Partea I

Ştiinţa — Necontenita căutare a adevărului

„VEŢI cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi“ (Ioan 8:32). Aceste cuvinte înţelepte frecvent citate au fost rostite de un bărbat pe care milioane de persoane îl consideră drept cel mai mare om care a trăit vreodată.a Deşi autorul lor se referea la adevărul religios, în anumite privinţe, în orice domeniu de activitate adevărul îi poate elibera pe oameni.

Adevărul ştiinţific, de exemplu, i-a eliberat pe oameni de multe idei false, de genul: pămîntul este plat şi este plasat în centrul universului, căldura este un fluid numit calorie, aerul viciat cauzează boli şi atomul este cea mai mică particulă a materiei. Aplicarea adevărurilor ştiinţifice în industrie, comunicaţii şi transport i-a eliberat pe oameni de o muncă inutilă şi, într-o anumită măsură, de limitele impuse de timp şi de distanţă. În domeniul medicinei preventive şi a îngrijirii medicale, adevărurile ştiinţifice i-au eliberat pe oameni de o moarte prematură şi de teama morbidă de boală.

Ştiinţa — Ce este ea?

Potrivit cu The World Book Encyclopedia, „ştiinţa cuprinde domeniul larg al cunoaşterii umane bazate pe fapte legate între ele prin principii (reguli)“. Există, desigur, diferite tipuri de ştiinţă. Cartea The Scientist afirmă: „Teoretic, aproape orice gen de cunoaştere ar putea fi calificat drept ştiinţifică, întrucît, prin definiţie, o ramură a cunoaşterii devine ştiinţă cînd este studiată potrivit unei metode ştiinţifice“.

Acest lucru face întru cîtva dificilă stabilirea limitelor unui domeniu ştiinţific. De fapt, potrivit cu The World Book Encyclopedia, „în unele cazuri, ştiinţele se pot întrepătrunde atît de mult încît au trebuit să fie create domenii interdisciplinare care combină părţi a două sau mai multe ştiinţe“. Cu toate acestea, majoritatea lucrărilor de referinţă vorbesc de patru categorii principale: „ştiinţele fizice, ştiinţele biologice, ştiinţele sociale şi ştiinţele matematice şi logice.

Matematica o ştiinţă? Da, fără un sistem unitar de măsurare, fără o anumită metodă de determinare a dimensiunii, a cantităţii, a distanţei şi a temperaturii, ar fi fost imposibilă o investigare ştiinţifică eficientă. Aşadar, nu fără motiv a fost numită matematica „regina şi slujitoarea ştiinţelor“.

În ce priveşte ştiinţele fizice, acestea includ chimia, fizica şi astronomia. Ştiinţele biologice principale sînt botanica şi zoologia, iar ştiinţele sociale includ antropologia, sociologia, economia, politica şi psihologia (vezi chenarul de la pagina 8).

Trebuie să se facă distincţie între ştiinţa pură şi ştiinţa aplicată. Prima se ocupă numai cu fapte şi principii ştiinţifice; a doua, cu aplicarea lor practică. În prezent, ştiinţa aplicată este cunoscută şi sub numele de tehnologie.

Învăţare prin metoda încercărilor

Religia şi ştiinţa sînt două exemple ale dorinţei omului de a cunoaşte adevărul. Dar există o diferenţă semnificativă între modul de căutare a adevărului religios şi cel al adevărului ştiinţific. Un cercetător al adevărului religios se va îndrepta, probabil, spre Sfînta Biblie, Coran, Talmud, Vede sau Tripitaka, în funcţie de ce este — creştin, musulman, evreu, hindus sau budist. Acolo el va găsi ceea ce este considerat de religia sa drept o revelaţie a adevărului religios, posibil de provenienţă divină şi, astfel, considerată drept autoritate absolută.

Însă, cercetătorul adevărului ştiinţific nu are o astfel de autoritate absolută spre care să se îndrepte — fie ea o carte sau o persoană. Adevărul ştiinţific nu este revelat; este descoperit. Aceasta necesită o serie de încercări care îl fac adesea pe cercetător să ajungă în impas. Dar dacă va urmări în mod sistematic patru etape, el va realiza o cercetare fructuoasă (vezi chenarul „Găsirea adevărului prin metoda ştiinţifică“). Cu toate acestea, victoriile ştiinţifice sînt celebrate pe ruinele înfrîngerilor ştiinţifice acceptate cîndva ca fiind exacte, dar abandonate acum în favoarea celor noi, considerate a fi mai aproape de adevăr.

