Tinerii se întreabă . . .

Ar trebui să mă asociez unei bande?

„Cum şedeam în vestiarul şcolii, au venit la mine nişte băieţi şi au început să mă necăjească. Unul dintre ei m-a lovit cu pumnul în piept. În acel moment unul dintre băieţii pe care îi cunoşteam, din banda din cartierul meu, a intervenit şi mi-a luat apărarea. M-am gîndit în sinea mea: «Dacă mă asociez bandei, aş avea probabil o astfel de protecţie»”. — Greg.

ÎN MULTE şcoli şi cartiere, prezenţa bandelor este din ce în ce mai evidentă. În 1989, poliţia a estimat că numai în districtul Los Angeles (S.U.A.) existau 600 de bande, cu aproximativ 70.000 de membri. Însă, bandele nu sînt limitate doar la Statele Unite. De exemplu, revista Maclean’s raporta că în oraşul Vancouver (Canada) există 13 bande cu peste 600 de membri.

Ca şi Greg, mulţi se asociază bandelor pentru a dobîndi protecţie în faţa violenţei din şcoală, iar în aceste timpuri violente nu este dificil să înţelegi de ce unii tineri simt o astfel de necesitate. Sîntem martori ai „înmulţirii fărădelegii“ la nivel mondial (Matei 24:12). Există însă şi alte motive pentru care unii tineri doresc să facă parte din aceste bande.

Sprijin şi prietenie

„Doream într-adevăr să am prieteni, doream să mă simt acceptat de cineva sau de un grup, doream să se preocupe cineva de mine“, explică Bernard, fost membru al unei bande. Mariana, care s-a asociat unei bande de fete, recunoaşte că a făcut-o „pentru că simţea nevoia să exercite o anumită putere asupra cuiva“, precum şi pentru atmosfera familială pe care i-o oferea aceasta.

Deşi este adevărat că unii tineri se asociază bandelor pentru a combate plictiseala sau pentru emoţia pe care le-ar putea-o oferi, se pare că mult mai mulţi se asociază pentru a avea o relaţie apropiată cu cineva, pentru a primi sprijin emoţional, pentru a dobîndi prieteni cu care să împartă lucrurile în comun. Deseori acest lucru se întîmplă pentru a înlocui o situaţie familială nedorită.

Bernard spune despre sine şi despre ceilalţi membri ai bandei: „Majoritatea dintre noi proveneau din familii dezbinate. Mulţi făceau parte din familii numeroase cu un singur părinte, de obicei cu mama. Aşadar nu exista nimeni care să-şi facă timp să discute cu ei. Mulţi proveneau din familii în care erau maltrataţi fizic şi verbal şi unde nimeni nu se preocupa nici măcar într-o măsură minimă de sentimentele lor. Deci ei se simţeau bine, aşa cum mă simţeam şi eu, atunci cînd puteau să vorbească cuiva şi să fie ascultaţi“.

Acest aspect este scos în evidenţă şi de consilierul canadian cu problemele tinerilor, Lew Golding, care a declarat: „Copiii care au probleme acasă se ataşează unei bande pentru a primi ajutor pe plan emoţional“.

În Statele Unite multe bande au un caracter etnic sau cultural. Aşadar, bandele din această ţară oferă o atracţie în plus pentru asocierea cu cei care împărtăşesc aceleaşi opinii privitor la hrană, muzică, limbă şi la o mulţime de alte lucruri. Dorinţa de a te simţi util şi acceptat este normală atît pentru tineri, cît şi pentru adulţi. Dar pot fi satisfăcute într-adevăr aceste sentimente şi necesităţi prin asocierea cu o bandă?

Proverbe 17:17 spune: „Prietenul adevărat iubeşte oricînd“. Oare membrii unei bande se bucură realmente de o astfel de loialitate şi prietenie adevărată? Dimpotrivă, neînţelegerile şi chiar bătăile între membrii aceleiaşi bande sînt foarte obişnuite. Într-adevăr, în mediul plin de tensiune în care acţionează bandele, invidia se poate dezvolta foarte uşor. Diferenţele de opinie pot fi interpretate drept lipsă de loialitate. Bernard relatează: „Dacă aveam vreo ceartă, trebuia să fiu vigilent deoarece în orice moment putea ieşi la iveală un cuţit sau un pistol. Şi aceştia erau aşa-zişii mei prieteni! Viaţa în bandă m-a decepţionat deoarece nu aveam prieteni adevăraţi“.

Un tînăr de 18 ani, care făcea parte dintr-o bandă a adăugat: «Nu ai nici un prieten, nici chiar în propria ta bandă. Eşti singur».

Nu «te lua după mulţime»

„Să nu te iei după mulţime ca să faci rău“ (Exodul 23:2). Aceste cuvinte i-au fost adresate poporului lui Dumnezeu din antichitate, şi în principiu ele se aplică foarte bine oricărui tînăr care are intenţia să se asocieze unei bande. Poate te gîndeşti la o bandă ca la un mijloc de protecţie personală sau ca la o sursă de prietenie. În realitate, însă, un membru al bandei este forţat în mod inevitabil «să facă rău».

The Globe and Mail declară în această privinţă: «Banda devine familia. Aceasta înseamnă totodată că banda hotărăşte care este comportarea acceptabilă. În lumea adolescenţilor nesupravegheaţi, furturile, bătăile şi agresiunile sexuale pot fi „lucruri“ perfect normale».

