Potrivit Bibliei

Care este sensul vieţii?

„DARWINIŞTII SUSŢIN CĂ SELECŢIA NATURALĂ ESTE O EXPLICAŢIE SUFICIENTĂ A VIEŢII ORGANICE. TOTUŞI, PARE O CHESTIUNE DE BUN SIMŢ CA, ÎN CAZUL ÎN CARE UN ORGANISM DEVINE MAI COMPLEX, MAI CONŞTIENT ŞI MAI INTELIGENT, ACEASTA SĂ SE ÎNTÂMPLE ASTFEL DEOARECE ACESTE CALITĂŢI SUNT DORITE.“ — DYLAN THOMAS (1914–1953, POET ŞI SCRIITOR DIN ŢARA GALILOR).

CĂUTAREA sensului vieţii nu este un lucru nou. Ea a preocupat timp de secole mintea celor însetaţi de cunoaştere. Un sondaj efectuat recent arată că în mintea locuitorilor Noii Zeelande această chestiune este mai actuală astăzi decât cu zece ani în urmă. Patruzeci şi nouă la sută din populaţie, de la 15 ani în sus, „s-a gândit deseori la scopul vieţii“, cu 32% mai mult decât s-a înregistrat într-un sondaj similar efectuat în 1985, ne informează raportul publicat în revista Listener.

Locuitorii Noii Zeelande par să exprime sentimentele împărtăşite de oameni din alte naţiuni. Listener consemnează în continuare: „Manifestarea tot mai evidentă a tendinţei de a ne întreba care este sensul existenţei noastre poate indica faptul că în prezent suntem mai neliniştiţi decât am fost în anii ’80 şi suntem mai nesiguri de drumul pe care trebuie să-l urmăm“.

Potrivit dovezilor existente, tot mai mulţi oameni nu sunt satisfăcuţi de răspunsurile evoluţioniştilor la întrebarea pe care şi-o pune fiecare: „De ce existăm?“ Poate oare Biblia să ofere busola morală necesară pentru găsirea unui scop în viaţă?

„Principala forţă motivaţională“

Dintre toate creaturile de pe pământ, numai pe om îl interesează scopul vieţii. Şi ştiţi de ce? Biblia ne oferă un răspuns în Eclesiastul 3:11. Referitor la Creator, ea spune: „El i-a dat omului noţiunea timpului trecut şi viitor“ (The New English Bible). Deşi toate lucrurile vii au tendinţa de a se „agăţa“ de viaţă, se pare că omul este singurul care are noţiunea timpului — trecut, prezent şi viitor. Omul poate medita asupra trecutului şi poate privi spre viitor, făcându-şi planuri în acest sens şi, de ce nu, chiar dorind cu ardoare să le realizeze. De asemenea, el poate ajunge să fie dezamăgit deoarece, din cauza naturii trecătoare a scurtei sale vieţi, nu-şi poate realiza visurile de viitor.

Astfel, omul este singurul care ajunge să se întrebe: De ce exist? Încotro mă îndrept? Psihiatrul Viktor Frankl a scris: „Străduinţa de a găsi un sens în viaţă este principala forţă motivaţională din om. . . . Nu există nimic în lume, îndrăznesc să spun, care să ajute atât de mult pe cineva să supravieţuiască chiar şi celor mai vitrege condiţii, aşa cum o face cunoaşterea faptului că viaţa cuiva are un sens“.

Descoperirea făcută de Solomon şi confirmată de Isus

Necesitatea de a găsi un sens în viaţă i-a preocupat pe mulţi oameni din trecut. Să întoarcem deci filele istoriei cu trei mii de ani în urmă, pe timpul când regatul lui Israel se afla sub domnia lui Solomon. Despre el, regina din Seba a spus: „Deci era adevărat ce am auzit în ţara mea despre lucrurile tale şi despre înţelepciunea ta! Dar nu credeam cuvintele, până ce n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Şi iată, nici pe jumătate nu mi s-a spus. Tu ai mai multă înţelepciune şi bunăstare decât am auzit mergându-ţi faima“. — 1 Împăraţi 10:6, 7.

