Ce se întîmplă cu valorile?

În 1948, într-un discurs comemorînd armistiţiul, generalul american Omar Bradley a declarat: „Avem prea mulţi oameni de ştiinţă, dar prea puţini oameni ai lui Dumnezeu. Am pătruns tainele atomului, dar am respins Predica de pe munte. (...) Sîntem uriaşi pe plan nuclear, dar sîntem nişte pitici pe plan moral. Cunoaştem mai mult despre război, decît despre pace; ştim mai bine să ucidem, decît să trăim“. „Omenirea“, a adăugat el, „riscă să se trezească prinsă în capcană într-o lume lipsită de maturitate pe plan moral“.

A EXISTAT un timp în care predominau valorile tradiţionale de inspiraţie biblică. Considerate depăşite, aceste valori sînt astăzi respinse şi înlocuite cu stiluri de viaţă diferite. De acum înainte „adevărul“ este relativ. Noţiunile de bine şi rău au dispărut. S-a sfîrşit cu judecăţile categorice! Fiecare poate să-şi construiască propria sa scară de valori, să decidă ceea ce este bun pentru el, să facă ce-i place. Fornicaţia, adulterul, divorţul sau abandonarea unui copil nu mai sînt considerate greşeli, după cum nu sînt condamnate nici consecinţele acestora: creşterea rapidă a numărului de adolescente gravide, milioanele de avorturi, vieţile distruse ale copiilor. Dacă nu mai există nici greşeli, nici condamnări, înseamnă că şi noţiunea de vinovăţie a dispărut. În felul acesta, lumea aruncă la gunoi adevăratele valori.

Primul bărbat şi prima femeie au ales calea de a decide ei înşişi ceea ce era bine şi ce era rău. (Geneza 2:17; 3:5) Astăzi, milioane de oameni avansează ideea că binele şi răul nu există. Decişi să acţioneze după bunul lor plac, ei resping valorile tradiţionale şi proclamă: „În sfîrşit liber! totul este permis!“ Cu toate acestea, acest laxism nu aduce decît un lucru: o avalanşă de nenorociri!

„O generaţie de mincinoşi?“ Acesta era titlul unui articol publicat într-o importantă revistă de limbă engleză. Apoi, urma acest comentariu: „Funcţionarii nu sînt sinceri. Oamenii de ştiinţă denaturează rezultatele cercetărilor lor. Salariaţii îşi falsifică propriile cărţi de muncă pentru a obţine o slujbă. Ce se petrece deci? Tot mai mulţi sociologi sînt neliniştiţi, exprimîndu-şi părerea că asistăm la un declin alarmant al cinstei“.

O altă revistă importantă a publicat o serie de articole consacrate moralei. Se găseau acolo detalii amuzante referitoare la unele tranzacţii comerciale marcate de scandaluri şi abuzuri de încredere, precum şi unele delicte care cuprindeau toată gama de fapte necinstite de care este capabil omul. Toate aceste greşeli, chiar dacă sînt recunoscute, nu sînt totuşi considerate grave şi în orice caz, nu sînt niciodată condamnate ca abateri de la morală.

Seria de articole se încheia astfel: „Pentru a atinge un echilibru mai potrivit cu morala, americanii au probabil nevoie să repună în discuţie valorile seducătoare pe care le etalează societatea: funcţii înalte, putere politică, atracţie sexuală, apartamente de lux sau o fermă pe malul unui lac, reuşita în afaceri. Adevărata problemă ar consta atunci în redefinirea necesităţilor cu scopul de a servi atît interesele individului ca şi pe cele ale societăţii, în elaborarea unei morale unice care, vizînd unele realizări juste, ar reglementa şi mijloacele de a le obţine“.

Iată ce se putea citi pe prima pagină din New York Times: „Potrivit F.B.I.-ului, 105 funcţionari din 106 au acceptat mită“. Al 106-lea era deci un om cinstit? Nicidecum. El a considerat doar că „suma nu era destul de mare“.

Exprimîndu-se pe tema „Corupţie şi probitate în guvern“, Matthew Troy, fost consilier municipal şi conducător al Partidului Democrat din oraşul Queens (New York) le-a declarat unor studenţi că mituirea este un lucru foarte obişnuit. În Legislatura de Stat sînt schimbate voturile în favoarea anumitor candidaţi la magistratură. „Tariful era de 75 000 de dolari pentru a obţine un post de judecător la Curtea supremă de Stat, a arătat el, şi de 35 000 dolari pentru posturi la tribunale inferioare“.

La rîndul lui, romancierul James Michener a întocmit o listă cu alte intrigi şi personaje dubioase: linguşirea unor cavaleri ai industriei care îi strîng bogăţii de pe spinarea altora, susţinători ai unor aranjamente financiare frauduloase, escrocherii la operaţiile de bursă, mişcări religioase lansate într-o scandaloasă cursă pentru bani, exploatarea psihozei provocate de SIDA, teroriştii care destabilizează societatea, oameni politici vinovaţi de distrugerea parcurilor naţionale şi de catastrofe ecologice, guvern care vinde arme unui inamic declarat pentru a finanţa în mod ilegal o revoluţie în America centrală.