Numai în 1989, bandele din districtul Los Angeles au fost implicate în aproximativ 570 de omucideri. Şi aproape pretutindeni unde există bande, există violenţă. Orice încercare de a te împotrivi implicării într-o acţiune este privită cu siguranţă drept lipsă de solidaritate faţă de bandă sau, chiar mai rău, ca laşitate. În oricare situaţie, tu însuţi ai putea fi foarte uşor obiectul unui atac. După cum a spus un membru al unei bande: „Nu poţi spune nu“ bandei tale. Oare merită să suporţi o astfel de presiune pentru a fi acceptat sau protejat?

Scriitorul cărţii Proverbe răspunde la 1:10–15: „Fiul meu, dacă nişte păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa cîştigat de ei! Dacă îţi vor zice: «Vino cu noi! Hai să întindem curse ca să vărsăm sînge, să întindem fără temei laţuri celui nevinovat; . . . Vei avea şi tu partea ta la fel cu noi, . . . » fiul meu, să nu porneşti la drum cu ei“.

Cine loveşte cu sabia ...

Gîndeşte-te, totodată, la posibilele consecinţe asupra sănătăţii şi bunăstării tale. Un membru al unei bande a spus că «tu trebuie să fii dispus să mori pentru ceilalţi membri ai bandei.» Şi adesea lucrurile se sfîrşesc astfel.

În contrast cu aceasta, să luăm în considerare lecţia pe care le-a dat-o Isus discipolilor săi în noaptea arestării sale. Isus era neînarmat şi se confrunta cu o mulţime violentă. Dorea Isus ca discipolii săi să se coalizeze şi să-l apere uzînd de violenţă? Petru gîndea astfel. El şi-a scos sabia şi l-a atacat pe un bărbat din mulţime, tăindu-i urechea. Reacţia lui Isus trebuie însă să-l fi înmărmurit pe Petru. Isus a vindecat în mod miraculos urechea omului şi i-a spus lui Petru: „Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri“. — Matei 26:52.

Ce lecţie putem învăţa? Faptul de a te înarma pentru apărare nu este numai un lucru nescriptural, ci chiar nesăbuit şi inutil. Un proverb subliniază acest lucru astfel: „Cine urmăreşte răul este atins de el“. — Proverbe 11:27.

Cum să fii cu adevărat îndrăgit

Cu aproximativ 50 de ani în urmă, a fost realizat un studiu care a indicat cîţiva factori ce contribuie la formarea bandelor. Printre problemele enumerate erau: lipsa de afecţiune, sărăcia, deteriorarea cartierelor şi o educaţie proastă. Activitatea bandelor nu a ameliorat deloc această situaţie, nici nu i-a ajutat pe tinerii însinguraţi să găsească prietenii autentice. Congregaţia creştină îţi oferă însă o asociere cu oameni care sînt interesaţi din inimă de binele tău. De ce să nu cultivi prietenii în cadrul ei?

Dar, cum poţi fi ocrotit dacă trăieşti într-o zonă în care predomină bandele? Un articol viitor va discuta despre acest subiect.

[Chenarul de la pagina 30]

«Am făcut parte dintr-o bandă»

Aveam 17 ani. Eu şi prietenii mei sufeream văzînd oameni împuşcaţi, bătuţi şi violaţi în cartierul nostru. Ne imaginam că dacă am iniţia noi înşine o bandă probabil am putea pune capăt acestor lucruri. Totodată, doream să simt că fac parte dintr-un grup. Am format deci o bandă.

„Am început să patrulăm prin cartier şi curînd alte bande au încercat să vadă ce eram în stare să facem. Doi dintre tovarăşii noştri au fost atacaţi de o bandă rivală. Unul a fost lovit în faţă cu un bătător de base-ball; celălalt a fost înjunghiat. Am răzbunat nedreptatea şi curînd am devenit cea mai de temut bandă din împrejurimi.

„Am descoperit însă că membrii bandei nu erau prieteni adevăraţi. Nu mă puteam încrede în oricine. Unii nu îţi veneau în ajutor atunci cînd erai în necaz. Iar alţii nu împărtăşeau idealurile mele — ei au început să atace şi să ucidă fără nici un motiv. Astfel am început să-mi urăsc modul de viaţă. Simţeam că Dumnezeu există dar mă întrebam de ce permite atît de multă nedreptate. La şcoală învăţasem, de asemenea, că biserica era responsabilă de Inchiziţii şi de distrugerea a civilizaţii întregi în numele lui Dumnezeu. Credeam că religia este o faţadă în spatele căreia se cîştigau bani.

„Într-o zi l-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să găsesc organizaţia pe care el o utiliza. Am răsfoit o Biblie pe care mi-a dat-o unchiul meu şi am citit Fapte 20:20. Acest verset vorbea despre faptul de a merge din casă în casă. Singurii care ştiam că fac acest lucru erau Martorii lui Iehova. Am căutat deci unde era Sala Regatului din localitate şi în dimineaţa următoare am fost acolo. Cu lacrimi în ochi, m-am apropiat de unul dintre Martori şi i-am şoptit: «Vreau să învăţ». Găsisem poporul lui Dumnezeu. Zilele mele ca membru al unei bande se sfîrşiseră“. — Autorul, care preferă să rămînă anonim, serveşte acum în calitate de supraveghetor care prezidează peste o congregaţie a Martorilor lui Iehova.

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

De ce să nu cultivi prietenii cu oameni care sînt interesaţi din inimă de binele tău?