Încîntătoarele păsări ale lacului Bogoria

De la corespondentul nostru din Kenya

CUIBĂRIT într-un bazin strîmt, lacul Bogoria este dominat de stînci semeţe. Unii spun că acesta este cel mai frumos lac din toată Kenya, şi în timp ce noi trei ne apropiem de el cu autocamioneta, înţelegem cu uşurinţă motivul. Apa este de un verde marin strălucitor datorită bogatei rezerve de alge. Aceste plante mici prosperă graţie abundenţei luminii soarelui şi a căldurii produse de nenumăratele izvoare termale care alimentează lacul. Lacul Bogoria constituie, aşadar, o excelentă rezervă de hrană pentru zecile de flamingi roz care înfrumuseţează peisajul, deoarece aceste păsări se hrănesc cu alge.

Dar flamingii sînt doar primele dintre multele păsări încîntătoare pe care Paul, soţia sa Paula şi cu mine aveam să le vedem cu ocazia acestei excursii. Conducem încet de-a lungul ţărmului vestic arid şi stîncos. Jeturi de aburi ţîşnesc spre cer asemenea unor enorme pene albe. Puţin mai încolo, cocoţat pe o stîncă ce răsărea din apă în apropierea ţărmului, stă o altă pasăre ce beneficiază de abundenţa de alge: vulturul pescar african.

„Nu există peşti în acest lac alcalin, explică Paul. De ce crezi că se află aici aceşti vulturi?“, mă întreabă el. Răspunsul vine zburînd pe deasupra — un alt vultur cărînd un flamingo în ghearele sale ascuţite! Înţeleg acum de ce aceste păsări roşii se ţin la o distanţă apreciabilă de aceşti prădători cocoţaţi!

Vulturul pescar african este uşor de identificat de la distanţă. Capul, spatele, pieptul şi coada sînt de un alb curat ce contrastează foarte mult cu abdomenul castaniu şi cu aripile negre. Cînd trăieşte în apropierea lacurilor alcaline lipsite de peşti, acest vultur se hrăneşte aproape în exclusivitate cu flamingo, un cuplu de vulturi ucigînd un flamingo la fiecare două-trei zile. În schimb, în apropierea lacurilor cu apă dulce, ei se hrănesc cu peşti. Imaginaţi-vă, aşadar, că vă plimbaţi de-a lungul ţărmului unui lac african cu apă dulce şi vă cade din cer chiar în faţă peştele pentru masa de seară. Imposibil? Nicidecum. Ghearele acestui pescar cu cap alb sînt alunecoase şi nu de puţine ori lasă să-i cadă peştele pe care l-a prins — spre marea satisfacţie a localnicilor!

Totuşi, acest vultur are un zbor superb oferind extraordinare spectacole acrobatice. Un cuplu se poate ridica la o înălţime de 60 de metri şi apoi dintr-odată ţinîndu-se unul de ghearele celuilalt şi cu aripile perfect întinse se angajează într-o formidabilă vrie din care ies doar la 9 metri de la suprafaţa apei! În acest moment, ei se despart şi încep din nou să se înalţe lăsîndu-se purtaţi de curenţii ascendenţi.

Dansatori înaripaţi

Drumul stîncos şi plin de praf care urmează ţărmul sudic al lacului devine tot mai deluros şi mai accidentat. În timp ce urcăm pe ultima colină, trecem pe lîngă un cuplu de cocori-cu-coroană care ciugulesc în linişte insecte de pe firele înalte de iarbă. Este o oră înaintată cînd, cu un oftat de uşurare, ajungem la destinaţie — Fig Tree Camp (Cîmpul cu smochini). Situat la extremitatea sud-estică a lacului, acesta este o oază mult apreciată de călătorii obosiţi.

După o noapte de odihnă, ne aşezăm cu toţii în jurul unui foc de dimineaţă, sorbindu-ne cafeaua fierbinte. Apoi, dintr-odată, iată! Doar la distanţă de 1–2 metri deasupra capului nostru zboară muscarul de paradis (Terpsiphone viridis), ocupat să-şi construiască cuibul într-un copac situat la doi paşi de tabăra noastră. „Ce coadă frumoasă, lungă şi albă!“, exclamă Paula. Este într-adevăr lungă. Fără penele de la coadă masculul are o lungime doar de 18–19 centimetri dar, cele două pene din coadă pot atinge lungimea de 40 de centimetri. Deşi relativ mic, muscarul de paradis este totuşi agresiv. Chiar atunci cînd păsări de pradă mult mai mari îndrăznesc să se apropie prea mult de cuibul său, masculul nu ezită să le atace!