Scriind cartea biblică Eclesiastul, regele Solomon şi-a informat cititorii cu privire la rezultatele unui experiment pe care l-a făcut ca să afle scopul vieţii. Era vorba despre încercarea posibilităţilor de a savura plăcerile de care avea parte în viaţă un rege al Orientului antic. În Ecl. capitolul 2, versetele 1–10, el a descris o viaţă de plăceri greu de conceput în zilele noastre. El a încercat tot ceea ce oferea viaţa în privinţa bogăţiilor materiale şi a plăcerilor carnale. Care a fost concluzia pe care a tras-o el cu privire la sensul urmăririi unor astfel de obiective? Răspunsul său îi va surprinde pe cei extrem de încrezători.

Privind în urmă la toate aceste lucruri, concluzia la care a ajuns a fost de cele mai multe ori nefavorabilă. Le considera inutile, pierdere de timp. El a scris: „M-am uitat la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la efortul cu care le făcusem; şi iată, totul era deşertăciune şi goană după vânt şi nu era nici un câştig sub soare“. — Eclesiastul 2:11.

El a ajuns la concluzia că, în cel mai fericit caz, plăcerile lumeşti aduc o plăcere doar temporară. Nici măcar înţelepciunea omenească nu-l poate scăpa pe om de durerea şi suferinţele vieţii.

Isus Cristos a ajuns la o concluzie similară atunci când, drept răspuns la preocuparea exagerată a unei persoane pentru o moştenire, el i-a spus mulţimii care îl asculta: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui“. — Luca 12:15.

Numai Iehova Dumnezeu poate învinge în totalitate neputinţa de fiecare zi a oamenilor şi poate da un sens raţional acţiunilor omului. Aşadar, viaţa fără Dumnezeu este inutilă. După cum este consemnat în Eclesiastul 12:13, Solomon a declarat: „Să ascultăm încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om“.

Descoperirea sensului vieţii

Concluzia la care a ajuns Solomon, şi anume că viaţa nu are sens fără o teamă sănătoasă faţă de Dumnezeu, a fost confirmată de repetate ori de către Isus Cristos. „Este scris“, a declarat Isus citând din Cuvântul lui Dumnezeu, „Omul va trăi nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4:4; Deuteronomul 8:3). Într-adevăr, pentru ca o persoană să aibă o viaţă plină de satisfacţii, ea nu poate ignora aspectele de natură spirituală. Isus a spus despre el însuşi cele ce urmează: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui“ (Ioan 4:34). Faptul de a-i sluji în mod supus Tatălui său ceresc a constituit pentru Isus o sursă de bucurie şi de satisfacţie. Aceasta a fost o hrană pentru el. Viaţa lui a dobândit astfel un scop.

În consecinţă, ne putem bucura de viaţă în cea mai mare măsură posibilă făcând abstracţie de Dumnezeu? Nu! Este demn de reţinut ceea ce a scris cândva istoricul Arnold Toynbee: „Scopul adevărat al unei religii superioare este acela de a răspândi, în atâtea suflete în câte este posibil, sfaturile şi adevărurile spirituale care constituie esenţa ei, pentru ca fiecare dintre aceste suflete să fie astfel în măsură să îndeplinească adevăratul ţel al Omului. Adevăratul ţel al Omului este acela de a-l glorifica pe Dumnezeu şi de a găsi plăcere în El pentru totdeauna“. Profetul Maleahi a exprimat astfel punctul de vedere al lui Dumnezeu: „Veţi vedea din nou atunci deosebirea dintre cel drept şi cel rău, dintre cel care slujeşte lui Dumnezeu şi cel care nu-I slujeşte“. — Maleahi 3:18.

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

„Gânditorul“, de Rodin

[Provenienţa fotografiei]

Scala/Art Resource, N.Y.