Când activităţile devin un viciu

VICIUL cauzat de substanţe şi viciul cauzat de activităţi se aseamănă cu două trenuri care circulă în aceeaşi direcţie şi se află pe aceeaşi cale ferată.a Fiecare viciu are aceeaşi destinaţie sau scop: să schimbe dispoziţia şi să ascundă sentimentele dureroase. Să analizăm câteva exemple de activităţi care cauzează viciu.

Munca

Mania muncii a fost definită drept viciu respectabil. În fond, cei care au mania muncii sunt angajaţi minunaţi. În sinea lor însă, ei pot avea sentimentul că nu s-au realizat. Munca poate deveni fie o modalitate de a evita sentimentele dureroase, fie o modalitate de a căuta în mod obsesiv aprobarea altora.

Gheaţa îl împiedică pe patinator să se înece; activitatea îl împiedică pe cel care are mania muncii să se lase copleşit de sentimente. La fel ca patinatorul, cel care are mania muncii poate face senzaţie cu acrobaţiile sale. Însă totul se petrece la suprafaţă. Ce se ascunde adesea dincolo de această suprafaţă? Linda T. Sanford, consilier în probleme de igienă mintală, scrie: „Când cel aflat în sclavia muncii nu este absorbit de aceasta, poate fi învăluit de temute sentimente de tristeţe, anxietate, furie, desperare şi de o senzaţie de gol“.

Obsesia înveterată a multor persoane care au mania muncii denotă că aceasta este o problemă veche şi că este posibil să îşi aibă originea în educaţia lor. Astfel au stat lucrurile în cazul unei femei pe care o vom numi Mary. De la vârsta de şase ani ea a încercat să câştige iubirea tatălui ei care era alcoolic prin gătit şi munci casnice. „A devenit o obsesie, spune ea. Mă gândeam că dacă aş face mai mult sau dacă aş face mai bine, el m-ar iubi. Nu am primit în schimb nimic altceva decât critici.“

Deşi adultă, Mary continuă să lupte cu acest mod greşit de a gândi. „Încerc şi acum sentimentul că nu am nici o valoare, mărturiseşte ea. Mă gândesc şi acum că trebuie să câştig iubirea, că nu valorez nimic dacă nu produc. La reuniuni mă extenuez gătind şi servind, ca şi cum aş încerca să-mi câştig dreptul de a fi acolo.“

Cei care sunt asemenea lui Mary trebuie să dobândească un punct de vedere echilibrat cu privire la muncă. Este adevărat, Biblia laudă munca făcută din greu (Proverbele 6:6–8; 2 Tesaloniceni 3:10, 12). Iehova Dumnezeu însuşi produce (Psalmul 104:24; Ioan 5:17). Însă el nu este obsedat de acest lucru. Iehova a văzut că lucrările sale de creaţie erau bune nu numai când acestea au fost încheiate, ci chiar şi pe parcursul procesului de creaţie. — Geneza 1:4, 12, 18, 21, 25, 31; compară cu Eclesiastul 5:18.

În acelaşi mod, Meşterul lui Iehova Dumnezeu, Fiul său, Isus, a încercat un sentiment de satisfacţie în munca sa (Proverbele 8:30, 31). Isus le-a promis continuatorilor săi că şi ei aveau să găsească înviorare lucrând cu el. Împreună, ei au luat parte la o lucrare care avea o prioritate absolută. Însă acest lucru nu i-a împiedicat să se şi odihnească. — Matei 11:28–30; Marcu 6:31; compară cu Eclesiastul 4:6.

Poate că tata sau mama v-a făcut să credeţi că valoarea dumneavoastră depindea de rezultatele pe care le obţineaţi şi că trebuia să-i câştigaţi iubirea. Vă veţi simţi uşurat când veţi afla că în ochii lui Iehova acesta nu este un mod corect de a-i educa pe copii. Cuvântul său sfătuieşte: „Taţilor, nu întărîtaţi pe copiii voştri, ca să nu se descurajeze [să nu se simtă inferiori, The Amplified Bible]“ (Coloseni 3:21). Iehova nu îşi reţine iubirea deoarece noi nu i-am câştigat-o. El nu ne acordă iubirea sa numai după ce noi începem să-l iubim şi să-i slujim. Dimpotrivă, Biblia ne spune că „El ne-a iubit întîi“, da, chiar şi atunci „cînd eram noi încă păcătoşi“, Dumnezeu a luat iniţiativa să ne iubească (1 Ioan 4:19; Romani 5:6–8). În plus, Iehova nu critică eforturile sincere pe care le depunem pentru a-i înfăptui voinţa. De aceea, serviciul pe care i-l aducem este o expresie autentică a iubirii pe care o nutrim faţă de el.

