Violenţa în familie se va sfîrşi

„Prevenirea violenţei în familie şi diminuarea ei implică schimbări structurale majore atît în societate, cît şi în familie.“ — Behind Closed Doors.

PRIMA crimă din istoria umană s-a comis între fraţi (Geneza 4:8). De-a lungul mileniilor, omul a suportat toate formele de violenţă în familie. S-au propus numeroase soluţii, dar multe au carenţe.

De exemplu, reabilitarea este posibilă numai dacă cel în cauză îşi recunoaşte problema. Un persecutor reabilitat se lamenta: „Pentru fiecare dintre noi [care am fost reabilitaţi], există alţi trei care spun: «Trebuie să-ţi ţii sub control soţia»“. Aşadar, persecutorul trebuie să încerce să-şi înţeleagă situaţia. De ce a devenit el un persecutor? Oferindu-i-se ajutor pentru a-şi corecta greşeala, el poate să-şi depăşească în cele din urmă problema.

Dar serviciile de asistenţă socială sînt în criză de personal. Astfel, s-a estimat că în 90% din cazurile de infanticid din Statele Unite au fost raportate, înainte de înfăptuirea crimei, situaţii familiale periculoase. Aşadar, programele sociale şi organele de poliţie au limite. Este imperios necesar să se facă altceva.

„Noua personalitate“

„Ceea ce trebuie să se facă este o restructurare completă a relaţiilor dintre membrii familiei“, spune o echipă de cercetători. Violenţa în familie nu este doar o problemă de abuz fizic; este în primul rînd o problemă de mentalitate. Ea îşi are rădăcinile în modul în care membrii familiei — partenerul conjugal, copilul, părintele, fratele — îi consideră pe ceilalţi. Restructurarea acestor relaţii înseamnă îmbrăcarea a ceea ce Biblia numeşte „noua personalitate“. — Efeseni 4:22–24, NW; Coloseni 3:8–10.

Să examinăm cîteva principii biblice referitoare la familie, principii care ne ajută să îmbrăcăm noua personalitate creştină şi care sînt în măsură să amelioreze relaţiile dintre membrii familiei. — Vezi Matei 11:28–30.

Cum sînt consideraţi copiii: Faptul de a fi părinte implică mai mult decît aducerea pe lume a unui copilaş. Din nefericire însă, astăzi mulţi îşi consideră copiii drept o povară, de aceea îşi neglijează rolul de părinte. Aceştia sînt persecutori potenţiali.

Biblia îi numeşte pe copii „o moştenire de la DOMNUL“ şi „o răsplată“ (Psalmul 127:3). Părinţii au responsabilitatea în faţa Creatorului de a se îngriji de această moştenire. Cei care îi consideră pe copii o povară trebuie să-şi dezvolte noua personalitate în această privinţă.a

Să nu le pretindem prea mult copiilor: Dintr-un sondaj a reieşit că multe mame care îşi maltratează copiii aşteaptă ca aceştia să discearnă binele şi răul de la vîrsta de un an. O treime din ele chiar de la şase luni.

Biblia arată că toţi ne naştem imperfecţi (Psalmul 51:5; Romani 5:12). Ea nu susţine că discernămîntul ar fi înnăscut. Mai degrabă, ea spune că „prin exerciţiu“ facultăţile de percepţie ale unei persoane „s-au deprins . . . să deosebească binele şi răul“ (Evrei 5:14). În plus, Biblia vorbeşte despre „trăsăturile caracteristice ale copilului“, despre „nebunia“ copilului şi despre ‘deşertăciunea’ adolescenţei (1 Corinteni 13:11, NW; Proverbele 22:15; Eclesiastul 11:10). Părinţii trebuie să fie conştienţi de aceste limite şi să nu le pretindă copiilor mai mult decît este normal, avînd în vedere vîrsta şi capacitatea lor.

Administrarea disciplinării la copii: În Biblie cuvîntul grecesc tradus prin „disciplinare“ înseamnă „a educa“. Aşadar, scopul disciplinării este, în primul rînd, de a instrui şi nu de a cauza durere. În mare parte, lucrul acesta poate fi realizat fără bătaie la fund, deşi ea poate fi necesară uneori (Proverbele 13:24). Biblia spune: „Ascultaţi disciplina şi deveniţi înţelepţi“ (Proverbele 8:33, NW). De asemenea, Pavel a scris că trebuie să fim ‘plini de îngăduinţă răbdătoare’, administrînd mustrarea cu „toată blîndeţea“ (2 Timotei 2:24; 4:2). Această atitudine exclude izbucnirile de mînie şi utilizarea excesivă a forţei, chiar şi atunci cînd bătaia la fund este necesară.

