Cînd o insulă îşi pierde identitatea

„NICI un om nu este o insulă“, a scris în secolul al XVII-lea poetul John Donne. Şi este adevărat; de fapt, nici chiar insulele nu rămîn întotdeauna insule. Vechiul oraş insular Tir constituie un exemplu elocvent. Alexandru cel Mare a împlinit o remarcabilă profeţie biblică construind un dig rutier pînă la acea insulă şi distrugînd orgoliosul ei oraş. De-a lungul secolelor, digul s-a acoperit de nisip, transformînd insula în peninsulă.

În Franţa, insula Mont-Saint-Michel riscă, de asemenea, să-şi piardă statutul de insulă. Pe graniţa dintre cele două provincii franceze Bretagne şi Normandia, Mont-Saint-Michel este un mic masiv stîncos avînd la poalele sale un sat, iar în vîrf o mănăstire asemănătoare unei fortăreţe. Înălţîndu-se asemenea unei piramide în mijlocul vastelor întinderi plane ale unui golf supus acţiunii mareelor, el îi atrage de secole pe vizitatori. De pe la începutul secolului al VIII-lea e.n., cînd un episcop a pretins că a avut acolo o viziune a „Sfîntului“ Mihail, pelerinii se îndreptau în număr mare spre biserică şi, mai tîrziu, spre mănăstirea construită în acel loc. Timpul nu a fost întotdeauna blînd cu edificiul acesta. În decursul secolelor el a fost mistuit de flăcări, asediat, închis în timpul Revoluţiei franceze, utilizat ca închisoare şi, în sfîrşit, restaurat în secolul trecut, cînd i s-a adăugat turnul şi turla.

Mult timp, duşmanul cel mai de temut părea să fie marea. Muntele era numit uneori „Saint-Michel la mila mării“. Timp de secole, unica modalitate ca pelerinii să poată ajunge acolo pe jos era să traverseze distanţa ce separa uscatul de insulă în timpul refluxului, fiind atenţi la nisipurile mişcătoare. Un alt pericol îl constituia înaintarea rapidă a fluxului — se spune că aceasta putea echivala cu viteza unui cal în galop!

Însă cel mai mare duşman al lui Mont-Saint-Michel s-a dovedit a fi pămîntul, nu marea. În anii 1870 a fost construit un dig rutier de 900 de metri care lega, în sfîrşit, insula de continent. De atunci, fluxul nu mai mătură golful ca înainte, iar în jurul muntelui se acumulează nisip. Astăzi doar cel mai înalt nivel al fluxului scaldă părţile stîncoase ale insulei. Se depun multe eforturi pentru a contracara acest fenomen, astfel încît faimosul munte să nu devină o peninsulă asemenea Tirului — sau un simplu afloriment de granit în mijlocul unei enorme plaje uscate.