Science-fiction — drumul său către popularitate

ANUL 1982 i-a adus cinematografiei americane o premieră. În perioada 1982/1983, cel mai îndrăgit „actor“ de film nu a fost nicidecum un om. Potrivit cărţii The Illustrated History of the Cinema (Istoria ilustrată a cinematografiei), este vorba despre ET, personajul grotesc, dar întrucâtva adorabil, venit din spaţiul cosmic, care a fost starul filmului ET: The Extraterrestrial! (ET, extraterestrul!)

Această situaţie ieşită din comun nu este decât una dintre dovezile popularităţii extraordinare de care se bucură science-fiction-ul (SF-ul) în ultimii ani. Cândva admis doar în revistele de slabă calitate şi considerat distracţia însinguraţilor şi a visătorilor, science-fiction-ul a dobândit un loc însemnat între divertismentele principale. Ce se află însă în spatele impresionantei popularităţi dobândite?

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să examinăm mai întâi istoria science-fiction-ului. Din timpuri imemorabile, oamenii au depănat povestiri fantastice cu scopul de a trezi admiraţia, de a impresiona sau, pur şi simplu, pentru a se distra. Însă în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, Europa a intrat într-o eră a progresului ştiinţific şi material. Mulţi au început să conteste ideile şi valorile tradiţionale. În această atmosferă, unii au început să lanseze speculaţii cu privire la modul în care progresul ştiinţific se va răsfrânge în viitor asupra omenirii.

Nu se ştie exact cine a inventat science-fiction-ul. Francis Godwin şi Cyrano de Bergerac au scris în secolul al XVII-lea operele de ficţiune în care au vorbit despre călătoria spaţială. În 1818, Mary Shelley, autoarea romanului Frankenstein, sau Prometeul modern, a portretizat un om de ştiinţă care avea capacitatea de a crea viaţă şi a descris consecinţele groaznice pe care le-a avut acest fapt.

Unii scriitori au folosit acest gen de ficţiune ca să scoată în evidenţă neajunsurile societăţii omeneşti. Astfel, atunci când Jonathan Swift a ridiculizat societatea engleză din secolul al XVIII-lea, el şi-a plasat satira într-o serie de călătorii imaginare. Astfel au luat naştere Călătoriile lui Gulliver, o alegorie tăioasă care a ajuns să fie numită „prima capodoperă literară“ a science-fiction-ului.

Însă scriitorilor Jules Verne şi H. G. Wells li se atribuie de obicei meritul de a-i fi dat romanului SF forma pe care o are în prezent. În 1865, Verne a scris romanul De la pământ la lună, unul dintr-o serie de romane mult apreciate. În 1895 a apărut cartea lui H. G. Wells, Maşina timpului, atât de îndrăgită de cititori.

Ficţiunea devine realitate

Odată cu debutul secolului al XIX-lea, oamenii de ştiinţă au început să transforme în realitate unele dintre aceste vise de vizionari. Potrivit cărţii Die Großen, de-a lungul multor ani, fizicianul german Hermann Oberth a încercat să transforme în realitate visul lui Jules Verne, acela ca omul să zboare în cosmos. Calculele făcute de Oberth au contribuit la punerea unei baze ştiinţifice pentru călătoria spaţială. Şi totuşi, el nu a fost singurul om de ştiinţă influenţat de science-fiction. Ray Bradbury, bine cunoscutul scriitor de literatură SF, susţine: „Wernher von Braun şi colegii săi din Germania şi toţi cei din Houston şi din Cape Kennedy i-au citit în copilărie pe H. G. Wells şi pe Jules Verne. Aceştia s-au decis ca atunci când vor creşte mari să transforme toate acestea în realitate“.

În fond, science-fiction-ul a constituit în multe domenii pista de lansare a invenţiilor. Scriitorul René Oth pretinde că nu există decât puţine „invenţii sau descoperiri pe care science-fiction-ul să nu le fi prezis cu anticipaţie“. Cu mult timp înainte ca submarinele, roboţii şi rachetele conduse de oameni să devină realităţi, ele erau principalele subiecte ale science-fiction-ului. Frederik Pohl, scriitor SF, susţine în acest sens că „a citi science-fiction înseamnă a-ţi lărgi mintea“.

Bineînţeles, nu toată literatura SF vorbeşte realmente despre ştiinţă. Unele dintre cele mai apreciate cărţi şi filme ştiinţifico-fantastice nu sunt altceva decât ştiinţifico-fantezie, cum o numesc unii. Semnul distinctiv al science-fiction-ului este adesea plauzibilitatea lui din punct de vedere ştiinţific, în timp ce povestirile fanteziste se limitează doar la imaginaţia autorului. Chiar şi magia şi vrăjitoria pot juca un rol.

Cât de exacte sunt însă ipotezele despre viitor ale science-fiction-ului? Oare tot ceea ce se numeşte science-fiction merită să fie citit sau văzut? Următoarele articole vor răspunde la aceste întrebări.

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 3]

Romanul „De la pământ la lună“, scris de Jules Verne, a contribuit mult la trezirea interesului faţă de călătoria spaţială.

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 3]

Nava-rachetă: General Research Division/The New York Public Library/Astor, Lenox and Tilden Foundations