Conversaţia este o artă
HRANA, somnul şi munca sunt câteva necesităţi de bază ale omului. Totuşi, mai există una care trebuie satisfăcută. Care anume?
Să analizăm următoarele cuvinte rostite de un bărbat care şi-a petrecut cinci ani singur într-o celulă a unei închisori, fiind lipsit de una dintre cele mai preţioase necesităţi ale vieţii. „Tânjeam după companie, după cineva cu care să stau de vorbă, să discut“, recunoaşte el. „Am început să-mi dau seama că trebuia să fac ceva pentru a neutraliza singurătatea. În izolarea şi tăcerea în care mă aflam, mintea avea să-mi fie afectată.“
Da, avem o necesitate înnăscută de a comunica. Conversaţia este un ajutor pentru a satisface această necesitate. Cercetătorii Dennis R. Smith şi L. Keith Williamson fac următorul comentariu: „Avem nevoie de persoane în care să ne putem încrede fără rezerve, cărora să le putem împărtăşi cele mai mari bucurii şi cele mai neliniştitoare temeri, cărora să le putem vorbi“.
Avem nevoie să vorbim!
Oamenii sunt înzestraţi cu minunatul dar al vorbirii. Da, suntem proiectaţi pentru a conversa. Un bărbat a făcut următoarea observaţie: „Am fost creaţi de Dumnezeu pentru a trăi în grup. Este o pedeapsă să nu ai ocazia să vorbeşti sau să fii privat de capacitatea de a comunica. Când conversezi, se întâmplă un lucru extraordinar. Devii mai conştient de propria ta valoare şi tragi foloase din faptul că ştii ce gândesc şi ce simt alţii“.
Elaine, soţia unui ministru itinerant, spune: „Cuvintele exprimă sentimente. Nu putem să presupunem că partenerul nostru de căsătorie ştie cât de mult îl preţuim. Acest lucru trebuie spus; urechea trebuie să audă aceste cuvinte. Trebuie să conversăm“.
David, fiul unui bătrân creştin, s-a exprimat în felul următor: „Uneori mă simt frustrat şi efectiv nu ştiu ce să mai cred. Îmi vine să nu mai spun nimic, după care tensiunea afectivă creşte în interior. Observ că dacă vorbesc cu cineva, este ca şi cum presiunea ar ieşi printr-un orificiu. Pe măsură ce vorbesc, am ocazia să descopăr ce cred în realitate despre mine şi reuşesc să le clasez pe toate“.
Bariere în calea conversaţiei
Într-adevăr, conversaţia satisface o necesitate. Totuşi, există bariere în calea conversaţiei. De fapt, pentru unii o conversaţie devine o luptă — o activitate care trebuie evitată.
„În cea mai mare parte a vieţii mele, spune Gary, am constatat că îmi era mai uşor să evit conversaţiile cu ceilalţi oameni.“ El explică: „Acest lucru se datora îndeosebi faptului că nu aveam încredere în mine. Încă îmi este teamă că atunci când vorbesc cu oamenii par caraghios sau că s-ar putea ca cineva să râdă de mine pentru ce-am spus“.
Elaine arată că problema ei este timiditatea. Ea explică: „Am fost crescută într-o familie în care nu se discuta. Tatăl meu era genul de persoană care te intimida foarte tare. Prin urmare, când am crescut aveam sentimentul că nu am nimic bun de spus“. Da, timiditatea poate să ridice bariere uriaşe în calea bucuriei de a conversa. Ei bine, ea te poate ţine închis în spatele unor ziduri ale tăcerii!
„Este ca o pacoste“, spune John, un bătrân creştin care recunoaşte că se luptă cu un respect de sine scăzut. „Dacă cedezi în faţa timidităţii, atunci te izolezi. Chiar dacă se află o sută de persoane în cameră, tu nu vei conversa cu ei. Iar acest lucru te va costa scump!“
Pe de altă parte, un bătrân pe nume Daniel vrea să spună următorul lucru: „N-am probleme când e vorba să spun ceva. Însă înainte să-mi dau seama, am şi întrerupt pe cineva şi am monopolizat conversaţia. Devin conştient de acest lucru abia atunci când văd pe faţa soţiei mele acea expresie inconfundabilă, şi îmi zic: «O, nu se poate! Iar am făcut-o!» Ştiu că şi-a pierdut bucuria pentru tot restul discuţiei“.
