Cînd omul şi broasca ţestoasă se-ntîlnesc

De la corespondentul nostru din Australia

MOMENTUL ideal pentru a întîlni o broască ţestoasă marină nedomesticită este acela cînd îşi depune ouăle în cuibul recent săpat în nisip. V-ar face plăcere să mă însoţiţi în vizita pe care o facem la Mon Repos — o plajă lungă de aproximativ 1,5 kilometri de pe coasta Queensland-ului, statul scăldat în soare al Australiei? Nu vă îngrijoraţi gîndindu-vă la toridul soare subtropical, deoarece vizita noastră va fi nocturnă. Timpul ideal pentru o astfel de excursie fascinantă este între orele opt seara şi miezul nopţii.

Este de preferat să se meargă cu un ghid experimentat şi în grup mic, deoarece există cîteva lucruri pe care trebuie şi altele pe care nu trebuie să le facem dacă dorim să vedem şi să atingem o mare broască ţestoasă mamă. În timp ce ne deplasăm de-a lungul plajei, pe deasupra urmei lăsate de flux, ghida ne roagă să nu aprindem lanterna deoarece lumina le sperie pe broaştele ţestoase. Sîntem surprinşi de uşurinţa cu care putem distinge chiar şi fără lumină urmele late de un metru lăsate de broasca ţestoasă pe nisip.

Apoi, ghida ne dă unele informaţii interesante cu privire la broaştele ţestoase marine din zonă. În apele australiene trăiesc şase specii diferite, însă numai patru dintre ele se găsesc aici la Mon Repos, locul principal de depunere a ouălor de pe coasta Bundaberg. În ordinea răspîndirii, aceste patru specii sînt: broaştele ţestoase caretta (Caretta caretta), broaştele ţestoase cu spate plat (Natator depressa), broaştele ţestoase de supă (Chelonia mydas) şi broaştele ţestoase pieloase (Dermochelys coriacea).

Prima privelişte

Sîntem foarte emoţionaţi identificînd o mare broască ţestoasă. Ea aparţine primei categorii menţionate — o broască ţestoasă caretta. O urmărim în linişte în timp ce iese din apă şi se tîrăşte pînă dincolo de urma lăsată de flux pe nisip. Cînd în sfîrşit ne apropiem observăm că îşi săpase o groapă de forma unei farfurii îndepărtînd nisipul şi iarba din jur. Acest lucru împiedică creşterea ierbii deasupra cuibului şi prinderea în capcană a puilor la ieşirea din ou, care va avea loc după 7 pînă la 12 săptămîni. Ea şi-a terminat deja cuibul în formă de pară săpînd şi aruncînd alternativ nisipul cu înotătoarele din spate — săpa în dreapta, azvîrlea în stînga; săpa în stînga, azvîrlea în dreapta. Toată această muncă durează aproximativ 45 de minute.

Pînă în acest moment, puteam cu uşurinţă s-o speriem şi s-o facem să se retragă în apă, dar acum, cînd începe să depună ouă, ni se permite să o atingem. Ghida noastră îndreaptă un fascicul de lumină asupra ei şi putem face fotografii dacă dorim. Broasca ţestoasă continuă să-şi depună ouăle în cuib timp de 10 pînă la 20 de minute, eliminînd în acelaşi timp un lichid transparent şi vîscos care protejează ouăle de ciuperci şi insecte în timpul incubaţiei. Broaştele ţestoase caretta depun în medie 120 de ouă de mărimea unei mingi de ping-pong — de cîteva ori pe sezon la un interval de 14 zile — între sezoane existînd un interval de doi pînă la patru ani.

Cînd efectiv punem mîna pe ea, sîntem surprinşi ce piele moale are. Această particularitate o face să fie atît de căutată încît însăşi existenţa îi este primejduită. Carapacea este formată din plăci şi poate fi comparată cu o coloană vertebrală cu coaste. Acum ţestoasa noastră începe să-şi acopere ouăle. Dar, întrucît şi le-a lăsat aproape de linia mareei, pentru a nu fi compromise ele trebuie să fie mutate. Acest lucru va fi realizat de doi membri ai echipei de cercetare care se alăturaseră grupului nostru.

Marcarea broaştelor ţestoase

Pentru facilitarea cercetărilor efectuate asupra broaştelor ţestoase marine, exemplarului nostru i se va aplica o plăcuţă metalică pe una din înotătoarele anterioare. Aceasta nu este o sarcină uşoară, avînd în vedere nisipul pe care ea îl aruncă cu zel în toate părţile. Plăcuţele sînt făcute dintr-un aliaj necorosiv de titan. Pe partea din spate este o adresă, şi pentru proiectul de cercetare este important ca toate broaştele ţestoase observate să fie raportate după număr. Numai cînd broasca ţestoasă moare plăcuţa este îndepărtată şi returnată împreună cu detalii privitoare la locul unde a fost găsită. Pe partea din faţă a plăcuţei se află numărul de identificare al broaştei ţestoase. Ţestoasa noastră are numărul T54239, dar noi decidem să o numim Tabitha.

