Respinge „noua moralitate“ bunele maniere?

‘Vai de cei care numesc răul bine, care spun că întunericul este lumină, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă.’ — Isaia 5:20.

SECOLUL al XX-lea a fost martor la schimbări radicale în ce priveşte bunele maniere şi moravurile. Treptat, în deceniile care au urmat celor două războaie mondiale, vechile sisteme de valori au ajuns să fie considerate demodate. Situaţiile în continuă schimbare şi noile teorii apărute în domeniul comportamentului uman şi al ştiinţei i-au convins pe mulţi că vechile valori nu mai sunt acceptate. Bunele maniere, cândva foarte apreciate, au fost abandonate ca un bagaj de prisos. Îndrumările Bibliei, odinioară respectate, au fost respinse pe motiv că sunt demodate. Societatea emancipată şi nestăpânită a persoanelor ultramoderne ale secolului al XX-lea le-a găsit mult prea restrictive.

Martor la acest moment crucial din istoria omenirii a fost anul 1914. Scrierile istoricilor care se referă la acest an, precum şi la primul război mondial, abundă în observaţii potrivit cărora 1914 este considerat ca fiind anul unei importante revoluţii, un adevărat indicator care separă epocile din istoria umanităţii. Războiul a fost urmat imediat de Deceniul furtunos (anii ’20), oamenii încercând să facă din acesta o compensaţie pentru anii de război în care le-a lipsit distracţia. Vechile valori, precum şi incomodele restricţii de ordin moral, au fost înlăturate pentru a se face loc cufundării în plăceri. Astfel s-a instalat în mod neoficial o nouă moralitate, care lasă cale liberă căutării plăcerilor cărnii — având ca bază ideea că orice lucru este permis. Noul cod moral a atras după sine, în mod inevitabil, o schimbare în sfera bunelor maniere.

Istoricul Frederick Lewis Allen afirmă în acest sens următoarele: „O altă consecinţă a revoluţiei nu a constat numai în faptul că manierele au îmbrăcat un aspect diferit, ci că, timp de câţiva ani, acestea au lipsit. . . . Pe parcursul acestui deceniu, hangiţele . . . au constatat că musafirii lor nu făceau nici măcar efortul de a le adresa un cuvânt la venire sau la plecare; faptul de a fi «musafir nepoftit» la baluri a devenit o practică general acceptată, era la modă să întârzii în loc să fii punctual la dineuri, să abandonezi cu nepăsare ţigările aprinse, să împrăştii scrum de ţigară pe covor fără să-ţi ceri scuze. Vechile oprelişti au fost înlăturate, fără să fie impuse altele noi, iar oamenii fără maniere au avut posibilitatea să facă ce le plăcea. Probabil că, într-o bună zi, cei zece ani care au urmat războiului vor fi, pe bună dreptate, cunoscuţi ca deceniul proastelor maniere. . . . Dacă acest deceniu a fost marcat de grosolănie, a mai fost marcat şi de nefericire. Odată cu vechea ordine de lucruri au dispărut şi o serie de valori care îmbogăţeau viaţa şi-i dădeau sens, însă valorile-substitut nu erau uşor de găsit“.

Valori-substitut care să-i redea vieţii sensul şi să-l îmbogăţească nu au fost găsite niciodată. Nici nu au fost căutate. Modul de viaţă tentant, din timpul deceniului furtunos, bazat pe ideea că orice lucru este permis, i-a eliberat pe oameni de restricţiile de ordin moral, ceea ce de fapt şi doreau. Ei nu au respins moralitatea, ci doar au revizuit-o, slăbindu-i întrucâtva restricţiile. Cu timpul au denumit-o Noua Moralitate. În cadrul acesteia, fiecare face ce este drept în propriii săi ochi. Fiecare este cel mai important. Fiecare face ce îi place. Fiecare îşi croieşte propriul drum.

Sau cel puţin aşa crede. De fapt, în urmă cu trei mii de ani, înţeleptul rege Solomon a spus: „Nu este nimic nou sub soare“ (Eclesiastul 1:9). Chiar mai devreme, în perioada Judecătorilor, israeliţii s-au bucurat de o considerabilă libertate de acţiune în ce priveşte respectarea sau nerespectarea Legii lui Dumnezeu: „Pe vremea aceea nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce era drept în ochii lui“ (Judecătorii 21:25). Însă cei mai mulţi dintre ei nu erau dispuşi să se supună Legii. Semănând astfel, Israelul a secerat sute de ani de dezastre de proporţii naţionale. În mod asemănător, naţiunile de astăzi au secerat secole întregi de durere şi suferinţă — şi abia acum urmează ce este mai rău.

