Părinţi — Cu ce se joacă copilul vostru?
„COPILUL care lucrează şi nu se joacă devine morocănos.“ Aşa spune o veche zicală englezească. Joaca a avut întotdeauna un rol important în viaţa copiilor. Jucându-se, copiii îşi îmbogăţesc mintea şi îşi întăresc muşchii şi dezvoltă importante aptitudini. Cu toate acestea, în prezent, joaca a devenit o afacere rentabilă. Ţara jucăriilor nu este guvernată de copii sau de părinţi, ci de industriaşi, detailişti, agenţi publicitari şi de prospectori de piaţă inteligenţi. Înarmaţi cu o nouă tehnologie de fabricare a jucăriilor şi bucurându-se de sprijinul influentelor mijloace de informare, ei remodelează lumea jocurilor — cu serioase consecinţe atât asupra părinţilor, cât şi asupra copiilor.
Fără îndoială că multe persoane din industria jucăriilor sunt sincer interesate de bunăstarea copiilor. Însă mult prea adesea, profitul are prioritate. Problema care se pune acum, nu este care jucărie îi va instrui pe copii sau le va stimula imaginaţia, ci doar care se va vinde. Iar ceea ce se vinde pe piaţă nu sunt întotdeauna simplele jucării de altădată din pânză, lemn şi plastic, ci tehnologia de vârf, jucării care sunt atât de reale, încât nu-i mai lasă nimic, sau aproape nimic, imaginaţiei copilului.
Un producător, de exemplu, lansează pe piaţă un set de maşinuţe echipate cu mici omuleţi, care la un impact se desfac în bucăţi. Când are loc o coliziune, braţele, picioarele — şi capetele — omuleţilor sunt propulsate afară prin parbrizul micuţelor lor maşini. O altă jucărie, care imită realitatea, încearcă să simuleze starea de graviditate. Un săculeţ asemănător unui rucsac, destinat să cuprindă pântecele unei fetiţe, simulează micile lovituri cu piciorul şi bătăile inimii ale unui fetus aflat în dezvoltare.
Unii cred că asemenea jucării au o valoare educativă. Donna Gibbs, directoarea Biroului pentru Relaţiile cu Presa al unei companii de jucării, numeşte simulatorul de graviditate drept „un mijloc distractiv pentru [fetiţe] cu ajutorul căruia [ele] simt ceea ce simt şi mămicile lor“. Însă nu toţi împărtăşesc entuziasmul ei. Medicul T. Berry Brazelton, profesor de pediatrie la Institutul de Medicină al Universităţii Harvard, numeşte această jucărie o „violare a posibilităţii unui părinte de a împărtăşi un lucru preţios cu un copil“. Dr. David Elkind, profesor de psihologie a copilului, afirmă că „aceste jucării merg prea departe“. El spune că o păpuşă care simulează un fetus „depăşeşte cu mult puterea de înţelegere sau de apreciere [a unui copil]“. În ce priveşte jucăriile care simulează într-un mod atât de real masacrul provocat de un accident de maşină, el spune în continuare că, întrucât televiziunea este deja saturată de violenţă, „de ce să o mai promovăm şi cu astfel de jucării?“ — The Globe and Mail, 8 februarie 1992.
Se nasc controverse şi în jurul unor alte jocuri la modă, cum ar fi jocurile video pe teme de război şi puştile cu apă de mare putere. Având în vedere că, potrivit preşedintelui Asociaţiei Americane a Producătorilor de Jucării, „pe piaţă există în orice moment o cifră estimativă de 150 000 de jucării“, părinţii sunt puşi în faţa unei formidabile provocări de a decide ce fel de jucărie ar trebui să cumpere. Ce anume ar trebui să-i îndrume în această privinţă? Există vreun motiv justificat de îngrijorare în ce priveşte unele jucării din prezent? Aceste întrebări împreună cu altele legate de acestea vor fi analizate în următoarele articole.