50 de ani de eforturi zadarnice

„NOI, POPOARELE NAŢIUNILOR UNITE, HOTĂRÂTE să ferim generaţiile viitoare de flagelul războiului, care, de două ori pe parcursul vieţii noastre, a adus nespus de multă suferinţă omenirii, şi să ne reafirmăm credinţa în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi femeilor, precum şi a naţiunilor mari şi mici, . . .“ — Preambulul Cartei Naţiunilor Unite.

DATA de 24 octombrie 1995 marchează a 50-a aniversare a Naţiunilor Unite. Toate cele 185 de state membre ale organizaţiei militează pentru materializarea principiilor şi a obiectivelor ei iniţiale, formulate în această cartă: să menţină pacea şi securitatea internaţională; să pună capăt actelor de agresiune care ameninţă pacea lumii; să încurajeze relaţiile prieteneşti între naţiuni; să ocrotească libertăţile fundamentale ale persoanelor, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie şi să realizeze cooperarea internaţională în vederea soluţionării problemelor economice, sociale şi culturale.

Timp de 50 de ani, Organizaţia Naţiunilor Unite a depus eforturi remarcabile pentru a înfăptui o pace şi securitate mondială. Se poate spune că a împiedicat izbucnirea unui al treilea război mondial şi că distrugerea de mari proporţii a vieţii umane prin folosirea bombelor nucleare nu s-a mai repetat. Naţiunile Unite au furnizat alimente şi medicamente pentru milioane de copii. În multe ţări, a contribuit la îmbunătăţirea gradului de sănătate, asigurând, printre altele, apă potabilă necontaminată şi tratamente de imunizare împotriva unor boli periculoase. Milioane de refugiaţi au primit ajutor umanitar.

În semn de recunoaştere a realizărilor sale, Organizaţiei Naţiunilor Unite i s-a acordat de cinci ori Premiul Nobel pentru Pace. Totuşi, trista realitate a vieţii este că încă nu trăim într-o lume fără război.

Pace şi securitate — obiective neatinse

După 50 de ani de eforturi, pacea şi securitatea au rămas în continuare obiective neatinse. Într-un discurs ţinut recent la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, preşedintele Statelor Unite şi-a exprimat dezamăgirea, spunând că „acest secol atât de plin de speranţe, de ocazii favorabile şi de realizări a fost, de asemenea, o epocă de profundă distrugere şi deznădejde“.

La încheierea anului 1994, The New York Times a făcut următoarea remarcă: „Sunt în plină desfăşurare aproape 150 de războaie sau conflicte locale, în care mii de oameni îşi pierd viaţa — potrivit majorităţii evaluărilor, mai mulţi civili decât militari — , iar sute de mii devin refugiaţi“. Potrivit unui raport al Departamentului pentru Informaţii Publice al Naţiunilor Unite, începând din 1945, peste 20 de milioane de persoane şi-au pierdut viaţa ca urmare a conflictelor armate. Ambasadorul Statelor Unite la Naţiunile Unite, Madeleine Albright, a menţionat că „conflictele regionale sunt în prezent mai violente sub mai multe aspecte“. Violarea drepturilor omului şi discriminarea fac în fiecare zi obiectul ştirilor. Multe naţiuni par mai degrabă să se tolereze una pe alta în loc să manifeste o prietenie adevărată una faţă de alta.

Sir David Hannay, ambasadorul Marii Britanii la Naţiunile Unite, a recunoscut că, „până în anii ’80, Naţiunile Unite au fost aproape un eşec onorabil“. Secretarul general al Naţiunilor Unite, Boutros Boutros-Ghali, a deplâns faptul că printre statele membre se manifestă o indiferenţă şi o epuizare crescândă când este vorba despre operaţiunile pentru menţinerea păcii. El a conchis că, pentru mulţi dintre membri, „Naţiunile Unite nu constituie o primă prioritate“.

Influenţa mass-mediei

Oricât de puternică ar părea Organizaţia Naţiunilor Unite, eforturile sale sunt adesea contracarate de politică şi de mass-media. Dacă nu beneficiază de sprijinul membrilor ei, această organizaţie este lipsită de putere. Însă, dacă nu primesc aprobarea maselor, mulţi membri ai ONU nu-i vor acorda acesteia sprijin. De exemplu, potrivit cotidianului The Wall Street Journal, „eşecurile spectaculoase din Somalia şi din Bosnia i-au convins pe mulţi americani că această organizaţie nu este numai risipitoare, ci şi realmente periculoasă“. La rândul ei, această atitudine a publicului i-a convins pe unii politicieni americani să propună reducerea sprijinului financiar pe care Statele Unite îl acordă Naţiunilor Unite.

