Va rezolva ştiinţa problemele secolului XXI?

„Ne aflăm acum în faţa unor copleşitoare dovezi ştiinţifice care ne fac să înţelegem că Mama Terra nu o va mai suporta mult pe neglijenta şi neascultătoarea-i progenitură.“ — The European, 19–25 martie 1992.

ECOLOGII sînt din ce în ce mai convinşi că ameninţarea care planează asupra pămîntului nu este doar o furtună într-un pahar cu apă, ci o problemă serioasă care merită atenţie. De fapt, ei spun că pentru a se evita dezastrul trebuie să se acţioneze de urgenţă. „Nu dispunem de generaţii“, spunea spre sfîrşitul anilor ’80 preşedintele Institutului Worldwatch. „Dispunem doar de ani pentru a încerca să îndreptăm situaţia.“

Editorii cărţii 5000 de zile pentru salvarea planetei (engl.) au fost mai concreţi în 1990 cînd şi-au publicat cartea. De atunci numărătoarea lor inversă a continuat. Timpul rămas pentru salvarea planetei, potrivit termenului final fixat de ei, este acum de aproximativ 4 000 de zile. Iar la începutul secolului al XXI-lea, exceptînd cazul în care, între timp, s-ar întîmpla ceva extraordinar, vor mai rămîne circa 1 500 de zile.

Ce concurs neobişnuit de împrejurări a dat naştere acestei crize? Ce dificultăţi se întrevăd pentru secolul care îşi face apariţia?

Probleme din abundenţă

Oamenii iubitori de pace se bucură că războiul rece a luat sfîrşit. Dar realizarea şi menţinerea păcii mondiale încă mai constituie o problemă. Vorbind despre problemele legate de unificarea europeană, François Mitterrand, preşedintele Franţei, a declarat în ianuarie 1990: „Lăsăm o lume nedreaptă, dar stabilă, pentru o lume care sperăm să fie mai dreaptă, dar care, cu siguranţă, va fi mai instabilă“. Iar The European scria: „Preţul libertăţii [în ţările din fostul bloc sovietic] este o instabilitate din ce în ce mai mare, fapt care a dus la sporirea, deşi neînsemnată, a riscului unui război nuclear“.

În realitate, unele dintre problemele cu care se confruntă acum lumea erau practic necunoscute la începutul războiului rece. Este aşa cum afirmă cartea 5000 de zile pentru salvarea planetei: „Cu numai cincizeci de ani în urmă echilibrul ecologic mondial încă era o realitate . . . Lumea era un loc larg, frumos şi solid; cum l-am fi putut deteriora? În prezent ni se spune că planeta se află în criză, că ne autodistrugem şi că ne poluăm îndreptîndu-ne spre o catastrofă mondială“.

Peste tot au loc catastrofe aşa-zis naturale — inundaţii, furtuni, cutremure de pămînt, erupţii vulcanice. În ce măsură este răspunzătoare de acestea acţiunea omului asupra mediului rămîne de văzut. Este sigur însă că stratul de ozon care protejează pămîntul a devenit în unele locuri periculos de subţire. Unii savanţi avertizează acum că ar putea apare brusc, nu treptat, schimbări climaterice capabile să cauzeze tragedii.

Cancerul, bolile de inimă, tulburările circulatorii şi multe alte afecţiuni pun de mult timp la încercare măiestria medicilor. În pofida anilor de progrese medicale, aceste boli încă fac ravagii. Numai în Europa, se estimează că anual mor de cancer 1 200 000 de persoane, aproape cu 65% mai mult decît cu un deceniu în urmă. Teama de un nou flagel — SIDA, care a ucis mult mai puţini oameni — face ca această pierdere uriaşă să treacă în mare parte neobservată.

O altă problemă: În mai puţin de 200 de ani, populaţia lumii a crescut de la un miliard la circa cinci miliarde şi jumătate. În pofida unei recente diminuări a ratei anuale de creştere, unii estimează că în anul 2025 populaţia lumii va depăşi probabil opt miliarde, iar în anul 2050 ea va tinde spre zece miliarde. Unde vor trăi toţi aceşti oameni? Ce vor mînca? Un raport ONU publicat în 1991 estima că un miliard de oameni deja trăiesc într-o sărăcie lucie, că viaţa lor „caracterizată prin malnutriţie, analfabetism şi boli se situează sub ceea ce în mod rezonabil se poate numi demnitate umană“.