J. Michener trage această concluzie: „Din cauza tuturor evenimentelor scandaloase care au marcat anii ’80, aceşti ani vor rămîne un ‘deceniu murdar’“. Toate acestea pentru simplul motiv că au fost respinse adevăratele valori. Pe vremea cînd era ministrul Educaţiei în Statele Unite, William Bennett şi-a exprimat nemulţumirea faţă de incapacitatea sistemului de învăţămînt de a imprima valorile morale. El a arătat în detaliu care sînt problemele adolescenţei imputabile acestei lipse.

„În jur de 40% dintre adolescente avînd astăzi 14 ani, vor fi cel puţin o dată gravide înainte de a avea 20 ani, şi aceasta în afara căsătoriei pentru mai mult de jumătate dintre ele“.

„Sinuciderea în rîndul adolescenţilor atinge o cifră record: sinuciderea constituie a doua cauză a mortalităţii la adolescenţi“.

„Statele Unite reprezintă ţara industrializată care înregistrează cel mai mare procentaj de tineri toxicomani“.

„Pot oare şcolile să ‘rezolve’ aceste probleme? Nu. Pot cumva contribui la rezolvarea lor? Da. Fac ele tot ce le stă în putinţă în acest sens? Nu.

De ce nu? În parte pentru că le displace să transmită un lucru care rămîne totuşi unul dintre principalele scopuri ale educaţiei: instruirea morală. Nu vreau să aduc ca exemplu decît un recent articol din presă în care profesorii din regiunea New York declară că ‘evită deliberat să le spună elevilor lor ce este bine sau rău pe plan moral’“.

„Articolul menţionează o întrunire a cincisprezece elevi de colegiu şi de liceu cu un consilier pedagogic, în timpul căreia elevii au căzut de acord să considere ridicol gestul unuia dintre colegii lor care mersese să restituie proprietarului unui portofel pe care îl găsise la şcoală şi care conţinea 1 000 dolari.“ Consilierul nu s-a pronunţat asupra concluziei lor, explicînd: „Dacă aş lua atitudine pentru ce este bine sau rău, nu aş mai putea fi consilierul lor pedagogic“.

Comentariul lui William Bennett: „A fost odată un sfătuitor. El îşi sfătuia elevii cu privire la numeroase subiecte şi ocazional cu privire la bine şi la rău“.

Eşecul familiei, al şcolii şi al bisericilor

Căminul familial este în curs de a deveni foarte rapid un loc din ce în ce mai puţin propice pentru învăţarea valorilor. Distrugerea celulei familiale transformă căminul într-o sală de clasă. Motivele? Părinţii au amîndoi serviciu; divorţuri; tatăl sau mama trebuie să lucreze şi să-şi crească singur copiii; copii încredinţaţi unor îngrijitoare, sau duşi la grădiniţe, sau de multe ori lăsaţi singuri în casă numai în compania televizorului care prezintă relaţiile sexuale drept un divertisment şi violenţa drept o soluţie a problemelor. Ziaristul Norman Podhoretz, a descris consecinţele acestei situaţii astfel: „Se constată o creştere a numărului delincvenţilor; o mai mare amploare a alcoolismului şi toxicomaniei; o înmulţire a cazurilor de graviditate la adolescente, de avorturi şi boli venerice; o înmulţire a cazurilor de moarte violentă în rîndurile adolescenţilor (omoruri, accidente de circulaţie, sinucideri). Singurul lucru care pare să fie în scădere este reuşita şcolară“.

Ziaristul continuă: „Doi sociologi prezintă cifre semnificative care vin să confirme ceea ce dumneavoastră şi cu mine constatăm privind pur şi simplu în jurul nostru. Ei observă că din ce în ce mai mulţi oameni au dorinţa de ‘a se realiza’, iar această dorinţă este pusă înaintea tuturor celorlalte valori. În paralel, ei constată că din ce în ce mai puţini oameni sînt gata să se sacrifice, adică numai să reducă din partea lor de confort, pentru a satisface necesităţile şi dorinţele copiilor lor. Pare greu de crezut, dar peste 65% dintre părinţii americani consideră că ‘părinţii trebuie să poată trăi după placul lor, chiar dacă ar consacra mai puţin timp pentru copiii lor’.

John Garwood, fost decan al universităţii din Fort Hays (SUA), a comentat astfel părăsirea adevăratelor valori: „Marele număr de dificultăţi cărora trebuie să le facem faţă astăzi, se datorează eşecului familiei, şcolii şi Bisericilor care nu au reuşit să imprime un sistem da valori solid şi durabil în mintea celor cărora au influenţă. Marele istoric britanic, Arnold Toynbee observă în lumea occidentală modernă un declin al cinstei, un dezinteres pentru cauza naţională şi o accentuare catastrofală a materialismului, o pierdere a dragostei faţă de munca bine făcută, precum şi o dorinţă neînfrînată de a consuma vizînd în principal satisfacerea dorinţelor personale. El regăseşte în stilurile de viaţă din ţara noastră un mare număr de elemente care au dus la căderea Imperiului Roman“.

Abandonînd adevăratele valori, lumea aleargă într-un mod nesăbuit după absolut orice. Bogat pe plan material, dar sărac pe plan spiritual, omul bîjbîie lamentabil, dezorientat. Salvarea sa poate veni numai printr-o reîntoarcere la sursa adevăratelor valori.