Cum să vedem frumuseţea care ne înconjoară

„În toate limbile, unele dintre primele cuvinte pe care le rostim sunt: «Să văd!».“ — William White, jr.

COPILAŞUL care se uită cu ochi mari şi miraţi după un fluture care bate din aripioare, perechea de bătrânei care privesc un splendid apus de soare, femeia care admiră trandafirii pe care tocmai i-a aşezat într-un frumos aranjament floral, toţi aceştia îşi concentrează pentru o clipă atenţia asupra frumuseţii.

Întrucât frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu se întâlneşte pretutindeni, nu este necesar să călătorim în căutarea ei sute de kilometri. Un decor care să inspire teamă poate că nu se găseşte decât la mare distanţă, însă impresionanta artă poate fi întâlnită în apropierea voastră, dacă o căutaţi, şi, lucru şi mai important, dacă ştiţi cum să o căutaţi.

Aţi auzit deseori spunându-se: „Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie“. Aşadar, deşi frumosul există, nu toţi îl vor sesiza. Poate că un tablou sau o fotografie ne vor trezi un interes deosebit. De fapt, mulţi artişti consideră că succesul lor depinde mai mult de capacitatea lor de a observa, decât de aceea de a desena. Cartea The Painter’s Eye, de Maurice Grosser, explică motivul pentru care „pictorul desenează cu ochii, nu cu mâinile. Dacă vede clar, el poate reda tot ceea ce vede. . . . Lucrul cel mai important este să vadă clar“.

Fie că suntem, fie că nu suntem artişti, putem învăţa să vedem mai clar, să remarcăm frumuseţea care ne înconjoară. Cu alte cuvinte, trebuie să mergem şi să privim lucrurile într-o lumină nouă.

În această privinţă, John Barrett, autorul unor lucrări din domeniul ştiinţelor naturii, a subliniat valoarea implicării personale. „Nimic nu înlocuieşte faptul de a vedea personal, de a atinge, de a mirosi şi de a asculta animalele şi plantele în mediul lor natural“, susţine el. „Lăsaţi frumuseţea să vă pătrundă . . . Oriunde vă aflaţi, mai întâi priviţi, bucuraţi-vă de ceea ce vedeţi, apoi priviţi din nou.“

Dar ce să privim? Pentru început să învăţăm cele patru elemente de bază ale frumosului. Aceste elemente pot fi întâlnite în aproape fiecare faţetă a creaţiei lui Iehova. Cu cât ne oprim mai des să le admirăm, cu atât vom fi mai încântaţi de arta sa.

Să identificăm elementele frumosului

Forme şi modele. Trăim într-o lume a formelor multiple. Unele sunt drepte, precum trunchiurile unui grup de bambuşi, sau geometrice, asemenea pânzei de păianjen, în timp ce altele sunt diforme, precum un nor care se schimbă întruna luând o altă formă. Multe forme sunt atrăgătoare, indiferent că este vorba de o orhidee exotică, de spiralele unei scoici sau chiar de ramurile unui copac căruia i-au căzut frunzele.

Atunci când aceeaşi formă se repetă, ea creează un model plăcut privirii. Imaginaţi-vă, de exemplu, un loc din pădure în care se găsesc multe trunchiuri de copaci. Formele lor — fiecare diferită şi totuşi asemănătoare cu cealaltă — creează un model frumos. Însă pentru a discerne formele şi modelul pe care îl creează acestea, trebuie să existe lumină.

Lumina. Distribuirea luminii le conferă formelor pe care noi le găsim atrăgătoare o calitate deosebită. Detaliile sunt scoase în evidenţă, totul prinde culoare şi ia naştere o anumită stare sufletească. Lumina diferă în funcţie de momentul din timpul zilei, de anotimp, de vreme şi chiar de locul în care trăim. O zi înnorată, în care lumina este difuză, este ideală pentru admirarea nuanţelor fine ale florilor de câmp sau ale frunzelor de toamnă, în timp ce piscurile şi vârfurile unui lanţ muntos îşi prezintă formele sculptate de răsăritul sau de apusul soarelui. Lumina blândă şi rece a soarelui din emisfera nordică îi dă farmec unui peisaj idilic. Pe de altă parte, soarele strălucitor de la tropice transformă suprafaţa mării într-o transparentă ţară a minunilor pentru scufundători.

Mai lipseşte însă un element important.

Culoarea. Ea dă viaţă diferitelor obiecte pe care le vedem în jur. Deşi forma pe care o au le poate face să se deosebească între ele, culoarea lor scoate în evidenţă unicitatea lor. În plus, distribuirea culorii în modele armonioase le conferă o frumuseţe proprie. O culoare poate fi vibrantă, cum este cazul culorilor roşu sau portocaliu, care îţi atrag atenţia, sau poate fi odihnitoare, cum este cazul culorilor albastru sau verde.

