Să nu dăm niciodată înapoi spre distrugere!

„Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare [distrugere, NW].“ — EVREI 10:39.

1. În ce împrejurări a cedat apostolul Petru în faţa fricii?

APOSTOLII trebuie să fi rămas consternaţi când iubitul lor Stăpân, Isus, le-a spus că ei aveau să se împrăştie cu toţii şi să-l părăsească. Cum era posibil aşa ceva — acum, când el se afla la grea strâmtorare? Petru a afirmat cu tărie: „Chiar dacă toţi ceilalţi vor avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea“. Petru era, într-adevăr, un om curajos. Însă, când Isus a fost trădat şi arestat, apostolii, inclusiv Petru, s-au împrăştiat. Mai târziu, în timp ce Isus era interogat în casa marelui preot Caiafa, Petru aştepta neliniştit în curte. Când noaptea rece era spre sfârşite, probabil că Petru a început să se teamă la gândul că Isus şi toţi cei ce se întovărăşiseră cu el puteau fi executaţi. Atunci când unii dintre cei ce se aflau acolo l-au recunoscut pe Petru ca fiind unul dintre însoţitorii apropiaţi ai lui Isus, Petru a intrat în panică. De trei ori el a refuzat să recunoască relaţiile sale cu Isus. Petru a negat până şi faptul că îl cunoştea! — Marcu 14:27–31, 66–72.

2. a) De ce modul plin de frică în care a reacţionat Petru în noaptea arestării lui Isus nu l-a făcut să se numere printre „aceia care dau înapoi“? b) Care ar trebui să fie hotărârea noastră?

² Acesta a fost un moment de slăbiciune în viaţa lui Petru, moment pe care fără îndoială că l-a regretat tot restul vieţii. Însă poate fi considerat Petru laş din cauza modului în care a reacţionat în acea noapte? A devenit el din această cauză unul dintre „aceia“ pe care apostolul Pavel i-a descris mai târziu când a scris: „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare [distrugere, NW]“ (Evrei 10:39)? Probabil că cei mai mulţi dintre noi vom fi de acord că cuvintele lui Pavel nu se aplică în cazul lui Petru. De ce? Deoarece frica lui Petru a fost temporară, un moment de cădere într-o viaţă caracterizată de un curaj şi o credinţă remarcabile. În mod asemănător, mulţi dintre noi ne amintim, cu o oarecare stânjeneală, de momente în care frica ne-a luat prin surprindere şi ne-a împiedicat să adoptăm o poziţie atât de curajoasă de partea adevărului pe cât am fi dorit (compară cu Romani 7:21–23). Putem fi siguri că astfel de momente de cădere nu ne fac să ne numărăm printre cei ce dau înapoi spre distrugere. Totuşi trebuie să fim hotărâţi să nu ajungem niciodată să ne numărăm printre aceştia. De ce? Şi ce putem face pentru a nu ajunge ca ei?

Ce înseamnă a da înapoi spre distrugere

3. Cum au cedat în faţa fricii profeţii Ilie şi Iona?

³ Când a scris despre „aceia care dau înapoi“, Pavel nu s-a referit la cei cărora poate că într-un anumit moment le lipseşte curajul. Cu siguranţă că Pavel ştia de acel episod din viaţa lui Petru şi de alte cazuri similare. Când a fost ameninţat cu moartea de infama regină Izabela, Ilie, un profet curajos şi direct, a cedat în faţa fricii şi a fugit ca să-şi scape viaţa (1 Împăraţi 19:1–4). Profetul Iona a avut o criză de frică şi mai gravă. Iehova i-a dat misiunea de a merge în nelegiuitul oraş Ninive, cunoscut pentru violenţa locuitorilor lui. Iona s-a îmbarcat imediat pe o corabie pentru a ajunge la Tarsis, adică la o distanţă de 3 500 de kilometri în direcţia opusă (Iona 1:1–3)! Însă nici apostolul Petru, nici vreunul dintre aceşti profeţi fideli nu pot fi incluşi în mod justificat printre aceia care dau înapoi. De ce?

4, 5. a) Cum ne ajută contextul să stabilim la ce s-a referit Pavel în Evrei 10:39 când a folosit expresia „distrugere“? b) Ce a vrut să spună Pavel prin cuvintele: „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare [distrugere, NW]“?