În lumina acestor principii biblice, întrebaţi-vă: ‘Are disciplinarea pe care o aplic valoare educativă sau pur şi simplu mă impun prin forţă? Insuflă disciplinarea administrată principii drepte sau numai teamă?’

Limite de comportament pentru adulţi: Un bărbat violent susţinea că pur şi simplu „şi-a pierdut controlul“ şi şi-a bătut soţia. Un consilier l-a întrebat dacă-şi lovise vreodată soţia cu cuţitul. „Niciodată nu aş face aşa ceva!“, a răspuns bărbatul. El a fost ajutat să înţeleagă că acţiona într-adevăr în cadrul unor limite, dar că aceste limite nu erau juste.

Ce limite v-aţi fixat? Vă opriţi înainte ca un dezacord să degenereze în violenţă? Sau vă pierdeţi controlul şi începeţi să ţipaţi, să insultaţi, să îmbrînciţi, să aruncaţi obiecte sau să loviţi?

Noua personalitate are limite stricte, suficient de ferme pentru a nu permite violenţa psihologică sau fizică. „Nici un cuvînt murdar să nu vă iasă din gură“, spune Efeseni 4:29. Versetul 31 adaugă: „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mînie, orice strigare şi orice defăimare să fie înlăturate de la voi, împreună cu orice fel de răutate“. Cuvîntul grecesc tradus prin „mînie“ indică o „natură impulsivă“. În mod interesant, cartea Toxic Parents face observaţia că o caracteristică obişnuită a persoanelor care-şi maltratează copiii este „o îngrozitoare lipsă de control asupra impulsurilor“. Noua personalitate stabileşte limite ferme impulsurilor, atît celor fizice, cît şi celor verbale.

Desigur, noua personalitate o priveşte în egală măsură şi pe soţie. Ea trebuie să se străduiască să nu-şi provoace soţul, arătînd apreciere faţă de eforturile sale de a se îngriji de familie şi să coopereze cu el. Nici unul nu ar trebui să pretindă din partea celuilalt imposibilul — perfecţiune. Dimpotrivă, amîndoi ar trebui să pună în practică sfatul de la 1 Petru 4:8: „Mai înainte de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o mulţime de păcate“.

Respect faţă de cei în vîrstă: „Să te scoli înaintea perilor albi şi să cinsteşti pe bătrîn“, spune Leviticul 19:32. Aceasta poate constitui o încercare atunci cînd un părinte în vîrstă este bolnav şi probabil extrem de pretenţios. La 1 Timotei 5:3, 4 se vorbeşte despre ‘cinstea’ şi ‘răsplătirea’ datorate părinţilor. Acestea ar putea include atît îngrijiri pe plan financiar, cît şi respect. Avînd în vedere tot ce au făcut părinţii noştri pentru noi cînd eram copii neajutoraţi, trebuie să le acordăm o consideraţie similară cînd sînt în nevoie.

Depăşirea rivalităţii dintre fraţi: Înainte ca ostilitatea să-l fi condus pe Cain la uciderea fratelui său Abel, acesta a fost sfătuit: „Păcatul stă culcat la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu trebuie să-l stăpîneşti“ (Geneza 4:7). Sentimentele pot fi ţinute sub control. Învăţaţi să fiţi răbdători unii cu alţii, „îngăduindu-vă unii pe alţii în dragoste“. — Efeseni 4:2.

Învăţaţi să vă confesaţi

Multe victime ale violenţei în familie suferă în tăcere. Însă dr. John Wright sfătuieşte: „Femeile bătute ar trebui să caute protecţie psihologică şi fizică la o a treia persoană competentă“. Acelaşi lucru este valabil pentru orice membru maltratat al familiei.

Uneori o victimă găseşte că îi este greu să se confeseze cuiva. În definitiv, încrederea pe care a avut-o în cea mai intimă unitate socială — familia — i-a adus suferinţă. Totuşi, „este un prieten care ţine mai mult la tine decît un frate“, spun Proverbele 18:24. Găsirea acestui prieten şi faptul de a învăţa să i te confesezi în mod discret este un pas important în obţinerea ajutorului necesar. Desigur, persecutorul are şi el nevoie de ajutor.

În fiecare an, sute de mii de oameni devin Martori ai lui Iehova. Ei acceptă provocarea de a îmbrăca noua personalitate. Printre ei există persoane care practicaseră violenţa în familie. Pentru a contracara orice tendinţă spre recidivă, ei trebuie să continue să-i permită Bibliei să fie „de folos ca să înveţe, să convingă, să îndrepte“. — 2 Timotei 3:16.

