Potrivit Bibliei
Are importanţă ceea ce crezi?
„OMULUI ÎI PLACE SĂ CREADĂ CEEA CE I-AR PLĂCEA SĂ FIE ADEVĂRAT.“ — FRANCIS BACON, 1561–1626, ESEIST ŞI OM DE STAT ENGLEZ.
CÂND este vorba despre doctrine religioase, mulţi oameni sunt de părere că, dacă o persoană crede cu sinceritate că „există Cineva acolo sus“ şi dacă îşi iubeşte aproapele, atunci nu mai are importanţă ce altceva mai crede. Unii ar putea analiza ideile contradictorii pe care grupările religioase le susţin în legătură cu Dumnezeu, cu scopul său şi cu modul în care trebuie să i te închini lui şi ar putea trage concluzia că diferenţele sunt doar de suprafaţă, asemenea unor diferite stiluri de îmbrăcăminte purtate de aceeaşi persoană. Ei ar putea chiar să creadă că celor care fac din astfel de diferenţe un subiect pentru multe discuţii le lipseşte complet spiritul adevăratului creştinism.
Scripturile sunt de acord cu faptul că nu toate discuţiile legate de învăţături religioase sunt utile. De exemplu, în scrisoarea sa inspirată adresată lui Timotei, apostolul Pavel s-a referit la nişte oameni care au stârnit „dispute violente asupra unor nimicuri“. Pavel i-a descris ca având „mania întrebărilor fără sens şi a disputelor despre cuvinte“ (1 Timotei 6:4, 5, NW). El l-a instruit pe Timotei ‘să se ferească de întrebările nebune şi nefolositoare, ştiind că dau naştere la certuri’ şi să instruiască congregaţiile „să nu facă luptă de cuvinte, care nu este de nici un folos“ (2 Timotei 2:14, 23). Multe dispute pe teme religioase purtate în prezent se potrivesc acestei descrieri şi s-au dovedit a fi o pierdere inutilă de timp.
Înseamnă însă acest lucru că toate discuţiile legate de convingeri religioase sunt inutile? Ei bine, nu-i aşa că nu vom renunţa să ne mai îmbrăcăm doar pentru simplul fapt că anumite haine nu sunt potrivite pentru a fi purtate? Prin urmare, de ce să renunţăm la toate discuţiile despre convingeri religioase, considerându-le lipsite de importanţă, doar pentru că unele întrebări referitoare la doctrine nu merită să fie examinate? Contextul cuvintelor lui Pavel citate mai sus ne arată că el considera doctrinele drept o chestiune de interes vital. El a avertizat în repetate rânduri că învăţăturile false ar putea să-l determine pe cineva să devieze de la credinţă şi l-a instruit pe Timotei să le ‘poruncească unora să nu îi înveţe pe alţii alte învăţături’ (1 Timotei 1:3–7; 4:1; 6:3–5; 2 Timotei 2:14–18, 23–26; 4:3, 4). Cu siguranţă că nu ar fi făcut astfel de afirmaţii categorice dacă nu ar fi avut importanţă ce anume credeau creştinii din primul secol.
În acest caz, de ce i-a sfătuit el să se ferească de întrebările referitoare la doctrine? Deoarece, pe vremea lui Pavel, anumiţi oameni — descrişi de el ca fiind „stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr“ — au pus în discuţie probleme de natură doctrinală doar cu intenţia de a distruge credinţa altora (1 Timotei 6:5). Pavel l-a sfătuit pe Timotei să evite discuţiile despre convingeri religioase numai în ce priveşte întrebările puse de acei oameni corupţi.
Este conduita influenţată de convingeri?
Unii însă ar putea să pună la îndoială faptul că convingerile noastre religioase ar putea să influenţeze într-o mare măsură ce fel de persoane suntem — calităţile şi conduita noastră. S-ar putea ca ei să considere convingerile şi conduita drept două lucruri separate, care nu au nici o legătură între ele, ca o haină şi o pereche de pantaloni care pot fi asortate sau combinate după preferinţa celui care le poartă. Însă în Biblie, convingerile şi conduita sunt mai degrabă asemănătoare cu un costum, ale cărui piese nu se pot purta separat.
Biblia arată că există o legătură directă între ceea ce credem şi ce fel de persoane suntem. Fariseii din zilele lui Isus, care se considerau drepţi, au constituit un exemplu de conduită influenţată de convingeri greşite (Matei 23:1–33; Luca 18:9–14). Pe de altă parte, în Coloseni 3:10 suntem sfătuiţi: „Îmbrăcaţi noua personalitate care, prin intermediul cunoaşterii exacte, se reînnoieşte conform imaginii Celui care a creat-o“ (NW). Să observăm că puterea care ne ajută să trăim o viaţă în devoţiune este legată de cunoaşterea exactă a lui Dumnezeu.
Termenul grecesc tradus prin ‘cunoaştere exactă’, care apare de 20 de ori în Scripturile greceşti creştine, se referă la cunoaşterea exactă, sau deplină. Elenistul Nathanael Culverwel o descrie ca şi cum am deveni ‘mai familiarizaţi cu un lucru deja cunoscut; observarea mai atentă a unui obiect pe care l-am văzut deja de departe’. Prin urmare, la fel cum un bijutier examinează o piatră preţioasă pentru a-i estima calităţile şi valoarea, un creştin trebuie să examineze Cuvântul lui Dumnezeu pentru a ajunge la o cunoaştere exactă şi deplină a Dumnezeului căruia el îi slujeşte. Aceasta înseamnă să ajungi să cunoşti personalitatea lui Dumnezeu, scopurile sale, normele sale şi toate învăţăturile care alcătuiesc ‘modelul cuvintelor sănătoase’ — ceea ce înseamnă mult mai mult decât doar a crede că „există Cineva acolo sus“. — 2 Timotei 1:13.
Un exemplu de roade care rezultă în urma unei cunoaşteri doar de la distanţă a lui Dumnezeu este consemnat în primul capitol al scrisorii inspirate adresate romanilor. Aici se face referire la anumiţi oameni care, „măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, . . . n-au socotit ca bun să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor [exactă]“. Apostolul Pavel enumeră consecinţele convingerilor lor greşite: „Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor fără pricepere, ca să facă lucruri neîngăduite, fiind plini de orice fel de nedreptate, de desfrânare, de lăcomie, de răutate; plini de invidie, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, îngâmfaţi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, fără milă“. — Romani 1:21, 28–31.
Fără îndoială, convingerile pe care le aveau aceşti oameni au influenţat în mod direct capacitatea lor de a duce o viaţă de creştini. La fel şi azi, convingerile şi conduita pot fi comparate cu un veşmânt fără cusături, ţesut într-o singură bucată. Aşadar, este vital ca toţi cei care doresc să câştige favoarea lui Dumnezeu să fie siguri că convingerile lor religioase sunt într-adevăr adevărate, bazate în mod temeinic pe Cuvântul lui Dumnezeu. Şi aceasta deoarece voinţa lui Dumnezeu „este ca orice fel de oameni să fie salvaţi şi să ajungă la cunoaşterea exactă a adevărului“. — 1 Timotei 2:4, NW.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]
Faptul că fariseul se considera drept era o reflectare a convingerilor sale.