Cum pot fi depăşite aceste bariere, precum şi altele, care se pun în calea conversaţiei? Ce calităţi sunt esenţiale pentru această artă? Cum pot fi ele aplicate?
„Ce să spun?“
„Despre ce să vorbesc?“ „Nu ştiu nimic.“ „Nimeni nu vrea să audă ce am eu de spus.“ Cu toate că s-ar putea să gândeşti astfel, probabil că nu aşa stau lucrurile în realitate. Ştii mult mai multe decât crezi tu, iar unele dintre aceste informaţii sunt probabil interesante pentru alţii. De exemplu, poate că ai fost de curând într-o călătorie. S-ar putea ca alţii să dorească să ştie cum este acea zonă în comparaţie cu cea în care trăiesc ei.
În plus, ai putea şi ar trebui să-ţi îmbogăţeşti cunoştinţele despre diferite subiecte cu ajutorul lecturii. Este un obicei bun să-ţi faci timp pentru a citi ceva în fiecare zi. Literatura Martorilor lui Iehova conţine informaţii despre Biblie, precum şi despre subiecte de interes general. Cu cât vei acumula mai multe informaţii, cu atât vei putea împărtăşi altora mai multe lucruri. Un excelent exemplu îl constituie textul fiecărei zile din broşura Să examinăm zilnic Scripturile, aşa cum este ea folosită de Martorii lui Iehova. În fiecare zi, aceasta îţi dă ocazia să te gândeşti la altceva şi să foloseşti acea informaţie în conversaţii.
A purta o conversaţie nu înseamnă că doar o persoană trebuie să vorbească. Ambele părţi trebuie să se exprime. Permite-i celuilalt să vorbească. Dacă acesta tace, ai putea să-l încurajezi punându-i întrebări pline de tact. Să presupunem că stai de vorbă cu o persoană mai în vârstă. Ai putea s-o întrebi despre evenimente din trecut şi despre cum anume s-a schimbat lumea sau viaţa de familie faţă de vremurile când ea era tânără. Te vei bucura ascultând-o şi vei învăţa ceva.
Fii un bun ascultător
Faptul de a asculta cu atenţie este un lucru preţios într-o conversaţie. Modul în care îi ascultăm pe alţii le poate fi de folos celor care caută un ajutor în legătură cu greutăţile lor. Un bărbat, care considera că se află la „marginea societăţii“, se simţea mizerabil şi de aceea l-a sunat pe un prieten pentru a-i cere ajutorul. Chiar dacă nu era un moment deloc potrivit, prietenul l-a ascultat plin de amabilitate — timp de două ore! Bărbatul respectiv consideră acum că acea conversaţie a fost un moment hotărâtor din viaţa sa. Ce anume a făcut ca ea să fie un succes? „Doar faptul de a fi un bun ascultător“, recunoaşte prietenul amabil. „Nu-mi aduc aminte să fi spus vreun cuvânt de înţelepciune. Am pus doar întrebările potrivite: «De ce te simţi aşa?», «De ce te nelinişteşte acest lucru?», «Ce te-ar putea ajuta?» El şi-a dat răspuns la toate întrebările sale atunci când mi-a răspuns mie!“
Copiii îi preţuiesc pe părinţii care îşi fac timp să discute cu ei. Un băiat pe nume Scott spune următoarele: „Este bine când părinţii tăi vin la tine şi vor să ştie ce te frământă. Tata procedează astfel în ultima vreme, şi acest lucru mă ajută pentru că sunt unele lucruri pe care, pur şi simplu, nu le poţi rezolva singur“.
„Trebuie să creezi un cadru în care copiii tăi să-ţi vorbească“, sugerează un bărbat. El stă cu regularitate de vorbă cu fiecare dintre cei patru copii ai săi, deoarece consideră că pentru a dezvolta o personalitate echilibrată este esenţial ca adolescenţii să fie ascultaţi cu atenţie şi înţelegere de părinţi. Ce recomandă el? Când se ivesc ocazii şi un copil vrea să stea de vorbă, fii gata să-l asculţi. El spune: „Indiferent cât ai fi de obosit sau de necăjit, niciodată să nu-l opreşti! Ascultă-l!“
Un interes sincer găseşte răspuns
Multe persoane au nevoie de un sprijin afectiv pentru a se putea deschide şi exprima în cadrul unei conversaţii. Un tânăr se plângea: „Simt nevoia să vorbesc cu cineva, dar cu cine? Nu-mi este uşor să vorbesc. Am nevoie de cineva care să se intereseze de mine!“ Un interes sincer, adevărat poate crea o atmosferă de încredere şi siguranţă în care unei persoane îi este mai uşor să vorbească şi să-şi deschidă inima în faţa altcuiva.
