Lumea în obiectiv
„Dispariţie în masă“
În prezent există milioane de specii vegetale şi animale. Savanţii estimau cîndva că de-a lungul istoriei vieţii terestre dispăreau specii (ca urmare a bolilor, a lipsei de hrană şi a incapacităţii de a se adapta) într-un ritm de mai puţin de zece specii pe an. Astăzi, potrivit Departamentului de Informaţii cu Publicul al Naţiunilor Unite, savanţii cred că ritmul dispariţiei este de sute, ba chiar de mii de ori mai mare. În 1970 se estima că dispărea o specie pe zi. În 1990 ritmul era de una pe oră. În 1992, o specie dispărea la fiecare 12 minute. Cauza principală a dispariţiei este distrugerea habitatului natural ca urmare a despăduririi, urbanizării, dezvoltării agriculturii şi poluării aerului şi apei. Mulţi ecologi afirmă că planeta se află în toiul unei ‘dispariţii în masă’. Dr. Mostafa Tolba, director executiv al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, spune: „Dacă Charles Darwin ar fi astăzi în viaţă, activitatea lui s-ar concentra, probabil, în principal nu asupra originii, ci asupra necrologiei speciilor“.
Ajutor din străinătate — Cum este el distribuit?
Le este de mare folos celor săraci ajutorul venit din străinătate? Potrivit unui raport al ONU (Human Development Report 1992), numai 27% din aceste ajutoare ajung în cele zece ţări care înglobează 72% din populaţia cea mai săracă a lumii. Cei 40% care constituie partea cea mai bogată a populaţiei din ţările în curs de dezvoltare primesc mai mult decît dublul ajutorului primit de cei 40% care constituie partea cea mai săracă. Naţiunile sud-asiatice, înglobînd aproape jumătate din populaţia cea mai săracă a lumii, primesc un ajutor de 5 dolari de persoană. Ţările din Orientul Mijlociu, unde venitul pe cap de locuitor este de trei ori mai mare decît în Asia de Sud, primesc 55 de dolari de persoană. Raportul adaugă că naţiunile care cheltuiesc sume importante pentru înarmare primesc un ajutor de două ori mai mare pe cap de locuitor în comparaţie cu ţările care cheltuiesc mai moderat. Doar o parte infimă din fonduri (circa 7% din ajutorul bilateral şi 10% din ajutorul multilateral) serveşte satisfacerii necesităţilor fundamentale: educaţie, asistenţă medicală, apă potabilă, salubritate, planificare familială şi programe pentru alimentaţie.
Un posibil coşmar nuclear
„Tentativa Occidentului de a împiedica propagarea armelor nucleare a eşuat, scrie U.S.News & World Report, şi o nouă şi mult mai periculoasă eră de proliferare nucleară şi-a făcut apariţia.“ Acum alternativa care există este fie să se uzeze de forţă pentru a împiedica accesul a noi naţiuni la armament nuclear, fie să „învăţăm să trăim într-o lume în care aproape fiecare naţiune care doreşte arme nucleare le va avea“. Ce a condus la această stare de lucruri? „Ceea ce în 1943 era foarte dificil chiar pentru cei mai inteligenţi oameni, este ceva simplu pentru oamenii obişnuiţi de astăzi“, spune Richard Garwin, fizician şi fost proiectant de arme nucleare. Problemele matematice care au pus atunci la încercare cele mai strălucite minţi, pot fi acum rezolvate pe un PC (Personal Computer). În plus, a devenit tot mai uşor ca o naţiune care doreşte lucrul acesta să aibă acces la tehnologiile de bază necesare producerii unei bombe. Într-un efort de a lupta împotriva acestui curent, 27 de naţiuni au semnat în aprilie, anul trecut, un acord care limitează vînzarea materialelor sau aparaturii ce poate servi la fabricarea bombelor atomice. Totuşi, problema încă se menţine, deoarece diverse naţiuni dotate sau dornice să se doteze cu armament nuclear nu au semnat acordul.
Aruncarea surplusului de lapte
În pofida unei grave penurii alimentare, în ultimii cinci ani lăptăriile din Africa de Sud au aruncat milioane de litri de lapte. Lăptăriilor li se cere o taxă din partea Administraţiei lăptăriilor care dăduse dispoziţii în vederea distribuirii surplusului de lapte. Dar întrucît lucrul acesta nu s-a făcut, un administrator al Asociaţiei naţionale de distribuire a laptelui a spus: „Ce putem face? Sîntem obligaţi să-l aruncăm. Este iraţional din punct de vedere economic să ne subminăm propriile pieţe donîndu-l sau plătind pentru a ne debarasa de el“. Pe de altă parte, alte instituţii au deplîns risipa. Comisia pentru persoane în vîrstă declară că laptele este aruncat „în timp ce milioane de bătrîni sud-africani se luptă să cumpere minimum de alimente în vederea supravieţuirii“.
Papa îşi cere scuze
Papa Ioan Paul al II-lea a cerut de două ori scuze continentului african pentru comerţul de sclavi. Prima oară a făcut-o în februarie anul trecut, cu ocazia călătoriei sale la Senegal. Cotidianul italian Corriere della Sera a raportat atunci că papa a implorat „«iertarea cerului» şi iertarea Africii pentru sclavie, crimă istorică ce i-a mînjit . . . chiar şi pe creştini“. A doua oară a fost cu circa trei luni mai tîrziu, cu ocazia vizitei sale la São Tomé. La Vatican, papa a explicat că, „întrucît biserica este o comunitate constituită şi din păcătoşi, au existat de-a lungul secolelor încălcări ale preceptului iubirii . . . Au existat eşecuri din partea unor indivizi şi grupuri care şi-au dat numele de creştini“. Comentînd „scuzele papale“, cotidianul La Repubblica spunea că papa „a vorbit despre un păcat al creştinilor în general, dar că ar fi putut vorbi şi despre papi, despre congregaţiile romane, despre episcopi şi clerici. De fapt, această istorie a sclaviei se împleteşte, totodată, cu responsabilitatea din partea ierarhiei catolice“.