Muzica în închinarea modernă

CÂNTATUL este un dar de la Dumnezeu. Faptul de a ne înălţa glasul în cântări ne poate crea plăcere şi nouă, şi Creatorului nostru. În felul acesta ne putem exprima sentimentele, atât cele de durere, cât şi cele de bucurie. Ba mai mult, putem da glas iubirii, veneraţiei şi laudelor noastre la adresa Creatorului cântatului, Iehova.

Majoritatea celor aproape 300 de referiri la muzică ce se fac în Biblie au legătură cu închinarea la Iehova. Cântatul este asociat şi cu bucuria — nu numai bucuria celor care cântă, dar şi bucuria lui Iehova. Psalmistul a scris: „Să-I cânte psalmi . . . Căci DOMNUL Îşi găseşte plăcere în poporul Său“. — Psalmul 149:3, 4.

Însă cât de important este cântatul în închinarea modernă? Cum poate poporul din prezent al lui Iehova să-i procure plăcere înălţându-şi vocea în cântări? Ce loc ar trebui să ocupe muzica în închinarea adevărată? Faptul de a analiza istoria muzicii legată de închinare ne va ajuta să răspundem la aceste întrebări.

Muzica în închinare de-a lungul timpului

Prima referire biblică la muzică nu este pusă în mod special în legătură cu închinarea la Iehova. În Geneza 4:21, lui Iubal i se atribuie ceea ce poate fi inventarea primelor instrumente muzicale sau, probabil, instituirea unui gen de profesie muzicală. Însă muzica a făcut parte din închinarea la Iehova chiar înainte de crearea oamenilor. Mai multe traduceri ale Bibliei îi prezintă pe îngeri cântând. În Iov 38:7 se vorbeşte despre îngerii care cântau de bucurie şi „strigau aplaudând“ (NW). Astfel, există motive scripturale să credem că în cadrul închinării la Iehova s-a cântat cu mult înainte de apariţia omului pe scena lumii.

Unii istorici au susţinut că muzica ebraică antică avea doar melodie, nu şi acompaniament muzical. Însă pe harpă se pot executa simultan mai multe note, iar acest instrument este menţionat de multe ori în Biblie. Harpiştii trebuie să fi observat armonia care se putea crea prin combinarea sunetelor produse cu acest instrument. În loc să fie primitivă, muzica lor era, fără îndoială, foarte avansată. Şi, ţinând cont de versurile şi proza din Scripturile ebraice, putem conchide că muzica israelită era de înaltă calitate. În mod sigur, compoziţiile muzicale aveau o sursă de inspiraţie mult mai nobilă decât naţiunile vecine.

Organizarea de la templul din antichitate prevedea aranjamentele instrumentale şi vocale complexe în închinarea de la templu (2 Cronici 29:27, 28). Existau dirijori, maeştri, ucenici şi căpetenii pentru cântăreţi (1 Cronici 15:21; 25:7, 8; Neemia 12:46). Vorbind despre tehnica lor muzicală avansată, istoricul Curt Sachs a scris: „Corurile şi orchestrele de la Templul din Ierusalim dezvăluie un înalt nivel de educaţie artistică, de tehnică şi de cunoştinţe muzicale. . . . Deşi nu ştim cum suna acea muzică antică, avem suficiente dovezi ale forţei, demnităţii şi profesionalismului ei“ (The Rise of Music in the Ancient World: East and West, 1943, paginile 48, 101, 102). Cântarea lui Solomon este un exemplu de creativitate şi calitate caracteristice compoziţiilor ebraice. Ea este o istorie cântată, similară libretului, sau textului, unei opere. Cântarea este denumită în textul ebraic „Cântarea cântărilor“, sau cântarea superlativă. În cazul evreilor din antichitate, cântatul făcea parte integrantă din închinare. Acesta le permitea să-şi exprime sentimentele pozitive prin laudele pe care i le adresau lui Iehova.

Creştinii din primul secol şi cântările

În rândul primilor creştini, muzica a continuat să facă parte din închinare. Pe lângă faptul că posedau Psalmii inspiraţi, se pare că ei au compus muzică şi versuri proprii pentru închinare, stabilind precedentul pentru compunerea de cântări creştine astăzi (Efeseni 5:19). Cartea The History of Music (Istoria muzicii), de Waldo Selden Pratt, explică: „Pentru primii creştini, cântatul era ceva obişnuit în cadrul închinării publice şi personale. Pentru evreii convertiţi la creştinism, aceasta era o continuare a obiceiurilor de la sinagogă . . . Pe lângă Psalmii ebraici . . . , noua credinţă tindea să producă încontinuu imnuri noi, care la început se pare că au fost sub formă de rapsodii“a.

Subliniind valoarea cântărilor, la instituirea Cinei Domnului, Isus şi apostolii au cântat probabil Hallel-urile (Matei 26:26–30). Acestea erau cântări de laudă la adresa lui Iehova, fiind consemnate în Psalmi şi cântate cu ocazia Paştelui. — Psalmii 113–118.

