Adevărata semnificaţie a anului 1914
AŞA cum se arată la pagina 4, „această revistă întăreşte încrederea în promisiunea Creatorului referitoare la instaurarea unei lumi noi, paşnice şi sigure înainte ca generaţia care a văzut evenimentele anului 1914 să dispară“.
Probabil că mulţi dintre cititorii noştri găsesc această afirmaţie surprinzătoare. Cu toate acestea, încă din decembrie 1879 — cu circa 35 de ani înainte de 1914 —, Turnul de veghere (cunoscut pe atunci sub numele de Turnul de veghere al Sionului şi vestitorul prezenţei lui Cristos) a oferit dovezi biblice care demonstrau că anul 1914 avea să fie un an important. Chiar mai înainte de 1879 — pe la mijlocul secolului al XIX-lea —, alţi studenţi ai Bibliei au sugerat că anul 1914 ar putea fi un an indicat de profeţiile biblice.a
Profeţia a fost descrisă drept istorie scrisă cu anticipaţie. Această caracteristică a Bibliei este o dovadă a originii sale divine. Pe lângă faptul că ne dezvăluie unele evenimente viitoare, Biblia furnizează uneori şi perioadele de timp care se vor scurge până în momentul în care se va întâmpla un anumit lucru. Unele dintre aceste profeţii concrete se referă la câteva zile, unele, la ani, iar altele, la secole.
Daniel, care a profeţit în legătură cu momentul primei veniri a lui Mesia, a revelat şi când anume avea Mesia să revină pentru a fi ‘prezent’ în perioada numită „timpul sfârşitului“ (Daniel 8:17, 19; 9:24–27). Această profeţie biblică se referă la o perioadă lungă de timp, nu doar de câteva sute de ani, ci de mai bine de două milenii — adică 2 520 de ani! În Luca 21:24, Isus numeşte această perioadă „timpurile neamurilor“.b
Anul 1914 marchează începutul unei perioade de necaz
Împlinirea profeţiei biblice indică faptul că, începând din 1914, trăim în timpul sfârşitului. Isus a descris acest timp drept o perioadă ce ‘începe cu dureri’ (Matei 24:8). În Apocalipsa 12:12 citim: „Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţin timp“. Acest lucru explică motivul pentru care lumea, începând din 1914, se află într-o mai mare agitaţie.
Acest timp al sfârşitului trebuie să fie însă o perioadă relativ scurtă — întinzându-se pe parcursul unei singure generaţii (Luca 21:31, 32). Au trecut 80 de ani din 1914. Acest lucru indică faptul că ne putem aştepta ca în curând Regatul lui Dumnezeu să aducă eliberare. Aceasta înseamnă că îl vom vedea „pe cel mai de jos dintre oameni“ — Isus Cristos — preluând complet controlul asupra ‘împărăţiei oamenilor’ şi instaurând o lume nouă dreaptă şi paşnică. — Daniel 4:17.
[Note de subsol]
a În 1844, un preot britanic, E. B. Elliott, a îndreptat atenţia spre anul 1914 ca fiind o dată probabilă a încheierii celor „şapte timpuri“ din Daniel, capitolul 4. În 1849, Robert Seeley, din Londra, a abordat acest subiect într-un mod asemănător. Într-o publicaţie editată prin 1870, Joseph Seiss, din Statele Unite, a indicat spre anul 1914 ca fiind o dată importantă din cronologia biblică. În 1875, Nelson H. Barbour a scris în revista sa intitulată Herald of the Morning (Vestitorul dimineţii) că anul 1914 marchează sfârşitul unei perioade pe care Isus a numit-o „timpurile fixate ale naţiunilor“. — Luca 21:24, NW.
b Pentru o explicaţie mai amănunţită a profeţiei lui Daniel, vezi Să aducem argumente din Scripturi, paginile 91–93, publicată de Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.
[Chenarul de la pagina 11]
Comentarii legate de anul 1914 şi de perioada ce a urmat
„Se pare că, după cele două războaie mondiale aparent inevitabile, crearea unor arme nucleare a fost un dar cu rol de avertizare, care ne-a scăpat de un al treilea conflict al marilor puteri şi a inaugurat cea mai lungă perioadă de pace generală, deşi o pace a terorii, de la epoca victoriană încoace. . . . Ce s-a întâmplat cu umanitatea? De ce promisiunea secolului al XIX-lea s-a spulberat? De ce secolul al XX-lea s-a transformat într-o epocă a ororii sau, cum ar spune unii, a răutăţii?“ — A History of the Modern World—From 1917 to the 1980s (O istorie a lumii moderne — din 1917 până în anii ’80), de Paul Johnson.
