Jucători pătimaşi, mereu păgubaşi

„PATIMA jocurilor de noroc este o boală, aşa cum şi alcoolismul sau dependenţa de droguri sunt considerate boli“, a declarat profesorul Jean Ades, din Franţa. „Este o dependenţă fără drog“, spunea el, şi „din ce în ce mai mulţi oameni descoperă că au acest viciu“. Chiar şi după ce pierd sume mari de bani, jucătorii pătimaşi sunt deseori obsedaţi de nevoia de a-şi recupera pagubele jucând şi mai mult. „Majoritatea păgubaşilor trec repede peste dezamăgire. Însă pentru unii, nevoia de a juca este atât de necontrolabilă, încât aceasta le poate distruge viaţa“, scria un reporter francez. „Ei continuă să-şi promită lor înşişi că se vor descotorosi de acest obicei, însă întotdeauna acesta pune stăpânire peste ei. Aceştia au ajuns dependenţi de jocurile de noroc.“

Un jucător din Africa de Sud mărturiseşte: „Dacă ai viciul jocurilor de noroc, atunci când te aşezi la ruletă sau la masa de joc, nimic altceva nu mai contează. Adrenalina îţi inundă venele, iar tu vei miza pe fiecare bănuţ pe care îl ai doar pentru încă o rotire a roţii sau pentru încă o carte. . . . Graţie rezervelor mele de adrenalină, puteam sta treaz zile şi nopţi fără întrerupere, privind cărţile şi numerele în aşteptarea acelui supercâştig care se lasă mereu aşteptat“. Apoi el a conchis: „Există mulţi alţii care, ca şi mine, nu se pot opri după ce au pierdut câteva sute sau chiar câteva mii de rands. Noi continuăm să jucăm până când se duce tot ce avem, iar relaţiile noastre de familie se fac bucăţi, fără să mai poată fi reparate vreodată“.

Henry R. Lesieur, profesor de sociologie la Universitatea St. John din New York, scria că dorinţa de a juca, indiferent dacă vor câştiga sau dacă vor pierde, este atât de intensă, „încât mulţi dintre jucători petrec zile în şir fără să doarmă, fără să mănânce şi chiar fără să meargă la toaletă. Captivaţi fiind de joc, ei uită de toate celelalte preocupări. În plus, în timpul perioadei de aşteptare există acea «emoţie puternică» ce se caracterizează de obicei prin palme transpirate, printr-un ritm accelerat al bătăilor inimii şi prin greaţă“.

Un fost jucător pătimaş recunoaşte că nu faptul de a câştiga a fost forţa care l-a ţinut sclav acestui vechi obicei, ci, mai degrabă, „emoţia puternică“, fiorul pe care ţi-l dă jocul însuşi. „Jocul de noroc îţi creează emoţii extrem de puternice“, a afirmat el. „Când roata ruletei se roteşte, când aştepţi să-ţi surâdă Norocul, există un moment în care parcă se învârteşte totul cu tine şi aproape că îţi pierzi cunoştinţa.“ André, un jucător francez, este de aceeaşi părere: „Când ai pariat 10 000 de franci francezi pe un cal, iar acesta mai are de parcurs ultima sută de metri, chiar dacă cineva ţi-ar spune că ţi-a murit soţia sau mama, nu ţi-ar păsa câtuşi de puţin“.

André mărturiseşte cum a putut continua să joace jocuri de noroc chiar şi după ce a pierdut sume mari de bani. A împrumutat de la bănci, de la prieteni şi de la cămătari cu nişte dobânzi exorbitante. A furat cecuri sau a falsificat librete de economii. A sedus femeile singure care mergeau la cazinou şi apoi a dispărut cu cărţile lor de credit. „Pe atunci — scria un ziarist francez — lui André nici nu îi mai păsa dacă va fi vreodată în stare să-şi reabiliteze situaţia financiară. Acţiona la întâmplare, împins numai de obsesia lui.“ Apoi a comis o crimă şi a fost închis. Căsnicia lui s-a năruit.

În multe cazuri, jucătorii pătimaşi, asemenea toxicomanilor şi alcoolicilor, continuă să joace, chiar dacă trebuie să-şi sacrifice locul de muncă, afacerile, sănătatea şi, în cele din urmă, familia.

În ultimul timp, numeroase oraşe din Franţa şi-au deschis porţile în faţa jocurilor de noroc. Acolo unde alte afaceri au eşuat, casele de amanet prosperă. Proprietarii susţin că jucătorii îşi pierd deseori toţi banii pe care îi au şi îşi vând inelele, ceasurile, hainele şi alte obiecte de valoare ca să aibă bani să-şi cumpere benzină pentru a se putea întoarce acasă. În unele oraşe de coastă din Statele Unite s-au deschis noi case de amanet; uneori pot fi văzute trei, patru sau chiar mai multe case de amanet, una lângă alta.

