Cum arată lumea azi?

DACĂ sunteţi suficient de în vârstă ca să vă amintiţi de anul 1945, aţi văzut vreo schimbare în privinţa principiilor şi a moralităţii? Milioane de persoane au adoptat „noua moralitate“, care pretinde că oferă o libertate mai mare. Care este însă preţul?

Un bărbat în vârstă de 70 de ani, care în timpul celui de-al doilea război mondial a activat în marina militară a Statelor Unite, a spus: „În anii ’40, oamenii aveau mult mai multă încredere unii în alţii, iar vecinii se ajutau reciproc. În regiunea din Canada în care locuiam noi nu trebuia nici măcar să ne încuiem uşile. Nu existau delicte stradale şi, cu siguranţă, în şcoli nu se întâlneau cazuri de violenţă cu arme. Practic, de atunci încrederea a dispărut“. Care este situaţia astăzi în zona în care locuiţi? Se spune că în oraşul New York jumătate dintre tinerii în vârstă de peste 14 ani poartă arme. În unele şcoli se folosesc detectoare de metale pentru ca elevii să nu poată purta la ei tot felul de cuţite şi de arme. În fiecare an, în Statele Unite rămân însărcinate aproximativ un milion de adolescente, iar o treime dintre acestea avortează. Adolescentele tinere care ajung să fie deja mame sunt practic copii cu bebeluşi.

Prin puternica lor influenţă, homosexualii şi lesbienele şi-au impus atât de mult stilul de viaţă, încât din ce în ce mai mulţi oameni le găsesc scuze şi îi imită. Însă atât ei, cât şi alţii au plătit un preţ mare pentru aceasta prin îmbolnăvirile şi moartea datorate bolilor transmisibile sexual, cum ar fi SIDA. Epidemia de SIDA s-a răspândit în rândurile populaţiei heterosexuale şi ale consumatorilor de droguri. Ea a tras după sine un şir al morţii în Africa, în Europa şi în America de Nord. Iar capătul lui nu se întrevede la orizont.

În cartea A History of Private Life se mai spune: „Violenţa, alcoolismul, drogurile: acestea sunt principalele forme de comportament anormal în societatea suedeză“. Această afirmaţie este valabilă pentru majoritatea ţărilor lumii occidentale. Odată cu prăbuşirea valorilor religioase, există un potop de degradare morală chiar şi în rândul multor clerici.

Consumul de droguri — în trecut şi în prezent

La sfârşitul anilor ’40, consumul de droguri era aproape necunoscut de majoritatea populaţiei lumii occidentale. Deşi oamenii auziseră de morfină, de opium şi de cocaină, numai un grup relativ restrâns de persoane consumau aceste droguri. Nu existau baroni ai drogului sau vânzători ambulanţi, cum există în prezent. La colţurile străzilor nu existau persoane care să se drogheze. Cum stau însă lucrurile în 1995? Mulţi dintre cititorii noştri cunosc răspunsul observând toate câte se întâmplă în jurul lor. Crimele datorate drogurilor sunt la ordinea zilei în multe dintre marile oraşe ale lumii. Numeroşi politicieni şi magistraţi sunt la mâna puternicilor baroni ai drogului care pot să ordone şi să obţină lichidarea oricărei persoane influente care refuză să colaboreze. Istoria recentă a Columbiei şi legăturile ei cu lumea drogurilor constituie o dovadă în acest sens.

În fiecare an, flagelul numit drog seceră aproximativ 40 000 de vieţi numai în Statele Unite. În anul 1945 în mod sigur nu exista această problemă. Nu este surprinzător deci că, după ce zeci de guverne au depus eforturi în vederea eradicării consumului de droguri, Patrick Murphy, fost comisar de poliţie în New York, a scris pentru Washington Post un articol intitulat „Războiul cu drogurile s-a sfârşit — Au învins drogurile!“ El a mai spus că „comerţul cu droguri . . . este acum una dintre cele mai rentabile afaceri din [Statele Unite], cu profituri care ar putea ajunge anul acesta la 150 de miliarde de dolari“. Problema este uriaşă şi pare de nerezolvat. Consumul de droguri are o clientelă tot mai numeroasă şi, ca în cazul multor altor vicii, clienţii lui îi sunt fideli. Este o afacere care susţine economia câtorva naţiuni.

John K. Galbraith, profesor de economie, a scris în cartea sa The Culture of Contentment: „Tranzacţiile cu droguri, focurile de armă trase la întâmplare, alte delicte, precum şi dezorientarea şi destrămarea familiei, toate constituie aspecte ale vieţii de zi cu zi“. El afirmă că, în multe dintre marile oraşe americane, comunităţile minoritare „sunt astăzi centre ale terorii şi ale disperării“. El susţine că „ne putem aştepta la resentimente şi la tulburări sociale şi mai mari“. De ce? Deoarece, mărturiseşte el, cei bogaţi devin şi mai bogaţi, iar cei săraci — „clasa de jos“ — , tot mai numeroşi, devin şi mai săraci.

Tentaculele crimei internaţionale

Este evident faptul că grupurile criminale îşi fac simţită prezenţa pretutindeni. Ani de zile, crima organizată, cu aşa-numitele ei „familii ale crimei“, stabilea legături între Italia şi Statele Unite. Acum însă, Boutros Boutros-Ghali, Secretarul General ONU, a avertizat că, „la scară transnaţională, crima organizată . . . sfidează frontierele şi devine o forţă universală“. El a spus: „În Europa, în Asia, în Africa şi în America, forţele întunericului nu dorm şi nu există nici o societate care să fie cruţată“. El a mai arătat că „crima transnaţională . . . subminează tocmai temeliile ordinii democratice internaţionale. [Ea] otrăveşte climatul afacerilor, îi corupe pe conducătorii politici şi subminează drepturile omului“.