Un bărbat povesteşte: „Cu câţiva ani în urmă, când am avut nişte probleme în familie, am încercat să stau de vorbă cu un prieten. Tot ce mi-a spus a fost: «Înfruntă bărbăteşte situaţia şi fii tare, şi totul va fi bine». N-a fost nici un dialog, nici o conversaţie şi nu mi-a fost de nici un ajutor. De fapt, nu m-a făcut decât să mă retrag în cochilia mea. În contrast cu aceasta, am avut mai târziu o discuţie cu un supraveghetor Martor al lui Iehova. Din privirea sa, din expresia feţei sale şi din felul său amabil, mi-am dat seama că era plin de înţelegere. Ca urmare, m-am trezit că m-am deschis faţă de el şi că am discutat mai mult, deoarece era sincer interesat. El a spus: «Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a te sprijini în această situaţie în care te afli». Faţă de astfel de oameni nu se poate să nu reacţionezi!“
Putem oare mai mulţi dintre noi să ne deschidem inimile pentru alţii şi să-i atragem şi pe ei într-o conversaţie ziditoare? Când vedem că cineva nu se alătură unui grup, fiind prea timid ca să vorbească, încercăm noi să-l atragem în conversaţia noastră? Iată ce spune John, pe care l-am menţionat mai devreme: „Ştiu ce înseamnă să fii timid, pentru că mă pun pe mine în acea situaţie şi sufăr alături de el!“ John adaugă: „Cât este de important să ne îndreptăm spre el şi să îl facem să participe şi el. Am putea chiar să rostim în gând o rugăciune în acest sens“.
Dan spune despre un prieten: „Roy nu avea încredere în capacitatea sa de a participa la o discuţie, astfel încât, atunci când un grup conversa, el stătea întotdeauna câţiva paşi mai în spate. Aşa că îi puneam câte o întrebare: «Ce spuneai Roy despre asta sau asta?» Apoi el începea să vorbească. Ca urmare, ceilalţi vedeau o altă latură a sa, pe care ei nu o cunoşteau“. Dan dă următorul sfat: „Nu renunţaţi atunci când unei persoane îi vine greu să vorbească şi să se exprime. Gândiţi-vă că în interior se află o persoană minunată care vrea să vorbească. Continuaţi s-o faceţi să se exprime şi depuneţi eforturi în acest sens“.
Cultivând un interes sincer şi iubitor faţă de alţii, vei trage foloase — chiar dacă tu eşti cel care are probleme cu timiditatea. John a constatat că acest lucru l-a ajutat să-şi învingă tendinţa de a se izola. „Dragostea nu îşi caută propriul folos“, explică el (1 Corinteni 13:5). „Pentru a face un lucru plin de iubire, trebuie să vorbeşti cu alţii şi să te interesezi de ei. A ceda în faţa defectelor tale nu este o soluţie. Cu ajutorul rugăciunii te poţi depăşi.“ El adaugă: „Dacă faci acest lucru, eşti atât de mult răsplătit. Când vezi că ceilalţi reacţionează şi observi cum se însufleţesc, şi tu te simţi întărit. Iar acest lucru ar trebui să-ţi insufle curajul de a încerca încă o dată şi încă o dată“.
