Vînzători de moarte — Sînteţi clienţii lor?
„Cei care fumează au fost avertizaţi în toate modurile posibile că tutunul ucide, şi eu sînt de acord cu acest lucru. Ştiu că ucide şi cred că cine este atît de prost ca să înghită fumul va suferi consecinţele. Eu n-am fumat nici o ţigară în viaţa mea, dar mi-am făcut averi de pe urma tutunului. (...) Singurul mod prin care putem asigura prosperitatea ţării noastre este să vindem tutun celorlalţi proşti de pe pămînt.“ — James Sharp, vechi cultivator de tutun din Kentucky (citat) de Larry White în Merchants of Death—The American Tobacco Industry (Comercianţii morţii — Industria Americană a tutunului).
ACEASTĂ remarcă sinceră spune multe, dar lasă totuşi cîteva întrebări fără răspuns. De ce mai mult de un miliard de oameni din lumea întreagă fumează? Ce îi determină să continue un obicei atît de cunoscut ca fiind aducător de moarte? La urma urmei, problema tutunului este în esenţă identică cu cea a drogului — cerere şi ofertă. Dacă piaţa nu este rentabilă, aprovizionarea încetează. Aşadar, de ce fumează oamenii?
Răspunsul ţine, în esenţă, de un cuvînt cheie: dependenţă. Din momentul în care s-a fixat în organism, corpul îşi cere regulat doza zilnică. Obişnuinţei i se adaugă atunci dependenţa. Unele situaţii cotidiene declanşează dorinţa de a fuma. Aceasta poate surveni imediat după ce te scoli din pat dimineaţa, sau cînd bei prima ceaşcă de cafea, sau după o băutură la sfîrşitul mesei, din cauza tensiunilor sau a relaţiilor sociale la locul de muncă şi chiar în momentele de destindere. Zeci de obiceiuri de genul acesta, în aparenţă nesemnificative, pot declanşa reflexul de a fuma.
De ce au fumat ei?
Treziţi-vă! a interogat mai mulţi foşti fumători pentru a încerca să înţeleagă motivaţiile ce stau la originea acestei deprinderi. Ray, de exemplu, a fost maistru timonier în marina americană. Apropiindu-se astăzi de 50 de ani, el declară: „Aveam în jur de 9 ani cînd am fumat prima ţigară, dar numai către 12 ani am început să fumez serios. Îmi amintesc că fusesem exclus din organizaţia de tineret a cercetaşilor (Boy Scout) pentru că fumam.“
Treziţi-vă!: „Ce v-a determinat să fumaţi?“
Ray: „Era o probă de bărbăţie. Ştiţi, era ceva bărbătesc să fumezi. Îmi amintesc că reclamele din timpul acela afişau poliţişti şi pompieri fumînd. Mai tîrziu, odată intrat în marină, munca mea era epuizantă şi aveam impresia că fumatul mă ajuta să suport stresul.
