O seară la Operă
De la corespondentul nostru din Italia
SUNETUL disonant caracteristic unei orchestre care se pregăteşte să cânte încetează brusc, iar luminile încep să se stingă. Dirijorul, întâmpinat cu scurte aplauze, se îndreaptă spre podium, salutând publicul cu o plecăciune. Apoi, în cea mai adâncă linişte, el îşi ridică braţele şi cu un gest autoritar poartă orchestra spre primele note ale uverturii. Aţi trăit vreodată emoţia unui astfel de moment, începerea unei opere lirice? V-ar face plăcere să trăiţi astfel de momente? Ce este, mai exact, o operă şi care este originea ei?
Opera este reprezentarea teatrală a unei drame (opera seria) sau a unei comedii (operă bufă) puse pe note, formată dintr-una sau mai multe părţi, sau acte; personajele îşi interpretează rolurile cântând. Opera este compusă din diferite elemente: textul dramei, sau libretul (lucrarea unui scriitor sau a unui poet); muzica scrisă de un compozitor; cântat; dans; decoruri şi costume. Producţiile muzicale sunt asemănătoare cu operele lirice, dar sunt mult mai uşoare în ce priveşte stilul. Probabil că aţi văzut filme, cum ar fi Poveste din Cartierul de Vest sau Oklahoma, în care actorii uneori cântă în loc să vorbească.
Există o mare varietate de opere: cele ale lui Wolfgang Amadeus Mozart şi ale lui Gioacchino Rossini, care au fost descrise ca fiind strălucitoare; ale lui Giuseppe Verdi, dinamice şi emoţionante; ale lui Richard Wagner, grele, lente şi austere; ale lui Georges Bizet, pline de culoare şi de viaţă; ale lui Giacomo Puccini, sentimentale.
Originea muzicii şi a cântecului coincide aproape cu începuturile istoriei omenirii (Geneza 4:21; 31:27). Numeroase instrumente muzicale au fost realizate pe parcursul existenţei umane, iar aproximativ în secolul al XI-lea a fost adoptat un sistem de scriere a muzicii. Lucrările de referinţă afirmă că opera îşi are originea în Florenţa, Italia, pe la sfârşitul secolului al XVI-lea. Ca o dovadă a acestei origini este faptul că în multe alte limbi se folosesc numeroşi termeni italieneşti pentru a descrie diferite aspecte ale acestei forme de compoziţie (operă, libret, soprană, tenor). Pe măsură ce se răspândea în diferite părţi ale Europei, opera a fost supusă multor schimbări. În prezent, teatre lirice se găsesc în întreaga lume.
Pentru a afla mai multe, haideţi să ascultăm o discuţie dintre Antonello, care locuieşte în Milano, şi prietenul său din Elveţia, Max, care a venit la el în vizită. Antonello şi Max petrec o seară neobişnuită şi emoţionantă la Teatrul Scala din Milano, unul dintre cele mai renumite teatre de operă din lume.
La Operă
Max: Am citit în ghidul pe care mi l-ai dat că Teatrul Scala a fost inaugurat în 1778, iar după ce a fost grav avariat în timpul bombardamentelor din cel de-al doilea război mondial, el a fost reconstruit şi inaugurat din nou în 1946. În carte se mai spunea că are o capacitate de peste 2 000 de locuri.
Antonello: Aşa este. După cum poţi vedea, a fost construit în clasica formă de potcoavă, formă adoptată de majoritatea teatrelor de operă din secolele XVII—XIX. Există şase rânduri de loji de jur împrejur; fosa orchestrei este acolo, în faţa scenei. Scala nu este nici cel mai vechi, nici cel mai mare teatru de operă din lume. Faima lui se datorează faptului că aici s-au ţinut primele spectacole ale unor opere şi mulţi dirijori şi cântăreţi renumiţi au evoluat aici. Printre aceştia se numără şi faimosul dirijor Arturo Toscanini, care putea să dirijeze fără partitură. Se spune că acustica Teatrului Scala este perfectă, lucru esenţial pentru un teatru de operă, unde nici muzica, nici vocile nu sunt amplificate de microfoane şi difuzoare.
Max: Ce poţi să-mi spui despre cântăreţii de operă?
