Cum se poate parcurge mai uşor menopauza
MENOPAUZA constituie „o experienţă personală unică“ şi „începutul unui capitol nou şi eliberator din viaţa dumneavoastră“, afirmă autoarele cărţii Natural Menopause—The Complete Guide to a Woman’s Most Misunderstood Passage. Cercetările indică faptul că cu cât te simţi mai mulţumit de tine şi de viaţa ta — ai propriul simţ al valorii şi propria identitate —, cu atât tranziţia va fi mai uşoară.
Este adevărat, pentru unele femei este mai greu pe parcursul acestei perioade din viaţă decât pentru altele. Dacă dumneavoastră întâmpinaţi greutăţi, aceasta nu înseamnă că aveţi probleme cu respectul de sine sau că vă pierdeţi minţile, feminitatea, inteligenţa sau interesul faţă de relaţiile sexuale. Mai degrabă problema este, în general, de natură biologică.
„Chiar şi femeile care prezentau simptome grave în timpul menopauzei spun că ele au ieşit din ea cu un nou simţ al vigorii şi al scopului“, semnalează Newsweek. Iată cuvintele unei femei în vârstă de 42 de ani: „Aştept cu nerăbdare clipa când voi fi liniştită, momentul când corpul meu nu-mi va mai juca feste“.
Când femeile o parcurg mai uşor
Cât de uşor le va fi femeilor în timpul menopauzei depinde în mare măsură de felul în care sunt privite femeile în vârstă. În zonele în care maturitatea, înţelepciunea şi experienţa lor sunt preţuite, perioada menopauzei este însoţită de mult mai puţină suferinţă fizică şi emoţională.
De exemplu, The Woman’s Encyclopedia of Health and Natural Healing declară că în triburile africane, „unde menopauza este acceptată ca fiind o perioadă din viaţă bine venită, iar femeile aflate în postmenopauză sunt respectate pentru experienţa şi înţelepciunea lor, femeile se plâng rareori că ar avea simptome de menopauză“. În mod asemănător, în cartea The Silent Passage—Menopause se spune că „femeile indiene din casta rajput nu se plâng de depresie sau că ar avea simptome de natură psihologică“ în timpul menopauzei.
Şi în Japonia, unde femeile în vârstă sunt foarte mult respectate, tratamentul hormonal pentru menopauză este efectiv necunoscut. În plus, femeile asiatice prezintă în mod evident mai puţine simptome ale menopauzei, şi nu atât de grave, decât prezintă cele care aparţin societăţii occidentale. Se pare că regimul lor alimentar contribuie la acest lucru.
Potrivit unor studii efectuate de un antropolog, femeile maia aşteptau, în realitate, cu nerăbdare menopauza. Pentru aceste femei menopauza însemna eliberare dintr-o continuă aducere pe lume a copiilor. Fără îndoială, ea le mai aducea şi libertatea de a urmări şi alte lucruri în viaţă.
În acelaşi timp însă, temerile legate de menopauză nu ar trebui scoase din discuţie. În societăţile în care se scoate în evidenţă valoarea tinereţii şi a aspectului tineresc, femeile care nu au ajuns încă la menopauză adesea se tem de aceasta. Ce se poate face pentru ca perioada de tranziţie să fie mai uşoară?
De ce au nevoie femeile
Janine O’Leary Cobb, autoare şi pionieră în probleme de educaţie în domeniul menopauzei, explică: „O mulţime de femei au nevoie de un fel de confirmare a ceea ce simt — să ştie că nu sunt singurele care au astfel de sentimente“.
Înţelegerea, precum şi o concepţie pozitivă sunt esenţiale. O mamă de 51 de ani care era la menopauză spunea: „Cred cu sinceritate că ceea ce te va îndruma cum anume să parcurgi menopauza este concepţia ta generală despre viaţă. . . . Sunt conştientă că îmbătrânim. Fie că ne place, fie că nu, acest lucru se va întâmpla . . . Am stabilit că aceasta [adică menopauza] nu este o boală. Face parte din viaţa mea“.
Aşadar, pe măsură ce acest nou capitol din viaţa dumneavoastră se apropie, rezervaţi-vă timp să reflectaţi profund asupra unor noi şi dificile preocupări. Nu trebuie trecute cu vederea efectele fizice pe care corpul le resimte în timpul menopauzei. Medicii şi alte autorităţi în materie recomandă respectarea unor principii generale pentru menţinerea unei sănătăţi bune, având ca scop pregătirea tranziţiei — hrană sănătoasă, odihnă suficientă şi exerciţii fizice cu măsură.