⁴ Să remarcăm întreaga frază folosită de Pavel: „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare [distrugere, NW]“. Ce a vrut el să spună prin „distrugere“? Cuvântul grecesc folosit de el se referă uneori la distrugerea eternă. Această definiţie este în armonie cu contextul. Pavel tocmai dăduse următorul avertisment: „Dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoştinţa deplină a adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare sigură şi înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe potrivnici“. — Evrei 10:26, 27.

⁵ Aşadar, când Pavel, adresându-se colaboratorilor săi în credinţă, a afirmat că „noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare [distrugere, NW]“, el a vrut să spună că el şi cititorii lui creştini fideli erau hotărâţi să nu-l părăsească niciodată pe Iehova, încetând să-i slujească. Dacă ar fi procedat astfel, lucrul acesta nu i-ar fi putut duce decât la distrugere eternă. Iuda Iscarioteanul a fost unul dintre cei ce au dat înapoi spre o astfel de distrugere, aşa cum au făcut şi alţi duşmani ai adevărului care au acţionat în mod voit împotriva spiritului lui Iehova (Ioan 17:12; 2 Tesaloniceni 2:3). Aceste persoane se numără printre „cei laşi“ care vor fi distruşi pentru totdeauna în simbolicul lac de foc (Apocalipsa 21:8, NW). Noi nu am dori niciodată să ne numărăm printre aceştia!

6. Ce doreşte Satan Diavolul să facem?

⁶ Satan Diavolul doreşte să dăm înapoi spre distrugere. Fiind expert în folosirea „vicleniilor“, el ştie că, deseori, o astfel de atitudine ce duce la distrugere porneşte de la lucruri mici (Efeseni 6:11, nota de subsol din NW). Dacă prin persecuţia făţişă nu reuşeşte să-şi atingă obiectivele, el caută să submineze credinţa creştinilor adevăraţi prin mijloace mai subtile. El vrea să-i vadă reduşi la tăcere pe Martorii zeloşi şi curajoşi ai lui Iehova. Să observăm ce tactici a folosit el împotriva creştinilor evrei cărora le-a scris Pavel.

Presiuni exercitate asupra creştinilor pentru a da înapoi

7. a) Ce fel de istorie a avut congregaţia din Ierusalim? b) În ce situaţie se găseau din punct de vedere spiritual unii dintre cititorii scrisorii lui Pavel?

⁷ Conform dovezilor, Pavel a scris scrisoarea sa către evrei în jurul anului 61 e.n. Congregaţia din Ierusalim avea o istorie tumultoasă. După moartea lui Isus s-a dezlănţuit un val de persecuţii violente, obligându-i pe mulţi creştini din oraş să se împrăştie. A urmat totuşi o perioadă de pace, ceea ce a favorizat creşterea numărului de creştini (Faptele 8:4; 9:31). Cu trecerea anilor, din când în când au existat şi alte persecuţii şi greutăţi. Se pare că, pe vremea când Pavel a scris scrisoarea către evrei, congregaţia se bucura din nou de o perioadă de pace relativă. Totuşi existau presiuni. Trecuseră aproape trei decenii de când Isus profeţise distrugerea Ierusalimului. Existau, probabil, unii care considerau că sfârşitul întârzia în mod nejustificat şi că se putea ca acesta să nu vină în timpul vieţii lor. Alţii, îndeosebi cei mai noi în credinţă, nu trecuseră încă prin persecuţii aspre şi ştiau puţin despre necesitatea de a persevera în timp de încercări (Evrei 12:4). Cu siguranţă că Satan a căutat să profite de această situaţie. Ce „viclenii“ a folosit el?

8. Ce atitudine au avut mulţi evrei faţă de tânăra congregaţie creştină?

⁸ Comunitatea evreiască din Ierusalim şi din Iudeea privea cu dispreţ tânăra congregaţie creştină. Analizând conţinutul scrisorii lui Pavel, ne putem face o idee despre insultele dispreţuitoare pe care aroganţii conducători religioşi evrei şi susţinătorii lor le adresau creştinilor. De fapt, poate că ei se exprimau astfel: Noi avem măreţul templu din Ierusalim, care există de secole! Avem un mare preot nobil care oficiază acolo, împreună cu subpreoţii lui. În fiecare zi sunt aduse jertfe. Avem Legea, care a fost transmisă de îngeri lui Moise şi care a intrat în vigoare în urma unor semne mari la muntele Sinai. Secta asta nouă — aceşti creştini care au abandonat iudaismul — nu are nici unul dintre aceste lucruri! Au avut ridiculizările lor efectul scontat? Unii creştini evrei au fost, evident, tulburaţi din cauza acestor atacuri. Scrisoarea lui Pavel le-a venit în ajutor exact la momentul potrivit.

