Glaucomul — Un duşman viclean

LA cei 60 de ani ai săi, ea este o femeie vioaie şi activă. De mai bine de 20 de ani, lucrează cu bucurie în această bucătărie şi cunoaşte bine fiecare colţişor al ei.

Dar în această zi, în timp ce se află în faţa chiuvetei, ea se întoarce şi se loveşte cu capul de o uşă deschisă a bufetului. Bombănind, pune incidentul pe seama neatenţiei. Cîteva minute mai tîrziu, se împiedică de o pereche de pantofi lăsaţi lîngă uşă.

Aceasta nu se datorează nici neatenţiei, nici vreunei tulburări de coordonare a mişcărilor survenită brusc. Este vorba de un duşman viclean — glaucomul — care în mod lent, este pe cale de a o lipsi pe această femeie de vedere! Dacă nu este tratat, acesta poate să conducă la orbire totală. Totuşi, evoluţia acestei boli poate fi oprită, ba chiar prevenită. Cum anume?

Ochiul: un organ remarcabil

Înainte de a merge mai departe, să ne oprim puţin asupra structurii ochiului. Ochiul este o sferă formată din ţesuturi fibroase umplută cu un lichid transparent. Partea albă şi opacă a organului se numeşte sclerotică. O membrană transparentă, corneea, ne permite să admirăm irisul, un ţesut delicat care îi dă ochiului culoarea sa. Lumina, pătrunde în interiorul ochiului printr-o deschizătură întunecoasă situată în centrul irisului, pupila.

Chiar în spatele pupilei se găseşte o lentilă, transparentă şi ea, cristalinul. Nişte muşchi minusculi îi schimbă curbura astfel încît imaginea obiectului observat este proiectată pe retină, un ecran de celule sensibile la lumină care îmbracă fundul ochiului. Pentru ca să funcţioneze, ochiul trebuie să fie umflat ca să-şi păstreze rotunjimea şi să fie transparent în interior.

Ochiul nu este gol. Creatorul a făcut în aşa fel încît el să fie plin cu diverse substanţe transparente care se reînnoiesc în mod constant. Cea mai mare parte a ochiului — cavitatea situată în spatele cristalinului — este ocupată de corpul vitros, o masă gelatinoasă transparentă. Partea din faţă a ochiului cuprinsă între corpul vitros şi cornee, conţine umoarea apoasă, un lichid fluid, aşa cum sugerează numele său. Irisul împarte masa lichidă a ochiului în două compartimente: în faţă, camera anterioară şi în spate camera posterioară.

În spatele irisului se găseşte corpul ciliar care secretă în mod continuu umoarea apoasă. Aceasta este supusă unei presiuni slabe care variază uşor în funcţie de schimbările naturale ale organismului. Ea se scurge lent în camera anterioară prin pupilă şi ajunge la marginea irisului. De aici, ea se scurge printr-un ţesut reticular într-un canal de evacuare.

Dar, ce se întîmplă dacă, dintr-un motiv sau altul, pupila, ţesutul reticular sau canalul de evacuare, se blochează? Cantitatea de umoare secretată devine atunci superioară celei eliminate, şi tensiunea intraoculară creşte. Umoarea apoasă presează atunci asupra corpului vitros care, la rîndul lui, presează din ce în ce mai mult asupra celulelor fotoreceptoare ale retinei.

Fibrele nervoase ale acestor celule converg spre fundul ochiului pentru a forma capul nervului optic, numit papilă optică. Întrucît acesta este lipsit de celule vizuale, există în acest loc o minusculă pată oarbă. Cu cît tensiunea creşte, cu atît circulaţia sanguină este frînată. Papila optică roşie şi netedă devine pală şi neuniformă. Centrul ei concav se adînceşte şi se lărgeşte. Lipsite de sînge, celulele vizuale îşi pierd sensibilitatea şi mor. Pata oarbă se extinde şi cîmpul vizual se restrînge. Această lezare ireversibilă se extinde puţin cîte puţin, de-a lungul anilor.

Foarte răspîndit, dar neobservat

70–95% din totalul glaucoamelor sînt glaucoame cronice cu unghi deschis. Ele sînt datorate unei deteriorări a sistemului de evacuare a umorii apoase. Bolnavul continuă să vadă şi să citească corect, pentru că celulele din centrul ochiului sînt ultimele care ajung să fie afectate. Nici un simptom precis nu caracterizează primele stadii ale bolii.

În timp ce glaucomul cronic progresează în secret, unii pacienţi se plîng de o uşoară oboseală oculară sau de lăcrimare sau simt nevoia de a-şi schimba ochelarii. Mai tîrziu, ei pot să observe un halo în jurul surselor luminoase şi să simtă dureri în jurul ochilor. Dar în majoritatea cazurilor, nu există nici un semnal de avertizare pînă cînd pierderea vederii periferice le cauzează acestor bolnavi o inexplicabilă „neîndemînare“. În cele din urmă şi vederea centrală slăbeşte în mod simţitor. În acest stadiu, glaucomul a răpit aproape în întregime vederea victimei.