Alimentaţia şi exerciţiile fizice
Pe măsură ce îmbătrâneşte, o femeie nu are nevoie de mai puţine substanţe nutritive (proteine, hidrocarbonaţi, grăsimi, vitamine, minerale), însă necesarul de calorii scade. Este important, aşadar, să consumaţi alimente cu un conţinut bogat în substanţe nutritive şi să evitaţi alimentele bogate în zaharuri şi grăsimi care sunt doar nişte „calorii goale“.
Exerciţiile fizice efectuate cu regularitate măresc capacitatea de a face faţă stresului şi depresiei. Ele măresc cantitatea de energie şi ajută la menţinerea greutăţii. Metabolismul bazal scade treptat, odată cu vârsta, şi, dacă nu creşte cu ajutorul exerciţiilor, tendinţa este să creşteţi treptat în greutate.
Este esenţial ca femeile să ştie că exerciţiile fizice însoţite de un aport suplimentar de calciu pot încetini apariţia osteoporozei, un proces care duce la o porozitate şi fragilitate a oaselor. Cartea Women Coming of Age afirmă că „exerciţiile aerobice efectuate în centre speciale, mersul pe jos, alergatul, mersul cu bicicleta şi alte sporturi aerobice, precum şi exerciţiile cu greutăţi, toate efectuate într-un mod corespunzător,“ sunt considerate foarte utile. Este interesant faptul că nu se întâlnesc cazuri de osteoporoză în comunităţile îndepărtate în care oamenii rămân activi pe plan fizic până la o vârstă înaintată. În asemenea zone, femeile depăşesc, de obicei, cu mult vârsta de 80 sau 90 de ani. Însă înainte de a începe un program de exerciţii, ar fi bine să consultaţi un medic.
Ajutor în cazul apariţiei bufeurilor
Pentru majoritatea femeilor, bufeurile sunt o sursă de neplăceri. Pentru unele însă, ele devin o reală problemă, deoarece, fie că apar foarte frecvent, fie că în mod constant, bufeurile nu le lasă să doarmă. Ce se poate face în acest caz?
În primul rând, nu intraţi în panică. Creşterea anxietăţii nu face altceva decât să înrăutăţească situaţia. Exerciţiile fizice dinamice efectuate cu regularitate sunt utile, deoarece ajută corpul să înveţe să învingă excesul de căldură şi să se răcească mai repede. De asemenea, încercaţi o metodă simplă, şi anume să beţi un pahar de apă rece sau să vă băgaţi mâinile în apă rece.
În plus, faceţi-vă obiceiul de a purta mai multe rânduri de haine lejere, astfel încât să le puteţi da jos sau să le îmbrăcaţi fără greutate. Ţesăturile de bumbac şi de in permit ca transpiraţia să se evapore mai uşor decât permit materialele sintetice. Noaptea, încercaţi să vă acoperiţi cu mai multe pături care pot fi puse una peste alta sau date jos una câte una, în funcţie de necesităţi. Păstraţi la îndemână o pijama de schimb.
Încercaţi să stabiliţi ce anume pare să declanşeze brusc bufeurile. Alcoolul, cofeina, zahărul şi mâncărurile iuţi sau condimentate, precum şi fumatul pot declanşa apariţia lor. Pentru a identifica mâncărurile şi activităţile care declanşează brusc bufeurile, v-ar putea fi de folos păstrarea unui jurnal în care să notaţi când şi unde au apărut ele. Apoi evitaţi aceste lucruri.
Medicii specialişti în nutriţie recomandă diferite tratamente pentru a reduce bufeurile, cum ar fi vitamina E, ulei de luminiţa-nopţii (Oenothera biennis), rădăcină de Ginseng, preparate de Ligusticum acutilobum şi de Cimicifuga racemosa. Unii medici sunt de părere că medicamentele Bellergal şi Clonidina aduc uşurare, însă se spune că tabletele sau plasturii adezivi de estrogen sunt cei mai eficienţi.a
Uscăciunea vaginală poate fi ameliorată prin aplicarea uleiurilor vegetale sau din fructe, a vitaminei E sub formă uleioasă şi a gelurilor lubrifiante. În cazul în care acestea se dovedesc insuficiente, crema cu estrogen va ajuta ca pereţii vaginali să se îngroaşe şi să fie lubrifiaţi. Înainte de a începe vreun tratament, este bine să consultaţi mai întâi un medic.
Ce se poate spune despre stres?
În timp ce o femeie trebuie să facă faţă unor modificări hormonale şi fizice care apar odată cu menopauza, ea trebuie adesea să facă faţă şi altor evenimente stresante, dintre care unele au fost menţionate în articolul precedent. Pe de altă parte, unele lucruri pozitive, ca naşterea unui nepoţel sau efectuarea unor noi activităţi după ce copiii au plecat de acasă, pot anihila stresul cu efecte negative.