Harta s-a schimbat

Vaclav Havel, preşedintele Republicii Cehe, a arătat într-un discurs ţinut la Philadelphia (Statele Unite) că cele două evenimente politice de cea mai mare importanţă din a doua jumătate a secolului al XX-lea au fost prăbuşirea colonialismului şi căderea comunismului în Europa Răsăriteană. Comparând harta lumii din anul 1945 cu una din 1995 vom observa imediat schimbările radicale care au avut loc pe scena lumii, în special în Africa, în Asia şi în Europa.

Comparaţi situaţia politică existentă în aceşti doi ani. Pe perioada celor 50 de ani care s-au scurs, comunismul a atins cele mai înalte culmi numai pentru ca, în final, să cadă în dizgraţie în majoritatea fostelor ţări comuniste. În aceste naţiuni, regimul totalitar a făcut loc unei aşa-numite „democraţii“. Totuşi, numeroşi oameni resimt efectele transformării societăţii lor într-o societate bazată pe economia de piaţă. Şomajul face ravagii, iar banii nu au deseori nici o valoare. În 1989 rubla rusească valora 1,61 dolari americani. În momentul în care citiţi aceste rânduri aveţi nevoie de mai mult de 4 300 de ruble pentru a avea echivalentul unui dolar!

În revista Modern Maturity se arăta că aproximativ 40 de milioane de ruşi trăiesc actualmente sub nivelul mediu de sărăcie. O rusoaică spunea: „Nu ne putem permite nici măcar să murim. Nu ne putem permite cheltuieli de înmormântare“. Chiar şi cea mai ieftină înmormântare costă în jur de 400 000 de ruble. Cadavrele neînmormântate se strâng cu grămada la morgă. În acelaşi timp, trebuie remarcat faptul că în Statele Unite peste 36 de milioane de americani trăiesc sub nivelul mediu de sărăcie!

În articolul intitulat „Intraţi în epoca fricii“, Will Hutton, corespondentul în probleme de natură financiară al ziarului Guardian Weekly, a scris despre problemele Europei Răsăritene următoarele: „Prăbuşirea comunismului şi regresul Rusiei până la cel mai mic stadiu pe care l-a cunoscut ea începând din secolul al XVIII-lea constituie evenimente ale căror implicaţii sunt greu de înţeles deocamdată“. Aproximativ 25 de state noi au luat locul fostului imperiu sovietic. Hutton susţine că „marea bucurie cu care a fost întâmpinată căderea comunismului s-a transformat într-o tot mai mare teamă de viitor. . . . Probabilitatea prăbuşirii într-o anarhie economică şi politică este din ce în ce mai mare, iar Europa Occidentală nu se poate aştepta să rămână imună la toate acestea“.

Cu perspective atât de sumbre, nu este de mirare că Hutton îşi încheie articolul astfel: „Lumea are nevoie mai degrabă de o busolă decât de apeluri pentru democraţie şi pentru economia de piaţă — numai că nu se găseşte nici una la îndemână“. Aşadar, unde pot căuta naţiunile o soluţie? Articolul următor ne va răspunde.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 10]

ONU începând din 1945

Care este motivul pentru care ONU, această organizaţie fondată în 1945, s-a dovedit a fi incapabilă să pună capăt numeroaselor războaie care au avut loc? În discursul său intitulat „Un plan în vederea păcii“, Secretarul General Boutros Boutros-Ghali a declarat următoarele: „Naţiunile Unite nu au fost împuternicite să rezolve multe dintre aceste crize din cauza voturilor de veto — 279 la număr — date de Consiliul de Securitate, ceea ce a constituit o expresie evidentă a disensiunilor existente în acea perioadă [a războiului rece dintre guvernele capitaliste şi cele comuniste]“.

S-ar putea oare spune că Naţiunile Unite nu s-au străduit să menţină pacea între naţiuni? Ele au încercat, dar au plătit un preţ mare. „Treisprezece dintre operaţiunile efectuate în vederea menţinerii păcii au avut loc între anii 1945 şi 1987; de atunci au avut loc alte 13 operaţiuni. Se estimează că, până în ianuarie 1992, în serviciul Naţiunilor Unite au lucrat 528 000 de persoane, între care militari, poliţişti şi personal civil. Peste 800 dintre ei, provenind din 43 de ţări, au murit slujind Naţiunile Unite. Preţul la care s-au ridicat până în 1992 aceste operaţiuni a fost de 8,3 miliarde de dolari.“

[Provenienţa fotografiilor]

Tanc şi proiectil; foto: U.S. Army

[Chenarul de la pagina 11]

Televizorul

Educă sau perverteşte?

Relativ puţine familii aveau televizor în 1945. Pe atunci, televizorul era încă în „frageda pruncie“ a imaginilor alb-negru. Azi, televizorul este un hoţ şi un intrus tolerat aproape în fiecare cămin din ţările dezvoltate şi în fiecare sat din ţările în curs de dezvoltare. Deşi există unele programe cu caracter educativ şi constructiv, majoritatea programelor sunt degradante în privinţa valorilor morale şi satisfac cele mai decăzute gusturi ale publicului. Popularitatea de care se bucură filmele video, folosirea exagerată a pornografiei şi a filmelor interzise adolescenţilor constituie un alt factor care grăbeşte moartea bunului simţ şi a principiilor morale sănătoase.

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

Începând din 1945, în războaie, precum cel din Vietnam, s-a plătit un tribut de peste 20 de milioane de vieţi omeneşti.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 8]

Patrick Frilet/Sipa Press.

[Provenienţa fotografiei de la pagina 8]

Luc Delahaye/Sipa Press