De ce nu trebuiau să dea niciodată înapoi spre distrugere

9. a) Ce temă străbate scrisoarea către evrei? b) În ce sens slujeau creştinii într-un templu mai bun decât cel din Ierusalim?

⁹ Să examinăm două motive pe care Pavel le-a dat fraţilor şi surorilor sale din Iudeea pentru a nu da niciodată înapoi spre distrugere. Primul — superioritatea sistemului religios creştin — străbate scrisoarea către evrei. Pavel dezvoltă această temă în toată scrisoarea sa. Templul din Ierusalim era doar o copie a unei realităţi mult mai măreţe, şi anume templul spiritual al lui Iehova, un edificiu „care nu este făcut de mâini“ (Evrei 9:11). Creştinii aveau privilegiul de a sluji în acest templu spiritual pentru închinarea pură. Ei slujeau sub un legământ mai bun, noul legământ, care fusese promis de mult timp şi care avea un Mediator superior lui Moise, Isus Cristos. — Ieremia 31:31–34.

10, 11. a) De ce linia genealogică a lui Isus nu invalidează serviciul său de Mare Preot în templul spiritual? b) În ce privinţe era Isus un Mare Preot superior celui care slujea la templul din Ierusalim?

¹⁰ De asemenea, aceşti creştini aveau un Mare Preot mult mai bun, Isus Cristos. Nu, el nu descindea din Aaron, ci era un Mare Preot „în felul lui Melchisedec!“ (Psalmul 110:4, NW). Melchisedec, a cărui linie genealogică nu a fost consemnată, a fost atât regele, cât şi marele preot al Salemului antic. Astfel, el a fost un model profetic potrivit al lui Isus, a cărui preoţie nu depinde de nici un strămoş uman imperfect, ci de ceva mult mai important — propriul jurământ al lui Iehova Dumnezeu. Asemenea lui Melchisedec, Isus slujeşte nu numai ca Mare Preot, ci şi ca Rege, unul care nu va muri niciodată. — Evrei 7:11–21.

¹¹ Mai mult decât atât, spre deosebire de marele preot de la templul din Ierusalim, Isus nu trebuia să aducă jertfe an de an. El şi-a jertfit propria viaţă perfectă, pe care a oferit-o o dată pentru totdeauna (Evrei 7:27). Toate jertfele oferite la templu au fost doar umbre, prefigurări a ceea ce a oferit Isus. Jertfa sa perfectă a fost furnizată pentru iertarea reală a păcatelor tuturor celor ce au exercitat credinţă. Încurajatoare sunt, de asemenea, cuvintele lui Pavel ce arată că acest Mare Preot este acelaşi Isus care nu se schimbă şi pe care îl cunoscuseră creştinii din Ierusalim. El era umil, binevoitor, o persoană ce poate să „aibă milă de slăbiciunile noastre“ (Evrei 4:15; 13:8). Aceşti creştini unşi aveau perspectiva de a sluji în calitate de subpreoţi ai lui Cristos! Cum puteau ei chiar şi numai să se gândească să dea înapoi spre lucrurile „slabe şi sărăcăcioase“ ale iudaismului corupt? — Galateni 4:9.

12, 13. a) Care este al doilea motiv oferit evreilor de Pavel pentru a nu da niciodată înapoi? b) De ce exemplul de perseverenţă din trecut al creştinilor evrei avea să-i încurajeze să nu dea niciodată înapoi spre distrugere?

