Lumea în obiectiv
Teologia morală catolică şi tinerele femei italiene
Tinerele femei italiene, catolice sau nu, prea puţin se sinchisesc de papă când este vorba de moralitatea sexuală. De fapt, potrivit rezultatelor unui sondaj publicat de cotidianul italian La Repubblica, 90,8% dintre femeile tinere între 15 şi 24 de ani care au fost intervievate credeau că „folosirea contraceptivelor trebuie să le fie garantată femeilor“, în timp ce 66,7% militau pentru „dreptul de a întrerupe «o sarcină nedorit㻓. Mai mult, 80,2% dintre ele erau de părere că „drepturile homosexualilor trebuie garantate şi respectate“.
Toxine descoperite în părul nou-născuţilor
Există astăzi dovezi biologice care atestă faptul că fumul de tutun expirat de fumători şi inspirat de femeile gravide nefumătoare ajunge la fetus, se afirmă în The Globe and Mail din Toronto, Canada. Descoperirile recente, aparţinând unei echipe de cercetători conduse de dr. Gideon Koren, farmacolog la Spitalul de Pediatrie din Toronto, indică faptul că mostrele de păr luate de la nou-născuţi conţin nicotină şi subprodusul acesteia, cotinină. Mamele nefumătoare fuseseră expuse fumului produs de alţii cel puţin două ore pe zi, fie acasă, fie la serviciu. Potrivit dr. Koren, inspirarea cu regularitate a fumului expirat de fumători echivalează cu „fumarea a două până la patru ţigări pe zi“. Aceste cercetări de ultimă oră „adaugă o şi mai mare greutate studiilor anterioare care dezvăluiau faptul că expunerea la fumul de tutun ar putea afecta dezvoltarea comportamentală şi cognitivă a copilului“, adaugă The Globe. „În atmosfera litigioasă în care trăim actualmente, nu pot garanta — ne atenţiona dr. Koren — că peste 10 sau 20 de ani n-o să vedem bebeluşi care îşi vor da în judecată părinţii pentru daunele provocate de faptul că încă din uter au fost expuşi la tutun!“
Furtul din magazine — o problemă internaţională
„Absolvenţii“ unei „şcoli pentru hoţi“ din Santiago (Chile) operează în oraşele canadiene Montreal şi Toronto, precum şi în unele oraşe din Statele Unite, consemnează L’actualité, un cotidian din Canada. „Şcoala“ predă tehnici utile hoţilor de buzunare şi celor care fură din magazine şi îi învaţă pe aceştia legile canadiene şi metodele folosite de poliţie. „Absolvenţii“ operează în grup, au acte false, sunt îmbrăcaţi cu haine cu o căptuşeală specială şi poartă cu ei ambalaje pentru cadouri în care să-şi ascundă obiectele furate. Poliţia municipală din Montreal a dat de urmele reţelei şi a confiscat în câteva rânduri haine furate încă din 1991. Recent, cea mai mare recuperare de lucruri furate a fost un container maritim plin cu haine, cu destinaţia Chile. Însă această reţea internaţională, al cărei obiectiv este furtul organizat din magazine, constituie o problemă extrem de serioasă atât pentru poliţie, cât şi pentru comercianţi. Un detectiv din Montreal, citat de L’actualité, spunea că este greu să obţii colaborarea poliţiei internaţionale, de vreme ce „pentru ei aceasta nu ocupă un loc prioritar“.