Glaucomul acut sau glaucomul cu unghi închis reprezintă circa 10% din totalul glaucoamelor înregistrate în Statele Unite. El se datorează în esenţă îmbătrînirii, deoarece cristalinul îşi măreşte volumul o dată cu vîrsta, în special în caz de cataractă. În cazul în care camera anterioară a ochiului este puţin profundă iar unghiul dintre iris şi cornee este redus, dilatarea cristalinului va bloca puţin cîte puţin scurgerea umorii apoase prin pupilă. Presiunea va creşte, aşadar, în spatele irisului şi, sub influenţa ei, unghiul dintre iris şi cornee — unde se găseşte ţesutul reticular şi canalul de evacuare — se va închide.

Glaucomul cu unghi închis nu este cronic ci acut. În locul creşterii progresive a tensiunii intraoculare, apare brusc o durere din ce în ce mai mare, uneori însoţită de o vedere înceţoşată, greaţă şi stare de vomă. În acest caz este necesar un tratament medical de urgenţă! Dacă nu se realizează o scădere a tensiunii în interval de 48–72 ore, ţesutul reticular şi, prin urmare, nervul optic pot să sufere pagube ireparabile.

În alte tipuri de glaucoame, ţesutul reticular poate fi blocat de o inflamaţie, o boală sau o depigmentare a irisului. Un traumatism, cum ar fi o lovitură în ochi, poate, de asemenea, să declanşeze glaucomul. Mai există şi glaucoame congenitale care necesită să fie tratate din copilărie. Întrucît copiii afectaţi de această boală văd sau citesc mai rău decît alţii, se consideră uneori, în mod greşit că el întîmpină dificultăţi în învăţare.

Cel mai important lucru: un diagnostic precoce

Este reconfortant să ştim că majoritatea glaucoamelor pot fi tratate dacă sînt depistate din timp. De aceea, este absolut necesar să se facă în mod sistematic examene oftalmologice, în special după vîrsta de 40 de ani.

Una din tehnicile de control al tensiunii oculare constă în a anestezia ochii cu picături şi a aplica apoi uşor pe cornee un aparat numit tonometru. El măsoară tensiunea intraoculară exercitînd asupra corneei o uşoară apăsare. Acesta este examenul de bază pentru depistarea glaucomului. Dar un rezultat negativ nu garantează neapărat absenţa glaucomului.

„Aveam impresia că am ceva în ochi“, spunea o femeie între două vîrste. „Crezînd că genele sînt de vină, le-am depilat. Apoi, am început să simt furnicături în pielea capului şi dureri oculare.“ În afară de medicul familiei, ea a mai consultat un oftalmolog care i-a controlat tensiunea intraoculară, şi apoi un neurolog. Cu toţii au atribuit aceste simptome unei tulburări nervoase.

Ea şi soţul ei au consultat un alt oftalmolog care i-a făcut o serie de examene. Unul din acestea (constînd în a bea un litru de apă dintr-o dată) a făcut să-i crească tensiunea intraoculară astfel încît simptomele au apărut din nou. S-a depistat în cele din urmă un glaucom cronic cu unghi închis. Vederea acestei femei a fost salvată.

Din ce cauză primul oftalmolog nu a depistat glaucomul? Pe de o parte, tensiunea oculară poate să varieze în cursul zilei şi al lunii iar pe de altă parte, unii oameni pot să fie afectaţi de glaucom şi să aibă totuşi o tensiune normală. Numai printr-o serie de examene se poate stabili cu precizie absenţa glaucomului.

„Există trei factori principali de depistare a glaucomului“ spune un specialist în chirurgia oculară. „Aceştia sînt: tensiunea intraoculară, aspectul nervului optic şi cîmpul vizual. Dacă toţi trei prezintă anomalii ne întrebăm atunci cu ce tip de glaucom avem de-a face.“

După ce a diagnosticat glaucomul, oftalmologul examinează uneori marginea irisului şi măsoară adîncimea camerei anterioare. El se va informa, de asemenea, de la pacient despre starea generală a sănătăţii acestuia, stare care are un mare efect asupra ochilor. Un exemplu în acest sens este hipertensiunea arterială. „Dacă cineva aparţine unei familii în care şi alţi membri suferă de glaucom, el trebuie supus unor examene oculare chiar înainte de a întreprinde un tratament de reducere a tensiunii sanguine“, declară un medic. De ce? Hipertensiunea provoacă o creştere a tensiunii intraoculare. La rîndul ei, iritarea ochiului îi crează pacientului o stare de agitaţie. Este vorba de un cerc vicios între tensiunea arterială şi tensiunea intraoculară.

