Radonul — Un pericol în locuinţa dumneavoastră?

UN INGINER care lucra la centrala nucleară din Limerick, în estul Statelor Unite, a constatat că încă înainte de a intra în perimetrul centralei, corpul său declanşa semnalul de alarmă al detectorului de radioactivitate. Cînd a devenit evident că el nu absorbise radiaţii de la centrala nucleară, a fost examinată locuinţa sa şi s-a constatat că ea era sursa contaminării.

Un misionar în vîrstă de 68 de ani care suferise un dublu pontaj cardiac întîmpina dificultăţi în tratarea unei anemii în pofida unei medicaţii adecvate: „Aţi fost cîndva expus radiaţiilor?“, l-a întrebat medicul.

„Da, a răspuns el. Cînd aveam 20 şi ceva de ani, am lucrat timp de doi ani ca tehnician într-o uzină în care am fost expus radonului.“

„S-ar putea ca aceasta să fie problema dvs.“, a conchis medicul.

Atît inginerul de la centrala nucleară, cît şi bărbatul care suferea de anemie fuseseră expuşi unui pericol invizibil, radonul.

‘Radonul? Ce este acesta? S-ar putea ca el să constituie un pericol în propria mea locuinţă?’, v-aţi putea întreba.

Ce este el?

Radonul, un gaz inodor şi incolor, este unul din cele şase elemente chimice cunoscute sub numele de gaze nobile sau inerte. Radonul diferă însă de celelalte cinci gaze nobile prin faptul că este radioactiv. El este un produs al dezintegrării radiului, un element radioactiv.

Radioelementele emit anumite raze, sau particule, şi dezintegrîndu-se, ele se transformă în alte substanţe. Uraniul, de exemplu, sfîrşeşte prin a deveni radiu. Cînd un atom de radiu emite radiaţii, el se transformă într-un atom de radon care, la rîndul său, dă naştere unor elemente radioactive numite produse de dezintegrare.

Intervalul de timp în care se dezintegrează o substanţă radioactivă este numit perioadă de înjumătăţire. Perioada de înjumătăţire a radonului este mai mică de patru zile, ceea ce înseamnă că în circa patru zile jumătate din radonul original se va dezintegra transformîndu-se în alte substanţe. În schimb, perioada de înjumătăţire a radiului este de 1.660 de ani, iar cea a uraniului de 4.500.000.000 de ani! Aşadar, uraniul, în starea sa naturală, este mai abundent decît radiul, deoarece uraniul are o perioadă de înjumătăţire mai mare.

Cauza problemei

Orice minereu de uraniu conţine o anumită cantitate de radiu, precum şi mici cantităţi de radon. Acest gaz radioactiv, capabil să se infiltreze în interiorul locuinţelor, este cauza problemei.

Cantitatea de uraniu prezentă în stînci şi sol poate varia considerabil de la un loc la altul. Aceasta înseamnă că, în unele zone, o cantitate însemnată de radon poate să se scurgă încet din sol. Dacă radonul ajunge în aer liber, el dispare rapid. Dar dacă degajarea se produce sub o casă, radonul riscă să rămînă închis acolo şi treptat să se strecoare în locuinţă prin crăpăturile din duşumea sau ziduri şi prin conductele de evacuare a apei.

Radonul este prezent şi în pînza de apă freatică, aşadar, el poate pătrunde în locuinţe şi prin instalaţiile de apă. Riscul nu este atît de mare atunci cînd bem această apă cît este atunci cînd inhalăm gazul care se degajă în timp ce spălăm, facem duş sau gătim.

Experienţa inginerului de la centrala nucleară din Limerick, pe care am menţionat-o la început, ilustrează pericolul care ar putea exista. S-a descoperit că fundaţia casei sale era aşezată pe un afloriment de roci conţinînd uraniu. Radioactivitatea în camera de zi măsura 3.200 de picocurii, în timp ce EPA (Agenţia americană pentru protecţia mediului înconjurător) recomandă să fie luate măsuri pentru a reduce nivelul de radon din locuinţele în care acesta depăşeşte 4 picocurii pe litru de aer.a

S-a estimat că, în anul în care a locuit în casă, familia respectivă a fost expusă unei doze de radiaţii care echivala cu 260.000 de radiografii la plămîni! Astfel, probabilitatea de a dezvolta cancer pulmonar era extrem de mare. Familia a decis, în mod înţelept, să se mute de acolo pînă cînd problema a fost reglementată. „Eu care nu fumez şi care n-am băut nici o picătură de alcool în timpul gravidităţii, se lamenta soţia, i-am adus pe copilaşii mei să trăiască într-un nor radioactiv.“

S-au descoperit nivele înalte de radioactivitate şi în unele zone din Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Olanda, şi Suedia. Mulţi mineri care au lucrat în mine de uraniu şi care au fost expuşi radonului au murit de cancer pulmonar. „Nimeni nu se îndoieşte că radonul poate să provoace cancer pulmonar, se putea, de altfel, citi în New York Times. Jumătate din cei care lucrează în mine de uraniu mor pentru că inspiră zilnic mari cantităţi de produse de dezintegrare ale radonului.“

Cît de mare este pericolul?