Agenţiile de presă nu ezită deloc atunci când este vorba să critice cu severitate Naţiunile Unite. Termeni ca „totală incompetenţă“, „stânjenitor“, „ineficient“ şi „paralizat“ au fost folosiţi fără reţinere pentru descrierea diferitelor aspecte ale operaţiunilor desfăşurate de ONU. Ziarul The Washington Post National Weekly Edition a afirmat recent că „Naţiunile Unite rămân o birocraţie greoaie care luptă din răsputeri să se adapteze la situaţia lumii actuale“.

Un alt ziar a citat declaraţia Secretarului general Boutros Boutros-Ghali, care şi-a exprimat nemulţumirea în legătură cu masacrele din Rwanda. El a spus: „Nu este numai un eşec al Naţiunilor Unite; este un eşec al comunităţii internaţionale. Şi fiecare dintre noi este răspunzător de acest eşec“. În 1993, într-o ediţie specială de ştiri TV care s-a bucurat de o largă audienţă, s-a afirmat că Naţiunile Unite „au eşuat în ce priveşte oprirea celei mai mari ameninţări la adresa păcii — răspândirea armelor nucleare“. În cadrul programului TV s-a discutat despre o Organizaţie a Naţiunilor Unite care „timp de decenii mai mult a vorbit“.

Acest sentiment de dezamăgire larg răspândit produce multă îngrijorare în rândul funcţionarilor Naţiunilor Unite şi se adaugă sentimentului lor de zădărnicie. Totuşi, în pofida sentimentelor de zădărnicie, se pare că mulţi şi-au reînnoit optimismul odată cu cea de-a 50-a aniversare a Naţiunilor Unite şi speră într-o demarare cu forţe noi. Deşi a recunoscut deficienţele Naţiunilor Unite, dna ambasador Albright s-a făcut ecoul sentimentelor multor persoane atunci când a spus: „Trebuie să încetăm să mai vorbim despre ceea ce am făcut în trecut, însă este necesar să vorbim despre ceea ce vom face în viitor“.

Adevărat, încotro se îndreaptă lumea? Va exista vreodată o lume fără război? Dacă da, ce rol vor juca Naţiunile Unite în acest caz? Mai mult, dacă vă temeţi de Dumnezeu, ar trebui să vă întrebaţi: „Ce rol va juca Dumnezeu în acest caz?“

[Chenarul de la pagina 4]

EFORTURI ZADARNICE

Pacea şi securitatea nu pot exista atâta timp cât există război, sărăcie, crimă şi corupţie. Naţiunile Unite au dat de curând publicităţii următoarele date statistice.

Războaie: „Dintre cele 82 de conflicte armate care au avut loc între anii 1989 şi 1992, 79 au fost interne, multe dintre ele fiind purtate între grupuri etnice; 90 la sută dintre victime au fost civili.“ — Departamentul pentru Informaţii Publice al Naţiunilor Unite (DIPNU)

Armament: „CICR [Comitetul Internaţional al Crucii Roşii] estimează la peste 95 numărul fabricanţilor din 48 de ţări care produc anual între 5 şi 10 milioane de mine împotriva efectivelor militare.“ — Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR)

„În Africa există aproximativ 30 de milioane de mine răspândite în 18 ţări.“ — UNHCR

Sărăcie: „Pretutindeni în lume, una din cinci persoane — în total peste un miliard — trăieşte sub limita sărăciei şi s-a estimat că, anual, între 13 şi 18 milioane de persoane mor din cauza sărăciei.“ — DIPNU

Crimă: „Începând din anii ’80, la nivel mondial, numărul de crime a crescut anual în medie cu 5 la sută; numai în S.U.A. se comit în fiecare an 35 de milioane de crime.“ — DIPNU

Corupţie: „Corupţia publică devine un lucru la ordinea zilei. S-a estimat că fraudele financiare ajung în unele ţări la echivalentul a 10 procente din produsul intern brut anual al acestora.“ — DIPNU