O creatură neînţeleasă — Urâtă şi iubită

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN CANADA

CANIS LUPUS. Iată-l! Pe o culme stâncoasă, sus în munţi, cu silueta profilându-i-se în noapte în bătaia razelor lunii, cu capul ridicat, cu coada lungă şi stufoasă între picioare, cu urechile lăsate pe spate, cu gura deschisă — urletul său lugubru sfâşie liniştea nopţii. De fapt, doar gândindu-ne la urletul său şi ne trec fiori de groază şi emoţie!

PUŢINI sunt cei care au avut privilegiul să zărească această creatură frumoasă, dar neînţeleasă — cunoscută în mod obişnuit sub numele de lupul gri sau lupul de pădure —, liberă, în mediul ei. Cu toate acestea, acest animal fascinant ne trezeşte în minte multe şi diverse imagini.

Urât şi iubit

Indiferent care ar fi acestea, sentimentele pe care le inspiră cuvântul „lup“ au fost întotdeauna profunde. Neînţeles, victimă a prejudecăţilor, acest animal stârneşte teamă. Unii au dispreţuit lupul deoarece este un animal de pradă. Lupii au fost o sursă de continuă iritare pentru fermieri şi pentru crescătorii de vite, deoarece le prădau turmele de oi, vaci şi alte bovine. Legendele au contribuit la proasta sa reputaţie. Cine nu a auzit de expresia „lup în haină de oaie“ şi de proverbul „lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba“? Poveştile îl descriu ca fiind „Lupul cel Rău“. O asemenea poveste vorbeşte despre un lup care o ameninţă pe o fetiţă că o va mânca. Acest lucru i-a făcut pe oameni să creadă că lupii atacă omul.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă şi biologii îi văd pe lupi într-o altă lumină. Ei îi consideră ca fiind nişte creaturi extrem de timide care încearcă să-i evite pe oameni cât mai mult posibil. De fapt, potrivit unui articol apărut recent în revista GEO, lupii se tem în realitate de om. În ciuda înfăţişării fioroase pe care o au lupii, se pare că nu există nici un motiv să se creadă că lupii sălbatici, sănătoşi din America de Nord prezintă vreun pericol pentru om.

Biologul Paul Paquet, care a efectuat un studiu amănunţit cu privire la lup, recunoaşte că iubeşte aceste fiinţe sălbatice de când era copil. El şi-a însemnat unele dintre observaţiile sale. Acesta susţine că a văzut adesea lupi exprimând fericire, sentimente de singurătate şi de bună dispoziţie. Odată, el a observat cum ceilalţi membri ai haitei i-au adus de mâncare unui lup bătrân şi şchiop, care nu mai putea să vâneze. Chiar dacă lupul nu le mai era de ajutor, haita încă îl preţuia şi îl ţinea în viaţă. Însă această caracteristică a lupilor de a vâna în haită le-a pus în pericol însăşi existenţa lor.

Vânătoarea în haită

Lupii îşi potolesc foamea şi îşi hrănesc puii numai vânând în haite. Trebuie să recunoaştem însă că faptul că lupii omoară oi şi vite constituie o problemă supărătoare pentru fermieri. Ca animal de pradă cu o vedere excelentă, un simţ al mirosului dezvoltat, un auz fin şi o muşcătură incredibil de puternică — precum şi adaptat pentru alergare şi mers rapid —, lupul este bine echipat pentru vânătoare. El este şi un oportunist. Ar fi o prostie să credem că această creatură vicleană ar refuza o pradă aflată la îndemână, uşor de prins sau de înhăţat — îndeosebi o oaie sau o vacă mare şi grasă. S-ar putea spune că lupii, fără să-şi dea seama, fac un „bine“ prăzii lor din sălbăticie, deoarece aleg animalele care pot fi ucise uşor, adică pe cele bolnave şi slabe, lăsându-le astfel mai multă hrană celor sănătoase.

Comunicarea

Ce putem spune despre urletul lugubru care poate fi auzit de la o distanţă de kilometri şi care îi înfioară pe cei ce îl aud? Pentru lup, acest lucru este doar o activitate socială a haitei — o formă de comunicare. Un lup care s-a separat de haită în timpul unei vânători se poate urca pe o movilă ca să urle pentru a-i atrage pe ceilalţi membri ai haitei. Sau urletul ar putea fi folosit pentru delimitarea teritoriului. Uneori lupii par să urle doar pentru a-şi exprima fericirea. Când o haită se adună să urle, aproape că aţi putea crede că le place să cânte în grup. Pentru noi s-ar putea să sune mai bine dacă ei ar cânta la unison, însă se pare că aceştia preferă să cânte pe voci. Desigur există şi alte moduri de comunicare, de exemplu, cele descrise drept scâncet, mârâit, lătrat, chelălăitul în grup şi sunetul scos de puii din culcuş pentru a-şi exprima plăcerea. Pentru a stabili o anumită poziţie socială şi unitatea în rândul haitei se foloseşte şi comunicarea prin adoptarea unei anumite poziţii a corpului.

