Creştinii sunt din nou în faţa Curţii Supreme din Ierusalim
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ISRAEL
ISUS a stat înaintea Sanhedrinului, tribunalul suprem din Ierusalim, cu ocazia procesului în care era în joc viaţa sa. În pofida acestei presiuni, el a reprezentat fără teamă Regatul lui Dumnezeu (Matei 26:57–68). La câteva săptămâni după procesul lui Isus, cei mai apropiaţi continuatori ai săi au stat în faţa aceluiaşi tribunal suprem. Acolo, ei au depus o mărturie dinamică în favoarea Regatului lui Dumnezeu şi a Regelui său învestit. — Faptele 4:5–21.
După câteva zile, când apostolii au fost din nou constrânşi să se prezinte în faţa Sanhedrinului, s-a produs o schimbare neaşteptată. În pofida uriaşei presiuni din partea tovarăşilor săi, Gamaliel, unul dintre cei mai respectaţi membri ai curţii, le-a luat apărarea cu îndrăzneală discipolilor lui Isus. În urma acestei intervenţii surprinzătoare, apostolii au fost eliberaţi. — Faptele 5:27–42.
Aceste înfăţişări înaintea tribunalelor au fost o împlinire a cuvintelor lui Isus din Matei 10:16–18: „Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. . . . vă vor da în judecata sinedriilor [„tribunale locale evreieşti“, nota de subsol] . . . Din cauza Mea, veţi fi duşi înaintea stăpânitorilor şi înaintea împăraţilor, ca mărturie înaintea lor şi înaintea neamurilor“. Deşi adeseori au fost greşit înţeleşi, continuatorii lui Isus au devenit bine cunoscuţi în tot Israelul. Mii de iudei din secolul întâi au acceptat mesajul lui Isus (Faptele 4:4; 6:7). Toate acestea au fost un rezultat al predicării zeloase efectuate de discipolii iudei ai lui Isus, inclusiv al înfăţişărilor lor curajoase înaintea tribunalelor.
În Israelul de astăzi, relativ puţini oameni îi cunosc pe Martorii lui Iehova, care în prezent numără mai puţin de 500 de persoane într-o naţiune cu aproape 5 milioane. Însă în 1993, cazul unui tânăr Martor nu numai că a atras în mod considerabil atenţia asupra activităţii lor, dar totodată a adus la lumină faptul că între prejudecăţile şi persecuţiile pe care le-au suportat atât evreii, cât şi Martorii lui Iehova există o legătură istorică unică.
Cum a început disputa?
Ariel Feldman, un tânăr rus, iudeu de origine, în vârstă de 17 ani, care imigrase în Israel şi care locuia în Haifa, era un elev de frunte foarte mult apreciat de cadrele didactice, precum şi de ceilalţi elevi.
În urma unei discuţii întâmplătoare purtate pe stradă în timpul Războiului din Golful Persic, Ariel împreună cu familia sa au început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova. Ariel a făcut o investigaţie serioasă şi o comparaţie atentă a învăţăturilor religioase iudaice şi a explicaţiilor biblice pe care i le-au prezentat Martorii lui Iehova. Fiind sincer interesat, Ariel a făcut progrese rapide în studiul Bibliei şi a fost primul membru din familia sa care s-a botezat ca Martor al lui Iehova.
Nimic din toate acestea nu a pus vreo piedică instruirii lui şcolare. În ultimul său an de liceu însă, şcoala a decis să introducă un program experimental de pregătire a elevilor pentru serviciul militar. Soldaţii ofereau instruire, iar programul includea exersarea unor poziţii şi tactici de luptă. Considerând că participarea sa activă la acest curs i-ar viola conştiinţa instruită biblic şi poziţia sa neutră în calitate de Martor al lui Iehova, Ariel a depus eforturi rezonabile pentru a-i explica directoarei poziţia lui (Isaia 2:2–4). El i-a explicat cu respect că era dispus să ia parte la orice altă activitate şcolară în timpul acestei perioade, dar că nu putea acţiona contrar convingerilor sale.
Deşi directoarea liceului îi arătase înainte o oarecare înţelegere, ea a decis că această cerere era mai mult decât putea îngădui. I-a dat un ultimatum: fie va participa activ la instruirea militară preliminară, fie va fi exmatriculat. Ariel nu-şi putea viola conştiinţa. La 31 ianuarie 1993, doar cu câteva luni înainte de bacalaureat, el a fost exmatriculat în mod oficial, fără să i se ofere altă alternativă.