În cartea lor Natural Menopause, Susan Perry şi dr. Katherine A. O’Hanlan oferă câteva sugestii practice pentru a depăşi stresul mai uşor. Ele atrag atenţia asupra necesităţii de a identifica sursele de stres şi, apoi, de a lua din când în când câte o pauză. Aceasta ar putea însemna să cereţi ajutor în cazul în care vă îngrijiţi de un membru al familiei care suferă de o boală cronică. „Impuneţi-vă un ritm“, îndeamnă ele. „Încercaţi să evitaţi să vă supraaglomeraţi . . . Luaţi aminte la corpul dumneavoastră.“ Ele adaugă: „Faptul de a le fi de ajutor altora . . . poate reduce mult stresul. . . . Faceţi exerciţii cu regularitate. . . . Căutaţi ajutor de specialitate în cazul în care stresul scapă de sub control“.
Membrii familiei pot oferi ajutor
O femeie care se află la menopauză are nevoie de înţelegere pe plan afectiv şi de sprijin practic. Descriind ce anume obişnuia să facă atunci când era copleşită de perioade de anxietate, o soţie a spus: „Obişnuiam să discut lucrurile cu soţul meu şi, după ce el dovedea o înţelegere plină de compasiune, vedeam că problemele nu erau atât de mari pe cât starea în care mă aflam mă făcea să cred că sunt“.
Un soţ sensibil îşi dă seama, de asemenea, că soţia sa nu va putea să păstreze întotdeauna acelaşi ritm atunci când parcurge menopauza. Aşadar, el va fi atent să ia iniţiativa, ajutând-o la îndeplinirea responsabilităţilor familiale, probabil spălând rufele, mergând la cumpărături ş.a.m.d. Plin de compasiune, el va pune interesele soţiei sale înaintea propriilor sale interese (Filipeni 2:4). Ar putea sugera să servească din când în când masa în oraş sau să facă, într-un alt mod, o pauză plăcută în rutina zilnică. El va evita, în măsura în care este posibil, neînţelegerile şi o va sprijini în eforturile pe care le face pentru a păstra obiceiuri de alimentaţie sănătoase.
Ceea ce este cel mai important, un soţ va satisface necesitatea soţiei sale de a primi încontinuu asigurări în ce priveşte dragostea sa nesfârşită. El trebuie să-şi dea seama şi să înţeleagă că nu este momentul să-şi necăjească soţia în legătură cu unele lucruri personale. Un soţ care îşi tratează soţia într-un mod iubitor urmează sfatul scriptural de a ‘locui cu ea potrivit cunoştinţei, dând cinste femeii’. — 1 Petru 3:7.
În mod asemănător, copiii trebuie să facă un adevărat efort pentru a înţelege motivul indispoziţiilor de ordin afectiv ale mamei lor. Ei trebuie să înţeleagă că ea are nevoie de intimitate. Dând dovadă de sensibilitate la indispoziţiile mamei lor, ei vor transmite un mesaj care o asigură că ei se interesează cu adevărat de ea. Pe de altă parte, faptul de a face glume pe seama firii sale imprevizibile nu va face altceva decât să agraveze situaţia. Puneţi întrebări potrivite pentru a putea înţelege mai bine ce se întâmplă şi oferiţi-vă ajutorul la îndatoririle gospodăreşti, fără să fiţi rugaţi. Acestea sunt doar câteva modalităţi de a oferi un sprijin mamei în această etapă din viaţa sa.
Viaţa după menopauză
Când acest capitol din viaţa unei femei se încheie, în general, îi mai stau în faţă încă mulţi ani. Înţelepciunea şi experienţa pe care le-a câştigat sunt de nepreţuit. Studiile autoarei Gail Sheehy, efectuate în rândul a „60 de mii de americance adulte, au stabilit că femeile între 50 şi 60 de ani au, potrivit propriilor lor constatări, un mai puternic simţ al bunăstării decât au avut în vreo altă etapă din viaţă“.
Da, multe femei care au trecut prin aceşti ani de tranziţie descoperă un spirit nou. Creativitatea lor este revitalizată. Ele continuă să trăiască o viaţă activă, implicându-se în activităţi productive. „Îmi păstrez mintea activă. Continuu să învăţ lucruri noi şi să studiez“, a spus o femeie care a trecut de menopauză. Ea a adăugat: „S-ar putea să fiu puţin mai înceată, însă nu cred că viaţa mea se sfârşeşte aici. Aştept cu plăcere să trăiesc încă mulţi ani“.