„Pare greu de realizat o fotografie reuşită“, spune Paul în timp ce îşi pregăteşte aparatul. Fără să stea prea mult într-un loc, ocupatul constructor face curse frecvente într-un păienjeniş abandonat plin cu frunze din vîrful unui copac. Scopul său? Să adune substanţele cleioase necesare construirii cuibului. În zeloasa căutare a celor mai bune părţi ale ţesăturii, el se învîrteşte întîi aici, apoi acolo, executînd cu corpul mişcări laterale rapide care-i pun în mişcare splendida coadă. Privim cu încîntare captivantul său dans! Găsind ceea ce căuta, el se reîntoarce la cuibul său, cu graţioasa-i coadă unduind în urma sa asemenea unui val.

În aceeaşi dimineaţă, mai tîrziu, am zărit un alt cuplu de cocori-cu-coroană. Ei au decis să vină să mănînce pe pajiştea din faţa taberei noastre, între lac şi pădurea de smochini. Stînd pe picioroangele sale negre, cocorul-cu-coroană are o înălţime de aproape un metru şi este una dintre cele mai înalte păsări din Africa de Est. Penajul său este o minunată îmbinare de alb, maro, negru şi gri. Dar partea cea mai frumoasă este capul. Fruntea neagră şi catifelată este mărginită de lobii faciali cărnoşi de culoare albă şi roşie. Iar coroana? Un smoc regal de pene ţepoase de culoare galben-pai. Nu este de mirare că el a fost ales ca pasăre naţională de către ţara vecină Uganda!

„Ai văzut vreodată un cocor-cu-coroană dansînd?“, mă întreabă Paul strigînd din depărtare. M-am îndreptat imediat spre el. „Ce părere ai despre asta?“, şopteşte el în timp ce ne apropiam de ei. Cocorii stau unul în faţa celuilalt, mişcîndu-şi capetele în sus şi în jos şi aplecîndu-se cu eleganţă de parcă ar participa la o bizară ceremonie regală. Cu ambele aripi deschise şi ridicate deasupra spatelui avînd o anvergură de peste un metru, ei dansează şi fac piruete în mod solemn timp de cîteva minute.

„Să fie dansul nupţial?“, întreb eu în şoaptă.

„Nu, ei fac aceasta oricînd, răspunde el. În vestul Kenyei, am văzut un cîrd de o sută sau mai mult dansînd.“

În timpul sezonului de reproducere, masculul dă un spectacol cu totul special. (Cum ar putea el spera să o impresioneze pe femelă doar cu dansul său obişnuit?) Stînd în picioare cu spatele încovoiat şi aplecîndu-se în faţă cu o aripă ridicată, el îşi aruncă cu mîndrie capul în spate, şi cu ciocul îndreptat spre cer emite sunetele grave şi puternice ale chemării nupţiale. De-a dreptul impresionant!

O ultimă minunăţie

Ne strîngem fără tragere de inimă lucrurile şi ne pregătim de plecare, fără să bănuim că ne aşteaptă încă o minunăţie înaripată. Dintr-odată, o creatură înaripată cu aspect ciudat brăzdează cerul. Este masculul păsării văduva de paradis. El îşi etalează cu mîndrie coada sa lungă de 28 de centimetri, care face parte din vestimentaţia nupţială. Coada sa are o mare umflătură verticală făcînd-o să semene cu o fustă cu turnură. Fiind dotat cu un astfel de ‘stabilizator vertical’ greu, nu este surprinzător că, deşi zboară în linie dreaptă, el face mişcări ondulatorii. El se aseamănă cu un avion care pierde constant din viteză! Pasărea execută, însă, într-un anume mod o aterizare precisă, literalmente căzînd din cer.

Călătoria noastră a fost mult prea scurtă pentru a vedea tot ce se putea vedea în această zonă. Însă, ea ne-a stimulat aprecierea faţă de Creator şi ne determină să aşteptăm cu nerăbdare timpul cînd toate creaturile terestre vor trăi împreună în pace într-un echilibru ecologic perfect care se va extinde pe întreg pămîntul. — Osea 2:18.

[Harta de la pagina 27]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

KENYA

Lacul Bogoria

Nairobi

[Legenda fotografiilor de la pagina 28]

Cocorul cu coroană

Flamingi

Văduva de paradis

Vulturul pescar african