Antonello: Există şase categorii de voci. Trei categorii de voci bărbăteşti — bas, bariton şi tenor — şi trei voci feminine corespunzătoare acestora — contralto, mezzo-soprană şi soprană. Basul şi contralto-ul sunt cele mai grave, în timp ce tenorul şi soprana sunt cele mai înalte din cele două grupe. Baritonul şi mezzo-soprana sunt voci intermediare.
Pentru ca cineva să ajungă un bun cântăreţ de operă trebuie să fie mai întâi înzestrat cu o voce frumoasă şi apoi să studieze mulţi ani la o şcoală specială. Fără o astfel de instruire, care îl învaţă pe elev să-şi folosească la maximum calităţile vocii sale, nimeni nu poate ajunge un cântăreţ de operă. În curând îi vei vedea pe solişti. Vei observa că toţi, cu câteva excepţii, sunt persoane mature, destul de robuste, chiar dacă uneori interpretează roluri de tineri îndrăgostiţi desăvârşiţi. Ştii de ce?
Max: Nu, şi sunt curios să aflu motivul.
Antonello: Deoarece ei ating apogeul carierei lor la maturitate şi pentru că trebuie să aibă un fizic robust ca să poată cânta muzică de operă. Nu este o joacă să trebuiască să atingi note înalte puternice de repetate ori, într-o perioadă lungă de timp. Se spune că renumita soprană Maria Callas, care a cântat adesea aici, la Scala, în anii ’50, a cunoscut declinul după ce a început un regim strict de slăbire. Aşa că Max, în loc să te laşi distras de înfăţişarea soliştilor, mai bine le-ai aprecia vocile. Priveşte! Dirijorul intră în sală. Ia binoclul ca să-i poţi vedea mai bine pe cântăreţi şi întreaga scenă. Însă un singur sfat: Pentru a te bucura din plin de operă, concentrează-te asupra muzicii şi asupra ariilor, aşa cum am făcut în primul act.
Ce se întâmplă în culise?
Max: Câte aplauze! Cântăreţii au într-adevăr nişte voci frumoase. Dar cât durează pauza?
Antonello: Circa 20 de minute. Dar ştii ce se petrece în spatele cortinei în timpul pauzei?
Max: Nu pot să-mi imaginez.
Antonello: O activitate frenetică! Sub îndrumarea unui regizor de scenă, maşinişti calificaţi, operatori de maşini, electricieni, tâmplari şi alţi lucrători demontează decorurile de pe scenă într-o perfectă sincronizare şi instalează noile decoruri. În prezent, teatrele lirice sunt dotate cu aparatură modernă pentru a schimba rapid decorurile, uneori chiar în timpul desfăşurării spectacolului. Platforme hidraulice, lifturi mecanice şi alte maşini sunt folosite pentru a ridica şi coborî unele părţi ale scenei. Toate teatrele lirice sunt dotate cu echipamente pentru a produce efecte speciale sau surprize scenice — vapori pentru a simula norii sau ceaţa, fum, sunetul ploii sau al vântului sau chiar bubuitul unui trăznet. Un sistem de reflectoare de diferite intensităţi poate crea efecte scenice şi raze de lumină colorată ce trezesc întotdeauna admiraţia.
Max: De aici putem vedea şi auzi opera. Dar ce se petrece în culise în timpul spectacolului?
Antonello: Acesta este un aspect interesant, Max. În timp ce noi urmărim relaxaţi spectacolul, o mică armată lucrează în spatele scenei şi în culise. Imaginează-ţi ce s-ar întâmpla dacă un cântăreţ, corul sau balerinii nu ar începe la momentul stabilit. În culise, unul sau mai mulţi asistenţi ai regizorului de scenă urmăresc orchestra după partitură şi le indică cântăreţilor momentul în care să intre în scenă. Maestrul de cor face acelaşi lucru cu corul.
În centrul scenei, ascuns privirilor publicului într-o cuşcă, se află sufleorul. El (sau ea) urmăreşte mişcările dirijorului orchestrei cu ajutorul televiziunii cu circuit închis, iar de pe libret, sufleorul spune replicile, luând-o cu puţin înaintea soliştilor, în cazul în care vreun cântăreţ uită o replică.