Semnificativ este faptul că, în rândul femeilor intervievate, Sheehy a descoperit că cele ‘care s-au bucurat de un ajutor în perioada postmenopauzei şi au avut respect de sine sunt cele care au avut funcţii în care intelectul, judecata, creativitatea sau forţa spirituală sunt preţuite cel mai mult’. Există o mulţime de astfel de femei care se dedică pline de fericire creşterii cunoştinţelor lor şi a înţelegerii pe care o au din Biblie şi care îi învaţă pe alţii valorile ei utile. — Psalmul 68:11.
Pe lângă păstrarea unei concepţii pozitive despre viaţă şi îndeplinirea unor activităţi pline de sens, femeile de toate vârstele dau dovadă de înţelepciune amintindu-şi că iubitorul nostru Creator ne cunoaşte sentimentele şi se îngrijeşte cu adevărat de noi (1 Petru 5:7). Într-adevăr, Iehova Dumnezeu a luat măsuri ca, în cele din urmă, toţi cei care îi slujesc să se bucure de viaţă într-o lume nouă şi dreaptă în care nu va mai fi boală, suferinţă, nici chiar moarte. — 2 Petru 3:13; Apocalipsa 21:3, 4.
Aşadar, voi, cele care parcurgeţi menopauza, amintiţi-vă că este doar o etapă a vieţii. Ea va trece, făcând loc unor ani de viaţă care vor fi bogat răsplătiţi dacă vor fi folosiţi în mod profitabil, slujindu-l pe iubitorul nostru Creator.
[Notă de subsol]
a Revista Treziţi-vă! nu recomandă nici o formă de tratament medical.
[Chenarul de la pagina 8]
Câteva cuvinte despre terapia de substituţie a estrogenului
Estrogenul poate avea un efect protector asupra bolilor de inimă şi a osteoporozei, două cauze principale de îmbolnăvire a femeilor aflate în postmenopauză. Pe măsură ce nivelul de estrogen scade, aceste boli încep să apară şi să se manifeste în decurs de cinci sau zece ani. Terapia de substituţie a estrogenului sau terapia de substituţie hormonală (cu estrogen şi progesteron) au fost recomandate pentru prevenirea acestor boli.
Substituţia estrogenului poate să încetinească procesul de pierdere a substanţei osoase şi să preîntâmpine apariţia bolilor de inimă. Adăugând progesteron la tratamentul de substituţie hormonală se reduce numărul cazurilor de cancer de sân şi cancer de col uterin, însă se neutralizează efectele favorabile pe care le are estrogenul asupra bolilor de inimă.
Decizia de a urma sau nu terapia de substituţie hormonală trebuie să se bazeze pe o evaluare a situaţiei, a stării de sănătate şi a cazurilor din familie corespunzătoare fiecărei femei în parte.b
[Notă de subsol]
b Vezi Treziţi-vă! din 22 septembrie 1991, paginile 14–16. (Nu a apărut în limba română.)
[Chenarul de la pagina 9]
Care regim alimentar este cel mai bun?
Sugestiile prezentate mai jos sunt extrase din cartea Natural Menopause—The Complete Guide to a Woman’s Most Misunderstood Passage, de Susan Perry şi dr. Katherine A. O’Hanlan.
Proteine
• Reduceţi aportul de proteine, astfel încât să nu depăşească 15% din aportul total de calorii.
• Asimilaţi cea mai mare parte a proteinelor din sursele de natură vegetală şi mai puţin din cele de natură animală.
Hidrocarbonaţi
• Consumaţi hidrocarbonate mai complexe, cum ar fi boabele de cereale, pâinea şi pastele, fasolea, nucile, orezul, legumele şi fructele.
• Consumaţi mai puţin zahăr şi mai puţine alimente care au un conţinut bogat în zaharuri.
• Consumaţi mai multe alimente bogate în fibre.
Grăsimi
• Reduceţi aportul total de grăsimi la mai puţin de 25–30% din consumul total de calorii.
• Pe măsură ce micşoraţi aportul total de grăsimi, creşteţi cantitatea de «grăsimi bune» (polinesaturate) invers proporţional cu «grăsimile rele» (saturate).
Apă
• Beţi zilnic şase până la opt pahare de apă.
Vitamine şi minerale
• Consumaţi zilnic diverse legume şi fructe.
• Laptele, produsele lactate, conopida italiană şi legumele cu frunze verzi sunt surse bogate în calciu.
[Legenda fotografiilor de la pagina 10]
Ce pot face membrii familiei pentru a oferi ajutor: să arate afecţiune, să ajute la muncile gospodăreşti, să fie nişte ascultători atenţi, să facă din când în când ceva nou.