Potrivit Bibliei ...
Acceptă Dumnezeu închinarea în cadrul unei secte?
CE ÎNSEAMNĂ pentru tine cuvîntul „sectă“? Grupuri de oameni îmbrăcaţi într-un mod ciudat, cîntînd şi dansînd la colţurile unor străzi? O mulţime de evlavioşi prosternîndu-se înaintea unei misterioase figuri guru? Relatări oribile despre copii răpiţi sau supuşi unor abuzuri? Sau, poate, povestiri înfiorătoare despre crime făcute în serie sau despre ucideri în masă?
Din nefericire, rapoarte de genul acesta se aud destul de des, poate chiar prea des. În consecinţă, pentru majoritatea oamenilor, cuvîntul „sectă“ a devenit sinonim cu un lucru ciudat, cu nonconformismul şi uneori chiar cu ameninţarea. Pentru ei, toate grupările religioase care nu aparţin marilor biserici sînt secte. Este corectă această părere? Şi, ceea ce este mai important, este acesta punctul de vedere al Bibliei?
Ce este o sectă?
În mod interesant, mulţi evrei din secolul întîi aveau acest punct de vedere despre discipolii lui Isus şi în special despre apostolul Pavel. Din cauza zelului său în predicarea veştii bune despre Cristos, conducătorii evrei l-au acuzat că ar fi „o ciumă, că ar stîrni răzvrătiri printre toţi iudeii de pe tot pămîntul locuit şi că ar fi capul sectei nazeretenilor.“ (Fapte 24:5) Cuvîntul grecesc redat aici prin „sectă“ este haiʹre·sis, care semnifică „o alegere“, adică „alegerea unei opinii contrare celei recunoscute în mod obişnuit“. Aşadar, o „sectă“ este o grupare de persoane care aleg să urmeze o linie de conduită sau o credinţă diferită de cea care este în mod obişnuit acceptată.
Întrucît mesajul pe care îl predica Pavel şi fraţii săi creştini era contrar opiniei lor şi îi irita, conducătorii religioşi evrei au stigmatizat mişcarea lor ca fiind sectă. Dar aveau oare dreptate? Bineînţeles, nu, căci a accepta acest raţionament ar însemna să spunem că creştinismul, aşa cum l-a predicat Isus nazareteanul şi apostolul Pavel era o sectă.
Dimpotrivă, Biblia vorbeşte despre „secta fariseilor“ şi „secta saducheilor“. (Fapte 15:5; 5:17) De ce oare? Pentru că aceşti oameni aleseseră o linie de conduită sau o credinţă diferită de ceea ce învăţa Biblia. Isus a scos în evidenţă eroarea lor cînd a spus: „Voi anulaţi cu abilitate porunca lui Dumnezeu pentru a păzi tradiţia (...) astfel faceţi nevalabil Cuvîntul lui Dumnezeu prin tradiţia voastră“. (Marcu 7:9, 13) Chiar dacă ei considerau că practicau religia stabilită, principală, totuşi formau sectele acelei epoci.
Ataşamentul exclusiv faţă de criteriile lor personale cu privire la ceea ce este drept i-a determinat pe aceşti conducători religioşi aroganţi să-l respingă pe Isus. În consecinţă, Isus le-a adresat aceste cuvinte: „Iată de ce vă spun, regatul lui Dumnezeu va fi luat de la voi şi va fi dat unei naţiuni care îi va produce roadele“. — Matei 21:43.
Ce sînt sectele de astăzi?
Astăzi, termenul „sectă“ este folosit pe scară largă, scriitorii religioşi, cronicarii şi alţii etichetînd astfel pe oricine este în opoziţie cu propriile lor idei religioase. Dar este aceasta o bază rezonabilă pentru a face o judecată? Nu ar fi preferabil să urmezi sfatul lui Isus şi să examinezi „roadele“ lor? El a spus: „După roadele lor îi veţi recunoaşte“. — Matei 7:16.
După acest criteriu, multe dintre grupările şi mişcările despre care citim pot fi într-adevăr numite secte. În loc să producă „rodul spiritului“, ele practică din abundenţă „lucrările cărnii“ care includ „fornicaţia, necurăţenia, conduita libertină, idolatria, practicarea spiritismului“ şi altele. (Galateni 5:19–24) Multe din acestea pot fi pe drept considerate secte, deoarece aderenţii lor îi idolatrizează pe unii conducători charismatici şi urmează învăţăturile lor în locul Cuvîntului lui Dumnezeu, Biblia.
Dar ce să spunem despre marile religii? Susţin ele principiile înalte ale Bibliei în materie de morală, sau au propriile lor idei în acest sens? (1 Corinteni 6:9, 10) Manifestă membrii lor o iubire reciprocă, iubire despre care Isus a spus că este un semn distinctiv al adevăraţilor săi discipoli, sau se lasă influenţaţi de naţionalism şi de politică pentru a se ucide unii pe alţii în timp de război? (Ioan 13:35) Apără ele Biblia ca fiind Cuvîntul lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Isus, sau o consideră drept o culegere de mituri, preferînd în locul ei filozofiile umane sau teorii care îl dezonorează pe Dumnezeu, cum ar fi teoria evoluţiei? (Ioan 17:17) Este clar că, în pofida „respectabilităţii“ lor, marile biserici nu sînt nimic altceva decît nişte secte false care vor să treacă drept creştinism adevărat.
Ce ar trebui să faceţi?
Adevăratul creştinism nu este o sectă şi nici nu este divizat. Dacă aparţii unei biserici, atunci ar fi de datoria ta să examinezi cu atenţie ce anume învaţă ea şi ce „roade“ produc membrii ei. Este biserica ta în perfectă armonie cu Biblia asupra acestor chestiuni? Sau s-ar putea ca ea să fi ales o linie de conduită diferită de aceea pe care o învaţă Biblia, aceasta făcînd din ea o sectă? Numai o examinare asiduă a Bibliei îţi va permite să dai un răspuns exact la aceste întrebări.
[Text generic pe pagina 29]
Apostolul Pavel a fost acuzat ca fiind „un conducător al sectei nazaretenilor“
[Text generic pe pagina 29]
Apără biserica ta Biblia ca fiind Cuvîntul lui Dumnezeu sau o consideră drept o culegere de mituri şi legende?