măduvei. Această hrană furnizează o valoare energetică mai ridicată decât o bucată de carne cu aceeaşi greutate. Şi mai uimitor este faptul că, într-un astfel de mediu acid, se găsesc enzime care fac digestia. Astfel, misterul legat de modul în care această creatură puternică trăieşte dintr-o alimentaţie atât de sărăcăcioasă, 90 la sută din aceasta constând din oase, a fost acum dezlegat — o altă minune a creaţiei.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 25]

© Nigel Dennis, Photo Researchers