Vizionarea programelor TV

Unii definesc vizionarea excesivă a programelor TV drept un viciu. „Aşa cum se întâmplă cu drogurile sau cu alcoolul, scrie Marie Winn, faptul de a sta în faţa televizorului îi oferă spectatorului posibilitatea de a face abstracţie de lumea reală şi de a intra într-o stare plăcută de pasivitate mintală.“ — The Plug-In Drug.

Fireşte, nu este nimic rău în faptul de a nu te gândi pentru moment la responsabilităţile vieţii. Unii telespectatori însă pierd contactul cu realitatea. Un bărbat căsătorit, care pe neaşteptate nu a mai putut urmări programele TV deoarece i se stricase aparatul, a mărturisit: „Cred că în toţi aceşti ani mintea mea s-a fosilizat complet. Nu ştiu de ce, dar eram lipit de televizor şi nu reuşeam să mă desprind de el“. Un băiat pe nume Kai descrie un comportament obsesiv asemănător: „Nu vreau să privesc atât de mult la televizor, însă nu pot să n-o fac. Mă constrânge să privesc la el“.

Vizionarea excesivă a programelor TV reduce capacitatea de a gândi. Biblia recomandă meditarea, însă aceasta pretinde unele momente de singurătate (Iosua 1:8; Psalmii 1:2, 3; 145:5; Matei 14:23; Luca 4:42; 5:16; 1 Timotei 4:15). Singurătatea îi înspăimântă pe mulţi. Liniştea îi face să devină extrem de nervoşi. Se tem să rămână singuri cu gândurile lor. Caută cu frenezie să umple golul cu ceva. Televizorul devine un remediu imediat. Cu toate acestea, chiar şi cele mai bune programe TV nu sunt decât un surogat al vieţii reale.

Jocurile de noroc

Jocurile de noroc îşi au originea în lăcomie. Însă, adesea, viciul jocurilor de noroc reprezintă mai mult decât o chestiune de bani.b „Aveam nevoie de acea stare de euforie ca să fug de realitate, spune Nigel. Era exact ca şi cum m-aş fi drogat.“ Pentru jucătorul înveterat, de multe ori jocul în sine este o recompensă. Consecinţele nu au importanţă. Nigel şi-a pierdut prietenii. Alţii îşi pierd familiile. Mulţi îşi pierd sănătatea. Şi, practic, toţi îşi pierd banii. Însă puţini sunt cei care se opresc pentru că ceea ce contează nu este să câştigi sau să pierzi. Jocul — acţiunea în sine — schimbă dispoziţia şi produce o stare de euforie asemănătoare celei produse de un drog.

Jocurile de noroc pot distrage de la problemele vieţii, dar nu le vor face să dispară. Unui om grav accidentat nu-i este suficient un sedativ. Trebuie să-i fie tratate rănile. Dacă există răni care au determinat-o pe o persoană să joace, aceasta trebuie să le identifice şi să le trateze. Acest lucru pretinde curaj, însă în cele din urmă este recompensator.

Învingeţi!

Pentru a se învinge un viciu, nu se poate ignora neliniştea care adesea alimentează acel viciu. Persoana care are un viciu trebuie să încerce să trateze problema care l-a generat. Este o sarcină foarte grea. „Când ai fost înrobit de droguri şi de alcool timp de 30 de ani, nu-ţi este uşor să te eliberezi, spune un fost toxicoman, în special când viciul tău servea la tăinuirea unei probleme adânc înrădăcinate.“

Totuşi, învingerea unui viciu merită efortul. Mary, menţionată anterior, care suferea de mania muncii descrie bine acest lucru. „Ani de zile, spune ea, am fugit de lucrurile pe care mi-era teamă să le înfrunt. Acum însă, după ce le-am înfruntat, au devenit surprinzător de neînsemnate.“

Aceasta este ceea ce li s-a întâmplat multor persoane care au luptat împotriva unui viciu şi l-au învins. În loc să continue să fie „sclavi ai obiceiurilor distrugătoare“, ei s-au rugat pentru „puterea care depăşeşte normalul“ şi au înfruntat cu succes dificultatea de a-şi învinge viciul. — 2 Petru 2:19, Today’s English Version; 2 Corinteni 4:7, NW.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 9]

‘Termenul viciu poate fi aplicat oricărui tip de comportament obsesiv.’ — Dr. J. Patrick Gannon

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Pentru cel care are mania muncii, munca pare mai importantă decât familia.

[Legenda fotografiei de la pagina 10]

Jocurile de noroc pot schimba dispoziţia şi pot produce o stare de euforie asemănătoare celei produse de un drog.