Europa răsăriteană — O redeşteptare religioasă?
SUPRIMAREA libertăţii de exprimare în ţările Europei răsăritene pe parcursul ultimelor decenii a inclus severe restricţii asupra religiei. Ateismul era promovat în mod activ, iar unele catedrale şi biserici au fost transformate în muzee ateiste, cum ar fi cel din Leningrad vizitat de mulţi turişti. Toţi membrii clerului aflaţi în funcţie au devenit subordonaţi ai regimului aflat la putere. După ce toate locurile de închinare — mănăstiri, biserici şi moschei — au fost închise în mod oficial în 1967, Albania a fost chiar proclamată de Radio Tirana drept „primul stat ateist din lume“.
Acum, cînd în Europa răsăriteană libertatea înfloreşte pretutindeni ca florile primăvara, ce se întîmplă cu religia? După cum nota scriitorul francez Jean-François Kahn: „O religie copleşită de represiune se poate alătura unei naţiuni copleşite de oprimare. Acest lucru s-a întîmplat ieri în Iran. Astăzi se întîmplă în Azerbaidjanul sovietic şi mîine s-ar putea răspîndi ca un nor de praf prin Rusia.” Chiar în prezent unele religii se aliază cu idealurile şi aspiraţiile naţionaliste şi devin unul dintre principalele mijloace de protest politic, sfinţindu-l prin prezenţa preoţilor lor ortodocşi şi catolici şi a pastorilor luterani.
Aşadar, ce se întîmplă cu libertatea religioasă în noua atmosferă democratică?
Cît de mult s-au schimbat lucrurile!
Religiile principale din Europa răsăriteană, în special Biserica Catolică, au acţionat imediat în vederea recunoaşterii lor legale de către noile guverne. De exemplu, L’Osservatore Romano relata că „la 9 februarie [1990], a fost semnat un Acord între Sfîntul Scaun şi Republica Ungaria“. Prin acest acord cele două părţi au convenit să restabilească relaţii diplomatice. (Vaticanul este considerat un stat suveran separat.)
Un alt raport provenind de la Vatican declara că Biserica Catolică a Ritualului Ucrainian, suprimată în 1946, a solicitat legalizarea şi a intrat în dezbateri „cu Guvernul şi cu Biserica Ortodoxă rusă asupra unor probleme practice referitoare la viaţa Bisericii în Ucraina“.
În aprilie 1990 papa a vizitat Cehoslovacia şi a fost întîmpinat pe aeroportul din Praga „de demnitarii Bisericii şi statului, inclusiv . . . de Dl. Vaclav Havel, preşedintele Republicii“. (L’Osservatore Romano) Şi aici se dezvoltă un nou climat religios.
Biserica Catolică a fost întotdeauna în Polonia o forţă care nu putea fi subestimată. Acum, cînd se bucură din nou de libertate, îşi concentrează eforturile şi duce campanii pentru reintroducerea cursurilor de religie în şcoli. Un preot a declarat: „Şcolile sînt proprietatea naţiunii. Naţiunea polonă este peste 90% catolică. . . . Manifestînd respectul cuvenit faţă de alte religii, instruirea religioasă din şcoală va restabili autoritatea profesorilor şi . . . a autorităţilor deoarece aceasta [instruirea religioasă] are de-a face cu caracteristica morală fundamentală a omului.“
O relatare referitoare la Biserica Ortodoxă din România afirmă: „Patriarhul şi un număr de episcopi care au colaborat cu regimul [lui Ceauşescu] au fost obligaţi să demisioneze. A fost înfiinţată o comisie pentru revitalizarea Bisericii. Mulţi oameni care înainte erau necredincioşi s-au întors spre religie şi acum umplu bisericile locale. . . . Bisericii Greco-Catolice din România, silită să se dizolve acum 40 de ani, i s-a permis să se reorganizeze.“ — Orthodox Unity, iulie 1990.
Schimbări în Albania
Potrivit rapoartelor de presă, schimbări surprinzătoare îşi fac încet apariţia în Albania, o mică ţară muntoasă cu 3,25 milioane locuitori, înghesuită pe Coasta Adriatică între Iugoslavia şi Grecia. Ziarul german Die Welt consemna: „În Albania, ultima fortăreaţă a comunismului de modă veche din Europa, oamenii au început să-şi exprime voinţa în mod deschis“, căutînd adăpost la ambasadele din Vest de unde au obţinut apoi permisiunea să plece în Italia, Germania şi alte ţări.
Relatarea continua astfel: „În mai 1990, albanezilor li s-au promis paşapoarte şi abolirea legilor care interziceau preocupările religioase.“ (Citat din The German Tribune, 15 iulie 1990) După cum scria şi profesorul de istorie Denis R. Janz: „Lunga şi înfocata luptă pentru secularizarea totală [a averilor bisericeşti] se pare că a fost abandonată.“ Totuşi, el adaugă: „Este evident . . . că religia a suferit în realitate o lovitură covîrşitoare în această societate.“
În acest context, Martorii lui Iehova îşi menţin obişnuita şi stricta lor neutralitate. Pe baza principiilor Bibliei, ei nu s-au implicat în dezbinările politice şi naţionaliste. Ei au încredere că Dumnezeu le va asigura în continuare un cadru paşnic în care să-şi desfăşoare misiunea mondială de predicare a Regatului lui Dumnezeu. — Matei 22:21; 1 Timotei 2:1, 2; 1 Petru 2:13–15.
Aşadar, ce se poate spune despre Martorii lui Iehova din Europa răsăriteană? Au prosperat ei sub interdicţie? Se bucură ei acum de libertate religioasă?
[Legenda fotografiei de la pagina 7]
Se vor întoarce oamenii din Europa răsăriteană spre biserici?