Apărare dintr-o sursă neaşteptată
Ariel a apelat la Asociaţia pentru Drepturile Civile din Israel. Ei au fost dispuşi să accepte cazul lui, acordând servicii juridice gratuite. Statul Israel din zilele noastre este o democraţie. Deşi nu are o constituţie care să garanteze drepturile individului, declaraţia de independenţă israeliană promovează libertatea religioasă şi libertatea conştiinţei. În Israel nu exista un precedent legal pentru exmatriculare pe motiv de convingeri religioase.
Ziarele au început să manifeste interes faţă de acest caz. Respectând indicaţiile juridice, Ariel nu le-a acordat interviuri reporterilor, preferând să fie judecat în sala de şedinţe şi nu în „sala“ marelui public. Însă directoarea liceului şi-a justificat imediat acţiunile într-un interviu. În ziarul Hadashot din 9 februarie 1993, ea nu numai că şi-a exprimat părerea că poziţia religioasă a elevului era o ofensă la adresa Statului Israel şi a tuturor celor care îl iubeau, dar s-a şi folosit de ocazie pentru a-şi exprima deschis dezaprobarea faţă de Martorii lui Iehova ca organizaţie, spunând: „Activitatea lor este deghizată, murdară, clandestină. Ei îşi întind braţele de caracatiţă şi efectiv îi prind pe cei slabi“.
Mulţi israelieni au putut observa că opiniile directoarei erau pline de prejudecăţi. Tom Segev, un istoric-jurnalist israelian care a făcut multe cercetări pe tema holocaustului, a fost tulburat foarte mult de interviul respectiv. Acesta îi reamintea de atitudinea pe care au manifestat-o unii din Germania nazistă care, îndemnaţi de acuzaţii false la adresa evreilor, au dat frâu liber prejudecăţilor lor într-unul din cele mai oribile şi mai extinse masacre din istoria omenirii. Opinia lui Segev era că un pericol mai mare la adresa Statului Israel consta nu în poziţia luată de elev datorită conştiinţei lui, ci mai degrabă în exemplul de intoleranţă demonstrat de directoarea liceului. El s-a simţit îndemnat să scrie un articol pentru a apăra drepturile Martorilor lui Iehova. (Vedeţi chenarul de la pagina 15.)
În urma articolului lui Segev, şi alţii şi-au exprimat în mod deschis părerile. Un locuitor din Ierusalim, care în timpul celui de-al doilea război mondial fusese prizonier într-un lagăr de concentrare din cauză că era evreu, i-a scris redactorului o scrisoare în care menţiona conduita excelentă a Martorilor lui Iehova care au fost în acelaşi lagăr cu el deoarece refuzaseră să slujească în armata germană.
Întrucât elevul Martor nu accepta să i se ia interviuri, reporterii s-au îndreptat spre alţi membri ai congregaţiei. Fără să vorbească în mod specific despre situaţia lui Ariel înainte ca el să se prezinte în faţa curţii, ei au fost fericiţi să ofere informaţii despre convingerile Martorilor lui Iehova şi despre activitatea lor în Israel. Aceasta a dus la mai multe articole favorabile în presa israeliană, precum şi la un interviu realizat la radio cu unul dintre bătrânii locali. Mulţi au auzit pentru prima dată despre Martorii lui Iehova ca urmare a acestei publicităţi nesolicitate.
Ziua prezentării în faţa curţii din Ierusalim
Filiala din Haifa a Asociaţiei pentru Drepturile Civile din Israel a încercat de repetate ori să discute cu directoarea, cu Comisia de Învăţământ şi cu Ministerul Învăţământului din Ierusalim. Însă toate aceste eforturi au primit un răspuns nesatisfăcător. La 11 martie 1993 a fost prezentată în faţa Curţii Supreme din Ierusalim, tribunalul superior din Israelul modern, o petiţie în favoarea lui Ariel Feldman.
Data de 15 martie 1993 a fost stabilită pentru audierea preliminară a cazului. Avocaţii de la Asociaţia pentru Drepturile Civile din Israel au reprezentat cazul lui Ariel în faţa Comisiei de Învăţământ, a directoarei liceului şi a municipalităţii oraşului Haifa. Trei judecători de la Curtea Supremă Israeliană au asistat la audierea iniţială a cazului.
Avocatul Statului a susţinut că ar fi o subminare a autorităţii şcolii dacă i s-ar permite unui elev să „dicteze“ la care cursuri să participe şi la care nu. Ei i-au cerut curţii să le sprijine decizia de a nu i se mai permite elevului, în nici o circumstanţă, să pună piciorul în incinta liceului.
Avocaţii de la drepturile civile au prezentat cazul ca fiind o chestiune de drepturi fundamentale la libertatea de închinare şi la libertatea de conştiinţă, drepturi care au fost violate de modul în care şcoala a tratat problema. Judecătorii au pus întrebări în legătură cu învăţăturile Martorilor lui Iehova pentru a înţelege motivul adoptării acestei poziţii de către elev. În petiţia scrisă le-au fost prezentate totodată multe informaţii privitoare la cazuri similare din întreaga lume în care instanţele superioare au decis în favoarea Martorilor lui Iehova.