Paul R. Ehrlich, profesor de studii demografice la Universitatea Stanford din Statele Unite, subliniază gravitatea acestei probleme spunînd: „În timp ce suprapopularea existentă în ţările sărace tinde să le menţină în mizerie, suprapopularea existentă în ţările bogate tinde să submineze însăşi capacitatea susţinătoare de viaţă a întregii planete“.

Probabilitatea ca factorii menţionaţi anterior — sau alţii, cum ar fi toxicomania, lipsa de locuinţe, criminalitatea şi conflictele rasiale — să declanşeze, în viitorul apropiat, o catastrofă mondială constituie un motiv de reală îngrijorare. Problemele sînt evidente. Nu însă şi soluţionarea lor.

În căutare de soluţii

Conştiente de gravitatea situaţiei, guvernele caută soluţii, cu mai mult sau mai puţin simţ al urgenţei. În domeniul ecologic, de exemplu, la Rio de Janeiro a avut loc în iunie anul trecut cea mai mare reuniune ţinută vreodată. Era pentru a doua oară cînd, sub egida ONU, se ţinea o astfel de reuniune la vîrf, prima fiind ţinută în 1972 la Stockholm, în Suedia. Atunci, un renumit politician german a declarat: „Această conferinţă poate constitui un punct de cotitură în destinul planetei“.

Este evident că reuniunea din 1972 a înşelat aşteptările. Maurice F. Strong, organizatorul celor două conferinţe, a recunoscut: „Am învăţat din cei 20 de ani care s-au scurs de la reuniunea de la Stockholm că reglementarea mediului, singurul mijloc real de acţiune al agenţiilor ecologice, este importantă, dar nu suficientă. Ea trebuie însoţită de schimbări radicale în motivaţiile care stau la baza comportamentului nostru economic“.

Va dovedi însă conferinţa din 1992 că a avut mai mult succes în realizarea acestor „schimbări importante“ decît cea din 1972? Şi dacă nu, va fi posibil totuşi ca peste alţi 20 de ani, în 2012, planeta noastră să găzduiască, eventual, o a treia reuniune ecologică la vîrf?

În faţa celei mai mari probleme

Oamenii devin, în general, tot mai sceptici cu privire la capacitatea religiei şi a politicii de a rezolva problemele lumii. Dar dacă religia şi politica nu pot s-o facă, atunci cine poate rezolva marile probleme ridicate de secolul XXI?

O broşură publicată de Ministerul german pentru Cercetare şi Tehnologie aruncă lumină asupra acestei chestiuni. „Rezolvarea acestor probleme pretinde strategii politice care pot ajuta nu numai la evitarea oricăror schimbări viitoare cauzate de om, ci şi la prevenirea consecinţelor negative ale schimbărilor de amploare mondială. Avînd în vedere complexitatea problemelor cu care ne confruntăm, luarea unor decizii politice semnificative va fi posibilă numai pe baza unor descoperiri ştiinţifice solide şi a unor modele de prognoză demne de încredere. Aceasta pare a fi singura modalitate de a evita consecinţe costisitoare, ba chiar nedorite şi dezastruoase. Furnizarea acestor informaţii constituie cea mai mare dificultate cu care se confruntă comunitatea ştiinţifică la ora actuală.“

Ştiinţa s-a mai confruntat cu probleme mari şi le-a soluţionat, cel puţin într-o anumită măsură. Însă, nu este nepotrivit să ne întrebăm dacă ea poate face faţă problemelor unice pe care le ridică secolul XXI care bate la uşă. Avem vreun motiv să fim optimişti?

Ne face plăcere să vă anunţăm că aceste chestiuni serioase vor constitui subiectul unei serii de articole, începînd cu acest număr al revistei Treziţi-vă! Urmează partea I.

[Legenda fotografiilor de la pagina 4]

Ce poate să facă ştiinţa în privinţa poluării, a bolilor şi a suprapopulării?

[Provenienţa fotografiilor]

Foto OMS de P. Almasy

Foto OMS de P. Almasy