Toţi trebuie să-i dea socoteală lui Dumnezeu

„Fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.“ — ROMANI 14:12.

1. Ce limite au fost impuse libertăţii lui Adam şi a Evei?

IEHOVA DUMNEZEU i-a creat pe primii noştri părinţi, Adam şi Eva, cu voinţă liberă. Deşi le erau inferiori îngerilor, ei erau creaturi inteligente, capabile să ia decizii înţelepte (Psalmul 8:4, 5). Însă acea libertate acordată de Dumnezeu nu le dădea dreptul să stabilească singuri ce este bine şi ce este rău. Ei trebuiau să-i dea socoteală Creatorului lor, iar această responsabilitate s-a extins asupra tuturor descendenţilor lor.

2. Cui va cere socoteală în curând Iehova, şi de ce?

² Acum, când ne apropiem de apogeul acestui sistem de lucruri nelegiuit, Iehova le va cere socoteală locuitorilor pământului. (Compară cu Romani 9:28.) În curând, oamenii lipsiţi de pietate vor trebui să-i dea socoteală lui Iehova Dumnezeu pentru epuizarea resurselor pământului, pentru distrugerea de vieţi omeneşti şi mai ales pentru persecutarea slujitorilor săi. — Apocalipsa 6:10; 11:18.

3. Ce întrebări vom analiza?

³ În faţa acestei perspective sumbre, este util să reflectăm la modul plin de dreptate în care şi-a tratat Iehova creaturile în trecut. Ce ajutor ne pot oferi Scripturile pentru a fi acceptaţi de Creatorul nostru când ni se va cere personal socoteală? Care exemple pot fi utile şi care nu trebuie imitate?

Îngerii dau socoteală

4. De unde ştim că Dumnezeu le cere socoteală îngerilor pentru acţiunile lor?

⁴ Creaturile îngereşti ale lui Iehova, din ceruri, trebuie să dea socoteală la fel ca noi. Înainte de Potopul din zilele lui Noe, unii îngeri neascultători s-au materializat pentru a întreţine relaţii sexuale cu femei. Ca persoane cu voinţă liberă, aceste creaturi spirituale puteau să ia o astfel de decizie, însă Dumnezeu le-a cerut socoteală pentru ea. Când îngerii neascultători s-au întors în domeniul spiritual, Iehova nu le-a permis să-şi reia poziţia iniţială. Discipolul Iuda ne spune că ei sunt păstraţi „pentru judecata zilei celei mari, în lanţuri veşnice, în întuneric“. — Iuda 6.

5. Cum au căzut Satan şi demonii lui, şi cum se vor încheia socotelile referitoare la răzvrătirea lor?

⁵ Aceşti îngeri neascultători, sau demoni, îl au drept conducător pe Satan Diavolul (Matei 12:24–26). Acest înger rău s-a răzvrătit împotriva Creatorului său şi a contestat legitimitatea suveranităţii lui Iehova. Satan i-a dus pe primii noştri părinţi în păcat, iar acest lucru a avut drept rezultat final moartea acestora (Geneza 3:1–7, 17–19). Deşi Iehova i-a permis lui Satan să aibă acces în curţile cereşti o perioadă de timp după aceea, cartea biblică Apocalipsa a prezis că, la timpul stabilit de Dumnezeu, acest nelegiuit avea să fie aruncat jos, în vecinătatea pământului. Dovezile arată că acest lucru a avut loc la puţin timp după ce Isus Cristos a primit putere regală în 1914. În cele din urmă, Diavolul şi demonii lui vor merge în distrugerea veşnică. Odată clarificată chestiunea suveranităţii, socotelile referitoare la răzvrătire vor fi fost încheiate în mod drept. — Iov 1:6–12; 2:1–7; Apocalipsa 12:7–9; 20:10.

Fiul lui Dumnezeu dă socoteală

6. Cum consideră Isus obligaţia de a-i da socoteală Tatălui său?

⁶ Ce exemplu excelent a dat Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos! Ca om perfect egal cu Adam, Isus a fost încântat să înfăptuiască voinţa divină. Totodată, el a fost bucuros să dea socoteală de modul în care a respectat legea lui Iehova. Cu privire la el, psalmistul a profeţit pe bună dreptate: „Desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, Dumnezeul meu. Şi legea Ta este înăuntrul inimii mele“. — Psalmul 40:8; Evrei 10:6–9.