Empatia — piatra de temelie a conversaţiei
Printre trăsăturile cele mai apreciate ale oamenilor se numără şi empatia. Dar ce este, de fapt, empatia? Dr. Bernard Guerney de la Universitatea de Stat din Pennsylvania declară că empatia este ‘capacitatea de a înţelege foarte bine sentimentele şi atitudinea celeilalte persoane — indiferent că eşti sau nu de acord cu ea’. Cât de importantă este empatia în cadrul unei conversaţii? „Este piatra de temelie! Este fundaţia pe care se clădeşte restul.“
Dr. Guerney explică faptul că sufletul tuturor relaţiilor bune sunt conversaţiile. Bineînţeles că este ceva obişnuit să existe păreri diferite. Pentru a le lămuri şi pentru a păstra relaţia, trebuie să fim dispuşi să vorbim despre acea problemă. Mulţi evită să facă acest lucru deoarece nu ştiu cum să vorbească fără a-l determina pe celălalt să se apere şi să se mânie. Dr. Guerney este de părere că „majoritatea oamenilor confundă faptul de a recunoaşte şi de a respecta poziţia celeilalte persoane cu faptul de a fi de acord cu acea poziţie. Ca urmare, când nu sunt de acord, ei nu recunosc, nici nu respectă poziţia respectivă. Empatia îţi dă posibilitatea să faci diferenţa dintre a fi de acord şi a recunoaşte poziţia“.
Punându-te pe plan mintal în locul celeilalte persoane, simţi şi gândeşti ca ea. În această situaţie vei constata că înţelegerea, consideraţia şi respectul pot creşte, chiar şi atunci când nu eşti de acord.
Să luăm cazul lui Janet, o mamă a patru copii. Odată ea era descurajată şi se simţea inutilă. Acum ea îşi dă seama cât de vitală este empatia atunci când ajuţi pe cineva. Janet povesteşte: „Îmi amintesc cum soţul meu a stat de vorbă cu mine şi mi-a explicat cât de utilă sunt în multe privinţe, chiar dacă eu mă gândeam că tot ce făceam era egal cu zero. El a ascultat plin de iubire ce i-am spus printre lacrimi, iar apoi mi-a zis ceva ziditor. Însă, dacă ar fi râs de felul în care gândeam sau dacă ar fi spus «O, asta-i o prostie!», sau ceva de genul ăsta, aş fi devenit foarte tăcută şi aş fi renunţat. În schimb, în acea seară am avut o discuţie foarte lungă şi profundă“.
‘Empatia arată că manifeşti interes. Acest lucru promovează comunicarea, acel gen de schimb de idei pe care îl doresc şi de care au nevoie cei mai mulţi oameni’, încheie dr. Guerney.
Poţi s-o faci!
Poţi să fii un maestru în arta conversaţiei. Noi am analizat câteva elemente esenţiale pentru a stăpâni arta conversaţiei, însă mai există multe altele. Printre acestea se numără şi o atitudine prietenoasă, simţul umorului şi tactul, ca să numim doar câteva. Dar, asemenea unui artist care în urma instruirii şi a practicii mânuieşte cu talent penelul pe o pânză pentru a crea o minunată operă de artă, noi trebuie să depunem eforturi pentru a cultiva aceste calităţi necesare.
De exemplu, Daniel a devenit iscusit în arta conversaţiei. Cum? Învăţând să-şi controleze tendinţa de a întrerupe şi de a monopoliza conversaţiile. El recunoaşte: „Trebuie să fac un efort conştient ca să nu monopolizez o discuţie. În cazul meu, aceasta înseamnă să-mi ţin în frâu limba. Când văd că-mi vine să adaug câte ceva interesant, la nivelul minţii calc pe frână! Dacă stau şi mă gândesc că vreo remarcă va schimba cursul discuţiei sau va face ca cineva să nu mai poată conversa, pur şi simplu n-o mai spun!“
Ce anume a ajutat-o pe Elaine? După ce a dobândit cunoştinţă exactă din Biblie, ea şi-a dat seama că avea ceva preţios despre care merita să vorbească. Ea spune: „Am descoperit că, dacă nu mă mai gândesc la mine şi vorbesc despre lucruri spirituale cu alţii, pot să mă simt mai bine când conversez. Îmi este de mare ajutor şi citirea literaturii bazate pe Biblie pe care o primim cu regularitate. Când sunt la zi cu ea, am ceva nou de împărtăşit şi pot conversa mai uşor“.
Încearcă să cultivi aceste calităţi esenţiale în conversaţiile pe care le porţi. Atunci şi tu poţi să le procuri altora înviorare şi plăcere şi să simţi bucuria că stăpâneşti o artă care satisface cu adevărat o necesitate a oamenilor.