Căsătoria — De ce o abandonează mulţi

CONCENTRÂNDU-SE asupra divorţului în Hong Kong, unde culturile Orientală şi Occidentală coexistă, Asia Magazine remarca: „Lipsa de comunicare, infidelitatea, problemele de natură sexuală şi nepotrivirea de caracter sunt factorii care stau de regulă la originea conflictului conjugal ce se naşte atât în cadrul cuplurilor chineze, cât şi în cadrul cuplurilor occidentale“. Situaţia este aceeaşi şi în alte părţi ale lumii.

Atât bărbaţii, cât şi femeile care pun cariera pe primul loc sunt gata să-şi sacrifice familiile de dragul profesiei lor. Astfel, aceasta duce la încetarea comunicării în familie. Obosit după o zi de lucru, soţul se adânceşte în citirea ziarului. Junichi şi soţia sa administrau trei restaurante şi lucrau de la opt dimineaţa până la zece seara în locuri diferite. „Nu exista practic nici o comunicare între noi ca soţ şi soţie“, recunoaşte Junichi. Această lipsă de comunicare a dus la grave probleme conjugale.

Un alt factor care duce la ruperea legăturilor conjugale este opinia oamenilor referitor la relaţiile sexuale extraconjugale. Relaţiile sexuale în afara căsătoriei sunt în prezent atât de răspândite încât 20 la sută dintre bărbaţii şi 8 la sută dintre femeile care au răspuns în cadrul unui sondaj efectuat în Japonia au recunoscut că anul trecut au avut raporturi sexuale în afara relaţiilor lor monogame. Nu este un lucru neobişnuit în Japonia ca femeia pentru care contează în primul rând cariera să-şi înşele soţul. Ea trece repede de la un bărbat la altul, gândindu-se: „Dacă află soţul meu, pur şi simplu am să divorţez de el“. Societatea modernă închide ochii în privinţa acestor legături.

Aceeaşi societate promovează atitudinea egoistă „întâi eu“, astfel încât atât soţul, cât şi soţia devin egocentrici, ceea ce duce apoi la nepotrivire de caracter, un alt motiv de divorţ. „Căsnicia noastră a fost de la bun început atât de fragilă, încât oricând am fi putut să ne despărţim“, spune Kiyoko. „Imediat după ce ne-am căsătorit, soţul meu mi-a cerut să fiu ca un robot, să fac doar ce mi se spune. Când lucrurile mergeau bine pentru el, nu era prea rău, dar când lucrurile se înrăutăţeau, el nu-şi recunoştea greşelile şi pentru orice lucru îi învinuia pe alţii. Şi vinovată eram şi eu deoarece mă răzvrăteam împotriva dominaţiei sale. Îmi era foarte greu să ascult de soţul meu atunci când era nedrept cu mine.“

Alte motive de divorţ sunt violenţa şi beţia, problemele financiare, problemele cu rudele prin alianţă şi violenţa psihologică.

Cărui motiv se datoreşte divorţul?

Oricât de multe şi de diferite sunt motivele de divorţ, mai există ceva care-l face să cunoască un salt la scară mondială. Deşi Orientul face răspunzătoare influenţa exercitată de societatea occidentală pentru problemele cu care se confruntă, acceptarea divorţului în Occident este un fenomen de dată recentă. De fapt, numai în ultimele câteva decenii numărul divorţurilor a crescut de trei ori în Statele Unite şi de patru ori în Marea Britanie. Andrew J. Cherlin, de la The Urban Institute (o organizaţie de cercetare care face investigaţii asupra problemelor de natură socială şi economică din Statele Unite), deşi recunoaşte că motivele creşterii numărului de divorţuri rămân neclare, enumeră „independenţa economică crescândă a femeilor“ şi „schimbările de atitudine ale societăţii în general“ ca făcând parte dintre factorii ce stau la originea acestei tendinţe.

Pentru femeile din Statele Unite, ca de altfel şi pentru cele din alte ţări industrializate, faptul de a fi căsătorite şi de a lucra în afara căminului lor nu mai reprezintă ceva neobişnuit. Pe de altă parte, contribuţia pe care soţul şi-o aduce la muncile casnice creşte într-un ritm foarte lent. Nu este de mirare că unele femei murmură: „Ceea ce-i lipseşte cel mai mult unei femei care lucrează este . . . o femeie!“

În Statele Unite, în timp ce femeile se spetesc spălând, curăţând, pregătind mâncare şi îngrijindu-se de copii, „multor bărbaţi le face plăcere să îşi petreacă timpul «umblând fără rost»“, arată cartea The Changing American Family and Public Policy. Lucrul acesta se petrece pretutindeni în lume, spun antropologii. În Japonia nu este ceva neobişnuit ca bărbaţii să iasă cu prietenii lor după orele de serviciu. Ei pretind că aceasta este o cerinţă pentru a întreţine relaţii bune la locul de muncă, dar ignoră întreţinerea unor relaţii interumane bune acasă. Întrucât bărbaţii, conform logicii lor, sunt susţinătorii familiei, femeile şi copiii nu ar trebui să se plângă. Având în vedere însă că din ce în ce mai multe femei au un loc de muncă, un asemenea raţionament se dovedeşte a fi o simplă scuză.