7. De ce a putut rosti Isus, în rugăciunea din ajunul morţii sale, cuvintele consemnate în Ioan 17:4, 5?

⁷ În pofida opoziţiei pline de ură de care a avut parte, Isus a făcut voinţa lui Dumnezeu şi şi-a păstrat integritatea până la moartea pe un stâlp de tortură. Prin aceasta, el a plătit preţul de răscumpărare a omenirii din consecinţele fatale ale păcatului lui Adam (Matei 20:28). Iată de ce, în ajunul morţii lui, Isus s-a putut ruga plin de încredere: „Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Şi acum, Tată, preamăreşte-Mă la Tine Însuţi cu slava pe care o aveam cu Tine înainte de a fi lumea“ (Ioan 17:4, 5). Isus i-a putut adresa aceste cuvinte Tatălui său ceresc deoarece trecuse cu succes testul responsabilităţii şi fusese acceptat de Dumnezeu.

8. a) Cum a arătat Pavel că noi înşine trebuie să-i dăm socoteală lui Iehova Dumnezeu? b) Ce ne va ajuta să obţinem aprobarea lui Dumnezeu?

⁸ Spre deosebire de omul perfect Isus Cristos, noi suntem imperfecţi. Totuşi trebuie să-i dăm socoteală lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a spus: „De ce judeci tu pe fratele tău? Sau de ce dispreţuieşti tu pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Dumnezeu. Fiindcă este scris: «Viu sunt Eu,» zice DOMNUL, «că orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va mărturisi pe Dumnezeu». Aşa că fiecare dintre noi va da socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu“ (Romani 14:10–12). Ca să putem face aceasta şi să fim aprobaţi de Iehova, el ne-a dat cu iubire atât conştiinţă, cât şi Cuvântul său inspirat, Biblia, cu scopul de a ne îndruma în ceea ce spunem şi facem (Romani 2:14, 15; 2 Timotei 3:16, 17). Faptul de a profita la maximum de îngrijirile spirituale ale lui Iehova şi de a ne asculta conştiinţa instruită pe baza Bibliei ne va ajuta să obţinem aprobarea lui Dumnezeu (Matei 24:45–47). Spiritul sfânt al lui Iehova, forţa sa activă, este o sursă suplimentară de putere şi îndrumare. Dacă acţionăm în armonie cu îndrumarea spiritului şi a conştiinţei noastre instruite pe baza Bibliei, demonstrăm că nu-l ‘nesocotim pe Dumnezeu’, căruia trebuie să-i dăm socoteală pentru toate acţiunile noastre. — 1 Tesaloniceni 4:3–8; 1 Petru 3:16, 21.

Naţiunile dau socoteală

9. Cine au fost edomiţii, şi ce li s-a întâmplat din cauza atitudinii pe care au avut-o faţă de Israel?

⁹ Iehova trage la răspundere naţiunile (Ieremia 25:12–14; Ţefania 3:6, 7). Să luăm în discuţie anticul regat Edom, situat la sud de Marea Moartă şi la nord de golful Aqaba. Edomiţii erau un popor semit, strâns înrudit cu israeliţii. Deşi strămoşul edomiţilor a fost Esau, nepotul lui Avraam, israeliţilor nu li s-a permis să treacă prin Edom pe „drumul împărătesc“ în călătoria lor spre Ţara Promisă (Numeri 20:14–21). De-a lungul veacurilor, animozitatea Edomului s-a transformat într-o ură implacabilă faţă de Israel. În cele din urmă, edomiţii au trebuit să dea socoteală pentru faptul că i-au îndemnat pe babilonieni să distrugă Ierusalimul în 607 î.e.n. (Psalmul 137:7). În secolul al VI-lea î.e.n., trupele babiloniene aflate sub comanda regelui Nabonid au cucerit Edomul, care a fost pustiit, aşa cum decretase Iehova. — Ieremia 49:20; Obadia 9–11.

