Bucuraţi-vă de jogging, însă ţineţi seama de riscuri!
TÂNĂRUL de 18 ani avea nevoie de „distanţe din ce în ce mai mari pentru a-şi satisface pofta de alergare“, semnalează ziarul german Süddeutsche Zeitung. La ora 2 dimineaţa şi apoi la 6 dimineaţa din nou, el obişnuia să alerge „24 de kilometri înainte de a se pune înapoi în pat liniştit şi mulţumit“. Acesta nu este deloc un caz unic, întrucât cercetători din diferite ţări au de-a face în mod obişnuit cu persoane care fac jogging şi care sunt „endorfino-dependente“. Cum poate lua naştere un astfel de viciu?
Cercetătorii au descoperit că din cauza unui efort fizic continuu şi prelungit, în nervii muşchilor se formează endorfina. Endorfinele sunt sedative endogene (adică provin din interior) care produc o senzaţie de euforie — producându-le uneori celor care fac jogging cu fanatism o stare de bună dispoziţie exagerată. Wildor Hollmann, preşedintele unei asociaţii internaţionale care se ocupă cu studiul medicinei sportive, afirmă următoarele: „Timp de mulţi ani, faptul că aceste derivate ale morfinei puteau duce sau nu la dependenţă a fost o chestiune de dispută. Acum este un fapt dovedit“. Aşadar, se pare că există un pericol inerent în cazul alergării sau al jogging-ului pe distanţe extrem de mari şi, bineînţeles, al oricărei alte forme de efort exagerat.
S-ar putea să mai existe vreun alt pericol de sănătate asociat cu sporturile de înaltă performanţă? Da. Poate că vă amintiţi de povestea mesagerului grec care, cu circa 2 500 de ani în urmă, a alergat de la Maraton până la Atena. Potrivit legendei, după ce a adus la Atena ştirea despre victoria grecilor asupra perşilor, el a căzut şi a murit pe loc. Cercetătorii văd în această poveste un exemplu al prezenţei endorfinelor în muşchi. Ei spun că perioadele lungi de activitate istovitoare pot provoca moartea, inima oprindu-se brusc din cauză că endorfinele micşorează capacitatea de percepţie a durerii. De exemplu, în condiţii normale, mari dureri în piept îl fac pe alergător să se oprească, ceea ce, după părerea experţilor, îi permite inimii, în cele mai multe cazuri, să ajungă din nou la ritmul ei obişnuit. Însă în timpul unui efort fizic extrem, endorfinele micşorează capacitatea de percepţie a durerii, făcând ca semnalele transmise de corp să nu fie sesizate de alergător. Acest lucru poate avea consecinţe dezastruoase.
Pe de altă parte, un exerciţiu fizic echilibrat este sănătos, iar endorfinele eliberate în astfel de ocazii par să aibă un efect pozitiv. O femeie care face cu regularitate jogging spune următoarele: „Obişnuiam să iau medicamente, dar acum când sunt într-o dispoziţie proastă, mă duc să alerg“. O plimbare în pas vioi sau o alergare o ajută, într-adevăr, pe o persoană să înlăture, sau cel puţin să depăşească, o stare depresivă. Endorfinele par să joace un anumit rol în astfel de situaţii. Exerciţiile fizice devin periculoase numai atunci când se depăşeşte prea mult măsura. — Compară cu 1 Timotei 4:8.