Proclamatorii Regatului relatează
Mărturia dă roade acasă şi la şcoală
VIAŢA unui creştin presupune să le faci bine altora, mai ales prin faptul de a le împărtăşi vestea bună a Regatului lui Dumnezeu. În Proverbele 3:27 se spune: „Nu opri o binefacere celui ce are nevoie de ea, când este în puterea mâinii tale s-o faci“. În Argentina, un tânăr Martor în anul trei de liceu a dorit să-i împărtăşească unui coleg de şcoală vestea bună a Regatului. Acţiunea sa a dat rezultate impresionante.
Într-o zi, tânărul Martor i-a spus prietenului său că nu toate religiile sunt bune. Când acesta i-a răspuns că el nu făcea nimic rău, Martorul i-a zis: „Dar nici pentru Dumnezeu nu faci nimic“. Aceste cuvinte l-au pus pe gânduri pe tânăr. Mai târziu, Martorul i-a explicat că acestea sunt zilele din urmă şi că, pentru a obţine aprobarea lui Dumnezeu, o persoană trebuie să dobândească cunoştinţă biblică exactă şi să o pună în practică. Colegul său de şcoală a fost de acord. Dar avea să-i permită familia lui să studieze Biblia? Pentru a-i da prietenului său un subiect de meditare, Martorul l-a rugat să lectureze cartea Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ.
Timpul a trecut şi prietenul a părăsit şcoala. Timp de peste un an nu s-a mai auzit nimic de el. Apoi, într-o zi, tânărul Martor a fost surprins să primească un telefon de la prietenul lui, care i-a spus că poate observa că profeţiile biblice sunt într-adevăr în curs de împlinire. Martorul a stabilit imediat să studieze Biblia cu el.
Când s-a dus la locuinţa fostului său coleg de şcoală, a observat că părinţii acestuia erau foarte îngrijoraţi de acţiunea în care se implica fiul lor. Până şi fratele lui mai mic credea că acesta înnebunise. Din acest motiv, părinţii au decis ca şi fratele mai mic să asiste la următorul studiu. După aceea, cu lacrimi în ochi, băieţelul le-a spus părinţilor că fratele lui mai mare nu înnebunise, la care mama a exclamat: „În loc de o problemă, acum am două!“
În consecinţă, la următorul studiu a asistat chiar ea şi a trebuit să recunoască faptul că băieţii nu erau nebuni. Mai târziu s-a stabilit un studiu cu ea şi cu soţul ei. În curând, întreaga familie a început să asiste la întrunirile congregaţiei ţinute la Sala Regatului. Cu timpul, şi bunicii din partea mamei au început să studieze Biblia şi să meargă la întruniri. De atunci, tânărul cu care se luase iniţial legătura a fost botezat, s-a căsătorit, iar acum el şi soţia lui sunt vestitori zeloşi.
În plus, prin intermediul mărturiei informale depuse la şcoală, tânărul Martor a mai ajutat doi colegi de şcoală, precum şi pe mama şi pe sora unuia dintre ei să înceapă studiul Bibliei. În total, unsprezece persoane au învăţat adevărul biblic datorită faptului că tânărul Martor nu s-a reţinut să le facă bine colegilor lui de şcoală. Ce final fericit! Într-adevăr, „ferice de poporul al cărui Dumnezeu este DOMNUL!“ — Psalmul 144:15.