Influenţa închinării false

În evul mediu timpuriu, muzica religioasă s-a limitat la psalmodii funeste. Cam prin anul 200 e.n., Clement din Alexandria spunea: „Avem nevoie de un singur instrument: cuvântul paşnic al veneraţiei, nu harpe sau tobe sau orgi sau trompete“. S-au impus restricţii, limitând muzica bisericească la compoziţii vocale. Stilul a devenit cunoscut ca psalmodie sau muzică gregoriană. „După mai puţin de patruzeci de ani de la ridicarea Constantinopolului, Conciliul din Laodiceea (367 A.D.) a interzis participarea instrumentelor, precum şi a congregaţiilor la Liturghie. Muzica ortodoxă a fost pur vocală“, se spune în cartea Our Musical Heritage (Moştenirea noastră muzicală) (sublinierea noastră). Aceste restricţii nu aveau nici un fundament în creştinismul de la origini.

De-a lungul evului mediu, Biblia a fost o carte inaccesibilă omului de rând. Creştinii care îndrăzneau să posede sau să citească Biblia erau persecutaţi şi chiar omorâţi. Deci nu e de mirare că intonarea cântărilor de laudă pentru Dumnezeu a dispărut în mare parte în acea perioadă întunecată. La urma urmelor, dacă omul de rând nu avea acces la Scripturi, cum putea şti el că a zecea parte din întreaga Biblie constă din cântări? Cine avea să-l informeze că Dumnezeu le-a poruncit închinătorilor săi să ‘cânte DOMNULUI o cântare nouă, să cânte laudele Lui în adunarea celor credincioşi’? — Psalmul 149:1.

Restabilirea muzicii în cadrul închinării

Organizaţia lui Iehova a făcut mult pentru a reda muzicii şi cântatului importanţa care li se cuvine în închinare. De exemplu, ediţia din 1 februarie 1896 (engl.) a Turnului de veghere al Sionului era alcătuită numai din cântări. Ea era intitulată: „Bucuroasele cântări de dimineaţă ale Sionului“.

În 1938, intonarea cântărilor la întrunirile congregaţiei a fost în mare măsură suspendată. Însă înţelepciunea de a urma exemplul şi îndrumarea apostolilor a triumfat la scurt timp după aceea. La congresul de district din 1944, F. W. Franz a ţinut discursul intitulat „Cântarea serviciului pentru Regat“. El a arătat că însăşi creaturile cereşti ale lui Dumnezeu i-au cântat laude lui Iehova cu mult timp înainte de crearea omului, şi a spus: „Este potrivit şi plăcut înaintea lui Dumnezeu ca slujitorii Săi pământeşti să-şi înalţe literalmente glasul în cântări“. După ce a discutat despre rolul cântărilor în închinare, el a anunţat apariţia publicaţiei Cartea de cântări a serviciului pentru Regat, care urma să fie folosită la întrunirile de serviciu săptămânaleb. Apoi, Informatorul (numit acum Ministerul nostru pentru Regat) din decembrie 1944 (engl.) anunţa că şi alte întruniri trebuiau să cuprindă cântări de început şi de încheiere. Intonarea cântărilor a devenit din nou o parte a închinării la Iehova.

‘Să-i cântăm lui Iehova în inima noastră’

Valoarea pe care o are intonarea din inimă a cântărilor se observă în cazul fraţilor noştri din Europa Răsăriteană şi Africa, fraţi care au îndurat ani de adversităţi şi persecuţii. Lothar Wagner a petrecut şapte ani de detenţie la regim celular. Cum a rezistat? „M-am concentrat câteva săptămâni ca să-mi refac stocul de cântări ale Regatului. Când nu-mi aminteam exact textul, compuneam pur şi simplu una sau două strofe. . . . Ce bogăţie de idei încurajatoare şi ziditoare conţin cântările Regatului pe care le avem noi!“ — Anuarul Martorilor lui Iehova pe 1974, paginile 226–228 (engl.).

În cei cinci ani de detenţie la regim celular din cauza poziţiei lui fidele, Harold King a găsit mângâiere compunând şi intonând cântări de laudă pentru Iehova. Mai multe dintre compoziţiile sale sunt folosite acum de Martorii lui Iehova în închinarea lor. Bucuria asociată intonării cântărilor este fortifiantă. Însă nu trebuie să trecem prin persecuţii pentru a ne convinge de valoarea cântărilor de laudă la adresa lui Dumnezeu.

Toţi membrii poporului lui Iehova pot găsi bucurie în intonarea cântărilor. Chiar dacă am fi oarecum inhibaţi atunci când ne exprimăm verbal, sentimentele noastre faţă de Iehova pot fi libere când le dăm glas în cântări. Apostolul Pavel a arătat cum putem găsi bucurie în intonarea cântărilor de laudă, atunci când i-a sfătuit pe creştini să continue să vorbească între ei „cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului [lui Iehova, NW] în inima“ lor (Efeseni 5:19). Când inimile noastre abundă în lucruri spirituale, ne putem exprima cu putere în cântări. Deci pentru a cânta mai bine este esenţială atitudinea corectă a inimii.