În sfârşit, regizorul supraveghează schimbările de decor şi intrarea în scenă a unui număr mare de actori şi este, de asemenea, atent la electricieni, astfel încât razele de lumină colorată să fie îndreptate spre sectoarele corespunzătoare ale scenei la momentul stabilit. S-au luat măsuri pentru a dota Scala, la fel ca alte teatre lirice, cu două scene rotative sau care se ridică şi se coboară, pentru a uşura aranjarea scenei şi pentru a se putea lucra la mai multe spectacole în acelaşi timp.
Max: Atâţia oameni şi atâta muncă pentru a pune în scenă o operă! Sunt de-a dreptul uimit!
Antonello: Într-adevăr! Marile teatre lirice au în permanenţă o orchestră, un cor şi o trupă de balet, adică sute de artişti. Mai există şi alte zeci de persoane, dacă îi numărăm pe toţi meseriaşii, croitorii, cizmarii, tâmplarii, machiorii, electricienii şi unul sau mai mulţi scenografi care execută şi pictează decorurile. În afară de aceştia, este nevoie de personal pentru pază, administraţie şi alte servicii.
Opere pe teme biblice
Max: Există opere inspirate din Biblie?
Antonello: Da, multe. Opera se inspiră dintr-o gamă largă de subiecte — istoria popoarelor antice, mitologie, legende medievale, lucrări ale lui William Shakespeare şi ale altor scriitori. Opera Nabucco, o prescurtare a lui „Nebucadneţar“, compusă de italianul Giuseppe Verdi, vorbeşte despre evreii deportaţi ca sclavi din Ierusalim în Babilon. Gioacchino Rossini, un alt compozitor italian, a pus pe note Mosè (Moise), iar muzicianul francez Charles-Camille Saint-Saëns a compus Samson et Dalila (Samson şi Dalila). Acţiunea acestor drame nu respectă în totalitate Biblia, dar este interesant de ştiut că aceste trei opere conţin numele lui Dumnezeu, Iehova.
Max: Într-adevăr? Ştiam că este menţionat în lucrări de Händel şi de Bach, dar n-am ştiut că se găseşte şi în opere lirice.
Antonello: Spre finalul lui Nabucco, corul cântă despre ‘Marele Iehova’, iar marele preot Zaharia menţionează numele lui Dumnezeu. În opera lui Rossini, Moise îl invocă pe ‘Iehova’, în timp ce în Samson et Dalila, ‘Iehova’ sau ‘Jehova’ este menţionat de câteva ori.
Max: Foarte interesant.
Antonello: Mai există şi alte opere inspirate din Biblie. Printre ele se numără Salome, de Richard Strauss; Moses und Aron (Moise şi Aaron), de Arnold Schönberg şi Debora e Jaele (Debora şi Iaela), de Ildebrando Pizzetti. Dar, iată! Ultimul act este pe punctul de a începe.
O seară fascinantă
Antonello: Ţi-a plăcut opera?
Max: Da, mai ales că, mulţumită ţie, am citit deja libretul, aşa că am putut urmări acţiunea. Altfel, poate că mi-ar fi fost greu s-o urmăresc.
Antonello: De fapt, este imposibil să înţelegi toate cuvintele soliştilor şi ale corului, deoarece uneori muzica acoperă vocile, iar cuvintele cântate pe note înalte sunt uneori greu de distins. În prezent, în multe teatre lirice se pun la dispoziţie subtitluri sau suprascrieri traduse, astfel încât publicul să poată urmări mai uşor acţiunea.
Max: Antonello, a fost un spectacol excelent! Muzica şi cântecele frumoase ne fac într-adevăr să-l apreciem pe Creator, care l-a înzestrat pe om cu voce şi cu capacitatea de a compune, de a interpreta şi de a aprecia muzica. Îţi mulţumesc pentru această seară plăcută şi emoţionantă.
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Sala Teatrului Scala
[Provenienţa fotografiei]
Lelli & Masotti/Teatro alla Scala
[Legenda fotografiei de la pagina 25]
Teatrul Scala, Milano, Italia
[Provenienţa fotografiei]
Lelli & Masotti/Teatro alla Scala
[Legenda fotografiilor de la pagina 26]
Sus: Scenă din opera „Samson et Dalila“
[Provenienţa fotografiilor]
Winnie Klotz