Dat fiind că Tabitha nu fusese marcată pînă atunci, este posibil ca ea să depună ouă pentru prima dată, putînd astfel furniza unele informaţii esenţiale care vor contribui la protejarea broaştelor ţestoase şi a ouălor lor în sudul Pacificului. Acum, pentru obţinerea acestor informaţii, asistăm la o mică intervenţie chirurgicală efectuată chiar aici pe plajă! Procedura se numeşte laparoscopie şi este de obicei folosită la oameni. Tabitha este răsturnată uşurel pe spate şi aşezată pe un fel de targă cu roţi. Ne pare rău pentru ea şi descoperim că faptul de a o mîngîia pe gît pare s-o liniştească. Ceea ce vedem nu sînt lacrimi, ci o soluţie salină pe care o secretă pentru a-şi înlătura nisipul din ochi şi pentru a elimina excesul de sare datorat consumului de apă de mare. Ele nu sînt asociate cu durerea. I se curăţă pielea de pe una din înotătoarele posterioare; apoi, printr-o mică incizie i se introduce un tub prin care se suflă puţin aer. Consultîndu-i ovarele, cercetătorii descoperă că acesta este primul ei sezon de reproducere şi că are o mulţime de ouă ajunse la maturaţie. Toate aceste informaţii sînt înregistrate; apoi, prin intermediul unei valve, aerul este evacuat, iar incizia este cusută.

Răsturnată din nou pe burtă, Tabitha se îndreaptă instinctiv, uşurată, spre apă. Valurile o acoperă purtînd-o cu ele în larg.

Mutarea ouălor

Cînd ne întoarcem observăm că ouăle au fost deja mutate din cuib. După patru ore, embrionul aderă la peretele interior al cojii şi formează vase sanguine. Dacă sînt întoarse după acest moment, ele vor fi compromise. În general, mutarea ouălor se face în două ore, şansele de reuşită fiind astfel foarte mari. Scopul este protejarea cuibului şi a ouălor de apă şi de eroziune. Temperatura nisipului determină sexul puilor. Majoritatea insulelor au nisipuri mai reci şi produc în principal masculi, în timp ce nisipurile mai calde din Mon Repos produc în cea mai mare parte femele.

Ecloziunea are loc din ianuarie pînă în martie. Puii scurmă acoperişul de nisip cauzînd prăbuşirea lui şi înălţarea lor. Dacă temperatura nisipului nu este prea ridicată, ei ies din cuib şi se tîrăsc încet-încet spre mare. Dar călătoria lor de-abia a început. Se crede că broaştele ţestoase marine nu ajung la maturitate sexuală decît după vîrsta de 50 de ani. Doar un mic procent din numărul lor total ajunge la această vîrstă.

Omul trebuie să înveţe să le protejeze

Din nefericire, neglijenţa şi lipsa de preocupare a oamenilor contribuie mult la reducerea numărului exemplarelor celor şase specii cunoscute de broaşte ţestoase marine. Pungile de plastic aruncate în mare sînt adesea confundate cu meduzele şi sînt mîncate de broaştele ţestoase. Acestea le blochează tubul digestiv provocîndu-le moartea prin înfometare. Alte deşeuri pot strangula broaştele ţestoase. Chiar şi elicele bărcilor pot constitui un pericol pentru ele dacă navigatorul nu este atent. Adăugaţi la aceasta mareea neagră şi deşeurile toxice care ar putea distruge o întreagă colonie pe parcursul unui sezon de reproducere. Şi, dat fiind că broaştele ţestoase trebuie să revină la suprafaţă la fiecare 15 minute pentru a respira, plasele de pescuit pot cauza înecarea lor.

Pe măsură ce tot mai mulţi oameni devin conştienţi de aceste pericole şi învaţă să acorde o mai mare atenţie mediului înconjurător, ocaziile ca omul şi broasca ţestoasă să se întîlnească se vor înmulţi fără îndoială — impresionînd şi uluind omul cu una dintre cele mai extraordinare forme de reproducere existente în creaţie.

[Legenda fotografiilor de la pagina 26]

Stînga sus, în sensul acelor de ceasornic: mică intervenţie chirurgicală, reîntoarcerea în mare, mutarea ouălor, aplicarea marcajului