O creatură splendidă

Priviţi de aproape această creatură deosebit de frumoasă. Observaţi-i blana sa deasă, în principal, din păr gri (unii îl au de un negru strălucitor) amestecat cu păr de culoare albă, neagră şi cafenie. Îndreptaţi-vă atenţia spre privirea fixă a ochilor săi galbeni, sticloşi şi pătrunzători. Examinaţi-i trăsăturile feţei. Toate acestea fac din lup un animal superb, ce merită a fi contemplat. Însă se fac auzite exprimări pline de îngrijorare legate de viitorul său. Există vreun motiv pentru o asemenea îngrijorare?

Ei bine, ceea ce odinioară era un lucru obişnuit în cea mai mare parte a Europei, a Asiei şi a Americii de Nord, şi anume zărirea unui lup, este în prezent un lucru rar în Canada, Alaska şi în regiunile mai puţin populate ale Statelor Unite, ale Europei şi ale Rusiei. Oamenii spun că trebuie să facă loc pentru câţiva lupi în anumite zone sălbatice alese. Întrucât oamenii au învăţat să trăiască cu unele animale de pradă, cum ar fi vulturii, urşii şi pumele, există persoane care se întreabă: „De ce nu şi cu lupii?“

Să lăsăm natura să-şi urmeze cursul

Ocrotire, nu eradicare sau control este deviza. Parcurile sunt acum considerate drept zone de protecţie pentru animale, nu doar terenuri sălbatice de destindere pentru oameni. Potrivit revistei Canadian Geographic, cei care administrează parcurile ar dori să vadă un ecosistem reglementat pe cale naturală. După o absenţă de 40 de ani, principalul animal de pradă, lupul, s-a întors în anii ’80 din proprie iniţiativă în sudul Munţilor Stâncoşi, venind din Parcul Naţional Banff, Canada. Deşi au fost numai 65 la număr, acesta a constituit un eveniment care le-a dat speranţe multora. Franţa raportează întoarcerea lupului după o absenţă de 50 de ani.a Şi în Italia lupul a revenit, iar urletul său poate fi din nou auzit la Tivoli, în apropiere de Roma.

A fost analizată reintroducerea lupului ca specie aflată pe cale de dispariţie în Parcul Naţional Yellowstone, Statele Unite. Timp de peste 40 de ani, lupii au constituit o parte integrantă a sistemului natural al acestei regiuni, înainte ca ei să fie exterminaţi. În prezent, multe persoane, îndeosebi vizitatorii parcului, vor ca aceştia să revină. Însă industria care se ocupă cu creşterea animalelor este profund îngrijorată în legătură cu problema reintroducerii lupilor pe câmpurile lor. „Când lupii se vor întoarce în Yellowstone, controlul lupilor în afara parcului va deveni o chestiune de viaţă“, afirmă biologul L. David Mech, specialist în studiul comportamentului lupilor.

Ce îi rezervă ziua de mâine acestei fiinţe care trăieşte într-o lume doar parţial percepută de oameni?

Viitorul lupului

Numărul celor care se ocupă cu sprijinirea programelor de restabilire a unui animal care cu greu a fost tolerat de oameni timp de atâţia ani indică o schimbare categorică de atitudine. Cartea The Wolf — The Ecology and Behavior of an Endangered Species (Lupul — Ecologia şi etologia unei specii aflate pe cale de dispariţie) afirmă: „A mai rămas timp pentru a salva specia din starea dezastruoasă în care se află. Dacă se va face sau nu acest lucru depinde de cât de mult cunoaşte omul despre ecologie şi despre comportamentul lupului, de continua sa cercetare asupra caracteristicilor lupului şi de cât anume învaţă să-l considere pe lup nu un rival, ci o creatură cu care trebuie să împartă pământul“.

Trăind în pace

S-ar putea ca în ultimii câţiva ani coexistenţa paşnică dintre oameni şi lupi să fi cunoscut o îmbunătăţire, dar acolo unde există un conflict, adevărata pace nu poate fi obţinută. Acest lucru trebuie lăsat în seama unui timp viitor apropiat când, sub guvernarea Regatului Creatorului, orice duşmănie şi teamă vor fi înlocuite de o atitudine plină de încredere şi toleranţă faţă de aceste fiinţe puternice, dar sensibile şi timide.

În mod interesant, Biblia vorbeşte despre lup în diferite contexte profetice, permiţându-ne să-l vedem într-o lumină total opusă. În Faptele 20:29, 30, persoanele apostate sunt descrise într-un limbaj metaforic drept „lupi răpitori“ care vor ataca congregaţia creştină asemănătoare oilor şi îi vor îndepărta pe unii membri de turmă.

Profeţiile din cartea biblică Isaia, deşi împlinirea lor finală urmează să o vedem, descriu animale despre care ştim că în prezent se duşmănesc trăind împreună în pace. Remarcaţi absenţa relaţiei pradă–animal de pradă din Isaia 65:25: „«Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul . . . Nici un rău, nici o pustiire nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt,» zice DOMNUL [Iehova, NW]“.

În timp ce eforturile omului demonstrează că el se străduieşte să-l tolereze pe lup, versetul biblic care a fost citat mai sus ne dă asigurarea că Dumnezeu îi va rezerva acestuia un loc în noul său sistem de lucruri. Planeta Pământ va fi atunci o locuinţă comună pentru toate formele de viaţă, printre care şi Canis lupus.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Thomas Kitchin/Victoria Hurst

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Thomas Kitchin