Criza mondială de refugiaţi
În decursul anului 1992, aproximativ 10 000 de persoane au devenit zilnic refugiaţi. Aşa afirmă The State of the World’s Refugees (Situaţia refugiaţilor lumii), o carte recent editată de Înalta Comisie a Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR). În 1992, în întreaga lume existau 18,2 milioane de refugiaţi, de opt ori mai mulţi decât erau cu 20 de ani în urmă. Alte 24 de milioane de persoane au fost nevoite să-şi schimbe domiciliul, mutându-se în alte regiuni din interiorul ţării lor. Luându-i pe toţi aceştia în considerare, circa o persoană din 130, de pe întregul pământ, a fost obligată să devină refugiat. Revista Refugees, aparţinând UNHCR, declară: „Numărul într-o continuă creştere — atât al adevăraţilor refugiaţi, cât şi al emigranţilor din motive economice — a supus unei presiuni serioase tradiţia veche de 3 500 de ani a acordării de azil, ducând-o aproape la ruină“.
Vă este somn?
Dormiţi suficient noaptea? O modalitate prin care puteţi afla singuri răspunsul, susţine un cercetător, este să serviţi o masă copioasă, după care să lecturaţi ceva plictisitor, într-o cameră încălzită. Dacă sunteţi suficient de odihniţi, vă veţi simţi poate plictisiţi şi agitaţi, însă nu somnoroşi. Potrivit cu International Herald Tribune, experţii estimează că 100 de milioane de americani nu dorm suficient. Majoritatea oamenilor au nevoie de opt până la opt ore şi jumătate de somn pe noapte; cei care au între 17 şi 25 de ani au nevoie chiar de mai mult. În timp ce mulţi oameni reuşesc să supravieţuiască dormind mai puţin decât au nevoie în realitate, oamenii care nu dorm suficient comit mai multe greşeli. În plus, aceştia acumulează un „deficit de somn“. Tribune afirmă: „Părinţii se văicăresc că tinerii lor «trândăvesc» fiindcă la sfârşitul săptămânii aceştia dorm până la amiază, însă majoritatea acestor tineri nu fac altceva decât încearcă să reducă întrucâtva deficitul de somn acumulat pe parcursul săptămânii“.
Demascarea abuzului clerului
S-a încheiat una dintre cele mai mari investigaţii efectuate în Canada pe tema abuzului sexual, investigaţie în care acuzaţii erau Fraţii Creştini Catolici. „Peste 700 de victime proveneau de la St. Joseph“, o şcoală din oraşul Alfred (Ontario), şi de la şcoala St. John din Uxbridge (Ontario), aflăm din The Toronto Star. S-au depus plângeri „împotriva a 30 de bărbaţi, inclusiv a 29 de membri ai Fraţilor Şcolilor Creştine. Ar mai fi fost aduse acuzaţii şi împotriva altor 16 membri, dacă aceştia s-ar mai fi aflat în viaţă“, adaugă ziarul Star. Victimele îşi mai amintesc încă de experienţele tulburătoare ale „bătăilor din copilărie şi ale agresiunilor sexuale din partea membrilor în robe negre din ordinul laic romano-catolic, în grija cărora au fost încredinţaţi“. Star afirmă că, fără o anchetă publică, canadienii nu vor putea afla niciodată motivul pentru care bărbaţi care pretind că-i slujesc lui Dumnezeu îi supun pe tineri abuzului sexual.
Greieri-termometru
Dacă locuiţi în Africa, puteţi afla temperatura de afară fără să aveţi un termometru la dispoziţie, se arată într-o publicaţie ştiinţifică pe teme de zoologie. Puteţi afla temperatura, în grade Celsius, numărând câte ţârâituri scoate greierul african de copac (Oecanthus karschi) în decurs de şase secunde, la care adăugaţi cifra 12. Sau, în cazul în care ascultaţi una dintre speciile de greieri din Africa de Sud (Oecanthus capensis), număraţi ţârâiturile pe care le scoate în decurs de trei secunde şi adăugaţi la rezultat cifra 11. Ţârâiturile acestor două specii de greieri de copaci sunt destul de rare, astfel încât pot fi numărate. Ele se aud şi suficient de tare, deoarece greierii se aşează pe frunze astfel că ţârâitul lor este amplificat de parcă s-ar auzi la un difuzor. Pe măsură ce temperatura scade în timpul nopţii, ţârâiturile sunt şi ele mai puţine. Publicaţia African Wildlife explică: „Greierii sunt insecte cu «sângele rece», de aceea metabolismul lor este influenţat de temperatura aerului. Acest fapt influenţează aproape fiecare aspect al vieţii lor, inclusiv frecvenţa ţârâiturilor lor“.