10. Cum au acţionat moabiţii faţă de israeliţi, şi cum le-a cerut Dumnezeu socoteală moabiţilor?

¹⁰ Nici Moabul nu a avut o soartă mai bună. Regatul moabit se afla la nord de Edom şi la est de Marea Moartă. Înainte ca israeliţii să intre în Ţara Promisă, moabiţii nu le-au arătat ospitalitate, furnizându-le, după cât se pare, pâine şi apă numai pentru un câştig financiar (Deuteronomul 23:3, 4). Balac, regele Moabului, l-a plătit pe profetul Balaam ca să-l blesteme pe Israel, iar femeile moabite au fost folosite pentru a-i ademeni pe bărbaţii israeliţi la imoralitate şi idolatrie (Numeri 22:2–8; 25:1–9). Însă Iehova nu a trecut cu vederea ura Moabului faţă de Israel. După cum se profeţise, Moabul a fost devastat de babilonieni (Ieremia 9:25, 26; Ţefania 2:8–11). Da, Dumnezeu i-a cerut socoteală Moabului.

11. Asemenea căror oraşe au devenit Moabul şi Amonul, şi ce arată profeţiile biblice cu privire la prezentul sistem de lucruri nelegiuit?

¹¹ Nu numai Moabul, dar şi Amonul a trebuit să-i dea socoteală lui Dumnezeu. Iehova prezisese: „Moabul va fi ca Sodoma şi fiii lui Amon ca Gomora: un loc stăpânit de mărăcini, gropi de sare, un pustiu pentru totdeauna“ (Ţefania 2:9). Ţările Moab şi Amon au fost devastate, aşa cum Dumnezeu distrusese oraşele Sodoma şi Gomora. Potrivit Societăţii Geologice din Londra, cercetătorii afirmă că au localizat pe coasta răsăriteană a Mării Moarte ruinele oraşelor Sodoma şi Gomora. Orice dovadă demnă de încredere care va mai fi descoperită în această privinţă nu poate decât să sprijine profeţiile biblice care arată că Iehova Dumnezeu îi va cere socoteală şi prezentului sistem de lucruri nelegiuit. — 2 Petru 3:6–12.

12. Deşi Israelul a trebuit să-i dea socoteală lui Dumnezeu pentru păcatele comise, ce fusese prezis cu privire la o rămăşiţă de evrei?

¹² Deşi Israelul fusese foarte favorizat de Iehova, Dumnezeu i-a cerut şi acestuia socoteală pentru păcatele comise. Când Isus Cristos a venit la naţiunea Israel, majoritatea evreilor l-au respins. Doar o rămăşiţă a exercitat credinţă şi l-a urmat. Pavel a aplicat unele profeţii la această rămăşiţă iudaică atunci când a scris: „Isaia strigă cu privire la Israel: «Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mântuită. Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ cuvântul Său». Şi după cum a zis Isaia mai înainte: «Dacă nu ne-ar fi lăsat DOMNUL Oştirilor o sămânţă, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora»“ (Romani 9:27–29; Isaia 1:9; 10:22, 23). Apostolul i-a dat ca exemplu pe cei 7 000 din timpul lui Ilie care nu s-au închinat la Baal, după care a spus: „Tot aşa şi în timpul de acum este o rămăşiţă potrivit alegerii harului“ (Romani 11:5). Acea rămăşiţă a fost constituită din persoane care trebuiau să-i dea în mod individual socoteală lui Dumnezeu.

Oameni care au dat personal socoteală

13. Ce i s-a întâmplat lui Cain când Dumnezeu i-a cerut socoteală pentru uciderea fratelui lui, Abel?

¹³ Biblia dă multe exemple de oameni care i-au dat personal socoteală lui Iehova Dumnezeu. Să luăm cazul lui Cain, primul fiu al lui Adam. Atât el, cât şi fratele lui, Abel, i-au adus jertfe lui Iehova. Jertfa lui Abel a fost plăcută în ochii lui Dumnezeu, dar a lui Cain nu. Când i s-a cerut socoteală pentru uciderea brutală a fratelui lui, Cain i-a spus lui Dumnezeu pe un ton răstit: „Sunt eu păzitorul fratelui meu?“ Pentru păcatul lui, Cain a fost izgonit „în ţara Nod [„Fugă“, nota de subsol], spre răsărit de Eden“. El nu a manifestat o căinţă sinceră faţă de crima comisă, ci a regretat numai pedeapsa binemeritată pe care a primit-o. — Geneza 4:3–16.

