Epoca de aur a incaşilor

De la corespondentul nostru din Peru

Este perioada solstiţiului de iarnă — un timp al marii sărbători închinate soarelui. Cînd cerul senin de iarnă se luminează deasupra oraşului Cuzco, închinătorii năvălesc în interiorul impozantelor ziduri pentru a ajunge în incinta Templului Soarelui.

Toţi ochii se fixează acum asupra marelui preot în timp ce el ucide lama de sacrificiu, îi scoate inima care încă pulsează şi îndeplineşte un act de divinaţie pentru a afla soarta noului an. O strălucitoare oglindă de argint scînteiază în mîna sa în timp ce concentrează razele soarelui pe o bucată de pînză de bumbac. În sfîrşit, un norişor de fum şi focul sacru începe să ardă. Sărbătoarea de nouă zile a început.

INCAŞII şi civilizaţia lor suscită de mult timp admiraţia cercetătorilor, a istoricilor, precum şi a pasionaţilor de istorie. Fabuloasele bogăţii de aur şi argint ale incaşilor care au fost jefuite de conchistadorii spanioli au modificat întregul sistem economic european. Capodopere cum ar fi citadela misteriosului Machu Picchu, fortăreaţa Sacsahuaman din Cuzco şi ingeniosul sistem de irigaţii atestă înaltul nivel tehnologic al incaşilor. Unii pretind chiar că furtul, lenevia sau alte vicii erau necunoscute printre incaşi. Dar, oricum ar sta lucrurile, este de-a dreptul remarcabil că un singur guvern a putut ţine sub control atîtea triburi diferite, dintre care multe se ascundeau în cotloanele şi crăpăturile inaccesibile ale unor munţi care se numără printre cei mai înalţi şi mai periculoşi din lume.

Originea lor — un mister

Dar cine erau de fapt incaşii? De unde veneau ei? Ce a determinat prăbuşirea puternicului lor imperiu?

Nimeni nu cunoaşte cu adevărat originea incaşilor. Unii au remarcat similitudini cu anticii egipteni. Asemenea faraonului, suveranul Inca era onorat ca fiu al zeului-soare şi se căsătorea cu sora lui pentru a păstra „sîngele regal“. Unele practici religioase erau identice cu ale egiptenilor, iar ambarcaţiunile incaşilor care traversau cîndva lacul Titicaca erau foarte asemănătoare ambarcaţiunilor de trestie ale egiptenilor. Însă, în pofida tuturor acestor asemănări, diferenţele dintre cele două popoare sînt considerabile. Astfel, originea egipteană a incaşilor este serios contestată.

Fapt interesant, o legendă inca pretinde că primii incaşi erau supravieţuitori ai unui potop. Cartea Sociografia del Inkario declară: „Toate tradiţiile populaţiilor din podişurile andine vorbesc despre un potop care a scufundat întregul pămînt“. Potrivit unei legende inca, toate fiinţele vii au pierit. Însă, o altă versiune vorbeşte despre anumite persoane „care, ascunzîndu-se într-o scobitură din vîrful unui munte foarte înalt, au fost salvate şi au repopulat pămîntul“.

Paralela cu relatarea biblică despre potop este izbitoare. Oricum, strămoşii incaşilor trebuie să fi migrat spre America de Sud la un anumit timp după încurcarea limbilor la Babel. — Geneza 11:1–9.

Care erau caracteristicile acestui popor antic? Cum trăiau ei? Pentru a răspunde la aceste întrebări, să ne întoarcem înapoi în timp la epoca de aur a incaşilor.

Viaţa într-un ayllu

Ne aflăm în anul 1500 e.n. Privim uimiţi spre valea care se întinde dedesubt, presărată cu mici locuinţe. Este un sat al unui ayllu, adică un clan de familii care trăiesc şi lucrează împreună. Întregul Imperiu incaic este împărţit în ayllus, fiecare fiind condus de un şef numit curaca. Familiile locuiesc în case cu acoperiş de paie, construite din piatră şi lut. Nu există practic mese, scaune sau alte lucruri care să le asigure confortul. Ei se aşază pur şi simplu pe duşumea pentru a servi zilnic cele două mese frugale constituite din cartofi deshidrataţi, porumb, quinoa şi carne uscată de lama. Noaptea, întreaga familie doarme pe duşumea.

