De ce se acordă atâta importanţă rasei?
ÎNCĂ de la începutul istoriei scrise, mentalitatea oamenilor a fost dominată de ideea de „ei“ şi „noi“. Mulţi s-au convins că sunt singurele persoane normale care fac toate lucrurile aşa cum trebuie. Aceasta reprezintă ceea ce oamenii de ştiinţă numesc etnocentrism, adică ideea că propriul popor şi propriul mod de a acţiona sunt singurele lucruri care contează.
Grecii antici, de exemplu, îi dispreţuiau pe „barbari“, termen pe care îl aplicau oricui nu era grec, pentru că limba acestuia suna pentru urechile lor tot atât de neinteligibil ca succesiunea „bar-bar“. Egiptenii dinaintea lor, iar mai târziu romanii se considerau şi ei superiori celorlalte popoare.
Timp de secole chinezii şi-au numit ţara Zhong Guo, sau Imperiul de Mijloc, deoarece ei erau convinşi că China reprezenta centrul lumii, dacă nu chiar al universului. Mai târziu, când în China au sosit misionari europeni cu părul roşcat, ochii verzi şi tenul roz, chinezii i-au calificat drept „diavoli străini“. În mod asemănător, când orientalii au sosit pentru prima dată în Europa şi în America de Nord, datorită ochilor lor oblici şi obiceiurilor lor considerate stranii au devenit uşor ţinte ale ridiculizării şi suspiciunii.
Totuşi, există un factor important de care trebuie să ţinem cont, după cum arată cartea The Kinds of Mankind: „A crede în propria superioritate [rasială] este ceva; a încerca să dovedeşti acest lucru folosindu-te de descoperirile ştiinţifice este cu totul altceva“. Eforturile de a dovedi că o rasă este superioară alteia sunt relativ recente. Antropologul Ashley Montagu a scris că „ideea potrivit căreia există rase umane naturale sau biologice care se deosebesc între ele atât sub aspect mintal, cât şi fizic nu a apărut decât în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea“.
De ce a devenit atât de importantă chestiunea superiorităţii rasiale pe parcursul secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea?
Comerţul cu sclavi şi problema rasială
Unul dintre principalele motive este că în perioada aceea profitabilul comerţ cu sclavi ajunsese la apogeu şi sute de mii de africani erau luaţi cu forţa şi duşi ca sclavi în Europa şi în Americi. Familiile erau deseori despărţite, bărbaţii, femeile şi copiii fiind trimişi în diferite colţuri ale lumii pentru a nu se mai revedea niciodată. Cum puteau negustorii şi proprietarii de sclavi, dintre care majoritatea se pretindeau a fi creştini, să justifice aceste acte inumane?
Răspândind ideea că negrii din Africa erau prin natura lor fiinţe inferioare. „Înclin să cred că toţi negrii şi, în general, toate celelalte rase umane sunt, prin natura lor, inferioare albilor“, scria în secolul al XVIII-lea filozoful scoţian David Hume. De fapt, Hume pretindea că nu se putea găsi „[la negri] nici o invenţie ingenioasă, nici un fel de artă şi nici un fel de ştiinţă“.
Aceste afirmaţii erau însă false. The World Book Encyclopedia (1973) prezenta următorul comentariu: „Cu sute de ani în urmă au existat în diferite regiuni ale Africii regate ale negrilor deosebit de dezvoltate. . . . Între 1200 şi 1600 înflorea la Timbuctu, în Africa de Vest, o universitate fondată de negri şi arabi al cărei renume a ajuns până în Spania, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu“. Cu toate acestea, cei implicaţi în comerţul cu sclavi au trecut imediat la adoptarea ideilor unor filozofi, cum a fost Hume, idei potrivit cărora negrii constituiau o rasă inferioară albilor, ba mai mult decât atât, chiar subumană.
Religia şi problema rasială
Negustorii de sclavi au primit un sprijin considerabil din partea conducătorilor religioşi în ce priveşte concepţiile lor rasiste. Încă din anii 1450, edictele date de papii romano-catolici au aprobat subjugarea şi luarea în sclavie a „păgânilor“ şi a „infidelilor“ pentru ca „sufletele“ lor să poată fi salvate pentru „Regatul lui Dumnezeu“. Primind binecuvântarea bisericii, primii exploratori europeni şi negustori de sclavi nu au simţit nici cea mai mică remuşcare pentru tratamentul brutal la care au supus popoarele indigene.