Un alt factor important care contribuie la eşecul conjugal îl constituie „schimbările de atitudine ale societăţii în general“ sau, după cum se exprimă Journal of Marriage and the Family, „declinul idealului de permanenţă a căsătoriei“. Pentru miresele şi mirii anilor ’90, cuvintele tradiţionalului jurământ de căsătorie „până când moartea ne va despărţi“ nu mai au aceeaşi semnificaţie. Ei continuă să-şi caute un partener mai bun. Dacă aceasta este optica pe care o au cuplurile proaspăt căsătorite asupra legăturii lor, cât de puternică va fi aceasta?

Aceste schimbări sociale nu sunt deloc surprinzătoare pentru studenţii Bibliei. Această carte inspirată revelează faptul că începând din 1914 trăim în „ultimele zile“, care sunt ‘timpuri critice, cărora cu greu li se face faţă’. Oamenii sunt „iubitori de sine, . . . nerecunoscători, neloiali, fără afecţiune naturală, refractari la orice acord“ (2 Timotei 3:1–3, NW). Aşadar, pentru oamenii care se iubesc pe sine mai mult decât pe partenerii lor, care devin neloiali faţă de soţii lor şi care nu pot să ajungă la nici o înţelegere în căsnicie, divorţul devine singura cale de a scăpa de problemele conjugale.

O uşă spre o viaţă mai fericită?

În majoritatea cazurilor, divorţul nu s-a dovedit a fi o uşă spre fericire.a „Divorţul este amăgitor“, spune Judith Wallerstein, cercetătoare în domeniul psihiatriei, după un studiu efectuat timp de 15 ani asupra a 60 de cupluri divorţate. „Pe plan legal, acesta este un singur eveniment, pe plan psihologic însă acesta reprezintă un lanţ — uneori nesfârşit — de evenimente, mutări şi radicale schimbări de relaţii care apar succesiv într-o perioadă de timp.“ Studiile efectuate de ea arată că viaţa unei pătrimi dintre femei şi a unei cincimi dintre bărbaţi nu şi-a reluat cursul normal nici după zece ani de la divorţ.

Într-un caz de divorţ, cei mai lipsiţi de apărare sunt copiii. În urma aceloraşi cercetări, Wallerstein a descoperit că, practic, divorţul a produs „efecte puternice şi cu totul neaşteptate“ asupra tuturor copiilor implicaţi. Unii copii care au negat existenţa oricăror sentimente negative în legătură cu divorţul părinţilor lor pot descoperi pe neaşteptate că aceste sentimente ies la suprafaţă mai târziu, când îşi caută un partener de căsătorie.

Aceasta nu înseamnă că nici una dintre victimele divorţului nu va găsi niciodată fericirea, întrucât unele dintre ele au găsit-o. În cazul acestora apare o personalitate remodelată de obicei din cenuşa vechii personalităţi. De exemplu, odată ce şocul unui divorţ, precum şi durerea şi îndoielile cu privire la propria valoare care decurg din acesta au trecut, partenerul nevinovat poate ieşi din această grea încercare ca o persoană completă, mai dinamică, mai puternică.

O soţie pe care soţul o părăsise pentru altă femeie arată că după ce durerea şi mânia încep să-şi piardă din intensitate, „descoperi că în interiorul tău te-ai schimbat. Sentimentele tale s-au schimbat. Nu vei mai putea fi niciodată persoana care erai înainte“. Ea dă acest sfat: „Fă-ţi timp să te cunoşti din nou pe tine însuţi ca persoană. În căsnicie, fiecare dintre parteneri renunţă, în general, la plăcerile şi dorinţele lui din respect pentru celălalt, însă după un divorţ, trebuie să-ţi faci timp pentru a descoperi ce-ţi place şi ce nu-ţi place acum. Dacă îţi îngropi sentimentele, le vei îngropa de vii, însă într-o bună zi ele vor reapărea şi va trebui să le înfrunţi. Aşadar, nu-ţi rămâne decât să-ţi înfrunţi sentimentele şi să le depăşeşti“.

Deoarece oamenii sunt din ce în ce mai conştienţi de problemele pe care le ridică divorţul, acesta a devenit o opţiune mai puţin atrăgătoare. Revista Time relatează că o minoritate crescândă dintre consilieri încurajează în prezent cuplurile în interiorul cărora există neînţelegeri: „Rămâneţi împreună“. David Elkind de la Universitatea Tufts a scris: „A trece printr-un divorţ seamănă întru câtva cu a-ţi rupe piciorul la schi: Piciorul tău rupt nu te doare mai puţin numai pentru că multe dintre persoanele de la cabană şi-au rupt piciorul“.

Divorţul nu reprezintă o cale uşoară de a ieşi din impasul problemelor conjugale. Atunci, care anume ar fi o cale mai bună în vederea soluţionării diferendelor conjugale?

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

În prezent, deseori soţul şi soţia nu reuşesc să comunice unul cu celălalt