„Fumam aproape un pachet şi jumătate (30 de ţigări) pe zi şi primul meu gest dimineaţa era să aprind o ţigară. Bineînţeles, inspiram fumul. Nu are sens să fumezi dacă nu tragi în piept.“
Istoria lui Bill, artist profesionist din New York, tot de 50 de ani, seamănă cu cea a lui Ray:
„Am început să fumez cînd aveam 13 ani. Doream să fiu ca şi cei mari. Odată căzut în sclavia tutunului, nu mai puteam să ies de aici. Ţigara era pentru mine ca un prieten. De fapt, dacă mergeam la culcare şi remarcam că nu mai aveam ţigări în casă, mă îmbrăcam iarăşi şi, indiferent de timp, mergeam să-mi cumpăr un pachet pentru ziua următoare. Consumam între unu şi două pachete pe zi. Era un viciu, recunosc. Pe vremea aceea eram şi un mare băutor. Cele două se pare că merg mînă în mînă, mai ales în baruri, unde mi-am petrecut o mare parte din timp.“
Amy, tînără şi versată, a început să fumeze cînd avea 12 ani. „La început, o făceam sub presiunea celorlalţi“, spune ea. „Apoi, cînd aveam 15 ani, tatăl meu a murit şi această tensiune mă incita să fumez mai mult. Crescînd, am suferit influenţa publicităţii, în special a celei care spunea: «Ai făcut un drum lung, beby!» În acea perioadă urmam nişte cursuri de infirmieră pentru sala de operaţii şi cariera era singurul lucru care mă interesa. În curînd am ajuns să fumez trei pachete pe zi. Fumam în special seara, după cină, şi cînd eram la telefon — adică deseori.“ Sănătatea ei nu a suferit efecte negative? „Cînd mă trezeam dimineaţa, tuşeam şi mă durea capul; nu mai eram în formă. Simplul fapt de a urca scările pînă la apartamentul meu mă lăsa fără suflu. Şi nu aveam decît 19 ani!“
Harley, un fost pilot în marina americană, are acum peste 60 de ani. El a început să fumeze în timpul crizei economice din 1929, la vîrsta de 5 ani. De ce? „Toţi copilandrii fumau la Aberdeen, în Dakota de Sud, de unde am venit eu. Dacă fumai, erai tare.“
„Resimţeam o plăcere extremă, mărturiseşte el cu francheţe. Inspiram adînc fumul şi-l ţineam în plămîni. Îmi plăcea, de asemenea, să fac şi cerculeţe de fum. Am ajuns pînă la urmă să simt că nu mai pot trăi fără ţigară. Începeam şi terminam ziua cu o ţigară. Cînd am fost în marină, fumam între două şi trei pachete pe zi, şi o cutie de ţigări pe lună.“
Bill, Ray, Amy şi Harley au renunţat la tutun. La fel au făcut milioane de alte persoane — peste 43 de milioane numai în Statele Unite. Dar, din nefericire, vînzătorii de tutun nu au renunţat la negoţul lor. Ei sînt permanent în căutare de noi clienţi.
Sînteţi în obiectivul lor?
În ţările industrializate, mulţi oameni au renunţat la fumat; alţii au murit, fie de moarte naturală, fie din cauza tutunului. Companiile de tutun sînt deci obligate să caute noi clienţi. În unele cazuri, ele şi-au schimbat strategiile publicitare în efortul de a-şi sprijini vînzările. De exemplu, tutelarea competiţiilor sportive, cum sînt cele de tenis şi golf, este un mijloc eficient pentru a da o imagine relativ curată fumatului. Cucerirea noilor pieţe este o altă tactică recentă. Sînteţi cumva ţinta acestor operaţiuni publicitare?
Ţinta numărul unu: femeile. De-a lungul zecilor de ani, femeile care fumau nu erau decît o minoritate. Ele au fost încurajate la aceasta prin exemplul unor actriţe ca Gloria Swanson, care deja în 1917 fuma într-un film în care juca rolul unei fete de 18 ani. De fapt, tocmai acesta este unul din factorii care i-au permis obţinerea unuia dintre primele sale roluri de film. Realizatorul acestuia i-a spus: „Părul tău, faţa ta, modul în care te aşezi, camera în care fumezi (...) eşti exact ceea ce doresc“.
În anii 1940, Lauren Bacall, care-l avea drept partener de ecran pe soţul ei, Humphrey Bogart, el însuşi un mare fumător, a contribuit şi ea la propagarea imaginii seducătoare a ţigării. Totuşi, clientela feminină la tutun se menţinea scăzută în raport cu cea masculină. Cifra bolnavilor de cancer arăta pe de altă parte acelaşi decalaj. Astăzi femeile au recuperat rămînerea în urmă, ajungînd cu rapiditate la acelaşi nivel, atît ca număr de fumătoare, cît şi ca purtătoare de cancer pulmonar.