¹² Şi, ca şi cum aceste argumente n-ar fi fost de ajuns, Pavel le-a dat evreilor un al doilea motiv pentru a nu da înapoi spre distrugere: propriul lor exemplu de perseverenţă. El a scris: „Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe“. Pavel le-a amintit că ei fuseseră „expuşi ca într-un teatru“ (NW) insultelor şi necazurilor. Unii fuseseră închişi, iar alţii avuseseră compasiune faţă de cei din închisoare şi îi sprijiniseră. Într-adevăr, ei manifestaseră o credinţă şi o perseverenţă exemplare (Evrei 10:32–34). Însă de ce le-a cerut Pavel să-şi „aducă [mereu, NW] aminte“ de aceste întâmplări dureroase? Nu avea să-i descurajeze acest lucru?

¹³ Dimpotrivă, faptul de a-şi aminti „de zilele de la început“ avea să le readucă în atenţie evreilor modul în care Iehova îi sprijinise în încercări. Graţie ajutorului său, ei rezistaseră deja multor atacuri ale lui Satan. Pavel a scris: „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui“ (Evrei 6:10). Da, Iehova îşi amintea toate lucrările lor fidele, păstrându-le în memoria sa nelimitată. Acest lucru ne aminteşte de îndemnul lui Isus de a acumula comori în cer. Nici un hoţ nu poate fura aceste comori; nici molia, nici rugina nu le pot roade (Matei 6:19–21). De fapt, aceste comori pot fi distruse numai în cazul în care creştinul dă înapoi spre distrugere. Acest lucru ar însemna risipirea tuturor comorilor pe care le-a acumulat în cer. Ce motiv bine întemeiat le-a dat Pavel creştinilor evrei pentru a nu adopta niciodată o astfel de atitudine! De ce să-şi irosească toţi anii de serviciu fidel? Era corect şi mult mai bine să persevereze şi pe mai departe.

De ce nu ar trebui să dăm niciodată înapoi spre distrugere

14. Cu ce încercări ne confruntăm noi, asemenea creştinilor din secolul I?

¹⁴ Creştinii adevăraţi de astăzi au motive tot atât de bine întemeiate pentru a nu da înapoi. Mai întâi, să ne amintim ce binecuvântaţi suntem în cadrul formei de închinare pură pe care ne-a dat-o Iehova. Asemenea creştinilor din secolul I, trăim într-un timp în care membrii religiilor tradiţionale îşi bat joc de noi şi ne privesc cu dispreţ, îndreptând atenţia cu mândrie spre edificiile lor religioase impozante şi spre originea străveche a tradiţiilor lor. Însă Iehova ne asigură că aprobă forma noastră de închinare. De fapt, noi ne bucurăm în prezent de binecuvântări pe care creştinii din secolul I nu le-au avut. Cum este posibil acest lucru, v-aţi putea întreba? La urma urmei, ei au trăit atunci când templul spiritual a început să funcţioneze. În anul 29 e.n., la botezul său, Cristos a devenit Marele Preot al acestui templu. Unii dintre ei l-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu care a înfăptuit miracole. După moartea sa, au avut loc şi mai multe miracole. Însă, aşa cum s-a profeţit, în cele din urmă aceste daruri au încetat. — 1 Corinteni 13:8.

15. Ce profeţie se împlineşte în timpul creştinilor adevăraţi de astăzi, şi ce înseamnă acest lucru pentru noi?

¹⁵ Totuşi noi trăim în timpul în care are loc o semnificativă împlinire a detaliatei profeţii despre templu, care este consemnată în capitolele 40–48 ale cărţii Ezechiel.a Astfel, noi am putut vedea cum Dumnezeu a luat din nou măsuri în privinţa închinării pure. Acel templu spiritual a fost curăţat de toate formele de contaminare religioasă şi de idolatrie (Ezechiel 43:9; Maleahi 3:1–5). Gândiţi-vă la foloasele pe care ni le-a adus această curăţire.

16. Cu ce tendinţă cu efect descurajator s-au confruntat creştinii din secolul I?

¹⁶ În secolul I, viitorul congregaţiei creştine organizate părea sumbru. Isus profeţise că avea să se întâmple ca şi cu un ogor recent însămânţat cu grâu în care este semănată apoi neghină, grâul ajungând efectiv să nu se mai poată deosebi de neghină (Matei 13:24–30). Şi aşa a fost. Spre sfârşitul secolului I, când vârstnicul apostol Ioan acţiona ca ultim obstacol în calea corupţiei, apostazia era deja înfloritoare (2 Tesaloniceni 2:6; 1 Ioan 2:18). Nu după mult timp de la moartea apostolilor, a apărut o clasă clericală aparte, ai cărei membri oprimau turma şi purtau veşminte care să-i distingă. Apostazia s-a extins asemenea cangrenei. Ce descurajator pentru creştinii fideli! Ei au văzut cum recent stabilitele măsuri în privinţa închinării pure au ajuns să fie înăbuşite de o formă de închinare coruptă. Această tendinţă a devenit vizibilă la mai puţin de un secol de când congregaţia fusese întemeiată de Cristos.

