«Şi Zidul s-a prăbuşit»

„CUI i-ar fi venit să creadă?“ „Niciodată nu m-am gîndit că voi vedea acest lucru în timpul vieţii mele!“ Ce anume a provocat aceste comentarii? Distrugerea odiosului Zid al Berlinului şi a tot ce reprezenta el, începînd din noiembrie 1989.a Locuitorii Berlinului de Est s-au revărsat în Berlinul de Vest, unii pentru a gusta costisitoarele plăceri ale capitalismului şi alţii pentru a-şi reîntregi familiile.

Această spărtură în dig a deschis zăgazurile. Mulţi au considerat că Europa răsăriteană nu va mai fi niciodată aceeaşi.

Războiul rece s-a sfîrşit?

Mult mai semnificativă decît căderea Zidului Berlinului a fost surparea zidului ideologic care despărţea Estul de Vest. Dintr-o dată, războiul rece practic nu mai există. Aşa cum scria în Newsweek colonelul în rezervă din armata americană David Hackworth: „Războiul rece s-a terminat. Chiar şi cei mai înverşunaţi adversari anticomunişti recunosc acum că s-a terminat.“

Potrivit ziarului german Stuttgarter Zeitung, chiar NATO (Organizaţia Tratatului Nord Atlantic), cu ocazia unei întruniri ţinute la Londra în iulie 1990, a recunoscut sfîrşitul războiului rece. Sub titlul „Alianţa atlantică spune un ultim adio erei războiului rece“, The German Tribune citează ziarul din Stuttgart, spunînd: „După 41 de ani de confruntare [cu blocul naţiunilor sovietice] cei 16 conducători NATO au netezit calea pentru o nouă strategie şi şi-au luat un ultim rămas bun de la era războiului rece. . . . Ostilitatea va fi înlocuită de colaborare. . . . Securitatea şi stabilitatea nu vor mai fi asigurate în principal prin mijloace militare ci printr-o politică a echilibrului, dialogului şi cooperării general europene.“ Scena de desfăşurare a conflictelor ce ameninţă pacea s-a mutat acum din Europa în Orientul Mijlociu.

Democraţia îşi cere preţul său

Democraţia, aşa numita alegere liberă din partea poporului, este ultima modă în politică. Şi aproape oricine se alătură unei mişcări care se bucură de popularitate. Dar trebuie plătit un preţ. Relaţiile mai calde dintre Est şi Vest cu democraţia lor capitalistă nu se obţin ieftin. Un editorial din Asiaweek nota: „Ţările, care nu mai pot fi considerate pe drept că ar aparţine Blocului Sovietic, sînt într-o încurcătură economică . . . Democraţia pretinde un preţ. . . . Democraţia are multe virtuţi, dar stabilitatea perfectă nu face parte dintre ele.“ Cine plăteşte preţul pentru aceste schimbări în favoarea unei societăţi mai libere, democrate, după cum e numită?

Milioane de persoane din Polonia, Germania de Est şi din alte părţi descoperă că trecerea de la o economie centralizată la un sistem de piaţă-liberă aduce cu sine la început şomaj şi adversitate. În timp ce industriile încearcă să se modernizeze şi să devină mai competitive, apare surplusul. Alte sectoare ale societăţii sînt, de asemenea, serios afectate — industria militară şi de armament. Cum aşa?

După cum teama reciprocă şi ostilitatea dintre Est şi Vest se risipesc, tot astfel nevoia de armate masive diminuează. Sute de mii de oameni din personalul militar şi familiile lor vor trebui acum să se adapteze vieţii civile şi tuturor presiunilor acesteia. Bugetele destinate apărării pot fi reduse. Comenzile la fabricile de armament pot diminua, iar proprietarii lor îşi pot diversifica producţia. Muncitorii se pot muta în alte zone şi să înveţe meserii noi.

Această incredibilă şi tulburătoare cotitură în Europa răsăriteană a creat o situaţie internaţională cu totul nouă. Cum s-au întîmplat toate acestea?

Cuvinte cruciale, schimbări cruciale

Crucială pentru aceste schimbări a fost atitudinea revizuită cu privire la neintervenţie manifestată de Uniunea Sovietică. În trecut, spectrul invaziilor sovietice în Ungaria (1956) şi Cehoslovacia (1968) au imobilizat forţele reformatoare din Europa răsăriteană. Dar experienţa Poloniei din anii 1980, cu provocarea lansată de mişcarea Solidaritatea şi cu trecerea treptată a naţiunii spre un regim mai democrat, a demonstrat că politica sovietică anterioară de intervenţii militare s-a schimbat. Experienţa Poloniei a indicat că în monolitul comunismului existau fisuri şi că schimbarea paşnică şi treptată putea fi realizată cu un anumit preţ. Dar ce lucru a făcut posibile toate acestea?