14. Cum a fost ilustrată obligaţia de a-i da personal socoteală lui Dumnezeu în cazul marelui preot Eli şi al fiilor lui?

¹⁴ Obligaţia de a-i da personal socoteală lui Dumnezeu este ilustrată şi de cazul lui Eli, marele preot al Israelului. Fiii lui, Hofni şi Fineas, slujeau ca preoţi oficianţi, însă ei „erau vinovaţi de nedreptate faţă de oameni şi de impietate faţă de Dumnezeu şi nu se reţineau de la nici un fel de răutate“, afirmă istoricul Iosefus. Aceşti „oameni răi“ nu l-au recunoscut pe Iehova, au adoptat o conduită profanatoare şi s-au făcut vinovaţi de imoralitate crasă (1 Samuel 1:3; 2:12–17, 22–25). În calitate de tată al lor şi mare preot al Israelului, Eli avea datoria de a-i disciplina, însă el doar i-a mustrat cu blândeţe. Eli a continuat să-i ‘cinstească pe fiii lui mai mult decât pe Iehova’ (1 Samuel 2:29). Pedeapsa s-a abătut asupra casei lui Eli. Amândoi fiii au murit în aceeaşi zi cu tatăl lor, iar în cele din urmă linia lor preoţească a fost întreruptă definitiv. Aşa s-au încheiat socotelile. — 1 Samuel 3:13, 14; 4:11, 17, 18.

15. De ce a fost răsplătit Ionatan, fiul regelui Saul?

¹⁵ Un exemplu complet diferit a dat Ionatan, fiul regelui Saul. La puţin timp după ce David l-a ucis pe Goliat, „sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David“ şi ei au încheiat un legământ de prietenie (1 Samuel 18:1, 3). Probabil că Ionatan şi-a dat seama că spiritul lui Dumnezeu îl părăsise pe Saul, însă propriul lui zel faţă de închinarea pură nu s-a diminuat (1 Samuel 16:14). Aprecierea lui Ionatan faţă de autoritatea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui David nu a scăzut niciodată. Ionatan a înţeles că trebuie să îi dea socoteală lui Dumnezeu, iar Iehova l-a răsplătit pentru conduita lui onorabilă, îngrijindu-se ca linia genealogică a acestuia să continue timp de generaţii. — 1 Cronici 8:33–40.

Obligaţia de a da socoteală în congregaţia creştină

16. Cine a fost Tit, şi de ce se poate spune că el şi-a făcut un nume bun la Dumnezeu?

¹⁶ Scripturile greceşti creştine vorbesc în mod favorabil despre mulţi bărbaţi şi femei care şi-au făcut un nume bun. Un exemplu îl constituie Tit, un creştin grec. Se presupune că el a devenit creştin în timpul primei călătorii misionare a lui Pavel în Cipru. Întrucât se poate că la Penticosta din 33 e.n. au fost prezenţi în Ierusalim iudei şi prozeliţi din Cipru, probabil că creştinismul a ajuns pe insulă la puţin timp după aceea (Faptele 11:19). Totuşi Tit s-a dovedit a fi unul dintre colaboratorii fideli ai lui Pavel. El i-a însoţit pe Pavel şi Barnaba în călătoria făcută la Ierusalim în jurul anului 49 e.n., când s-a rezolvat importanta chestiune referitoare la circumcizie. Faptul că Tit era necircumcis a dat şi mai multă greutate argumentelor lui Pavel, potrivit cărora cei care se converteau la creştinism nu trebuiau să respecte Legea mozaică (Galateni 2:1–3). Ministerul excelent al lui Tit este atestat de Scripturi, iar Pavel i-a adresat lui Tit chiar o scrisoare de inspiraţie divină (2 Corinteni 7:6; Tit 1:1–4). Un fapt care a fost evident până la sfârşitul cursei lui pământeşti este acela că Tit a continuat să aibă un nume bun la Dumnezeu.