O misterioasă teamă de rău domină aproape toate aspectele vieţii incaşilor. Ne apropiem de un grup de oameni adunaţi în jurul unei fundaţii nou construite pe care se va ridica o încăpere din adobe (chirpici). Un bărbat aşază în mod ceremonios un pui uscat de lama într-o mică nişă construită în interior. Acest lucru se face pentru a o linişti pe Pacha-Mama, sau Mama Terra, şi pentru a proteja casa de spirite rele. Alte fetişuri, constînd în bibelouri realizate din produse de origine animală, cochilii şi pene, vor fi introduse în punctele de îmbinare ale zidurilor, sau vor fi împletite cu paiele din acoperiş.

Incaşii se tem că răul s-ar putea abate asupra lor chiar şi în timp ce dorm. Visurile ciudate sînt considerate drept aventuri ale sufletului cînd acesta părăseşte corpul în timpul nopţii. În dimineaţa următoare va fi consultat, probabil, un vrăjitor pentru a interpreta aceste visuri.

Durata medie de viaţă este scurtă, dar incaşii cred în reîncarnare. Bucăţi de unghii, şuviţe de păr şi dinţi sînt conservate cu meticulozitate în cazul în care spiritul, la întoarcerea sa, ar avea nevoie de ele. În acest timp, dacă persoana a fost bună va merge într-un loc de aşteptare numit Hanan Pacha; dacă nu a fost prea bună, în Hurin Pacha; iar dacă a fost rea în Ucu Pacha pentru a suferi în chinuri; toate acestea ne amintesc de cerul, infernul şi purgatoriul creştinătăţii.

Gloria oraşului Cuzco

Ne apropiem acum de măreaţa fortăreaţă Sacsahuaman care protejează Cuzco, inima Imperiului incaic. Pietrele sale masive, unele cîntărind peste o sută de tone, au fost transportate aici de la cariere de piatră îndepărtate, peste munţi şi trecători, de către mii de muncitori incaşi. Aceste pietre formează o serie de trei ziduri impresionante. Construirea în zigzag a zidurilor îi obligă pe eventualii invadatori să se întoarcă cu spatele la arcaşii şi lăncierii incaşi.

Însă, chiar în acest moment, piaţa Templului Soarelui este înţesată de lume şi toţi aclamă sosirea unei procesiuni triumfale. Cortegiul trece: este un grup de ţărani înspăimîntaţi care au fost luaţi prizonieri. Ei privesc uimiţi clădirile impozante ornamentate cu aur strălucitor ale templului cu acoperiş de paie.

În curtea templului, contabilii incaşi înregistrează cu exactitate numărul captivilor, al animalelor şi al altor prăzi din această ultimă cucerire. Cînd conducătorii se predau în mod paşnic, ei şi fiii lor sînt duşi înaintea unor Amautas, învăţători experimentaţi care îi vor învăţa limba, codul religios şi legea incaşilor. Apoi ei vor fi trimişi înapoi pentru a guverna fostul lor clan — de această dată în calitate de reprezentanţi inca. Copiii lor însă trebuie să rămînă la Cuzco pentru a primi aici o instruire suplimentară. Acest lucru oferă asigurarea că, odată liberi, conducătorii nu se vor răzvrăti împotriva cuceritorilor.

La începutul secolului al XV-lea, un trib vecin aproape că a pus capăt incaşilor. Bătrînul suveran Inca, Viracocha, a fost obligat să părăsească Cuzco. Dar fiul său Pachacuti a reunit trupele incaşilor şi i-a alungat pe invadatori. Stimulat de victoria sa, el a supus şi alte triburi întemeind astfel Imperiul incaic, alcătuit din diverse naţiuni.

Prosperitatea imperiului nu depinde însă numai de prăzile de război. Secretul bogăţiilor incaşilor îl constituie mita. Mita, sau „tura“, este un program de lucru impus fiecăruia de către conducătorul incaş. Întrucît o familie are nevoie de numai circa 60 sau 70 de zile pe an pentru a obţine produsele alimentare de care are nevoie, restul timpului este dedicat mitei. Astfel fiecare, cînd îi vine tura, lucrează pe terenurile aparţinătoare templului, construieşte poduri, drumuri, temple şi terase, sau extrage aur şi argint din mine. Milioane de muncitori lucrează pe tot ţinutul imperiului asemenea albinelor în stup, în timp ce suveranul Inca şi nobilii săi controlează toată lucrarea din Cuzco prin intermediul căpeteniilor peste mii, sute şi zeci.

Legea incaşilor contribuie la menţinerea acestui aranjament. Transgresorii riscă să fie condamnaţi la moarte fiind aruncaţi fiarelor sălbatice. Nu este surprinzător că rata delincvenţei este foarte scăzută. Dar există modalităţi chiar şi mai eficiente de a evita rebeliunea. La fiecare nouă zile are loc o sărbătoare cu ocazia căreia suveranul Inca distribuie gratuit chicha, o băutură alcoolică.