„O femeie a fost internată într-o zi în spital din cauza unei crize de hipertensiune“, continuă medicul. „Întrucît avea dureri oculare a fost chemat un oftalmolog care a utilizat imediat laserul pentru a opera glaucomul de care era afectată. Tensiunea sa intraoculară a scăzut pe loc şi o dată cu ea şi tensiunea arterială“. Dacă medicii ar fi început să-i trateze mai întîi hipertensiunea, femeia ar fi devenit, poate, oarbă. Hipotonia sa oculară ar fi putut împiedica alimentarea sanguină a nervului optic.

Progrese în tratarea glaucomului

Toate tratamentele pentru tratarea glaucomului vizează reducerea tensiunii intraoculare cu scopul de a stopa daunele cauzate nervului optic. În acest domeniu s-au înregistrat în ultimii ani mari progrese. Pentru glaucomul cu unghi deschis soluţia constă adeseori în utilizarea zilnică a unor picături pentru ochi. Se poate, de asemenea, diminua secreţia de umoare apoasă sau facilita evacuarea ei cu ajutorul unor medicamente luate pe cale orală. Uneori, se recurge la chirurgie. Un anumit tratament care face apel la laser şi nu necesită spitalizare, ameliorează evacuarea într-un mod spectaculos reducînd tensiunea cu peste 25% în majoritatea cazurilor.

În ceea ce priveşte glaucomul cu unghi închis, medicamentele nu aduc decît o ameliorare temporară. În general, tensiunea poate fi redusă definitiv apelînd la iridotomie, operaţie care constă în a face nişte deschizături în iris. Astăzi, această intervenţie nu pretinde decît cîteva minute. După anestezierea fiecărui ochi cu ajutorul unor picături, chirurgul utilizează un laser pentru a face în iris nişte breşe mici, dar vizibile. Adeseori, el poate să observe umoarea apoasă scurgîndu-se prin prima deschizătură pe care o face.

Au fost puse la punct tehnici chirurgicale speciale pentru a trata formele cele mai rare de glaucom. În cazul glaucomului neovascular, vasele de sînge prezente în foarte mare număr blochează ţesutul reticular şi evacuarea. Chirurgul poate să decidă fie să distrugă o parte din ţesutul care secretă umoarea apoasă fie să implanteze tuburi minuscule care să-i permită lichidului să treacă peste ţesutul reticular. El poate să recurgă, de asemenea, la ultrasunete, la criochirurgie (tehnică de congelare locală) sau la laser pentru a irita marginea retinei. Atunci sîngele va năvăli în acest loc şi vasele care au blocat evacuarea se vor retrage. De fapt, doar un mic procentaj de glaucoame sînt incurabile.

Cum să ne protejăm vederea

Prevenirea este esenţială. Fă-ţi o examinare a ochilor din doi în doi ani. Dacă ai depăşit vîrsta de 40 de ani şi există unii factori de risc cum ar fi: diabetul, cataracta, inflamarea ochilor, miopie pronunţată, tulburări coronariene, alţi membri ai familiei afectaţi de glaucom, este necesar să-ţi faci un control cel puţin o dată pe an.

Nu desconsidera simptomele. Consultă imediat un oftalmolog.

Consultă un al doilea specialist dacă ai îndoieli. Informează-te la prieteni despre oftalmologi care dispun de un echipament modern şi fac examinări minuţioase.

Au scos la iveală examenele că suferi de glaucom? Urmează îndeaproape recomandările medicului tău. Potrivit unei reviste medicale, respectarea instrucţiunilor medicale este cauza nunărul unu a eşecului în tratamentul glaucomului.

Nu neglija nici o întîlnire cu medicul. Majoritatea oftalmologilor stabilesc un control al celor care suferă de glaucom la un interval de trei pînă la şase luni, deoarece ei ştiu că ochiul poate suferi schimbări importante în această perioadă de timp. Mai mult, picăturile devin ineficiente după un an de folosire la majoritatea pacienţilor şi ei necesită astfel adeseori un nou tratament.

Fii consecvent în luarea medicamentelor. Nu utiliza medicamente al căror termen de valabilitate a expirat. Asigură-te că ceilalţi medici care te tratează sînt la curent cu tratamentul pe care îl iei, în special dacă eşti cardiac. Poartă cu tine un document care să ateste că suferi de glaucom şi în care să fie specificat numele medicului tău oftalmolog, medicamentele pe care le iei şi dozele prescrise.

Nu uita: Glaucomul poate fi tratat aproape în toate cazurile, dacă ştii ce trebuie să faci şi dacă îţi protejezi cu atenţie vederea.

[Diagrama de la pagina 22]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Corpul vitros

Umoarea apoasă

Pupila

Corneea

Irisul

Cristalinul

Corpul ciliar

Pupila optică

Retina

Sclerotica

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Optometrist efectuînd un examen pentru depistarea glaucomului.