Să arătăm respect faţă de locul de închinare la Iehova
1 Când suntem musafiri în casa cuiva, noi arătăm respect faţă de bunurile persoanei respective prin faptul că nu provocăm stricăciuni şi nu perturbăm ordinea stabilită în casă. Când suntem musafirii lui Iehova, ar trebui să dăm dovadă de şi mai mult respect! Trebuie să ştim cum să ne comportăm în casa lui (Ps. 15:1; 1 Tim. 3:15). Indiferent dacă întrunirile noastre creştine se ţin la Sala Regatului, într-o casă particulară sau într-o clădire publică, cei mai mulţi dintre noi manifestă întotdeauna respect faţă de locul de închinare, ca şi cum ar fi casa lui Iehova, Cel a cărui demnitate „este mai presus de pământ şi de ceruri“. — Ps. 148:13.
2 Unii fraţi manifestă lipsă de respect la întruniri, făcând zgomot sau comportându-se ca şi cum informaţiile prezentate nu ar fi importante. În timpul întrunirilor, unii adulţi poartă discuţii inutile în foaier, în hol, la toaletă sau în afara Sălii Regatului. Când un copil mai mic este lăsat în grija unui copil mai mare, se întâmplă ca aceştia să înceapă să se joace, trăgând puţine foloase din program. Unii tineri au fost văzuţi după întruniri jucându-se în afara Sălii Regatului, fiind foarte gălăgioşi sau chiar făcând figuri de karate unul către altul. În unele cazuri, ei i-au deranjat pe vecini sau au încurcat traficul în parcări sau pe străzi.
3 Cum să nu dovedim lipsă de respect: Dacă apreciem demnitatea şi sfinţenia închinării noastre, nu vom dori, în mod sigur, să-i distragem pe alţii şuşotind, mâncând, mestecând gumă, foşnind hârtii, mergând la toaletă când nu este necesar sau întârziind cu regularitate la întruniri. Părinţii plini de respect şi apreciere nu le permit copiilor lor să murdărească mocheta, tapiţeria sau pereţii de la Sala Regatului sau din locuinţa în care se ţine studiul de carte. Şi, fără îndoială, toţi considerăm că orice fel de conduită ruşinoasă, de vorbire necugetată sau de gesturi indecente nu îşi au locul la întruniri. — Efes. 5:4.
4 Dacă ne amintim întotdeauna care este scopul întrunirilor noastre creştine, vom lua măsuri ca noi şi copiii noştri să manifestăm respectul cuvenit faţă de închinarea la Iehova în locul în care noi „am ales să stăm“. — Ps. 84:10, NW.