Un vis minunat care s-a împlinit!

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN NIGERIA

PESTE 500 de Martori au fost prezenţi la masa de prânz de la Casa Betel din Nigeria în ziua de 9 februarie 1994, când ospătarii au intrat cu cărucioare aducând îngheţata pentru desert. „Cu ce ocazie?“, s-au întrebat cu glas tare unii. „Nu numai că avem îngheţată, dar o asemenea diversitate de arome — vanilie, ciocolată, căpşuni şi fistic!“

„Îngheţată în patru culori! Are o semnificaţie specială“, a anunţat fratele care conducea programul de servire a mesei. „Este pentru a sărbători trecerea la tipărirea în patru culori!“

Aplauzele furtunoase care au urmat nu erau numai pentru îngheţata adusă în sala de mese. Erau un semn de apreciere pentru noile maşini de imprimat de la tipografie din care deja începuseră să iasă revistele Turnul de veghere şi Treziţi-vă! în patru culori. Tipărirea în patru culori devenise acum o realitate pretutindeni în lume. Nigeria a fost ultima dintre marile filiale dotate cu tipografii care trebuia să treacă la tipărirea în patru culori — acţiune care a început la mijlocul anilor ’80. Ediţia din 15 martie 1994 a Turnului de veghere a marcat sfârşitul tipăririi în două culori în Nigeria.

Cele două maşini de imprimat noi, Koenig & Bauer Rapida 104 fuseseră trimise de filiala din Olanda. Odată cu aceste maşini au sosit şi alte echipamente de tipărire: scanner, maşină de fălţuit, maşină de broşat, maşină de tăiat din trei părţi şi o maşină de imprimat alimentată cu hârtie în coli. În total, echipamentul însuma 130 de tone.

Maşini de imprimat care plutesc în aer!

Odată cu decizia de a trimite maşinile s-a ridicat întrebarea: cum să fie expediate? Maşini de treizeci şi cinci de tone nu încap într-un geamantan! Bernd Sauerbier, care a organizat expedierea lor din Olanda, a spus: „A trebuit să ne gândim cum să transportăm maşinile în cea mai mare siguranţă“.

În mod normal, maşinile de acest fel sunt expediate în lăzi de lemn imense. Cu toate acestea, fraţii erau neliniştiţi din cauză că era posibil ca lemnul să nu reziste la rigorile călătoriei pe mare, precum şi la încărcarea şi descărcarea în docuri. O alternativă mai ieftină şi mai sigură ar fi constat în expedierea lor în containere fabricate din oţel, având o lungime de aproximativ 12 metri. Însă cum să pui şi să scoţi din containere aceste maşini uriaşe? Fratele Sauerbier a spus: „Aceasta a fost o problemă, pentru că nu aveam nici un fel de experienţă în domeniul încărcării maşinilor de imprimat în containere. Nici chiar compania care le fabricase nu avea nici o idee cu privire la expedierea lor în acest fel“.

Soluţia găsită pretindea folosirea de perne de aer, cunoscute şi sub denumirea de module pneumatice. Aceste perne de aer nu impresionează deloc privirile, însă prestează un volum de muncă extraordinar. Acestea sunt aparate plane fabricate din aluminiu şi cauciuc, ceva mai mari şi mai grele decât un geamantan. În interiorul acestora se pompează aer comprimat care este împins în jos, ceea ce face ca pernele de aer împreună cu obiectele care se află pe ele să se ridice puţin deasupra solului.

Astfel, chiar şi elementele unei maşini de imprimat care cântăresc multe tone pot fi susţinute de o pernă subţire de aer. Din momentul în care elementul este ridicat de la sol, acesta pluteşte în aer şi este uşor de împins cu mâna în orice direcţie.

Martorii au pardosit containerele cu plăci aglomerate, astfel încât folosirea pernelor de aer în interiorul acestora să fie destul de lesnicioasă. De asemenea, a fost necesar ca ei să se asigure că pardoseala fiecărui container era perfect plană. După introducerea maşinilor în containere, fraţii au montat bare de oţel pe părţile laterale, precum şi pe partea de sus a fiecărui container, pentru a spori siguranţa încărcăturii. Încărcarea în containere a tuturor elementelor, realizată în luna august 1993, a durat două săptămâni.

La 29 decembrie 1993, orele 18.00, au sosit la complexul Betelului din Nigeria primele cinci containere. Fraţii aşteptau, nerăbdători şi pregătiţi să înceapă dificila activitate de descărcare. Au lucrat până în zori. Întrucât maşinile fuseseră livrate pe perne de aer, lucrătorii au pompat în acestea aer comprimat şi, bucată cu bucată, elementele au alunecat afară din containere. Apoi macaralele au ridicat fiecare element pe o platformă special construită la intrarea în tipografie. Pernele de aer au fost puse din nou în funcţiune şi, în timp ce o mulţime de spectatori entuziasmaţi priveau, maşinile erau împinse cu mâna spre locurile în care aveau să funcţioneze.

Entuziasm faţă de revistele în patru culori

La 3 februarie 1994, orele 19.45, din maşinile de imprimat a ieşit primul Turn de veghere în patru culori, în limba engleză, tipărit în Nigeria. Curând, maşinile tipăreau reviste şi în limbile yoruba, igbo, efik şi franceză.

Care a fost reacţia celor care locuiau la Betel când primele exemplare au fost disponibile pentru ei? „Am fost în culmea fericirii!“, a exclamat unul dintre ei. „Frumuseţea lor o depăşeşte în mod categoric pe cea a oricărei alte publicaţii produse în ţară.“

Altul a spus: „De îndată ce au fost disponibile, am obţinut 20 de exemplare pe care le-am expediat prin poştă familiei mele şi prietenilor mei. Abia aştept să le folosesc pe teren“.

Iar o soră, când a fost întrebată cum considera noile reviste în patru culori, a spus: „Sunt splendide! Aceasta este încă o dovadă a faptului că Iehova se îngrijeşte pretutindeni în lume de fiecare!“

Astfel, în timp ce îşi savurau îngheţata în patru culori, lucrătorii de la Betel se gândeau la revistele în patru culori. Era, după cum s-a exprimat unul dintre ei, „un vis minunat care s-a împlinit“.

[Legenda fotografiilor de la pagina 29]

Elementele maşinii de imprimat care cântăresc multe tone au fost susţinute de o pernă subţire de aer.