În ultimii ani s-a dezvoltat o nouă tendinţă publicitară, datorată în parte rolului competitiv al femeii în societate şi asociată unei influenţe subtile a publicităţii în favoarea tutunului. Care este deci mesajul pentru femei? Compania Philip Morris, care produce diferite mărci de ţigări, a lansat şi „Virginia Slims“ pentru femeia modernă. Sloganul lor este cel care a atras-o şi pe Amy: „Ai făcut un drum lung, beby!“ Reclama înfăţişează o femeie modernă şi elegantă ţinînd o ţigară între degete. Unele femei însă trebuie să se întrebe acum unde le-a condus acest drum. În ultimii doi ani, cancerul de plămîni a ucis mai multe femei decît cancerul de sîn.
O altă marcă de ţigări ademeneşte la un profit: „5 gratuite la un pachet“, „50 gratuite la un cartuş“. În unele magazine de femei se găsesc chiar cupoane pentru pachete gratuite!
Aluzia la sex este un alt mijloc favorabil prin care se dă ţigărilor o imagine atractivă. O anumită marcă sugerează: „Găsiţi mai multă plăcere“. Mesajul include şi un mic anunţ: „DE DORIT — străin, înalt, brunet, pentru relaţii de lungă durată. Aspect şi gust rafinat. Semnat: Avid după plăcerea unei ţigări bune“. Ţigara era ʽlungăʼ şi îmbrăcată în hîrtie neagră. O legătură subtilă?
Evocarea modei este o altă momeală folosită pentru femei. O anumită marcă este salutată ca „O sărbătoare a eleganţei şi bunului gust de YVES SAINT LAURENT.“ Pentru femeile obsedate de siluetă se recurge la o altă ispită. Fotografia de reclamă prezintă un manechin suplu, şi ţigările sînt descrise ca „Ultra-suple — stilul cel mai suplu“.
De ce sînt femeile în obiectivul fabricanţilor de ţigări? Organizaţia Mondială a Sănătăţii dă un răspuns clar, cînd estimează că „mai mult de 50% dintre bărbaţi, dar numai 5% dintre femei fumează în ţările în curs de dezvoltare, în timp ce acest procentaj atinge 30% la ambele sexe în lumea industrializată“. Pentru industria de tutun există acolo o imensă piaţă de exploatare, de profituri, şi aceasta fără să se ţină cont de preţul final în vieţi omeneşti. Şi afacerea pare să aibă succes. Potrivit cu The New York Times, raportul publicat în ianuarie 1989 de şeful serviciului american pentru sănătate semnalează că ‘copiii, în special fetele, fumează de la o vîrstă tot mai fragedă’; unii încep chiar din şcoala primară. Potrivit unor alte surse, în cursul ultimilor ani, numărul adolescentelor care s-au dedat tutunului a crescut cu 40%. Totuşi, femeile nu constituie singura ţintă a acestei industrii care răspîndeşte boli şi moarte.
Orientarea rasială
În cartea sa Industria americană de tutun — Negustorii morţii (engl.), Larry White scrie: „Negrii sînt o clientelă bună pentru fabricanţii de ţigări. Centrul Naţional de Statistica Sănătăţii a demonstrat că, din 1986, procentajul fumătorilor negri este mai ridicat decît la albi (în Statele Unite). (...) Aceste cifre nu au nimic surprinzător, deoarece negrii sînt vizaţi în mod special de publicitatea pentru tutun“. De ce „vizaţi în mod special“? Potrivit cu The Wall Street Journal, ei constituie „un grup care renunţă mai greu la tutun decît restul populaţiei“. Aşadar, un client negru este adesea „fidel“ ‘pînă cînd moartea ne desparte’.