Unii chiar au început să comită infracţiuni numai ca să aibă bani cu care să-şi satisfacă viciul jocurilor de noroc. Cercetările efectuate până în prezent au „dezvăluit o gamă largă de comportamente ilegale comise de jucătorii pătimaşi . . .  falsificări de cecuri, delapidare, hoţie, furt, jaf cu arma, book-making, fraudă, escrocherie şi vânzare de bunuri furate“. La toate acestea se pot adăuga infracţiunile comise de funcţionarii care, fiind pasionaţi de jocurile de noroc, îşi fură patronii. Gerry T. Fulcher, directorul Institutului pentru Educarea şi Tratarea Jucătorilor Pasionaţi, spunea că 85 la sută din miile de jucători pasionaţi recunoscuţi au admis că îşi fură patronii. El mai susţinea că, „de fapt, privit din punct de vedere pur financiar, jocul de noroc poate fi mai rău decât alcoolismul şi consumul de droguri luate la un loc“.

Alte cercetări au ajuns la concluzia că aproximativ două-treimi din numărul jucătorilor pătimaşi aflaţi în libertate şi 97 la sută din numărul celor aflaţi la închisoare recunosc că au comis infracţiuni ca să aibă bani cu care să joace sau cu care să-şi plătească datoriile făcute la jocurile de noroc. În 1993, în oraşele din Statele Unite situate pe ţărmul Golfului Mexic, unde jocurile de noroc legalizate sunt foarte răspândite, au avut loc 16 jafuri de bănci, de patru ori mai multe ca în anul precedent. Ca să poată juca în continuare, un bărbat a jefuit de la opt bănci suma de 89 000 de dolari. Şi alte bănci au fost jefuite de persoane înarmate, care nu erau altele decât jucătorii care le datorau creditorilor mari sume de bani.

„Când jucătorii pătimaşi încearcă să-şi reprime obiceiul, aceştia au în timpul abstinenţei simptome foarte asemănătoare cu cele ale fumătorilor sau toxicomanilor“, se arată în The New York Times. Şi totuşi, jucătorii admit că reprimarea acestui obicei poate fi chiar mai grea în comparaţie cu reprimarea altor obiceiuri. „Unii dintre noi am fost la rândul nostru alcoolici sau consumatori de droguri — declara un jucător —, dar cu toţii suntem de acord că patima jocurilor de noroc este mult mai rea decât oricare dintre celelalte vicii.“ Potrivit spuselor dr. Howard Shaffer, de la Centrul de Studiere a Dependenţei, de la Universitatea Harvard, cel puţin 30 la sută dintre jucătorii pătimaşi care încearcă să se oprească „dau semne de iritabilitate sau au dureri de stomac, tulburări ale somnului, tensiune arterială ridicată şi puls accelerat“.

Chiar dacă continuă să facă pariuri, afirma dr. Valerie Lorenz, directoarea Centrului Naţional pentru Patologia Jocurilor de Noroc din Baltimore, Maryland, S.U.A., pasionaţii „de jocuri de noroc se confruntă cu diferite probleme de sănătate: dureri de cap cronice, migrene, dificultăţi ale respiraţiei, dureri anghinale, palpitaţii şi amorţeală a membrelor“.

Apoi există şi sinucideri. Ce poate fi mai rău decât ceea ce este cunoscut de obicei sub denumirea de „dependenţă nefatală“, care provoacă moartea? Într-un district american, de exemplu, acolo unde s-au deschis recent cazinouri, „rata sinuciderilor s-a dublat în mod inexplicabil — se arăta în The New York Times Magazine — , deşi nici una dintre oficialităţile care se ocupă de îngrijirea sănătăţii nu a vrut să asocieze această creştere cu jocurile de noroc“. În Africa de Sud, într-o săptămână s-au sinucis trei jucători. Numărul din prezent al sinuciderilor cauzate de jocurile de noroc şi de datoriile făcute din cauza acestor jocuri, fie ele legale, fie ilegale, nu se cunoaşte.

Sinuciderea este un mod tragic de a pune capăt strânsorii ca de cleşte a jocului de noroc. În următorul articol vom analiza modul în care unii au găsit cea mai bună modalitate de a-i pune capăt.

[Text generic pe pagina 6]

Casele de amanet înfloresc — la fel şi delictele.