În pofida acestei metode a încercărilor, savanţii au acumulat de-a lungul secolelor un volum uimitor de cunoştinţe ştiinţifice. Deşi adesea au greşit, ei au reuşit să corecteze multe erori înainte ca acestea să provoace catastrofe. De fapt, atît timp cît o informaţie inexactă rămîne în domeniul ştiinţei pure, pericolul unor prejudicii serioase este minim. Dar cînd se încearcă să se treacă la ştiinţa aplicată, rezultatele pot fi dezastruoase.

Să luăm, de exemplu, cunoştinţele care au permis fabricarea insecticidelor. Aceste produse au fost foarte apreciate pînă cînd cercetări ştiinţifice ulterioare au descoperit că unele dintre ele lasă reziduuri dăunătoare sănătăţii omului. În anumite zone din Uzbekistan şi Kazahstan, situate în apropierea mării Aral, s-a descoperit existenţa unei legături între utilizarea pe scară largă a unor astfel de insecticide şi numărul cazurilor de cancer esofagian, acesta depăşind de şapte ori media naţională.

Datorită avantajului pe care îl ofereau, sprayurile cu aerosoli au devenit foarte răspîndite — pînă cînd investigaţiile ştiinţifice au lăsat să se înţeleagă că ele contribuiau la distrugerea stratului de ozon care protejează planeta, într-un ritm mai rapid decît se credea cîndva. Aşadar, cercetarea adevărului ştiinţific este un proces continuu. „Adevărurile“ ştiinţifice de astăzi vor fi mîine considerate, poate, idei eronate, sau chiar dăunătoare.

De ce trebuie să ne intereseze ştiinţa

Ştiinţa şi tehnologia au avut un mare rol în crearea structurii lumii moderne. Frederick Seitz, fost preşedinte al Academiei americane de ştiinţe, a spus: „Ştiinţa, care a început în principal ca o aventură a minţii, devine acum unul dintre principalii piloni ai modului nostru de viaţă“. Astfel, cercetarea ştiinţifică a devenit astăzi sinonimă cu progresul. Oricine pune la îndoială ultimele descoperiri ştiinţifice riscă să fie catalogat drept „obscurantist“. La urma urmelor, ceea ce numesc unii progres ştiinţific este, pentru ei, lucrul care separă omul civilizat de cel necivilizat.

Nu este de mirare, aşadar, că poetul englez din secolul nostru, W. H. Auden, a spus: „Adevăraţii oameni de acţiune ai timpurilor noastre, care transformă lumea, nu sînt politicienii şi oamenii de stat, ci oamenii de ştiinţă“.

Puţine persoane vor nega faptul că lumea are nevoie de schimbări. Dar este oare ştiinţa la înălţimea acestei misiuni? Va descoperi ea adevărurile ştiinţifice indispensabile rezolvării problemelor fără precedent ridicate de secolul XXI? Şi vor fi asimilate aceste adevăruri suficient de repede pentru a-i elibera pe oameni de teama unei catastrofe mondiale iminente?

Linus Pauling, care a cîştigat de două ori premiul Nobel, a spus: „Oricine trăieşte în lume are nevoie de o anumită înţelegere a naturii şi efectelor ştiinţei“. Pentru a le oferi cititorilor noştri o anumită parte a acestei înţelegeri necesare prezentăm seria de articole „Ştiinţa — Necontenita căutare a adevărului“. În numărul nostru viitor, veţi putea citi partea a II-a.

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 7]

GĂSIREA ADEVĂRULUI PRIN METODA ŞTIINŢIFICĂ

1. Observaţi ce se întîmplă.

2. Pe baza acestor observaţii, formulaţi o teorie care ar putea fi adevărată.

3. Verificaţi teoria prin observaţii ulterioare şi prin experimente.

4. Urmăriţi dacă previziunile bazate pe această teorie se confirmă.

[Chenarul/Pictogramele de la pagina 8]

DEFINIŢII ALE ŞTIINŢELOR

ANTROPOLOGIA se ocupă cu studierea omului din punct de vedere biologic, social şi cultural.

ASTRONOMIA se ocupă cu studierea stelelor, a planetelor şi a altor corpuri cereşti.

BIOLOGIA se ocupă cu studierea funcţionării materiei vii şi cu clasificarea plantelor şi a animalelor.

BOTANICA, una dintre cele două ramuri principale ale biologiei, se ocupă cu studierea vieţii vegetale.

CHIMIA se ocupă cu studierea proprietăţilor şi a compoziţiei substanţelor, precum şi a interacţiunilor dintre ele.

MATEMATICA se ocupă cu studierea numerelor, cantităţilor, formelor şi relaţiilor.

FIZICA se ocupă cu studierea forţelor şi a fenomenelor cum ar fi lumina, sunetul, presiunea şi gravitaţia.

PSIHOLOGIA se ocupă cu studierea minţii şi comportamentului uman.

ZOOLOGIA, cea de-a doua ramură principală a biologiei, se ocupă cu studierea vieţii animale.