17. În ce sens congregaţia creştină din zilele noastre durează de mai mult timp decât a durat corespondentul ei din secolul I?

¹⁷ Acum, să analizăm un contrast. Astăzi, închinarea pură s-a extins deja pe o perioadă mai mare decât aceea care a trecut până la moartea apostolilor. De la publicarea primului număr al acestei reviste, în anul 1879, Iehova ne-a binecuvântat făcând ca închinarea noastră să fie în mod progresiv purificată. În anul 1918, Iehova şi Cristos Isus au intrat în templul spiritual pentru a-l curăţi (Maleahi 3:1–5). Începând din 1919, măsurile în privinţa închinării aduse lui Iehova Dumnezeu au fost rafinate progresiv. Am înţeles mai bine profeţiile şi principiile biblice (Proverbele 4:18). Cui îi revine meritul pentru aceasta? Nu unor simpli oameni imperfecţi. Numai Iehova, împreună cu Fiul său în calitate de Cap al congregaţiei, putea să-Şi apere poporul de corupţie pe parcursul acestor timpuri în care corupţia prevalează. Aşadar, să nu ezităm niciodată să-i mulţumim lui Iehova că ne-a permis să luăm parte în prezent la închinarea pură. Şi să fim ferm hotărâţi să nu dăm niciodată înapoi spre distrugere!

18. Ce motiv avem pentru a nu da niciodată înapoi spre distrugere?

¹⁸ Asemenea acelor creştini evrei, noi avem un al doilea motiv pentru a respinge o atitudine laşă, adică pentru a nu da înapoi — propriul nostru exemplu de perseverenţă. Fie că am început să-l slujim pe Iehova de curând, fie că facem acest lucru cu fidelitate de zeci de ani, cu toţii ne-am format un palmares de lucrări creştine. Mulţi dintre noi au îndurat persecuţii, fie că a fost vorba de închisoare, de interdicţie, de tratament brutal, fie de pierderea bunurilor. Mult mai mulţi s-au confruntat cu opoziţie din partea membrilor familiei, remarce dispreţuitoare, ridiculizări şi indiferenţă. Cu toţii am perseverat, continuându-ne serviciul fidel pentru Iehova în pofida dificultăţilor şi a încercărilor din viaţă. Procedând astfel, noi am oferit multe dovezi de perseverenţă pe care Iehova nu le va uita, acestea reprezentând un depozit de comori în cer. Aşadar, cu siguranţă acesta nu este un timp pentru a da înapoi spre sistemul vechi şi corupt pe care l-am lăsat în urmă! De ce să lăsăm ca toată munca noastră grea să-şi piardă valoarea? Acest lucru este valabil îndeosebi astăzi, când ne mai desparte doar „foarte puţin timp“ de sfârşit. — Evrei 10:37.

19. Ce anume se va analiza în următorul articol?

¹⁹ Da, să fim hotărâţi să nu ne numărăm printre „aceia care dau înapoi spre pierzare“! Dimpotrivă, să fim „din aceia care au credinţă“ (Evrei 10:39). Cum putem fi siguri că corespundem acestei descrieri şi cum îi putem ajuta şi pe colaboratorii creştini în acest sens? Următorul articol va analiza acest subiect.

[Notă de subsol]

Vă amintiţi?

◻ Ce înseamnă a da înapoi spre distrugere?

◻ Cu ce presiuni se confruntau creştinii evrei cărora le-a scris Pavel?

◻ Ce motive pentru a nu da înapoi spre distrugere le-a dat Pavel evreilor?

◻ Ce motive avem pentru a fi hotărâţi să nu dăm niciodată înapoi spre distrugere?

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 15]

Faptul că Petru a căzut în capcana fricii nu înseamnă că el a devenit unul dintre „aceia care dau înapoi spre pierzare“