Credeţi ce spune Biblia?

CREDINŢA în Biblie este larg răspândită chiar şi în lumea modernă. De exemplu, într-un sondaj Gallup efectuat recent în rândul americanilor, 80 la sută au spus că cred că Biblia este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Indiferent că în zona în care locuiţi procentul este sau nu la fel de mare, este lesne de înţeles că aceşti credincioşi aşteaptă să li se predea Biblia la biserică. Dar, de cele mai multe ori, nu se întâmplă astfel. Să luăm, de exemplu, doctrina chinuirii sufletului după moarte.

Se vorbeşte în Biblie în vreun loc despre purgatoriu sau despre focul iadului? Astăzi, mulţi erudiţi din creştinătate recunosc de obicei că nu se vorbeşte. În New Catholic Encyclopedia se afirmă: „La urma urmei, doctrina catolică despre purgatoriu se bazează pe tradiţie, nu pe Sfintele Scripturi“. Cu privire la iad, A Dictionary of Christian Theology face următorul comentariu: „În N[oul] T[estament] nu găsim că focul iadului a făcut parte dintre învăţăturile predicate de primii creştini“.

De fapt, comisia pentru chestiuni doctrinale a Bisericii Anglicane a ajuns recent în centrul atenţiei în mass-media când a propus respingerea cu desăvârşire a învăţăturii despre focul iadului. Dr. Tom Wright, decan la Catedrala Litchfield, a spus că modul în care a fost descris iadul în trecut „l-a transformat pe Dumnezeu într-un monstru şi le-a cauzat multora răni psihologice adânci“. În raportul comisiei, iadul este prezentat ca o stare de „inexistenţă totală“.a În mod asemănător, New Catholic Encyclopedia face următorul comentariu cu privire la concepţia catolică: „Teologia modernă abordează problema iadului din punctul de vedere al separării de Dumnezeu“.

De fapt, învăţătura Bibliei despre suflet se contrazice cu învăţăturile despre purgatoriu sau despre focul iadului. Deseori, Biblia vorbeşte despre moartea sufletelor. „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri“ (Ezechiel 18:4). Potrivit Bibliei, morţii se află într-o stare de inconştienţă, fiind incapabili să simtă durere. „Cei vii măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic“ (Eclesiastul 9:5). Speranţa dată de Biblie cu privire la morţi este învierea în viitor. Când Lazăr, prietenul lui Isus, a murit, Isus a asemănat moartea cu somnul. Marta, sora lui Lazăr, a exprimat speranţa predată de Biblie în cuvintele: „Ştiu că va învia la înviere, în ziua de pe urmă“. Înviindu-l pe Lazăr, Isus a confirmat această speranţă dată omenirii. — Ioan 5:28, 29; 11:11–14, 24, 44.

Istoricii spun că originile învăţăturii potrivit căreia omul are un suflet nemuritor separat de corp nu se găsesc în Biblie, ci în filozofia greacă. New Catholic Encyclopedia remarcă faptul că evreii din antichitate nu considerau omul drept o fiinţă alcătuită dintr-un corp material şi un suflet imaterial. Cu privire la convingerile evreilor referitoare la acest subiect, enciclopedia afirmă: „Când suflarea de viaţă a intrat în primul om pe care Dumnezeu l-a făcut din ţărână, omul a deveni o «fiinţă vie» (G[eneza] 2:7). Prin moarte nu se înţelegea separarea a două elemente distincte aflate în om, cum susţinea filozofia greacă; suflarea de viaţă pleacă, iar omul devine o «fiinţă moartă» (L[eviticul] 21:11; N[umeri] 6:6; 19:13). În fiecare caz, pentru cuvântul «fiinţă» era folosit termenul ebraic [néphesh], adesea tradus prin «suflet», dar care, de fapt, se referea la persoana însăşi“.