Pentru aceşti noi Martori îmbrăcarea noii personalităţi este un proces continuu, deoarece Coloseni 3:10 spune că ea „se reînnoieşte“ (NW). Aşadar, sînt necesare eforturi continue. Martorii lui Iehova sînt recunoscători pentru faptul că au sprijinul unei mulţimi de „fraţi, surori, mame, copii“ spirituali. — Marcu 10:29, 30; vezi şi Evrei 10:24, 25.

În plus, în toate cele circa 70 000 de congregaţii ale Martorilor lui Iehova din lumea întreagă există, de asemenea, supraveghetori iubitori care sînt ca un „adăpost împotriva vîntului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii“. „Ochii şi urechile [lor] vor fi deschise la nevoile poporului“ (Isaia 32:2, 3, Today’s English Version). Aşadar, Martorii lui Iehova mai noi, precum şi cei mai experimentaţi, au la dispoziţie o minunată sursă de ajutor în congregaţia creştină în timp ce se străduiesc să îmbrace noua personalitate creştină.

Supraveghetori plini de compasiune

Supraveghetorii creştini din congregaţiile Martorilor lui Iehova sînt instruiţi să-i asculte cu imparţialitate pe toţi cei care vin la ei pentru sfat. Ei sînt încurajaţi să le arate tuturor, în special victimelor abuzurilor grave, multă compasiune şi înţelegere. — Coloseni 3:12; 1 Tesaloniceni 5:14.

De exemplu, s-ar putea ca o soţie să fi fost bătută cu brutalitate. În prezent, în multe ţări acelaşi tratament aplicat cuiva din afara familiei l-ar face pe cel care l-a comis pasibil de pedeapsă cu închisoarea. Aşadar, victima trebuie tratată cu o extraordinară amabilitate, aşa cum, de fapt, trebuie procedat cu victimile oricărui tip de abuz, de pildă cu cele ale abuzului sexual.

În plus, cei care violează legea lui Dumnezeu trebuie să dea socoteală. În felul acesta congregaţia este menţinută curată, iar cei nevinovaţi sînt protejaţi. Şi, ceva foarte important, acţiunea spiritului lui Dumnezeu nu este împiedicată. — 1 Corinteni 5:1–7; Galateni 5:9.

Punctul de vedere divin cu privire la căsătorie

Cînd cineva devine Martor al lui Iehova, el acceptă să urmeze principiile de viaţă creştine consemnate în Cuvîntul lui Dumnezeu. El învaţă că bărbatul este desemnat să fie cap al familiei şi să o îndrume în ce priveşte închinarea adevărată (Efeseni 5:22). Dar această poziţie în nici un caz nu-l autorizează să-şi brutalizeze soţia, să-i distrugă personalitatea sau să-i ignore dorinţele.

Dimpotrivă, Cuvîntul lui Dumnezeu arată clar că soţii trebuie ‘să-şi iubească soţiile, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea . . . Tot aşa sînt datori şi bărbaţii să-şi iubească soţiile, ca pe trupurile lor. Cine-şi iubeşte soţia, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urît vreodată trupul său, ci-l hrăneşte şi-l îngrijeşte cu drag’ (Efeseni 5:25, 28, 29). Într-adevăr, Cuvîntul lui Dumnezeu spune clar că soţiilor trebuie să li se acorde „cinste“. — 1 Petru 3:7; vezi şi Romani 12:3, 10; Filipeni 2:3, 4.

Desigur, nici un soţ creştin nu poate pretinde că îşi iubeşte cu adevărat soţia sau că o onorează dacă o maltratează verbal sau fizic. Aceasta ar fi ipocrizie, deoarece Cuvîntul lui Dumnezeu spune: „Soţilor, iubiţi-vă soţiile şi nu păstraţi amărăciune împotriva lor“ (Coloseni 3:19). Pe scurt, cînd judecăţile lui Dumnezeu vor fi executate împotriva acestui sistem rău la Armaghedon, ipocriţii vor suferi aceeaşi soartă ca şi cei care se opun domniei lui Dumnezeu. — Matei 24:51.

Un soţ temător de Dumnezeu trebuie să-şi iubească soţia ca pe propriul său corp. Şi-ar lovi el propriul corp, şi-ar trage palme sau s-ar trage cu violenţă de păr? S-ar înjosi el cu dispreţ şi sarcasm în faţa altora? Cineva care ar face aşa ceva ar fi considerat cel puţin dezechilibrat mintal.