Probleme „ultraviolete“
Vă place să vă petreceţi vacanţele stând întinşi la soare? Dacă da, atenţie! Deşi razele ultraviolete (UV) emise de soare sunt benefice într-o măsură echilibrată, expunerea îndelungată la acestea poate genera cancer de piele, afecţiuni ale ochilor, ridarea prematură a pielii, tumori maligne ale pielii şi slăbirea sistemului imunitar al organismului. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, nivelele UV cresc din cauza subţierii stratului de ozon. În prezent, în multe părţi ale lumii, inclusiv în Australia, Noua Zeelandă şi Statele Unite, problemele de sănătate cauzate de razele ultraviolete apar mai devreme şi se dezvoltă mai rapid. Ce măsuri de precauţie vă puteţi lua dacă locuiţi în ţinuturi însorite? Purtaţi îmbrăcăminte care să vă protejeze, purtaţi ochelari de soare care absorb razele ultraviolete, iar la amiază, când radiaţiile UV sunt cele mai puternice, staţi în casă.
O afacere religioasă profitabilă
Unul dintre cele câteva sectoare rentabile ale economiei italiene, probabil singurul care face faţă recesiunii, este afacerea „desfăşurată la umbra Bisericii“, afirmă suplimentul economic al publicaţiei La Repubblica. De fapt, în timpul celei de-a şasea Expoziţii de Produse Religioase, ţinută la Pompei, cifra de afaceri a celor 1 400 de companii din domeniu „a fost estimată la 400 de miliarde de lire (240 de milioane de dolari S.U.A.), cu o creştere anuală a volumului vânzărilor de aproximativ 15%“. Mai mult, turismul religios, care în 1993 a atras în diferite locuri de închinare din Italia circa 35 de milioane de pelerini, a avut un profit de aproape zece ori mai mare. „Afacerile «binecuvântate» de Biserică cresc vertiginos“, se arată în raport, iar „membrii de frunte ai clerului catolic italian, Conferinţa episcopilor şi Sfântul Scaun au constatat cu plăcere aceasta de un timp oarecare“. Membrii de frunte ai clasei clericale au şi organizat şi sponsorizat conferinţe — ţinute chiar de către oficialii din sferele înalte ale bisericii — cu scopul de a ţine sub control fenomenul.
Rata înaltă a sinuciderilor din Australia
În Australia, rata sinuciderilor creşte atât de alarmant, încât Asociaţia pentru Sănătatea Publică a inclus în măsurile naţionale pentru sănătatea cetăţenilor şi prevenirea sinuciderilor. În momentul în care, în decurs de doi ani consecutivi, numărul sinuciderilor a depăşit numărul deceselor rezultate în urma accidentelor rutiere, Asociaţia pentru Sănătatea Publică a ajuns la concluzia că trebuie luate urgent nişte măsuri concrete. Ziarul The Australian citează cuvintele unui purtător de cuvânt al asociaţiei care spunea: „Până acum, sinuciderea nu a fost luată în considerare de serviciile care se ocupă cu sănătatea publică, deşi are caracteristicile celorlalte probleme legate de sănătatea cetăţenilor. Atât frecvenţa cazurilor, cât şi prejudiciile aduse sunt comparabile cu cele provocate de alte chestiuni care reţin atenţia şi resursele serviciilor pentru sănătatea publică“. Rata actuală a sinuciderilor a ajuns la un ameţitor procentaj de 31% din numărul total al deceselor, între care nu se includ cele provocate de vreo boală, ceea ce este cu trei procente mai mult decât rata deceselor provocate de accidentele rutiere.