„Dintre toate transformările convulsive ale sistemului european, Războiul cel Mare şi acordul de pace au generat cea mai adâncă ruptură cu trecutul, din punct de vedere economic, social şi politic deopotrivă. . . . Gloria plăcută a acelui sistem productiv, care funcţiona fără nici o piedică, a pierit în catastrofa războiului. În schimb, Europa a trebuit să facă faţă unei serioase căderi pe plan economic şi a unei destabilizări totale a sistemului economic. . . . Pagubele erau atât de mari, încât economia europeană nu şi-a revenit din faza de stagnare şi de instabilitate până la izbucnirea următorului război mondial.“ — The World in the Crucible 1914–1919 (Lumea în anii de încercare 1914–1919), de Bernadotte E. Schmitt şi Harold C. Vedeler.
„În cel de-al doilea război mondial avea să dispară orice legătură între oameni. Germanii aflaţi sub dominaţia hitleristă, căreia i s-au supus de bunăvoie, comiteau crime ce nu aveau corespondent în ce priveşte amploarea şi răutatea în nici o filă întunecată a istoriei umane. Masacrul pe scară largă a şase sau şapte milioane de bărbaţi, femei şi copii din lagărele germane de exterminare, ca urmare a aplicării unor metode sistematice, depăşeşte ororile măcelurilor crude, dar eficiente, ale lui Genghis-Han, iar în ce priveşte amploarea, pe acestea din urmă le reduce la dimensiunile unui bob de grâu. S-a propus şi s-a urmărit exterminarea deliberată a unor populaţii întregi pe frontul de răsărit atât de către Germania, cât şi de către Rusia. . . . În cele din urmă, am ieşit dintr-o stare de ruină pe plan material şi de dezastru pe plan moral pe care nu ne-am fi putut-o nici măcar imagina în secolele trecute.“ — The Gathering Storm (Furtuna mobilizatoare), volumul I al lucrării The Second World War (Al doilea răboi mondial), de Winston S. Churchill.
„Se recunosc acum drepturile omului pentru toţi oamenii, indiferent de clasă, naţionalitate şi rasă; în acelaşi timp însă ne-am scufundat în adâncimile probabil nemaiauzite ale luptei de clasă, ale naţionalismului şi ale rasismului. Aceste pasiuni criminale şi-au găsit eliberarea în cruzimi înfăptuite cu sânge rece, planificate în mod ştiinţific; iar cele două mentalităţi şi norme de conduită incompatibile sunt văzute în zilele noastre stând alături, nu numai în aceeaşi lume, ci uneori în aceeaşi ţară şi chiar în acelaşi suflet.“ — Civilization on Trial (Civilizaţia în faţa instanţei), de Arnold Toynbee.
„Asemenea unei năluci care a zăbovit mai mult decât trebuia, secolul al XIX-lea — cu ordinea sa fundamentală, cu încrederea sa în sine şi cu încrederea sa în progresul realizat de oameni — a mai rămas până în august 1914, când principalele puteri europene au fost victimele unei crize generale de confuzie ce a dus direct la măcelul absurd a milioane dintre cei mai buni tineri ai unei generaţii. Patru ani şi jumătate mai târziu, în timp ce lumea se străduia să revină la normal după violentul cataclism generat de Războiul cel Mare, a devenit clar pentru mulţi (dar în nici un caz pentru toţi) dintre observatorii contemporani faptul că ultimele vestigii ale vechii ordini au fost îndepărtate şi că omenirea a intrat într-o nouă eră, care era cu mult mai puţin raţională şi iertătoare în privinţa imperfecţiunilor omeneşti. Cei care s-au aşteptat ca pacea să instaureze o lume mai bună au descoperit în 1919 că aşteptările le-au fost înşelate.“ — Din prefaţa lucrării 1919—The Year Our World Began (1919 — Anul în care a început lumea modernă), de William K. Klingaman.
[Legenda fotografiei de la pagina 10]
Alpii Bavariei