Întrucît radonul inspirat în plămîni este expirat în mare măsură înainte de a se dezintegra, el nu reprezintă o ameninţare gravă asupra sănătăţii. Însă produsele sale de dezintegrare pot fi periculoase, deoarece ele sînt active din punct de vedere chimic şi, ataşîndu-se de particule minuscule de praf, pot rămîne în plămîni, care riscă astfel să fie iradiaţi. Dr. Anthony Nero Jr., renumit om de ştiinţă de la Lawrence Berkeley Laboratory aparţinînd Universităţii din California, explică: „Dat fiind că ele [radioelementele provenite din dezintegrarea radonului] au o scurtă perioadă de înjumătăţire, este foarte probabil că odată ajunse în plămîni, ele se vor dezintegra [acolo]“.

Pericolul expunerii la radon în locuinţe a fost studiat abia în anii recenţi şi nimeni nu ştie cu adevărat care este limita de securitate în ce priveşte expunerea la acesta. La începutul acestui an, EPA a coborît cifrele estimative privitoare la pericol. „Pînă acum am estimat că numărul anual de persoane care au murit de cancer datorat radonului ar fi de 21.000, dar acum această cifră este probabil de 16.000“, spune dr. Richard J. Guimond, unul din reprezentanţii agenţiei EPA. Cu toate acestea, el adaugă: „Radonul rămîne unul din principalii factori de risc pentru sănătate“. Nu există însă nici o dovadă palpabilă că expunerea la radon într-o locuinţă ar fi provocat vreodată cancer.

Unii consideră că îngrijorarea privitoare la radon este, de fapt, mult prea exagerată. William Mills, fost preşedinte al EPA, spune că numărul deceselor din cauza cancerului atribuit radonului este exagerat deoarece multe din aceste decese ar trebui imputate fumatului. „Părerea mea, spune el, este că riscurile reale legate de radon sînt nule sau aproape nule.“ De aceeaşi părere este şi Roger Eaton, conducătorul unui grup care se ocupă de această problemă, aparţinînd ministerului canadian al Sănătăţii şi Prevederilor sociale. „Am constatat, spune el, că în absenţa fumatului, cancerul pulmonar este o maladie rară.“

Este evident faptul că radonul este mult mai dăunător atunci cînd acţionează simultan cu fumatul. Potrivit revistei Science, expunerea la radon sporeşte riscul contractării cancerului pulmonar la fumători de cel puţin zece ori. Nu se cunoaşte motivul pentru care radonul îi afectează mai mult pe fumători decît pe nefumători, dar unii experţi consideră că plămînii atacaţi de fum au, probabil, tendinţa să reţină produsele radioactive rezultate din dezintegrarea radonului.

Unele regiuni sînt cunoscute ca fiind zone de risc. Acesta este cazul cu Clinton (New Jersey, Statele Unite), unde s-a descoperit că un întreg grup de case aveau un nivel ridicat de radiaţii radon. Cinci dintre ele aveau un nivel atît de ridicat de radon, încît s-a estimat că dacă locatarii lor ar sta în ele toată viaţa, riscul de a contracta cancer pulmonar ar fi echivalent cu cel de a fuma 20 de pachete de ţigări pe zi!

Dr. Nero explică: „Mulţi oameni din aceste zone locuiesc în case în care nivelul de radon depăşeşte 20 de picocurii, nivel mai mare decît limita fixată pentru mineri“. Nero estimează: „Există circa 100.000 de astfel de case, iar aceşti oameni au o reală nevoie de ajutor“.

EPA a avertizat că opt milioane de case americane au nivele de radon care probabil depăşesc limita oficială de patru picocurii pe litru de aer. Însă unii experţi consideră aceste estimări exagerate. Ei au, de asemenea, îndoieli cu privire la pericolul pe care îl prezintă nivelele joase de radon. Dr. Bernard L. Cohen, profesor de fizică la Universitatea din Pittsburgh şi totodată specialist în efectele radiaţiilor asupra sănătăţii, a spus: „Pe baza analizelor făcute de mine pot să spun că nu există nici un motiv de teamă în ce priveşte expunerea la un nivel scăzut de radon; după cum s-a putut constata în majoritatea caselor, nivelele foarte joase nu au nici un efect“.