Aceeaşi enciclopedie afirmă că, recent, erudiţii catolici „au susţinut că N[oul] T[estament] nu predă nemurirea sufletului în sensul elenistic“. În încheiere, enciclopedia afirmă: „Soluţia fundamentală la problema vieţii de după moarte trebuie căutată mai degrabă în darul supranatural al Învierii decât în speculaţiile filozofice“.

Biblia sau tradiţia?

Dar cum au ajuns ideile nebiblice să facă parte din învăţătura bisericii? Numeroase biserici susţin că Biblia este autoritatea lor supremă. De exemplu, cu puţin timp în urmă, papa Ioan Paul al II-lea a vorbit despre necesitatea ca Scripturile să fie „acceptate de credincioşi ca fiind cât se poate de adevărate şi totodată norma supremă a credinţei noastre“. Totuşi, este general acceptat faptul că, în prezent, învăţăturile creştinătăţii nu sunt identice cu învăţăturile creştinilor din secolul I. Majoritatea bisericilor consideră schimbările drept o parte componentă a procesului de dezvoltare progresivă a doctrinei bisericeşti. Mai mult decât atât, Biserica Catolică adoptă punctul de vedere potrivit căruia tradiţia bisericească are aceeaşi autoritate ca şi Scripturile. New Catholic Encyclopedia spune că biserica „nu îşi bazează nici un adevăr numai pe Scripturi, independent de tradiţie, şi nici un adevăr numai pe tradiţie, independent de Scripturi“.

Potrivit istoriei, bisericile au înlocuit învăţăturile scripturale cu cele bazate numai pe tradiţie. De fapt, multe biserici susţin că învăţăturile Bibliei sunt greşite. De exemplu, în New Catholic Encyclopedia se afirmă că „este evident faptul că multe afirmaţii biblice sunt neadevărate când sunt judecate prin prisma cunoştinţelor moderne dobândite în domeniul ştiinţei şi al istoriei“. Vorbind despre învăţătura biblică potrivit căreia morţii sunt inconştienţi, enciclopedia adaugă: „Chiar şi în chestiuni religioase, V[echiul] T[estament] demonstrează incompletitudinea cunoaşterii . . . vieţii de după moarte“. Enciclopedia citează Psalmul 6:5 (versetul 6 în redarea diferitor Biblii) ca exemplu în acest sens: „Căci în moarte nu este aducere aminte de Tine; şi în Locuinţa Morţilor cine Te va lăuda?“ La unele seminarii şi colegii protestante nu se mai predă că Biblia este infailibilă. Pe de altă parte, Biserica Catolică crede că deţine conducerea sau autoritatea în ce priveşte predarea, care îi permite să interpreteze învăţăturile predate de Biblie. Totuşi v-aţi putea întreba: „Dar dacă aceste interpretări par a fi în contradicţie cu Scripturile?“

Importanţa Scripturilor

Isus a citat de repetate ori Scripturile ca autoritate, deseori introducându-şi cuvintele prin expresia: „Este scris“ (Matei 4:4, 7, 10; Luca 19:46). Într-adevăr, când Isus a vorbit despre situaţia matrimonială a unui bărbat, el nu a făcut apel la ipotezele filozofiei greceşti, ci la relatarea despre creare consemnată în Geneza (Geneza 1:27; 2:24; Matei 19:3–9). Evident, pentru Isus, Scripturile erau inspirate de Dumnezeu şi reale. În rugăciunea adresată lui Dumnezeu, el a spus: „Cuvântul Tău este adevărul“. — Ioan 17:17.b

Biblia consemnează următoarele cuvinte dezaprobatoare rostite de Isus împotriva conducătorilor religioşi din zilele sale: „Renunţând la porunca lui Dumnezeu, voi ţineţi ferm la tradiţia oamenilor. . . . Astfel faceţi fără valoare Cuvântul lui Dumnezeu prin tradiţia voastră“ (Marcu 7:6–13, NW). În mod asemănător, apostolul Pavel a rezistat presiunilor de a introduce în învăţăturile sale atât filozofia greacă, cât şi tradiţiile eronate. „Luaţi seama, a avertizat el, ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după tradiţia oamenilor“ (Coloseni 2:8; 1 Corinteni 1:22, 23; 2:1–13). Existau unele tradiţii, sau învăţături, cu privire la care Pavel i-a îndemnat pe creştini să le respecte, însă acestea se bazau pe Scripturi şi erau în deplină armonie cu ele (2 Tesaloniceni 2:13–15). „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos“, a scris Pavel, „pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit [pe deplin competent, NW] şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună“. — 2 Timotei 3:16, 17.