Cum îşi îndreaptă companiile de tutun în mod special atenţia la populaţia de culoare? Larry White explică: „Revistele destinate negrilor, cum ar fi Ebony, Jet şi Essence, sînt inundate cu reclame pentru ţigări. În 1985, fabricanţii de ţigări au cheltuit 3,3 milioane de dolari numai pentru reclamele publicate în Ebony“. O firmă organizează în fiecare an un spectacol de modă destinat femeilor de culoare, în timpul căruia sînt distribuite ţigări gratuit. O altă societate finanţează regulat de un timp încoace un spectacol de jazz şi continuă să susţină festivaluri muzicale frecventate de negri. Cît de vizată este populaţia neagră? Un reprezentant al societăţii Philip Morris a declarat: „Clientela neagră este foarte importantă. Este o piaţă dintre cele mai puternice“.
Totuşi, magnaţii tabacului rîvnesc la o piaţă şi mai importantă — care să cuprindă nu numai rase sau categorii sociale, ci naţiuni întregi.
[Text generic pe pagina 7]
„Ţigara era pentru mine ca un prieten.“
[Chenarul de la pagina 9]
FUMATUL şi boala lui Buerger
Un caz recent petrecut în Canada şi raportat în revista Maclean’s a scos în evidenţă o boală atribuită fumatului. Roger Perron a început să fumeze la vîrsta de 13 ani. La 27 ani, atins de boala lui Buerger, a trebuit să-i fie amputat un picior sub genunchi. A fost avertizat că, dacă va continua să fumeze, boala l-ar putea ataca din nou. Maclean’s relatează: „Însă Perron a ignorat avertismentul şi, în 1983, medicii au fost siliţi să-i amputeze şi celălalt picior. După aceasta, Perron (...) a încetat, în sfîrşit, să fumeze“. Acum el caută o companie de tutun pentru despăgubiri.
Ce este boala Buerger? Ea „apare cel mai adesea la oamenii care fumează. Boala este caracterizată printr-o inflamaţie a arterelor, venelor şi a nervilor, care determină o îngroşare a pereţilor vaselor sanguine prin infiltrarea globulelor albe. Primele simptome sînt, de obicei, o albăstrire a unui deget de la mînă sau picior şi o senzaţie de frig în membrul bolnav. Inflamarea nervilor poate provoca dureri serioase, precum şi contractarea unor vase sanguine pe care le controlează. Hiperactivitatea nervilor simpatici mai poate cauza şi o transpiraţie excesivă a picioarelor, în ciuda senzaţiei de frig. (...) Ulcerul şi gangrena ischemică sînt obişnuitele complicaţii ale acestei boli evolutive.
„Cauza bolii lui Buerger este necunoscută, dar deoarece ea atinge în special tinerii care fumează, se presupune că ar fi vorba despre o reacţie a unei substanţe prezentă în ţigări. Cel mai bun tratament este să se înceteze fumatul“. (Sublinierea ne aparţine) — Ghidul medical complet de familie — Academia medicilor şi chirurgilor de la Universitatea Columbia (engl.).
[Chenarul de la pagina 9]
FUMATUL şi crizele cardiace
Deşi mulţi oameni sînt bine informaţi cu privire la legătura existentă între fumarea ţigării, pe de o parte, şi cancerul pulmonar şi alte boli pulmonare, pe de altă parte, încă mai sînt mulţi care nu realizează că fumatul face să crească în mod considerabil riscul crizelor cardiace. De fapt, (...) raportul Ministerului Sănătăţii pe tema „Fumatul şi Sănătatea“ estimează că cifra de 225 000 de americani care mor anual din cauza bolilor cardiovasculare este direct legată de fumat. Această cifră este net superioară numărului total de fumători care sînt răpuşi de un cancer sau o boală pulmonară.
„Fumătorii întreabă uneori dacă ţigările cu un conţinut slab în gudron sau nicotină reduc riscul cardiovascular. Se pare că nu. De fapt, unele ţigări cu filtru cresc cantitatea de monoxid de carbon inhalat, ceea ce le face şi mai periculoase pentru inimă decît ţigările fără filtru“. (Sublinierea ne aparţine) — Ghidul medical complet de familie — Academia medicilor şi chirurgilor de la Universitatea Columbia (engl.).
[Legenda fotografiei de la pagina 8]
Femeile cad în capcana publicităţii concepute special în acest scop.