Curtea Supremă a Canadei consolidează drepturile părinţilor
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN CANADA
ATUNCI când copilul vostru se confruntă cu serioase probleme de sănătate este normal ca, în calitate de părinţi iubitori, să fiţi îngrijoraţi şi neliniştiţi. Câtă încurajare şi câtă mângâiere simţiţi atunci când medici cu simţul responsabilităţii şi plini de compasiune respectă tratamentul pe care l-aţi ales pentru copilul vostru! Totuşi apar unele situaţii în care decizia care se ia este arbitrară, iar dorinţele părinţilor sunt ignorate. De foarte multe ori aceasta constituie o experienţă dureroasă.
În Canada, legea privitoare la ocrotirea copiilor îi dă statului dreptul să ia copiii cu forţa. Patru provincii îi permit statului să treacă peste alegerile părinţilor fără vreo audiere juridică. De aici se nasc unele chestiuni importante pentru toţi părinţii şi pentru toţi copiii. Până unde le aparţine părinţilor decizia? Dacă statul stabileşte că trebuie să se intervină în decizia luată de părinţi, ce procedură trebuie adoptată pentru ca părinţii şi copiii să aibă parte de o dreptate elementară? Este ocrotită prin Constituţie decizia luată de părinţi?
În ediţia din 3 martie 1995 a ziarului The Toronto Star a apărut un articol în care erau abordate pe scurt aceste chestiuni şi în care se prezenta cazul unei fetiţe premature, născute în 1983. Părinţii ei erau Martori ai lui Iehova. „[Ei] acceptă orice tratament medical, cu excepţia transfuziilor de sânge. Medicii au solicitat o hotărâre judecătorească. Judecătorul a împuternicit Societatea pentru Ajutorarea Copiilor să se ocupe de acest caz. Copilului nu i s-a administrat sânge în primele trei săptămâni, după care însă i s-au făcut transfuzii, în vederea unui examen facultativ la ochi şi a unei eventuale operaţii la ochi. Părinţii s-au opus până când cazul a ajuns în faţa Curţii Supreme.“
Hotărârea a fost pronunţată pe data de 27 ianuarie 1995 şi, întrucât Curtea Supremă nu a revocat decizia care fusese luată în 1983, cinci dintre cei nouă judecători au formulat nişte linii directoare care să prevină abuzul de autoritate din partea statului. Decizia Curţii consolidează dreptul părinţilor de a lua decizii în ce priveşte tratamentul medical pe care să-l urmeze copiii lor.
În mod concret, în lumina libertăţii religioase garantate de Carta drepturilor şi a libertăţilor din Canada, Curtea a supus discuţiei deciziile luate de părinţi. Judecătorul Gerard La Forest, reprezentantul majorităţii, a declarat: „Dreptul părinţilor de a-şi creşte copiii potrivit credinţelor lor religioase, inclusiv dreptul de a alege tratamentele medicale şi de altă natură, constituie un aspect la fel de important al libertăţii religioase“.
Aceasta este prima oară când cel mai înalt tribunal al Canadei a recunoscut că libertatea religioasă la care se referă Carta include dreptul părinţilor de a alege pentru copiii lor tratamentul medical dorit. Judecătorul La Forest a definit acest principiu în următorii termeni: „Aceasta nu înseamnă că statul nu poate interveni atunci când consideră necesar să salveze autonomia sau sănătatea copilului. Însă o intervenţie de acest gen trebuie să fie justificată. Cu alte cuvinte, decizia luată de părinţi trebuie să fie ocrotită de Cartă, pentru ca atunci când statul se amestecă, el să poată fi urmărit pe cale legală în tribunal, iar intervenţia lui să fie acceptată numai atunci când este în armonie cu cele specificate în Cartă“.
Atunci când a răspuns remarcilor făcute de alţi doi judecători, La Forest a scos în evidenţă faptul că amestecul în decizia luată de părinţi trebuie să fie justificat: „Se poate înţelege că unele dintre afirmaţiile judecătorilor încurajează nerespectarea drepturilor unui părinte numai pentru simplul fapt că un medic crede că aşa este necesar să se procedeze. Aş fi foarte îngrijorat dacă un medic ar trece peste punctul de vedere al unui părinte fără să demonstreze că acest lucru este necesar“.
Decizia luată de un părinte cu privire la tratamentul medical ales a fost considerată un drept constituţional stipulat în Carta drepturilor şi a libertăţilor din Canada. Astfel, judecătorii şi organizaţiile care se ocupă cu ocrotirea copiilor au fost avertizate în mod clar: Ei trebuie să acţioneze cu grijă şi să le acorde drepturilor părinţilor respectul cuvenit. Medicii responsabili vor fi dispuşi să accepte aceste îndrumări care sprijină dreptul părinţilor de a alege pentru copiii lor alternativele pe care le consideră potrivite, inclusiv tratamentul medical fără sânge.
Având în vedere prezenta dezbatere referitoare la transfuziile de sânge şi la bine cunoscutele riscuri pe care le implică acestea, inclusiv SIDA, înţelegem afirmaţiile judecătorului La Forest, care a adăugat: „Îngrijorarea exprimată de recurenţi în acest recurs dă naştere unei întrebări tot mai frecvent ivite, referitoare la caracterul potrivit al adoptării unor tratamente în care beneficiile medicale sunt puse sub un mare semn de întrebare. Totuşi, datele medicale prezentate în 1983 . . . nu ne permit să punem la îndoială necesitatea transfuziilor de sânge, deşi, cândva, unii puteau fi tentaţi să facă aceasta. Acest recurs ne reaminteşte însă că este necesar să acţionăm cu atenţie atunci când nu luăm în considerare refuzul părinţilor“. — Sublinierea noastră.
Articolul din The Toronto Star menţionat mai înainte se încheia astfel: „Ce s-a realizat prin decizia luată de Curtea Supremă? În primul rând, faptul că medicii, părinţii, lucrătorii din domeniul asistenţei sociale şi judecătorii dispun acum de linii directoare după care trebuie să se ghideze atunci când există o divergenţă de opinii între părinţi şi medici. În al doilea rând, accentul care se pune pe alternativele medicale ar trebui să deschidă uşile spre o mai mare flexibilitate în problema transfuziilor, şi aceasta într-un moment în care se pun la punct şi sunt disponibile din ce în ce mai multe alternative. În al treilea rând, atunci când se stabileşte să nu se ia în considerare decizia părinţilor, trebuie să existe o audiere judecătorească cinstită, cu argumente doveditoare din partea statului şi a medicilor, prin care să se arate că intervenţia propusă este necesară“.
Cu siguranţă, medicii, judecătorii şi părinţii din alte ţări vor găsi utile şi constructive liniile directoare stabilite de partea majoritară în decizia luată de Curtea Supremă a Canadei. Se speră că medicii de pretutindeni vor acorda în continuare o îngrijire medicală atentă şi plină de compasiune şi vor da dovadă de înţelegere atât faţă de drepturile părinţilor, cât şi faţă de drepturile copiilor.