Întreţinerea unor relaţii bune cu Iehova ne dă un spirit bucuros, îndemnându-ne să vorbim, să cântăm şi să strigăm laude la adresa lui Iehova (Psalmul 146:2, 5). Noi cântăm din toată inima pentru lucrurile de care ne bucurăm. Şi dacă ne place cântarea sau sentimentele pe care le exprimă, atunci o vom cânta, foarte probabil, cu sentiment.

Nu e necesar să cântăm tare pentru a cânta cu sentiment. A cânta bine nu înseamnă neapărat a cânta tare; dar nici a cânta fără să se audă. Unele voci cu rezonanţă puternică se pot remarca şi dacă se cântă mai încet. Nu este uşor să înveţi să te armonizezi cu alţii. Indiferent dacă intonezi o altă voce sau cânţi la unison cu ceilalţi, faptul de a-ţi adapta volumul vocii în funcţie de cei din jur creează o melodie plăcută şi unitară. Modestia creştină şi o ureche atentă ajută o persoană să găsească echilibrul între intonarea cu entuziasm a cântărilor şi faptul de a nu-i acoperi pe ceilalţi cu vocea sa. Totuşi, cei care cântă bine sau au o voce excepţională nu trebuie descurajaţi să cânte. O voce frumoasă poate susţine o congregaţie în timp ce îi aduce laude lui Iehova.

Întrunirile noastre constituie o ocazie potrivită pentru a cânta pe voci. Cei care au ureche pentru polifonie sau care pot intona vocile scrise în cartea de cântări sunt încurajaţi să se armonizeze cu ceilalţi şi să adauge la frumuseţea muziciic.

Unii ar putea spune: „Eu nu pot duce melodia“ sau „Am o voce îngrozitoare; când ajunge la notele înalte, se gâtuie“. Astfel, ei cântă timid, chiar şi la Sala Regatului. Adevărul este că nici o voce care înalţă laude la adresa lui Iehova nu este „îngrozitoare“ din punctul său de vedere. Aşa cum vocea cu care vorbim se poate îmbunătăţi prin exerciţiu şi urmând sugestiile utile din cadrul Şcolii de Minister Teocratic, tot la fel se poate îmbunătăţi vocea cu care cântăm. Unii şi-au îmbunătăţit calitatea vocii pur şi simplu fredonând în timp ce făceau diferite activităţi. Fredonarea contribuie la îndulcirea vocii. Iar în momente potrivite, când suntem singuri sau când lucrăm undeva unde nu deranjăm pe nimeni, intonarea melodiilor Regatului este un excelent exerciţiu vocal şi un mijloc de a ne crea o dispoziţie plăcută, relaxată.

Putem încuraja intonarea câtorva cântări ale Regatului şi la reuniunile recreative. Astfel de cântări, acompaniate de un instrument cum ar fi chitara sau pianul sau de înregistrările la pian realizate de Societate, creează o atmosferă spirituală reuniunilor noastre. Acest lucru ne ajută totodată să învăţam cântările şi să le cântăm bine la întrunirile congregaţiei.

Pentru a ajuta congregaţiile să intoneze cu entuziasm cântările la întruniri, Societatea a pregătit acompaniamente muzicale înregistrate. Când acestea sunt puse, cel ce se ocupă de sistemul de sonorizare trebuie să fie atent la volum. Dacă muzica nu este suficient de tare, congregaţia ar putea să nu îndrăznească să cânte cu putere. Dacă fratele care supraveghează sonorizarea cântă împreună cu congregaţia, el poate stabili dacă muzica este sau nu un îndrumător.

Cântaţi melodii pentru Iehova

Intonarea cântărilor ne oferă ocazia să ne exprimăm sentimentele faţă de Creatorul nostru (Psalmul 149:1, 3). Aceasta nu este o simplă izbucnire sentimentală, ci o exprimare controlată, raţională şi fericită a laudelor noastre. Faptul de a pune inimă când cântăm cu congregaţia ne poate crea o bună dispoziţie mintală şi sentimentală pentru programul care urmează şi ne poate îmboldi să participăm mai mult la închinarea adusă lui Iehova. Deşi intonarea unei cântări are impact emoţional, cuvintele pot servi şi la instruirea noastră. Exprimându-ne astfel la unison şi pe voci, noi ne pregătim inimile în mod umil şi blând pentru a învăţa împreună ca grup. — Compară cu Psalmul 10:17.

Muzica va face parte întotdeauna din închinarea la Iehova. Prin urmare, avem perspectiva de a împărtăşi pentru totdeauna sentimentele psalmistului: „Voi lăuda pe DOMNUL cât voi trăi; voi cânta psalmi Dumnezeului meu cât voi fi“. — Psalmul 146:2.

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 27]

Câteva sugestii pentru a cânta mai bine

1. Când cântaţi, ţineţi sus cartea de cântări. Acest lucru vă permite să respiraţi mai natural.

2. Respiraţi adânc înainte de începerea fiecărui vers.

3. Deschideţi gura ceva mai mult decât vi se pare comod la început, şi astfel volumul şi rezonanţa vocii se vor mări de la sine.

4. Mai presus de toate, concentraţi-vă asupra sentimentului pe care îl transmite cântarea intonată.