Potrivit opiniei unor comentatori politici, la baza tuturor acestor schimbări din Europa răsăriteană a fost politica pragmatică de conducere din Uniunea Sovietică sub îndrumarea preşedintelui U.R.S.S., Mihail Gorbaciov. În februarie 1990 el a declarat: „Partidul Comunist Sovietic a iniţiat perestroica [restructurarea societăţii] şi a generat conceptul şi politica acesteia. Pe această bază au fost declanşate în ţară schimbări revoluţionare profunde cuprinzînd toate sferele vieţii şi toate sectoarele populaţiei. . . . În cadrul configuraţiei perestroicii au loc schimbări rapide, de o amploare şi originalitate extraordinare.“

După cum comenta Asiaweek: „Astăzi, în pofida cîtorva regrese, campaniile [lui Gorbaciov] pentru glasnost (deschidere) şi perestroica (restructurare) i-au încurajat pe reformatorii din Ungaria, Polonia şi din tot Blocul Sovietic.“ Aceste două cuvinte ruseşti cruciale, glasnost şi perestroica, au intrat în vocabularul lumii de cînd Gorbaciov a venit la putere în Uniunea Sovietică în 1985. Ele au însemnat o nouă atitudine faţă de guvernare în lumea comunistă.

Comentatorul politic Philippe Marcovici, scriind în cotidianul conservator francez Le Quotidien de Paris despre schimbările din Cehoslovacia, spunea că acestea s-au petrecut „graţie Moscovei, deoarece un lucru este clar: sovieticii nu prea lasă să se întîmple acest lucru; ei s-au asigurat că şi Cehoslovacia, la fel ca celelalte democraţii populare, va rupe cămaşa de forţă în care era încorsetată. . . . Atît în Praga cît şi în Berlinul de Est, demonstraţii în masă au îndemnat la schimbare; oamenii ieşiţi pe străzi au forţat autorităţile să capituleze şi să plece.“

Consecinţa a fost că, în cîteva luni, ca şi cum ar fi erupt un vulcan politic, St. Helen, aşa au izbucnit democraţia şi independenţa peste tot pe harta Europei răsăritene, — în Polonia, Germania de Est, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria şi România.

Reunificarea Germaniei — binecuvîntare sau blestem?

Aceasta este o întrebare pe care mulţi din Europa o ridică acum. Cele două Germanii au stabilit unitatea monetară în iulie 1990 şi au realizat unitatea politică în octombrie. Deşi acest lucru face ca milioane de persoane să se bucure, el face totodată ca mulţi oameni din Europa să tremure. Printre aceştia din urmă sînt incluşi unii cetăţeni din Germania de Est care au fost obligaţi să-şi părăsească locuinţa în favoarea foştilor proprietari din Germania de Vest. În pofida unor reţineri exprimate de cîţiva conducători britanici, un titlu dintr-un ziar britanic declara: „Va trebui să avem încredere în Germania nou-născută.“

Deoarece suferise teribile şi costisitoare invazii din partea lui Napoleon (1812) şi Hitler (1941), la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial Uniunea Sovietică a dorit să-şi asigure securitatea printr-o zonă tampon în Europa răsăriteană. Astfel, la cîţiva ani după 1945, a fost constituit Blocul Sovietic format din opt ţări comuniste din Europa răsăriteană.b Acum Uniunea Sovietică se simte prea puţin ameninţată de Germania şi de Statele Unite, iar centura de fier a foştilor ei sateliţi s-a desfăcut. Este ca şi cum Cortina de fier, proclamată în 1946 de Churchill, s-ar fi topit permiţînd să pătrundă noua lumină.

Cum te pot afecta aceste schimbări

Am consemnat deja cîteva ramificaţii economice ale acestor schimbări în cazul multor ţări — pentru unii locuri de muncă noi, situaţii noi şi meserii noi. Pentru mulţi alţii aceasta va însemna şomaj şi zbatere. Acesta este un rezultat secundar al filozofiei care caracterizează lumea pieţei libere — supravieţuirea celui mai adaptabil.

Pe de altă parte, schimbarea în direcţia democratizării permite o deplasare mai liberă a oamenilor şi aceasta înseamnă turism internaţional. După cum au descoperit unele ţări (Spania şi Italia, de exemplu) cu peste 30 de ani în urmă, turismul străin poate aduce o mare schimbare de situaţie în problema balanţei de plăţi pentru orice guvern. Milioane de persoane din Vest sînt nerăbdătoare să viziteze oraşele istorice din Europa răsăriteană, oraşe ale căror nume evocă o epocă de glorie apusă — Budapesta, Praga, Bucureşti, Varşovia şi Leipzig, ca să menţionăm doar cîteva. Oamenii vor, de asemenea, să poată vizita liberi Leningradul, Moscova şi Odessa. Tot la fel, cei din Europa răsăriteană vor să viziteze Vestul. Cu siguranţă, turismul internaţional serveşte la înlăturarea anumitor bariere ale prejudecăţii şi ignoranţei. După cum au descoperit mulţi turişti, faptul că stai pe plajă cu cel care pînă nu de mult era aşa-numitul tău duşman poate topi în scurt timp animozităţile.

Există şi un alt aspect al Zidului căzut, care îi atrage pe milioane de oameni — posibilitatea asocierii libere cu fraţii lor de credinţă din alte naţiuni. În ce măsură va fi posibil lucrul acesta? Ce schimbări în domeniul religios îşi fac apariţia în Europa răsăriteană? Articolul următor va trata aceste întrebări şi altele.

[Note de subsol]

[Harta de la pagina 5]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

GERMANIA

Berlin

IUGOSLAVIA

UNGARIA

POLONIA

ROMÂNIA

CEHOSLOVACIA

ALBANIA

BULGARIA

U.R.S.S.