Sunt nedreptăţile inevitabile?

„În pofida tuturor lucrurilor, eu cred totuşi că oamenii au o inimă bună. Pur şi simplu nu-mi pot clădi speranţele pe o temelie alcătuită din confuzie, suferinţă şi moarte.“ — Anne Frank.

ACESTE cuvinte pătrunzătoare îi aparţin Annei Frank, o fetiţă evreică de 15 ani, care le-a scris în jurnalul ei nu cu mult timp înainte de a muri. Pentru mai bine de doi ani, familia ei a trăit ascunsă în podul unei case din Amsterdam. Speranţele ei cu privire la o lume mai bună s-au spulberat când un informator le-a dezvăluit naziştilor ascunzişul lor. În anul următor, 1945, Anne a murit de tifos în lagărul de concentrare din Bergen-Belsen. Şase milioane de evrei au avut o soartă asemănătoare.

Planul diabolic al lui Hitler de a extermina un întreg popor poate fi considerat cel mai oribil caz de nedreptate rasială la care a fost martor secolul nostru, însă nu este singurul. În 1994, peste o jumătate de milion de locuitori tutsi din Rwanda au fost masacraţi pentru simplul motiv că aparţineau tribului „rău“. Iar în timpul primului război mondial, aproape un milion de armeni au murit din cauza unei epurări rasiale.

Faţetele crude ale nedreptăţii

Genocidul nu este singura faţetă a nedreptăţii. Nedreptăţile sociale condamnă aproape o cincime din populaţia lumii la sărăcie lucie. Chiar mai rău, gruparea International Anti-Slavery, care militează pentru drepturile omului, estimează că există peste 200 de milioane de sclavi. Este posibil ca în prezent să existe mai mulţi sclavi ca oricând. Poate că aceştia nu mai sunt vânduţi la licitaţie, însă condiţiile în care lucrează sunt deseori mai rele decât ale majorităţii sclavilor din alte timpuri.

Nedreptăţile de natură juridică privează milioane de oameni de drepturile lor elementare. „În fiecare zi, undeva pe glob sunt încălcate în mod grosolan drepturile omului“, se spune în raportul pe 1996 al organizaţiei Amnesty International. „Cei mai vulnerabili sunt săracii şi cei dezavantajaţi, îndeosebi femeile, copiii, cei în vârstă şi refugiaţii.“ Raportul spunea: „În unele ţări, structura statului ca naţiune s-a prăbuşit efectiv şi, ca urmare, nici o autoritate legală nu-i mai ocroteşte pe cei slabi de cei puternici“.

Pe parcursul anului 1996, zeci de mii de persoane din peste o sută de ţări au fost arestate şi torturate. Iar în ultimii ani, sute de mii de oameni au dispărut pur şi simplu, fiind răpiţi după cât se pare fie de forţele de securitate, fie de grupările teroriste. Se presupune că mulţi dintre ei sunt morţi.

Războaiele sunt, în mod inevitabil, nedrepte, însă devin din ce în ce mai nedrepte. Luptele din prezent fac victime în rândul populaţiei civile, printre care se numără femeile şi copiii. Iar acest lucru nu este doar rezultatul bombardării la întâmplare a oraşelor. Violarea femeilor şi a fetelor este considerată o parte integrantă a operaţiunilor militare, şi multe grupări revoluţionare răpesc copiii pentru a-i învăţa să ucidă. Comentând pe marginea acestor tendinţe, într-un raport ONU pe tema „Efectul conflictelor armate asupra copiilor“ se spunea: „Un procent tot mai mare din populaţia lumii şi-a pierdut simţul moral într-un mod inimaginabil“.

Nu încape îndoială că pierderea simţului moral a creat o lume de nedreptăţi — indiferent că este vorba de nedreptăţi de natură rasială, socială, juridică sau militară. Bineînţeles, acest lucru nu este nou. Cu mai bine de două mii cinci sute de ani în urmă, un profet evreu se lamenta astfel: „Legea este fără putere şi dreptatea nu se vede, căci cel rău îl asaltă pe cel drept; de aceea judecata este nedreaptă“ (Habacuc 1:4). Chiar dacă întotdeauna au existat multe nedreptăţi, în secolul nostru nedreptatea a atins noi cote.

Ne afectează cumva nedreptăţile?

Sigur că ne afectează, când noi personal ajungem victima nedreptăţilor. Acestea le răpesc majorităţii oamenilor dreptul de a fi fericiţi. În plus, nedreptăţile dau naştere de multe ori la conflicte sângeroase, care, la rândul lor, întreţin focul nedreptăţii.

Pacea şi fericirea sunt indisolubil legate de dreptate, însă nedreptatea spulberă speranţa şi optimismul. Aşa cum a descoperit în mod tragic Anne Frank, oamenii nu-şi pot clădi speranţele pe o temelie alcătuită din confuzie, suferinţă şi moarte. Şi noi, asemenea ei, tânjim după o lume mai bună.

Această dorinţă i-a îndemnat pe oamenii sinceri să facă cât de cât dreptate în societatea umană. În acest sens, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată în 1948 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, spune: „Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii“.

Evident, acestea sunt cuvinte nobile, însă omenirea este încă departe de realizarea acestui obiectiv dezirabil — o societate dreaptă, în care fiecare să se bucure de drepturi egale şi să-l trateze pe semenul său ca pe un frate. Realizarea acestui obiectiv, după cum reiese din preambulul Declaraţiei ONU, ar constitui „fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume“.

Să fie oare nedreptăţile atât de înrădăcinate în societatea umană, încât să nu poată fi eradicate niciodată? Sau se poate pune un fundament solid pentru libertate, dreptate şi pace? Dacă da, cine poate să pună acest fundament şi să ia măsuri ca acest lucru să fie spre binele tuturor?

[Provenienţa fotografiei de la pagina 3]

UPI/Corbis-Bettmann