Potrivit cărţii Slavery and Human Progress (Sclavie şi progres), „în anii 1760, precum şi de-a lungul mai multor decenii care au urmat, sclavia neagră a primit aprobarea clericilor şi a teologilor catolici, anglicani, luterani, presbiterieni şi reformaţi. Nici o biserică sau sectă modernă nu a încercat să-i descurajeze pe membrii ei să posede sau chiar să facă comerţ cu sclavi negri“.
Deşi unele dintre biserici vorbeau despre fraternitatea creştină universală, ele promovau şi învăţături care intensificau controversa rasială. De exemplu, Encyclopaedia Judaica afirmă că „numai după îndelungate lupte şi dezbateri teologice, spaniolii au recunoscut că membrii raselor indigene pe care le descoperiseră în America erau oameni înzestraţi cu suflet“.
Prin urmare, atâta timp cât „sufletele“ indigenilor fuseseră salvate prin convertirea lor la creştinism, modul în care erau trataţi din punct de vedere fizic nu mai avea nici o importanţă. Cât despre negri, mulţi conducători religioşi aduceau ca argument faptul că ei, oricum, fuseseră blestemaţi de Dumnezeu. În efortul de a dovedi acest lucru Scripturile erau aplicate greşit. Clericii Robert Jamieson, A. R. Fausset şi David Brown afirmă în comentariul lor asupra Bibliei următoarele: „Blestemat să fie Canaan [Geneza 9:25] — această sentinţă şi-a avut împlinirea în distrugerea canaaniţilor, în umilirea Egiptului şi în sclavia africanilor, descendenţii lui Ham“. — Commentary, Critical and Explanatory, on the Whole Bible.
Numai că Biblia nu învaţă că strămoşul rasei negre a fost blestemat. În realitate, rasa neagră descinde din Cuş, nu din Canaan. În secolul al XVIII-lea, John Woolman a argumentat că folosirea acestui blestem biblic pentru a justifica luarea în sclavie a negrilor şi privarea de drepturile lor fireşti „este o ipoteză prea grosolană pentru a fi acceptată de mintea cuiva care doreşte cu sinceritate să se lase condus de principii sănătoase“.
Pseudoştiinţa şi problema rasială
Pseudoştiinţa şi-a adus şi ea aportul la încercarea de a susţine teoria conform căreia negrii sunt o rasă inferioară. Cartea Essay on the Inequality of Races (Eseu asupra inegalităţii raselor umane), a scriitorului francez din secolul al XIX-lea Joseph de Gobineau, a fost prima dintr-o lungă serie de lucrări literare pe această temă. În cartea sa, Gobineau împărţea omenirea în trei rase distincte, în ordinea descrescătoare a superiorităţii lor: albă, galbenă şi neagră. El susţinea că trăsăturile distinctive ale fiecărei rase se aflau în sânge şi că, din acest motiv, orice amestec realizat prin căsătorii interrasiale avea să atragă după sine o degradare şi o pierdere a calităţilor superioare.
Gobineau aducea ca argument faptul că odinioară a existat o rasă pură de oameni cu pielea albă, înalţi, cu părul blond, cu ochi albaştri pe care el i-a numit arieni. Arienii, susţinea el, au fost cei care au introdus în India civilizaţia şi limba sanscrită, şi tot arienii au fost cei care au fondat civilizaţiile Greciei şi Romei antice. Însă, prin intermediul căsătoriilor mixte încheiate cu populaţia locală inferioară, aceste civilizaţii, cîndva glorioase, au apus, iar odată cu ele şi geniul şi remarcabilele calităţi ale rasei ariene. Poporul cel mai apropiat de rasa ariană pură care încă mai exista, afirma Gobineau, se găsea în nordul Europei, şi anume, printre populaţiile nordice şi, prin extensie, cele germanice.
Elementele de bază ale teoriei lui Gobineau — împărţirea în trei rase, descendenţa pe baza sângelui şi rasa ariană — nu aveau nici un fundament ştiinţific şi sunt respinse în mod categoric de comunitatea ştiinţifică din prezent. Cu toate acestea, ele au fost repede acceptate de alţii. Unul dintre aceştia, un englez, Houston Stewart Chamberlain, a fost atât de fascinat de ideile lui Gobineau, încât s-a mutat în Germania şi a susţinut ideea că numai prin germani se putea spera să se păstreze puritatea rasei ariene. Inutil să mai spunem că scrierile lui Chamberlain au devenit foarte populare în Germania, iar consecinţele au fost dezastruoase.