În rezumatul lor, judecătorii au declarat că ambele părţi luptau pentru un principiu. Cu toate acestea, când s-a pus în balanţă care parte ar fi mai prejudiciată dacă situaţia ar rămâne aşa cum este, aceasta era în mod sigur a elevului. Judecătorii şi-au exprimat surprinderea cu privire la comportamentul directoarei şi al Comisiei de Învăţământ, acordându-le zece zile pentru a-şi justifica în scris acţiunile. Tribunalul a pronunţat un ordin temporar prin care cerea ca Ariel Feldman să fie acceptat înapoi în incinta liceului pentru a-şi termina studiile şi să nu fie împiedicat să-şi dea examenul de bacalaureat.
Cu câteva zile înainte de audierea finală, stabilită pentru 11 mai 1993, Comisia de Învăţământ şi-a retras acuzaţiile pronunţate la adresa lui Ariel Feldman. Ca urmare, audierea finală a fost anulată, tribunalul nu a ajuns niciodată la o decizie privitoare la chestiunile fundamentale ale cazului şi nu s-a stabilit nici un precedent legal sigur. Chiar dacă aceasta lasă o poartă deschisă pentru dezbateri legale ulterioare, Martorii lui Iehova au apreciat atitudinea rezonabilă manifestată de judecătorii Curţii Supreme din Israel.
Lecţiile învăţate
Din zilele lui Isus până în prezent, Martorii lui Iehova au întâmpinat opoziţii şi prejudecăţi care i-au adus în faţa instanţelor superioare ale multor ţări. Aceste situaţii se dovedesc a fi o „mărturie înaintea . . . neamurilor“ (Matei 10:18). Chiar şi atunci când Martorii săi dintr-o anumită ţară sunt puţini, Iehova poate face ca numele său să devină cunoscut pe scară largă. Şi exact aşa cum s-a întâmplat în secolul întâi, când respectatul membru al Sanhedrinului, Gamaliel, a intervenit în mod surprinzător, Dumnezeu poate şi astăzi să ridice un sprijin pentru poporul său din surse neaşteptate.
[Chenarul de la pagina 15]
„Ce ştie directoarea unui liceu despre Martorii lui Iehova“
(Extrase din articolul lui Tom Segev apărut în Haʼaretz, 12 februarie 1993)
„Într-o naţiune care are de toate există şi câţiva israelieni Martori ai lui Iehova. Ei nu sunt mulţi şi nu mulţi au auzit despre ei, în pofida faptului că în Israel, ca în orice ţară, ei se străduiesc să-şi câştige adepţi atât prin cuvântul scris, cât şi în mod verbal. Într-un fel, ei au făcut impresie asupra acestui elev de la liceul Hugim. Întrucât a adoptat principiile mişcării, el a refuzat să ia parte la orele de educaţie fizică premilitară din cadrul şcolii. Directoarea nu a fost de acord să-l scutească de la aceste ore. Dacă am înţeles-o bine, ea vede în el o ameninţare pentru viitorul Sionismului. În această săptămână ea mi-a explicat: «Noi suntem un liceu sionist; noi îi învăţăm pe copii loialitatea faţă de Stat şi faţă de naţiune». . . .
Rina Shmueli, de la Asociaţia pentru Drepturile Cetăţenilor din Haifa, a încercat să o convingă pe directoare să-i recunoască elevului dreptul de a-şi respecta conştiinţa şi să-l scutească de instruirea premilitară; aceasta ar fi putut fi o lecţie foarte potrivită de toleranţă şi democraţie. Însă directoarea a rămas pe poziţia ei. Ea este de părere că avem a face cu o sectă periculoasă care îşi câştigă membrii prin corupere. . . .
Toate acestea mi-au amintit de ceva mai puţin plăcut. Deci i-am telefonat directoarei şi am întrebat-o ce ştia efectiv despre Martorii lui Iehova. A spus că nu ştia prea multe, dar că a auzit că ei sunt activi şi în alte ţări şi ea însăşi îi întâlnise în Canada şi Germania. Am întrebat-o dacă ştia ce tratament li se aplicase în Germania. «Nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu», a răspuns directoarea.
Probabil că Liceul Hugim are o bibliotecă şi probabil că în acea bibliotecă există The Encyclopedia of the Holocaust, editată de Israel Gutman. Dacă nu au un exemplar, ar trebui să-şi cumpere unul. La titlul «Studenţi zeloşi ai Bibliei», directoarea va găsi că naziştii i-au trimis pe Martorii lui Iehova în lagărele de concentrare.“