Ea şi-a atins scopul

Mulţi tineri de astăzi nu au nici un scop în viaţă. În contrast cu ei, o tînără din Italia şi-a fixat un obiectiv şi l-a dus la îndeplinire, iar în acest articol ea ne relatează experienţa sa.

APROAPE peste o lună voi avea 15 ani. Eu sînt cea mai mare dintre partru copii. Familia mea este dezbinată din punct de vedere religios întrucît tatăl meu nu este Martor al lui Iehova.

Mama mea a devenit Martoră pe cînd eu aveam doar cîteva luni. Chiar de la început ea a înţeles responsabilitatea de a-şi creşte copiii în „sfatul autoritar al lui Iehova“ (Efeseni 6:4; Proverbele 22:6) De fapt, de cînd îmi amintesc ea studia cu regularitate Biblia cu noi, ne pregăteam împreună pentru întruniri şi în fiecare săptămînă noi o însoţeam în serviciul din casă în casă. Am depus mărturie şi la şcoală.

Mama s-a străduit încă de la o vîrstă fragedă să ne inoculeze în inimi dorinţa de a fi slujitori cu timp integral, citindu-ne experienţele acelor Martori care îndepliniseră serviciul cu timp integral mulţi ani. Mai presus de orice, ea a fost un exemplu pentru noi. Într-adevăr, mama nu ne-a cerut niciodată să facem ceva ce ea nu făcea.

Dacă, în general, oamenii îi ascultă bucuroşi pe copiii care sună la uşile lor, ei sînt uneori nepoliticoşi faţă de adulţii care îi însoţesc. Odată, cînd aveam opt sau nouă ani, predicam din casă în casă însoţită de un bătrîn. Ne-a deschis o doamnă şi eu mi-am început prezentarea. Pe un ton foarte aspru ea i-a spus fratelui: „Îndrăzniţi să-i obligaţi pe aceşti bieţi copii să predice!“ „Nu, doamnă“, i-am răspuns imediat. „Dacă sînt aici, este pentru că eu doresc lucrul acesta!“ Surprinsă, doamna a acceptat publicaţiile pe care i le-am oferit.

Cînd aveam zece ani, am participat la serviciul cu timp integral în timpul vacanţelor şcolare, în iulie, cu toate că nu eram încă botezată. Pentru aceasta a trebuit să fac puţin sacrificiu, a trebuit să renunţ la mersul pe plajă. Nu am regretat totuşi niciodată lucrul acesta căci bucuria pe care am simţit-o la sfîrşitul acelei luni a fost de nedescris.

M-am botezat în iunie, la vîrsta de 12 ani şi jumătate. În vara acelui an am participat din nou la serviciul cu timp integral şi mai tîrziu, graţie unui bun program, am reuşit să predic cel mai mult în timpul vacanţei de iarnă. Am făcut aceasta deoarece la începutul anului şcolar îmi fixasem un obiectiv. Am luat hotărîrea şi i-am spus lui Iehova în rugăciune că doream să-mi termin cu bine anul şcolar obţinînd diploma de studiu pentru ciclul I şi că doream să intru în serviciul cu timp integral.

Din momentul în care mi-am luat această hotărîre, m-am confruntat cu multe dificultăţi. Întrucît la şcoală obţinusem rezultate bune la unele materii, profesorii au exercitat presiuni asupra mea ca să mă convingă să-mi continui studiile. Tentaţia era foarte mare deoarece îmi plăcea şcoala, dar nu am uitat obiectivul pe care mi-l fixasem şi promisiunea pe care i-o făcusem lui Iehova.

Cînd s-a aflat printre profesori vestea că eu nu doream să-mi continui studiile, presiunea a crescut, chiar din partea unui profesor care nu-mi arătase niciodată vreun interes deosebit. Pentru mai multă siguranţă, am înmînat bătrînilor din congregaţia mea cererea pentru serviciul de pionier cu nouă luni înainte. Desigur, presiunile n-au încetat, dar din acest moment nu le-am mai acordat atenţie. Hotărîrea mea m-a ajutat, de asemenea, să rezist presiunilor exercitate de către colegi.

Cursurile s-au încheiat în iunie, şi în iulie am început serviciul de pionier auxiliar. Am fost binecuvîntată din plin; dar a survenit o altă problemă. Uzina la care lucra tatăl meu angaja muncitori şi el dorea ca eu să ocup un post cu normă întreagă. Nu ştiam ce să fac, dat Iehova m-a ajutat. Într-adevăr, întrucît eu nu aveam încă 14 ani, n-au putut să mă angajeze în această intreprindere.

Apoi în august, tata mi-a zis: „În octombrie vei veni să lucrezi cu mine.“ Dacă mergeam să lucrez în această uzină, nu mai puteam să rămîn în serviciul cu timp integral; mai mult, munca se făcea pe schimburi şi eu aveam să lipsesc şi de la întruniri. Am pus problema în faţa lui Iehova în rugăciune.

Răspunsul lui Iehova nu s-a lăsat aşteptat — aproape imediat am găsit un loc de muncă cu jumătate de normă! Astfel, începînd cu data de 1 septembrie 1987 am început serviciul de pionier permanent. Sînt atît de fericită încît nu găsesc cuvinte să descriu bucuria pe care o resimt. Ştiu că Iehova mă susţine şi îl rog ca el să continue să-mi binecuvînteze eforturile. — De la una din cititoarele noastre.