Pavel a prezis o deviere de la Scripturi. El l-a avertizat pe Timotei: „Va fi un timp când oamenii nu vor suferi învăţătura sănătoasă, . . . şi îşi vor întoarce urechea de la adevăr“. El l-a îndemnat pe Timotei: „Dar tu fii treaz în toate“ (2 Timotei 4:3–5). Dar cum? O modalitate constă în faptul de a avea un „caracter mai nobil“. Un lexicon grecesc defineşte această expresie biblică drept „disponibilitatea de a afla şi de a evalua ceva în mod obiectiv“. Luca a folosit această expresie pentru a-i descrie pe ascultătorii lui Pavel din Bereea secolului I. Învăţăturile lui Pavel erau noi pentru ei. Lăudându-i, Luca a scris: „Aceştia [bereenii] aveau un caracter mai nobil decât cei din Tesalonic. Au primit cuvântul cu toată bunăvoinţa şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa“. Faptul că aveau un caracter mai nobil nu însemna că bereenii erau sceptici şi că nu erau dispuşi să creadă nimic. Dimpotrivă, ca urmare a cercetării lor sincere, „mulţi dintre ei . . . au crezut“. — Faptele 17:11, 12.

Foloasele faptului de a trăi conform Bibliei

Creştinii din secolul I erau cunoscuţi atât pentru faptul că respectau cu stricteţe Biblia, cât şi pentru că aveau o iubire plină de spirit de sacrificiu. Totuşi, astăzi, mulţi oameni au „o formă de devoţiune sfântă, dar se dovedesc falşi în ce priveşte puterea ei“ (2 Timotei 3:5, NW). În prezent, orice formă de creştinism care nu este în armonie cu creştinismul original nu poate exercita o influenţă benefică în viaţa oamenilor. Ne poate ajuta acest lucru să explicăm motivul pentru care în aproape toată creştinătatea constatăm o creştere a violenţei, a imoralităţii, a destrămării familiilor şi a materialismului? În unele ţări „creştine“ au loc războaie etnice crude chiar între membrii aceleaşi religii.

A dispărut oare acel caracter mai nobil al bereenilor? Există azi vreun grup de oameni care cred ce spune Biblia şi trăiesc conform ei?

În Encyclopedia Canadiana se face următoarea remarcă: „Activitatea Martorilor lui Iehova reprezintă retrezirea şi restabilirea creştinismului primitiv practicat de Isus şi de discipolii săi în secolul I şi al II-lea al erei noastre“. Referindu-se la Martori, New Catholic Encyclopedia afirmă: „Pentru ei, Biblia este unica sursă a credinţei şi a regulilor de conduită“.

Fără îndoială, acesta este un motiv important pentru care Martorii lui Iehova de pe tot pământul sunt cunoscuţi pentru progresul lor spiritual, pentru pacea şi fericirea lor. De aceea, noi îi încurajăm pe cititorii noştri să afle mai multe lucruri despre învăţăturile Bibliei, care sunt sănătoase din punct de vedere spiritual. O mai bună cunoaştere a acestora poate duce la o mai mare încredere în Biblie şi la o credinţă mai puternică în Dumnezeu. Foloasele eterne pe care le aduce această credinţă merită toate eforturile.

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]

Apostolul Pavel şi alţii au predicat în pieţe

[Legenda fotografiei de la pagina 7]

Pentru Martorii lui Iehova, „Biblia este unica sursă a credinţei şi a regulilor de conduită“