Întrebări de la cititori
Potrivit unor rapoarte de presă, după naşterea unui copil, unele spitale păstrează placenta şi cordonul ombilical pentru a extrage unele componente din sângele acestora. Ar trebui să-i îngrijoreze acest lucru pe creştini?
În multe spitale nu se practică o asemenea metodă, deci creştinii nu trebuie să se îngrijoreze în această privinţă. Dacă există motive întemeiate pentru a crede că se practică aşa ceva în spitalul în care o creştină va naşte, ar fi potrivit să-l informaţi pur şi simplu pe medic că placenta şi cordonul ombilical trebuie aruncate, nu folosite în vreun fel oarecare.
Diverse produse medicale se obţin din surse biologice, fie animale, fie umane. De exemplu, anumiţi hormoni au fost extraşi din urina iepelor gestante. Sângele de cal a fost sursa serului antitetanic, iar gamaglobulina folosită în combaterea unor boli a fost obţinută mult timp din sângele conţinut de placenta umană. Unele spitale au păstrat şi au congelat placentele, iar mai târziu le-au colectat într-un laborator farmaceutic, astfel încât sângele bogat în anticorpi să poată fi prelucrat pentru a extrage gamaglobulina.
Mai recent, cercetătorii au susţinut că sângele din placentă poate fi folosit cu succes la tratarea unui tip de leucemie şi s-a făcut speculaţia că acest sânge poate fi util în unele tulburări ale sistemului imunitar sau în loc de transplant de măduvă. Ca urmare, s-a făcut o anumită publicitate în jurul faptului că unii părinţi au solicitat să fie extras sânge din placentă, să fie congelat şi depozitat, în eventualitatea că acesta ar putea fi util mai târziu la tratarea copilului lor.
O astfel de comercializare a sângelui provenit din placentă nu-i atrage deloc pe creştinii adevăraţi, care se conformează legii perfecte a lui Dumnezeu. Creatorul nostru consideră sângele ca fiind sacru, reprezentând viaţa dată de Dumnezeu. Singurul mod autorizat de el de a folosi sângele a fost în legătură cu jertfele, pe altar (Leviticul 17:10–12; compară cu Romani 3:25; 5:8; Efeseni 1:7). Altfel, sângele provenit de la o creatură trebuia să fie vărsat pe pământ, aruncat. — Leviticul 17:13; Deuteronomul 12:15, 16.
Când creştinii vânează un animal sau taie o pasăre sau un porc, ei scurg sângele şi îl aruncă. Ei nu trebuie să-l verse literalmente pe pământ, întrucât ideea este să nu-l folosească în nici un fel, ci să-l arunce.
Creştinii internaţi în spital înţeleg că materiile biologice care li se extrag sunt aruncate, fie că este vorba de reziduuri, ţesuturi bolnave sau sânge. Bineînţeles, s-ar putea ca un medic să facă unele teste mai întâi, cum ar fi analizele de urină, examinarea patologică a unui ţesut tumoral sau analizele de sânge. Însă după aceea, materiile sunt aruncate, potrivit legii locale. În general nu este nevoie ca pacienţii unui spital să facă o cerere specială în această privinţă, deoarece înlăturarea acestor materii biologice este şi rezonabilă, şi prudentă din punct de vedere medical. Dacă un pacient ar avea motive întemeiate să se îndoiască de faptul că va fi urmată această practică normală, el sau ea ar putea vorbi în acest sens cu medicul în cauză, spunându-i că, din motive religioase, doreşte ca astfel de materii să fie aruncate.
Însă, aşa cum s-a menţionat, rareori un pacient obişnuit trebuie să-şi facă probleme în această privinţă, deoarece, în multe spitale, ideea de a extrage unele componente din placentă sau din alte materii biologice şi de a le refolosi nu este nici măcar discutată, cu atât mai puţin practicată în mod curent.
Articolul „Să avem oroare de ceea ce este rău“, apărut în „Turnul de veghere“ din 1 ianuarie 1997, pare să se concentreze asupra pedofiliei. Cum se defineşte această practică?
Webster’s Ninth New Collegiate Dictionary defineşte „pedofilia“ drept „perversiune sexuală în care obiectul sexual preferat sunt copiii“. Unele aspecte ale acestei practici sunt condamnate în Deuteronomul 23:17, 18. Aici, Dumnezeu a condamnat faptul de a deveni un prostituat la templu („sau «un catamit», un băiat întreţinut pentru perversiuni sexuale“, nota de subsol din NW). În aceste versete se interzicea, totodată, aducerea în „casa DOMNULUI“ a preţului unui „câine“ („probabil un pederast, o persoană care practică raporturi anale, îndeosebi cu un băiat“, nota de subsol din NW). Aceste referiri scripturale şi laice confirmă că Turnul de veghere vorbea despre cazurile în care un adult face dintr-un copil obiectul abuzului sexual, inclusiv al mângâierilor.