Există un alt termen care stabileşte mai concret identitatea Noii Moralităţi, şi anume „relativism“. Dicţionarul Webster’s Ninth New Collegiate Dictionary îl defineşte astfel: „Concepţie potrivit căreia adevărurile etice depind de persoanele şi de grupurile care le susţin“. Pe scurt, adepţii relativismului susţin că orice este bun pentru ei este şi etic din punctul lor de vedere. Un scriitor a vorbit pe larg despre relativism în următorii termeni: „Relativismul, care a rămas mult timp în stare latentă, a erupt sub forma filozofiei care a guvernat «deceniul eului propriu», respectiv anii ’70; acesta guvernează încă yuppieism-ul anilor ’80. Poate că aderăm în mod formal la valorile tradiţionale, însă, în practică, orice lucru care este bun pentru propria persoană este şi drept“.

Iar această situaţie se aplică şi în cazul manierelor — ‘Dacă îmi convine, o fac; dacă nu, nu. Nu ar fi potrivit pentru mine, chiar dacă ar însemna să fiu mai manierat faţă de tine. Acest lucru mi-ar submina individualismul radical, m-ar face să par slab, m-ar transforma într-un bleg’. După cât se pare, pentru astfel de oameni, aceasta se aplică nu numai la actele de grosolănie, ci şi la micile amabilităţi de fiecare zi cum sunt: „Te rog“, „Îmi pare rău“, „Te rog să mă scuzi“, „Îţi mulţumesc“, „Permite-mi să-ţi deschid uşa“, „Aşează-te pe locul meu“, „Permite-mi să-ţi duc eu bagajul“. Aceste formule, precum şi altele, sunt asemenea unor lubrifianţi fini care fac ca relaţiile dintre oameni să fie plăcute şi să se desfăşoare fără probleme. ‘Însă faptul de a fi manierat faţă de alţii mi-ar putea influenţa negativ viaţa şi imaginea ca persoană de primă importanţă’, ar obiecta cineva care se pune pe sine pe primul plan.

Sociologul James Q. Wilson pune fricţiunile din ce în ce mai numeroase şi conduita delincventă pe seama răsturnării a ceea ce astăzi „sunt numite în mod batjocoritor «valori mic-burgheze»“, iar raportul arată în continuare: „Dispariţia acestor valori — şi amplificarea relativismului moral — par să se coreleze cu o rată mai mare a delincvenţei“. Aceasta se corelează, cu siguranţă, cu tendinţa modernă de a respinge orice îngrădire în ce priveşte exprimarea opiniei proprii, indiferent cât de necuviincioasă sau de ofensatoare ar putea fi ea. Iată ce a afirmat un alt sociolog, pe nume Jared Taylor: „Societatea noastră a trecut treptat de la stăpânirea de sine la exprimarea opiniei proprii, şi multe persoane resping valorile de modă veche ca fiind represive“.

Practicarea relativismului vă face judecătorul conduitei dumneavoastră personale şi vă determină să ignoraţi judecata altcuiva, inclusiv pe cea a lui Dumnezeu. Dumneavoastră înşivă decideţi ce este bine şi ce este rău pentru dumneavoastră, aşa cum a procedat prima pereche de oameni în Eden când au respins decretul lui Dumnezeu şi au decis ei înşişi ce era bine şi ce era rău. Şarpele a făcut-o pe Eva să creadă că, dacă nu asculta de Dumnezeu şi mânca din fructul oprit, se va întâmpla ceea ce i-a spus el: „Vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul“. Aşadar, Eva a luat din fruct şi a mâncat şi i-a dat şi lui Adam, care a mâncat şi el (Geneza 3:5, 6). Decizia de a mânca, luată de Adam şi Eva s-a dovedit a fi dezastruoasă pentru ei şi catastrofală pentru urmaşii lor.

În cadrul unui discurs pe care l-a ţinut în faţa studenţilor de la Harvard Business School, după un lung rezumat pe tema corupţiei constatate în rândul politicienilor, al oamenilor de afaceri, al sportivilor, al oamenilor de ştiinţă, în cazul unui laureat al premiului Nobel şi al unui preot, un observator a spus: „Cred că ţara noastră trece astăzi prin ceea ce eu prefer să numesc o criză de caracter, o pierdere a ceea ce, în întreaga civilizaţie occidentală, au fost în mod tradiţional considerate acele îngrădiri lăuntrice şi virtuţi lăuntrice care ne împiedică să ne satisfacem instinctele josnice“. El a vorbit despre „cuvinte care vor suna aproape ciudat în aceste medii sociale, cuvinte ca dârzenie, onoare, datorie, responsabilitate, compasiune, politeţe — cuvinte care aproape au căzut în desuetudine“.