Ce se poate spune despre locuinţa dumneavoastră?

Pericolul pe care îl poate reprezenta radonul pentru dvs. depinde mult de concentraţia de uraniu din solul pe care trăiţi. Un alt factor important este tipul de sol pe care este aşezată casa dvs.; solurile mai permeabile permit pătrunderea unei cantităţi mai mari de radon, chiar dacă nivelul de radiu din sol este scăzut.

Un alt factor de risc îl constituie modul în care este construită casa dvs. De exemplu, în vederea economisirii energiei, multe case moderne au fost construite în aşa fel încît sînt aproape ermetice. Astfel, radonul care pătrunde în ele nu poate fi evacuat uşor. Un reprezentant al EPA a explicat: „Cu cît încercaţi mai mult să faceţi ca o casă să fie ermetică, cu atît nivelul ei de contaminare este mai mare“. Astfel, casele vechi în care pătrund curenţi de aer sînt probabil mai puţin expuse efectelor nefaste ale radonului.

În Statele Unite există o zonă bogată în uraniu care se întinde din partea estică a Pennsylvaniei pînă în statul New York trecînd prin nordul statului New Jersey. O alta este valea rîului Red River, care se întinde între Minnesota şi Dakota de Nord. Dacă trăiţi într-o astfel de zonă, ar fi înţelept să faceţi o analiză a aerului din interiorul casei dvs. pentru a determina nivelul de radon.

Însă indiferent de zona unde este plasată casa dvs., rezultatele testului sînt imprevizibile. Astfel, într-o casă din Pennsylvania exista un nivel de radon de 2.694 de picocurii, în timp ce, în locuinţa vecină, acesta era doar de 3,6! În plus, se înregistrează uneori nivele ridicate de radon în case care nu sînt situate în zone cunoscute ca fiind bogate în uraniu. Acest lucru l-a determinat pe un responsabil EPA să spună: „Tot ce le putem cere oamenilor să facă este să cheltuiască 10 sau 20 de dolari pentru a afla dacă se confruntă sau nu cu această problemă“.

Dacă doriţi să testaţi aerul din locuinţa dvs., există diverse modalităţi de a o face. Puteţi cere informaţii de la agenţiile locale pentru controlul mediului înconjurător. „Scopul este să se determine expunerea medie în camerele în care locuiţi, spune dr. Nero. Dar majoritatea testelor EPA sînt efectuate cu detectori plasaţi la subsol“. El mai subliniază: „Testarea ar trebui să dureze cîteva luni, şi dacă este posibil chiar un an“.

Alegeţi în mod înţelept firma care vă va efectua testul, deoarece unele sînt mai demne de încredere decît altele. Se pot, de asemenea, cumpăra detectori de radon. Dar şi în acest caz precizia variază mult de la un model la altul.

Dacă în urma testului rezultă că locuinţa dvs. are un nivel ridicat de radiaţii, problema poate fi rezolvată. Probabil va fi suficient să astupaţi fisurile din pardoseală sau pereţi şi să utilizaţi ventilatoare pentru îmbunătăţirea circulaţiei aerului. În Clinton, New Jersey, oraşul în care un întreg grup de case prezentau un nivel ridicat de radiaţii, lucrările întreprinse în primele zece case au permis reducerea nivelului de radon la limitele normale de securitate în interval de şase luni. Costul acestor lucrări rareori depăşeşte 1.500 de dolari — şi în general costă chiar mai puţin.

În cazuri cu totul excepţionale, cum a fost cel al inginerului ce lucra la centrala nucleară, poate fi necesar să se facă modificări mai substanţiale: a trebuit să se spargă temelia de ciment şi să se îndepărteze o mare parte din pămîntul de sub casă. Fundaţia casei a fost acoperită cu un material plastic impermeabil pentru radon, şi toate fisurile din beton au fost astupate cu silicon. În sfîrşit, a fost instalat un sistem special de ventilaţie. Costul operaţiei s-a ridicat la 32.600 de dolari, dar procentul de radon a putut fi astfel redus la un nivel acceptabil.

Din fericire, dovezile par să indice că ameninţarea radonului în locuinţe nu este atît de extinsă cum se credea. Dar dacă aveţi îndoieli în ce priveşte locuinţa dvs., pentru a fi liniştiţi puteţi să faceţi teste în acest sens.

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 17]

Cum poate pătrunde radonul într-o casă

Vapori emanaţi din apa unui puţ

Fisuri în pardoseală şi în ziduri

Scurgeri în canale

Granit

Apă de puţ

Fisuri în duşumea

Materiale de construcţie poroase