Imaginaţi-vă un petec de flori galbene într-o poieniţă. Lumina cade pe florile galbene, care parcă strălucesc în aerul dimineţii, în timp ce tulpinile întunecate ale copacilor, conturate de soarele dimineţii, formează un fundal perfect. Acum avem un tablou. Tot ceea ce trebuie să facem este să-l „înrămăm“, iar aici intră în scenă compoziţia.

Compoziţia. Modul în care se combină aceste trei elemente de bază — forma, lumina şi culoarea — stabileşte compoziţia. Iar în acest caz, în calitate de observatori, noi jucăm un rol esenţial. Doar prin simplul fapt că ne mişcăm puţin înainte, înapoi, într-o parte, mai sus sau mai jos, noi putem ajusta elementele sau luminozitatea tabloului nostru. Putem în felul acesta să restrângem tabloul, incluzând doar elementele pe care le dorim.

Deseori, noi compunem în minte un tablou când ne plimbăm într-un decor minunat, încadrat de copacii sau vegetaţia din apropiere. Pe de altă parte, numeroase tablouri încântătoare, de dimensiuni mai mici, se pot afla chiar la picioarele noastre.

Să remarcăm lucrurile mici şi mari

În lucrarea mâinilor lui Dumnezeu sunt frumoase atât lucrurile mici, cât şi lucrurile mari, iar plăcerea noastră va fi şi mai mare dacă vom învăţa să remarcăm detaliile care, la rândul lor, se combină într-un mod armonios. Ele formează picturi miniaturale care sunt presărate pe marile canavasuri ale naturii. Ca să le putem aprecia, tot ceea ce trebuie să facem este să ne aşezăm şi să le privim îndeaproape.

În cartea sa intitulată Closeups in Nature, fotograful John Shaw descrie în felul următor aceste tablouri în tablou: „Rămân mereu uimit de faptul că întotdeauna o privire aruncată îndeaproape asupra unui detaliu din natură mă face să privesc şi mai îndeaproape. . . . La început vedem imaginea în ansamblu, apoi o pată de culoare într-un colţ al tabloului. O privire mai îndeaproape ne dezvăluie florile, iar într-un colţ, pe o floare, zărim un fluture. Pe aripile lui se vede un model distinct, modelul fiind produs de un aranjament bine conturat, alcătuit din solzii de pe aripi, iar fiecare solz este perfect în sine şi de la sine. Dacă am putea înţelege cu adevărat perfecţiunea unui solz de pe aripa unui fluture, am putea înţelege perfecţiunea proiectului numit natură“.

Pe lângă plăcerea estetică pe care ne-o procură, arta naturii — din macro şi din microcosmos deopotrivă — ne apropie mai mult de Creator. „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi“, ne îndeamnă Iehova. Oprindu-ne o clipă să privim, să admirăm şi să ne minunăm, aţintindu-ne privirile fie spre cerul înstelat, fie spre orice alt lucru creat de Dumnezeu, ne amintim de Cel care „a creat aceste lucruri“. — Isaia 40:26.

Oameni care au învăţat să privească

În timpurile biblice slujitorii lui Dumnezeu au manifestat un interes deosebit faţă de creaţie. Potrivit cu 1 Împăraţi 4:30, 33, „înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului . . . A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care creşte pe zid, a vorbit de asemenea despre animale, despre păsări, despre reptile şi despre peşti“.

Probabil că interesul pe care l-a manifestat Solomon faţă de măreţiile creaţiei s-a datorat, în parte, exemplului dat de tatăl său. David, care a petrecut ca păstor mulţi dintre anii care i-au format personalitatea, a meditat deseori la lucrarea înfăptuită de mâinile lui Dumnezeu. El a fost impresionat în mod deosebit de frumuseţea cerului. În Psalmul 19:1 el a scris următoarele: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui“. (Compară cu Psalmul 139:14.) Este clar că această comuniune dintre el şi creaţie l-a adus mai aproape de Dumnezeul căruia i se închina. Şi noi putem proceda la fel.a

Aşa cum aceşti bărbaţi care aveau un respect profund faţă de Dumnezeu ştiau, recunoaşterea şi aprecierea lucrărilor lui Dumnezeu înalţă spiritul şi ne îmbogăţesc viaţa. În lumea de azi, contaminată de distracţii gata preambalate, care deseori sunt depravate, faptul de a admira creaţia lui Iehova poate constitui o activitate sănătoasă atât pentru noi, cât şi pentru familiile noastre. Pentru cei care tânjesc după lumea nouă promisă de Dumnezeu, acesta constituie un mod de destindere care nu va avea sfârşit. — Isaia 35:1, 2.

Atunci când nu ne oprim doar să observăm arta care ne înconjoară, ci şi să discernem calităţile Artistului Desăvârşit care a făcut toate acestea, fără îndoială că ne vom simţi îndemnaţi să dăm glas cuvintelor psalmistului David: „Nimeni nu este ca Tine între dumnezei, Doamne, şi nimic nu este ca lucrările Tale“. — Psalmul 86:8.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 10]

Exemple de model şi formă, lumină, culoare şi compoziţie

[Provenienţa unei fotografii]

Foto: Godo