Dacă un creştin îşi bate soţia, el face ca toate celelalte lucrări creştine pe care le îndeplineşte să fie lipsite de valoare în ochii lui Dumnezeu. Nu uitaţi, un „bătăuş“ nu este corespunzător pentru a primi privilegii în congregaţia creştină (1 Timotei 3:3; 1 Corinteni 13:1–3). Desigur, orice soţie care procedează în mod similar cu soţul ei violează, de asemenea, legea lui Dumnezeu.

În Galateni 5:19–21 se menţionează printre lucrările condamnate de Dumnezeu, ‘vrăjmăşiile, certurile . . . mîniile’ şi se dă avertismentul că „cei care fac astfel de lucruri nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu“. Aşadar, faptul de a-ţi bate partenerul de căsătorie sau copiii nu este niciodată justificat. Acest lucru este de obicei contrar legii ţării şi, desigur, contrar legii lui Dumnezeu.

Turnul de veghere, o revistă publicată de Martorii lui Iehova, a oferit un punct de vedere scriptural cu privire la această chestiune, spunînd despre cei care pretind a fi creştini, dar care îşi persecută familia: „Oricine pretinde că este creştin, dar în mod repetat şi fără să se căiască are violente izbucniri de mînie, trebuie exclus“, sau excomunicat. — 1 mai 1975, pagina 287, engleză; compară cu 2 Ioan 9, 10.

Ce permite legea lui Dumnezeu

Dumnezeu îi va judeca în cele din urmă pe cei care încalcă legile sale. Dar pînă atunci, ce posibilitate le oferă Cuvîntul său partenerilor creştini care sînt maltrataţi, iar persecutorul nu se corectează, ci continuă în această practică? Sînt obligate victimele nevinovate să suporte la nesfîrşit o astfel de situaţie care le pune în pericol integritatea corporală, mintală şi spirituală, sau chiar viaţa?

Referindu-se la violenţa în familie, Turnul de veghere explică ce anume permite Cuvîntul lui Dumnezeu. Acesta consemnează: „Apostolul Pavel sfătuieşte: «Soţia să nu se despartă de soţ. Dacă este despărţită, să rămînă necăsătorită sau să se împace cu soţul ei. Şi nici soţul să nu-şi lase soţia»”. Articolul spune în continuare: „În cazul în care maltratarea devine insuportabilă, sau viaţa însăşi este ameninţată, partenerul credincios poate decide să se «despartă». Dar intenţia sa trebuie să fie aceea de a se «împăca» la momentul potrivit (1 Corinteni 7:10–16). Însă «despărţirea» nu furnizează în sine un motiv scriptural de divorţ şi recăsătorire; totuşi, un divorţ legal sau o separare legală poate furniza o măsură de protecţie împotriva unor maltratări ulterioare“. — 15 martie 1983, paginile 28, 29, engleză; vezi şi numărul din 1 decembrie 1989, paginile 18, 19.

Victima trebuie să decidă personal ce să facă în astfel de situaţii. „Fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi“ (Galateni 6:5). Nimeni altcineva nu poate lua o astfel de decizie pentru ea. Şi nimeni nu trebuie să încerce să o forţeze să se reîntoarcă la un soţ violent în cazul în care sănătatea, viaţa şi spiritualitatea îi sînt ameninţate. Aceasta trebuie să fie o alegere personală, din proprie voinţă, şi nu o hotărîre determinată de faptul că alţii încearcă să-şi impună punctul de vedere. — Vezi Filimon 14.

Violenţa în familie se va sfîrşi

Martorii lui Iehova au învăţat că violenţa în familie este reprezentativă pentru ceea ce a profeţit Biblia cu privire la aceste zile din urmă, în care mulţi aveau să fie „abuzivi“, „fără afecţiune naturală“ şi „feroce“ (2 Timotei 3:2, 3, The New English Bible). Dumnezeu promite că după aceste ultime zile va aduce o lume nouă paşnică în care oamenii ‘vor locui în siguranţă şi nu îi va mai tulbura nimeni’. — Ezechiel 34:28.

În acea minunată lume nouă, violenţa în familie va aparţine pentru totdeauna trecutului. „Cei blînzi moştenesc pămîntul şi se vor desfăta în belşug de pace.“ — Psalmul 37:11.

Vă îndemnăm să învăţaţi mai multe lucruri despre promisiunile Bibliei referitoare la viitor. Într-adevăr, puteţi culege binecuvîntări încă de pe acum aplicînd principiile biblice în familia dumneavoastră.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 10]

Principiile biblice ajută la aplanarea conflictelor familiale

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Victimele trebuie să se confeseze unui prieten capabil