17. Ce nume şi-a făcut Timotei, şi cum ne poate influenţa acest exemplu?

¹⁷ Timotei a fost un alt creştin zelos care şi-a făcut un nume bun la Iehova Dumnezeu. Deşi Timotei a avut nişte probleme de sănătate, el a manifestat ‘o credinţă neprefăcută’ şi „ca un rob a slujit împreună cu [Pavel] în lucrarea Evangheliei“. Apostolul le-a putut spune deci colaboratorilor creştini din Filipi: „N-am pe nimeni care să fie însufleţit de acelaşi sentiment [ca Timotei], ca să se îngrijească de starea voastră“ (2 Timotei 1:5; Filipeni 2:20, 22; 1 Timotei 5:23). Deşi ne confruntăm cu slăbiciunile inerente naturii umane şi cu alte încercări, şi noi putem avea o credinţă neprefăcută şi ne putem face un nume bun la Dumnezeu.

18. Cine a fost Lidia, şi ce spirit a manifestat ea?

¹⁸ Lidia a fost o femeie pioasă care şi-a făcut, evident, un nume bun la Dumnezeu. Ea şi familia ei au fost printre primele persoane din Europa care au acceptat creştinismul în urma activităţii efectuate de Pavel în Filipi în jurul anului 50 e.n. Născută în Tiatira, Lidia era probabil o prozelită evreică, dar se pare că în Filipi erau puţini evrei şi nu exista nici o sinagogă. Când Pavel le-a vorbit ei şi altor femei credincioase, acestea erau adunate lângă un râu. Ca urmare, Lidia a devenit creştină şi i-a convins pe Pavel şi pe asociaţii lui să rămână în casa ei (Faptele 16:12–15). Ospitalitatea de care a dat dovadă Lidia rămâne un semn distinctiv al adevăraţilor creştini.

19. Prin ce fapte bune şi-a făcut Dorca un nume bun la Dumnezeu?

¹⁹ Dorca a fost o altă femeie care şi-a făcut un nume bun la Iehova Dumnezeu. Când ea a murit, Petru s-a dus la Iope la cererea discipolilor care locuiau acolo. Cei doi bărbaţi care l-au întâmpinat pe Petru „l-au dus în camera de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând şi arătându-i hainele şi cămăşile pe care le făcea Dorca, pe când era cu ele“. Dorca a fost readusă la viaţă. Însă trebuie să ne amintim de ea doar pentru spiritul ei de generozitate? Nu. Ea a fost „o ucenică“ şi, cu siguranţă, ea însăşi era angajată în lucrarea de facere de discipoli. În mod similar, creştinele de astăzi sunt ‘pline de fapte bune şi de milostenii’. Totodată, ele sunt încântate să participe din plin la proclamarea veştii bune a Regatului şi la facerea de discipoli. — Faptele 9:36–42; Matei 24:14; 28:19, 20.

20. Ce întrebări ne putem pune?

²⁰ Biblia arată în mod clar că naţiunile şi persoanele individuale trebuie să-i dea socoteală Suveranului Domn Iehova (Ţefania 1:7). Dacă îi suntem dedicaţi lui Dumnezeu, ne putem deci întreba: „Cum consider eu privilegiile şi responsabilităţile acordate de Dumnezeu? Ce fel de nume îmi fac eu înaintea lui Iehova Dumnezeu şi a lui Isus Cristos?“

Cum veţi răspunde?

◻ Cum aţi demonstra că îngerii şi Fiul lui Dumnezeu trebuie să-i dea socoteală lui Iehova?

◻ Ce exemple biblice arată că Dumnezeu le cere socoteală naţiunilor?

◻ Ce spune Biblia despre obligaţia de a-i da personal socoteală lui Dumnezeu?

◻ Menţionaţi câteva personaje biblice care şi-au făcut un nume bun la Iehova Dumnezeu.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Isus Cristos şi-a făcut un nume excelent la Tatăl său ceresc.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

La fel ca Dorca, femeile creştine de astăzi îşi fac un nume bun la Iehova Dumnezeu.

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 13]

Moartea lui Abel/The Dove Bible Illustration/Dover Publications Inc.