În anii ’60, în campusurile universitare au izbucnit unele controverse. Mulţi au pretins că ‘nu există Dumnezeu, că Dumnezeu a murit, că nu există nimic, că nu există valori transcendente, că viaţa este completamente lipsită de sens şi că puteţi învinge nimicnicia vieţii numai printr-un individualism puternic’. Hippy au considerat acest lucru drept un semnal de pornire şi au început să depăşească nimicnicia vieţii ‘prizând cocaină, fumând marijuana, practicând amorul liber şi căutându-şi pacea minţii’, lucru pe care nu l-au găsit.

Apoi au existat mişcările de protest ale anilor ’60. Fiind mai mult decât un simplu capriciu, acestea au fost îmbrăţişate de principalele curente ale culturii americane şi au dus la deceniul Eului propriu, respectiv anii ’70. Şi astfel am intrat în deceniul pe care Tom Wolfe, critic social, l-a numit „deceniul Eului propriu“. Acesta a trecut în anii ’80 la stadiul numit în mod cinic de unii „epoca de aur a lăcomiei“.

Ce legătură au toate acestea cu bunele maniere? Totul se reduce la faptul de a pune pe primul plan propria persoană, iar, dacă vă puneţi pe dumneavoastră pe primul plan, nu veţi putea să le acordaţi prioritate altora, nu veţi putea să-i puneţi pe alţii pe primul plan, nu veţi putea dovedi bune maniere faţă de alţii. Punându-vă propria persoană pe primul plan, este posibil ca, în realitate, să practicaţi o formă de închinare care se referă la propria persoană, o adorare a Eului propriu. Cum descrie Biblia o persoană care face acest lucru? Ca fiind „un lacom . . ., care este un închinător la idoli“, ca manifestând „râvnie, care este idolatrie“ (Efeseni 5:5; Coloseni 3:5, NW). Cui îi slujesc aceste persoane în realitate? „Dumnezeul lor este pântecele“ (Filipeni 3:19). Acele moduri de viaţă dezgustătoare, pe care multe persoane şi le-au ales considerându-le drepte din punct de vedere moral, şi consecinţele lor dezastruoase, chiar aducătoare de moarte, nu fac altceva decât să dovedească veridicitatea cuvintelor din Ieremia 10:23: „Ştiu bine, o, Iehova, că nu-i aparţine omului pământesc calea sa. Nu-i aparţine omului care umblă nici măcar să-şi dirijeze pasul“ (NW).

Biblia a anticipat toate aceste lucruri şi le-a prezis sub forma unui avertisment cu privire la „ultimele zile“, aşa cum s-a consemnat în 2 Timotei 3:1–5: „Va trebui să înfrunţi realitatea: perioada finală a acestei lumi va fi un timp de necazuri. Căci oamenii nu vor iubi nimic altceva decât banii şi pe ei înşişi; vor fi aroganţi, lăudăroşi şi vor folosi un limbaj injurios; nu vor avea respect faţă de părinţi, nici recunoştinţă, nici pietate, nici afecţiune naturală; vor fi neînduplecaţi în ura lor, calomniatori, nestăpâniţi şi cruzi, străini de orice bunătate, trădători, aventurieri, îngâmfaţi din cauza părerii prea bune pe care o au despre sine. Ei vor fi oameni care vor prefera plăcerile în locul lui Dumnezeu, oameni care păstrează o aparenţă de evlavie, dar care constituie o permanentă negare a autenticităţii acesteia. Fereşte-te de oameni ca aceştia“ (New English Bible).

Ne-am depărtat mult de la modul în care am fost creaţi, şi anume potrivit imaginii şi asemănării lui Dumnezeu. Mai există în noi însuşiri care pot fi dezvoltate, cum sunt: iubirea, înţelepciunea, dreptatea şi puterea, dar acestea au ajuns să fie dezechilibrate şi denaturate. Primul pas pe calea de întoarcere este arătat în ultima propoziţie a textului biblic citat mai sus: „Fereşte-te de oameni ca aceştia“. Căutaţi un mediu nou, unul care să vă schimbe chiar simţămintele lăuntrice. Instructive în acest sens sunt înţeleptele cuvinte scrise cu ani în urmă de Dorothy Thompson în The Ladies’ Home Journal. Pasajul la care ne referim începe cu declaraţia potrivit căreia, pentru a pune capăt delincvenţei juvenile, este necesar să educăm mai degrabă sentimentele adolescentului, decât intelectul acestuia:

„Acţiunile şi atitudinile sale de când este mic influenţează într-o mare măsură acţiunile şi atitudinile sale ca adult. Însă acestea nu-i sunt dictate de creierul său, ci de sentimentele sale. Lucrurile pe care este încurajat şi învăţat să le iubească, să le admire, să le venereze, să le preţuiască şi pentru care să se sacrifice vor determina ce anume va deveni el. . . . Manierele joacă un rol important în toate acestea, întrucât bunele maniere sunt nici mai mult, nici mai puţin decât expresia consideraţiei ce le-o purtăm altora. . . . Simţămintele lăuntrice se reflectă în comportamentul exterior, însă comportamentul exterior contribuie şi la cultivarea simţămintelor lăuntrice. Este greu să nutreşti simţăminte ofensive şi, în acelaşi timp, să acţionezi cu consideraţie. Bunele maniere pot fi, pentru început, superficiale, însă rareori rămân astfel“.