Apusul Imperiului incaic

Timp de ani de zile, Imperiul incaic a fost administrat în modul acesta pînă cînd anumite evenimente interne şi externe i-au provocat ruina definitivă. Cînd suveranul Inca Huayna Capac a murit, tronul i-a revenit fiului său, Huáscar. Dar un fiu nelegitim al lui Huayna Capac numit Atahuallpa s-a răzvrătit şi a declanşat un război civil. Mii de incaşi au murit. Imperiul, paşnic altădată, s-a divizat acum din cauza nemulţumirii şi a urii. Atahuallpa a urcat pe tron.

Atahuallpa nu a fost prea îngrijorat cînd un mic grup de oameni cu platoşe au început să-şi croiască drum prin munţi. Nu a avut nici cea mai vagă idee că acesta era începutul unei mari invazii internaţionale, nici nu şi-a dat seama că aceşti vizitatori cu pielea de culoare deschisă aveau să-i contamineze poporul cu maladii ucigătoare care aveau să şteargă din existenţă Imperiul incaic.

Asigurat de victorie din partea ghicitorilor săi, Atahuallpa s-a deplasat la Cajamarca (în nordul Perului de azi) pentru a întîmpina un grup de invadatori spanioli. Deşi înconjurat de mii de supuşi, el era complet neînarmat. În scopul de a-l converti la catolicism, un călugăr catolic s-a îndreptat spre el şi i-a oferit o carte religioasă. Suveranul Inca a aruncat însă cartea la pămînt. Artileria spaniolă a bubuit şi 6.000 de incaşi au murit.

Atahuallpa a fost lăsat în viaţă pentru a destăinui unde se aflau rezervele sale de aur. El s-a oferit să umple o cameră mare cu obiecte de aur în schimbul eliberării. Oferta sa generoasă fiind acceptată, Atahuallpa şi-a respectat cuvîntul. Spaniolii însă nu. Atahuallpa a fost sugrumat, iar epoca de aur a Imperiului incaic a luat sfîrşit.

Viaţa incaşilor a fost întrucîtva impregnată de romantism de-a lungul secolelor. Dar trebuie să amintim că în pofida marilor lor realizări, incaşii au fost sclavi ai superstiţiei şi ai cultului soarelui. Astăzi, unii locuitori din Anzi, descendenţi ai incaşilor, duc încă o viaţă austeră, dominată de superstiţie şi de tradiţii religioase puţin modificate de catolicism.

Este interesant însă că mulţi dintre ei au abandonat această teamă superstiţioasă. Pentru anticii incaşi, Creatorul era o divinitate îndepărtată, care depindea de huacas (obiecte de cult) şi de zei secundari. Dar unii dintre descendenţii lor au ajuns să-l cunoască pe adevăratul Dumnezeu, Iehova, care este foarte aproape de toţi cei care îl caută. — Faptele 17:27.

[Chenarul de la pagina 29]

Cîteva date referitoare la incaşi

*Ce semnifică termenul „Inca“?

„Inca“ se aplica în primul rînd regelui, sau conducătorului, pe care îl numeau Capa Inca, adică „singurul suveran“. Termenul „Inca“ era atribuit, de asemenea, tuturor descendenţilor de sex bărbătesc de sînge regal. În prezent, termenul poate fi aplicat tuturor celor care au trăit sub Imperiul incaic cu sute de ani în urmă.

*Ce populaţie avea Imperiul incaic?

La apogeul său, se pare că ea număra 6.000.000 de locuitori, deşi cel puţin o sursă indică 12.000.000. Acest lucru arată cît de vast era în realitate imperiul, dacă ne gîndim că la data aceea populaţia pămîntului era cu mult inferioară celei de astăzi.

*Cum comunicau incaşii?

În principal pe cale orală, de vreme ce incaşii nu aveau o limbă scrisă. Quechua este o limbă pur orală, deşi în timpul nostru s-au depus eforturi pentru a crea o formă scrisă bazată pe alte limbi. Scurte mesaje oficiale au fost transmise utilizînd quipu, o serie de coarde cu noduri pentru a înregistra informaţia.

[Legenda fotografiei de la pagina 27]

La Machu Picchu (Peru), incaşii practicau cultul zeului-soare

[Legenda fotografiilor de la pagina 28]

Fortăreaţa Sacsahuaman de la Cuzco