Care este cauza dificultăţilor?

„PREA multă sare nu este sănătoasă!“ — zice mama. „Dar nici mîncarea prea dulce nu este gustoasă!“ — insistă nora sa. Iar cînd soacra se întoarce cu spatele pentru un moment, ea adaugă un strop de sare în mîncare.

Dat fiind că fiecare caută să procedeze în felul său, rezultatul final este o mîncare care nu va fi pe gustul nici uneia. Dar se pot produce consecinţe şi mai grave. Aceste fricţiuni familiale pot da naştere la suferinţe mintale şi afective de lungă durată.

Pentru mulţi, aceste conflicte par să fie inevitabile. „Oricît de unită ar fi o familie, în mod inevitabil, între soacră şi noră vor exista fricţiuni“, scrie doctorul Shigeta Saito, preşedinte al Asociaţiei spitalelor psihiatrice din Japonia. Dar, aceasta nu este numai problema familiilor din Orient.

Corespondentul revistei Treziţi-vă! din Italia ne relatează că „obiceiul ca tinerii căsătoriţi să locuiască împreună cu părinţii unuia dintre ei este cauza celor mai multe dificultăţi în familiile tinere, şi multe tinere soţii suferă cumplit din cauza atitudinii autoritare şi indiscrete a soacrei“.

Atît în Orient, cît şi în Occident, ziarele şi revistele prescriu din abundenţă sfaturi şi sugestii în problema conflictelor dintre soacre şi nurori. Totuşi, care este rădăcina acestei probleme?

Cine ia deciziile?

Atunci cînd două gospodine trebuie să se descurce într-o singură bucătărie, cea mai frecventă întrebare care apare este cine ia deciziile? „Dat fiind faptul că atît gusturile cît şi metodele noastre erau diferite, mă înfuriam ori de cîte ori nu cădeam de acord“, spune o femeie care a locuit mai mult de 12 ani împreună cu soacra sa.

„În primii 10 ani, ajunsesem să ne certăm pentru orice fleac“, recunoaşte o altă noră. Aceste divergenţe pot apărea uneori din cauza celor mai neînsemnate lucruri, cum ar fi, modul de a întinde cămăşile pe sfoară la uscat. Situaţii supărătoare apar şi dacă cele două femei nu locuiesc în aceeaşi casă. Dacă soacra, venind în vizită, face o remarcă de acest gen: „Băiatului meu nu-i place biftecul pregătit în felul acesta“, ea ar putea să-şi atragă resentimentele nurorii sale pentru tot restul vieţii sale. Toată problema este, deci, de a şti cine trebuie să decidă şi pentru cine anume.

Referitor la această problemă, Takako Sodei, asistentă la disciplina activităţi casnice în cadrul Universităţii pentru femei din Ochanomizu, a declarat: „Fie că o femeie locuieşte împreună cu fiul şi nora sa, fie cu fiica şi ginerele său, căminul devine insuportabil dacă cele două femei intră în concurenţă. Este absolut necesar ca fiecare dintre ele să locuiască în partea ei de casă sau trebuie să se clarifice situaţia decizînd care dintre ele va fi stăpîna casei“. Cele două părţi trebuie să ajungă la un acord rezonabil, ţinînd cont în primul rînd de starea fizică şi psihică a celei mai în vîrstă şi de experienţa sau lipsa de experienţă a celei mai tinere.

Problema intimităţii

Atunci cînd două sau mai multe generaţii locuiesc în aceeaşi casă, fiecare membru al familiei va trebui să-şi sacrifice, într-o anumită măsură, propria sa intimitate. În această privinţă, probabil că nu fiecare membru al familiei vede situaţia în acelaşi mod. Desigur, că o pereche de tineri căsătoriţi va dori să beneficieze de mai multă intimitate, iar cei vîrstnici vor rîvni la mai multă comunitate.

De exemplu, o japoneză din apropierea oraşului Tokyo, avea impresia că soacra sa Tokiko, le invada viaţa lor intimă de familie. Cum anume? Prin faptul că soacra sa strîngea, împătura şi aranja lenjeria personală a ei şi a soţului ei. Nora considera ca ceva necuviincios, ca această muncă strict personală să fie efectuată de soacra sa. Pe de altă parte, Tokiko a fost profund indispusă atunci cînd, cu ocazia efectuării curăţeniei în locuinţă, nora sa a îndepărtat de la locul lor o serie de obiecte vechi la care ea ţinea foarte mult.