Consecinţe dezastruoase ale rasismului
În cartea sa, Mein Kampf, Adolf Hitler afirma că rasa germană era rasa superioară ariană, rasă destinată să guverneze lumea. Hitler considera că evreii, care, după spusele sale, sabotau economia germană, constituiau un obstacol în calea acestui destin glorios. Astfel a început exterminarea evreilor şi a altor minorităţi din Europa, fără îndoială, unul dintre cele mai sumbre capitole ale istoriei omenirii. Aceasta a fost dezastruoasa consecinţă a ideilor rasiste, inclusiv ale celor aparţinându-i lui Gobineau şi lui Chamberlain.
Însă acest dezastru nu s-a limitat la Europa. De cealaltă parte a oceanului, în aşa-numita lume nouă, acelaşi gen de idei lipsite de fundament au făcut ca generaţii întregi de oameni nevinovaţi să sufere nespus de mult. Cu toate că după Războiul civil din Statele Unite sclavii africani au fost în cele din urmă eliberaţi, în multe state au fost promulgate legi care le refuzau negrilor multe dintre privilegiile de care se bucurau alţi cetăţeni. De ce? Cetăţenii albi considerau că rasa neagră nu poseda capacitatea intelectuală necesară pentru a participa la îndeplinirea îndatoririlor cetăţeneşti şi nici pentru a ocupa posturi oficiale.
Cât de adânc înrădăcinate erau asemenea prejudecăţi rasiale o demonstrează un caz referitor la o lege care interzicea căsătoriile mixte între albi şi negri. Declarând vinovat un cuplu care încălcase această lege, un judecător a spus: „Dumnezeul Atotputernic a creat rasele albă, neagră, galbenă, malaieză şi roşie şi le-a aşezat pe continente separate, dar dacă nu ar fi fost încălcat aranjamentul Său, astfel de căsătorii nu ar fi existat“.
Judecătorul nu a rostit aceste cuvinte nici în secolul al XIX-lea şi nici undeva într-o regiune aflată departe de civilizaţie, ci în 1958, şi la o distanţă de aproximativ 100 de kilometri de sediul Congresului Statelor Unite! De fapt, Curtea Supremă a Statelor Unite a abrogat toate legile care interziceau căsătoriile interrasiale abia în 1967.
Aceste legi discriminatorii — precum şi segregaţia rasială practicată în şcoli, în biserici şi în alte instituţii publice şi discriminarea manifestată în domeniul muncii şi al locuinţelor — au dus la tulburări civile, demonstraţii de protest şi manifestări de violenţă care au devenit o realitate cotidiană în Statele Unite şi în multe alte ţări. Fără să mai vorbim de pierderile de vieţi şi de pagubele materiale cauzate, durerile, ura, umilinţele şi suferinţa care au rezultat nu pot fi considerate altceva decât ruşinea unei societăţi aşa-zis civilizate.
Iată cum a devenit rasismul una dintre principalele forţe separatoare în cadrul societăţii umane. Fără îndoială, este necesar ca fiecare dintre noi să îşi cerceteze inima şi să se întrebe: Resping eu orice învăţătură care pledează în favoarea superiorităţii unei rase faţă de alta? Am încercat eu să mă eliberez de orice eventuală umbră de sentiment de superioritate rasială?
Este potrivit, de asemenea, să ne întrebăm: Putem spera că prejudecăţile rasiale şi tensiunile, care predomină în prezent, vor dispărea într-o zi? Este posibil ca oameni de naţionalităţi, limbi şi obiceiuri diferite să trăiască împreună în pace?
[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]
Mulţi albi îi considerau pe negri ca fiind fiinţe subumane.
[Provenienţa ilustraţiei]
Reproducere după DESPOTISM — O istorie ilustrată a tiraniei (engl.)
[Legenda fotografiei de la pagina 8]
Lagărele de exterminare naziste au constituit o consecinţă dezastruoasă a ideilor rasiste.
[Provenienţa fotografiei]
U.S. National Archives photo