Potrivit altor remarci ale sale, cu mici excepţii, bunătatea şi răutatea „nu sunt condiţionate de raţiune, ci de sentimente“, iar „criminalii ajung ceea ce sunt nu din cauza «împietririi» arterelor lor, ci din cauza «împietririi» inimii“. Ea a subliniat faptul că conduita noastră este guvernată cel mai adesea de sentimente, nu de raţiune şi că modul în care suntem instruiţi, modul în care acţionăm, chiar dacă este impus cu forţa la început, influenţează simţămintele lăuntrice şi transformă inima.

În orice caz, cea care excelează în furnizarea unei formule inspirate pentru transformarea persoanei lăuntrice a inimii este Biblia.

În primul rând, Efeseni 4:22–24: „Trebuie să dezbrăcaţi vechea personalitate, care se conformează liniei voastre de conduită de odinioară şi care este coruptă potrivit dorinţelor ei înşelătoare . . . Trebuie să fiţi înnoiţi în forţa care impulsionează mintea voastră, şi să îmbrăcaţi noua personalitate care a fost creată conform voinţei lui Dumnezeu, în adevărată dreptate şi loialitate“ (NW).

Apoi, Coloseni 3:9, 10, 12–14: „Dezbrăcaţi vechea personalitate cu practicile ei şi îmbrăcaţi noua personalitate care, prin intermediul cunoştinţei exacte, se reînnoieşte conform imaginii Celui care a creat-o. Prin urmare, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu tandre sentimente de compasiune, de bunăvoinţă, de umilinţă a minţii, de blândeţe şi de îndelungă răbdare. Continuaţi să vă suportaţi unii pe alţii şi să vă iertaţi de bunăvoie unii pe alţii, dacă cineva are un motiv de a se plânge împotriva altuia. Aşa cum v-a iertat Iehova de bunăvoie, faceţi şi voi la fel. Dar, pe lângă toate aceste lucruri, îmbrăcaţi-vă cu iubire, deoarece ea este o legătură perfectă a unităţii“.

Istoricul Will Durant a spus: „Marea problemă a zilelor noastre nu este reprezentată de antagonismul dintre comunism şi individualism, dintre Europa şi America, nici chiar dintre Est şi Vest, ci dacă omul poate trăi fără Dumnezeu“.

Pentru ca viaţa pe care o ducem să fie încununată cu succes, trebuie să ţinem seama de sfatul său. „Fiul meu, nu uita învăţătura mea şi păstrează în inima ta poruncile mele. Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale şi-ţi vor aduce multă pace. Să nu te părăsească bunătatea [iubitoare, NW] şi adevărul: leagă-ţi-le la gât, scrie-le pe tăbliţa inimii tale. Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Încrede-te în DOMNUL din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.“ — Proverbele 3:1–6.

Manierele, marcate de bunătate şi consideraţie, învăţate de-a lungul a secole de existenţă nu sunt, la urma urmei, un bagaj de prisos, iar îndrumările Bibliei în ce priveşte viaţa nu sunt nicidecum demodate, ci se vor dovedi a fi pentru salvarea eternă a omenirii. Fără Iehova, omenirea nu poate continua să existe, căci ‘la Iehova este sursa vieţii’. — Psalmul 36:9, NW.

[Text generic pe pagina 11]

Modul în care acţionăm, chiar dacă este impus cu forţa la început, influenţează simţămintele lăuntrice şi transformă inima.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 10]

Maniere impecabile la masă pe care oamenii ar putea foarte bine să le imite

Mătăsarii, frumoşi, manieraţi şi foarte sociabili, se ospătează împreună într-o tufă mare, încărcată cu boabe coapte. Aliniaţi pe o creangă, ei se hrănesc cu fructe, dar nicidecum în mod lacom. Din cioc în cioc, îşi trec câte o boabă de la unul la altul, până când, în cele din urmă, unul dintre ei o înghite cu delicateţe. Ei nu-şi uită niciodată „copiii“, aducându-le neobosiţi hrana, bob cu bob, până când se satură toate gurile.

[Provenienţa fotografiei]

H. Armstrong Roberts

[Legenda fotografiei de la pagina 8]

Unii spun: „La gunoi cu Biblia şi cu valorile morale“.

[Legenda fotografiei de la pagina 9]

„Dumnezeu a murit.“

„Viaţa este lipsită de sens!“

„Fumaţi marijuana, prizaţi cocaină!“

[Provenienţa ilustraţiilor de la pagina 7]

Stânga: Life; dreapta: Grandville