Lezarea intimităţii poate lua uneori proporţii exagerate. Thomas şi soţia lui, care o îngrijea pe vîrstnica mamă a lui Thomas, erau frecvent deranjaţi de faptul că aceasta apărea în toiul nopţii în dormitorul lor. Ce căuta acolo? „Voiam să văd cum se simte Tom!“, explica mama. Această situaţie jenantă nu a putut fi soluţionată decît după ce s-au mutat într-o altă locuinţă cu etaj, iar mamei sale i s-a interzis categoric să urce la etaj.

În multe familii, situaţia se deteriorează cînd apare cea de-a treia generaţie.

Cînd apar copiii

În zilele noastre, s-a generalizat obiceiul ca tinerele mame să caute sfaturi de specialitate în diverse cărţi în privinţa educării şi îngrijirii copilului. În acelaşi timp, bunica, pe baza experienţelor dobîndite de-a lungul anilor, consideră că este cea mai competentă să dea sfaturi şi îndrumări în această privinţă. Dar aceste sfaturi sînt privite de către tineri ca nişte critici şi devin surse de conflict.

Takako a avut de înfruntat această problemă. Într-o zi, pe cînd îşi disciplina fiul, mama şi bunica soţului ei au intrat precipitate în cameră, intervenind ca s-o determine să se oprească, urlînd chiar mai tare decît copilul. Intimidată, Takako nu a mai îndrăznit să-şi disciplineze copilul. Mai tîrziu însă, înţelegînd importanţa disciplinării, s-a decis să reînceapă administrarea ei. — Proverbe 23:13; Evrei 12:11.

O altă mamă, din Yokohama, a avut mult de luptat cu soacra sa după naşterea copiilor. Ea era supărată, deoarece bunica îndopa copiii cu tot felul de dulciuri în intervalul dintre mese şi astfel copiii nu mai voiau să mănînce la ora stabilită pentru masă.

Iată ce spune doctorul Saito în legătură cu această problemă: „/Bunicii/ le dau tot felul de dulciuri şi bani de cheltuială nepoţilor lor, satisfăcînd toate dorinţele lor egoiste. Pe scurt, ei nu încetează să-i răsfeţe pe nepoţii lor“. El sugerează tinerelor mame să le spună în mod clar bunicilor că nu vor face nici o concesie în ceea ce priveşte educaţia copiilor.

Concurenţă în iubire

În acest conflict dintre soacră şi noră există ceva foarte iraţional. „Psihologic vorbind — explică doctorul Saito — mama are senzaţia că nora sa i-a răpit fiul. Bineînţeles, că ea nu o să formuleze în mod deschis acest gînd atît de copilăresc, însă, în subconştientul ei este ancorată ideea că a fost deposedată de iubirea fiului ei“. Drept urmare, între cele două femei se dezvoltă o relaţie încordată care poate să degenereze într-un război deschis.

Se pare că această tendinţă este cu atît mai pronunţată cu cît familia este mai mică. Ocupîndu-se de mai puţini copii, mama se simte mai apropiată de fiul ei şi după mulţi ani de şedere în comun, ea îi cunoaşte toate gusturile lui. Deşi tînăra soţie se străduieşte din răsputeri să fie pe placul soţului, nu poate să facă faţă tuturor exigenţelor sale, cel puţin la început, fiindcă îi lipseşte această cunoaştere amănunţită a lucrurilor. Şi astfel, în scurt timp poate să se instaleze un spirit de concurenţă între soacră şi noră, deoarece amîndouă urmăresc iubirea aceluiaşi om.

Inversarea situaţiei

Pe vremuri, cînd Japonia trăia conform concepţiei confucianiste, dacă apăreau astfel de conflicte familiale, nora trebuia să părăsească familia, deoarece bărbatul divorţa de ea. Astfel se rezolva totul. Azi însă, situaţia se prezintă cu totul altfel.

După cel de-al doilea război mondial, generaţia tînără coordonează familia din punct de vedere financiar, iar generaţia celor în vîrstă şi-a pierdut treptat influenţa şi prestigiul. Situaţia s-a inversat puţin cîte puţin, astfel încît, în prezent, vîrstnicii sînt lăsaţi singuri în spitale şi aziluri. Cît de trist este să vezi astfel de situaţii într-o societate care altădată era renumită pentru respectul acordat bătrînilor.

Cum ar putea fi inversată această tendinţă? Cum să aduci două femei în situaţia de a trăi împreună în mod paşnic sub acelaşi acoperiş?

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Trebuie stabilit un acord rezonabil pentru a şti cine va lua deciziile.